Jonathan EDWARDS: Linii directoare de auto-examinare

Din cele 70 de Hotărâri ale lui Jonathan Edwards, am selectat 35!

Jonathan Edwards a fost unul dintre cei mai proeminenţi pastori, evanghelişti şi teologi ai vremii sale. Pe când era pastor într-o biserică din Northampton, Massachusetts, a fost folosit de Dumnezeu în iniţierea primei mari treziri spirituale de pe tărâm american, care a avut loc între anii 1733-1735.

După câţiva ani, a fost folosit din nou în ceea cel de-al doilea val de trezire spirituală, timp în care a predicat una dintre cele mai celebre predici din întreaga istorie a Bisericii (1741), numită Păcătoşii în mâinile unui Dumnezeu mânios [Edwards – Păcătoșii în mâinile unui Dumnezeu mânios]

În 1757 a fost chemat să predea la Colegiul din Bew Jersey (actuala Universitate Princeton), iar pe data de 16 Februarie 1758 a fost instalat ca preşedinte al acestei instituţii de învăţământ. La foarte puţin timp după aceea, mai precis în ziua de 22 Martie 1758 a decedat şi a fost înmormântat în Princeton Cemetery. A avut trei fii şi opt fiice.
Mulţi spun că uriaşul impact pe care Edwards l-a avut asupra generaţiei sale şi al istoriei bisericii de atunci încoace s-a datorat în mare măsură dedicării faţă de Dumnezeu şi al celor şaptezecei de hotărâri pe care le-a luat în tinereţe, la doar 19,20 de ani (1722-1723).

În introducerea lucrării Scrierile Personale ale lui Jonathan Edwards, vol 16, George Claghorn spune că pentru Jonathan Edwards, aceste rezoluţii nu au reprezentat nici speranţe pioase, nici vise romantice, nici reguli legaliste, ci, pur şi simplu, au fost instrucţiuni pentru viaţă demne de urmat cu respect. Edwards era dependent de puterea susţinătoare a Dumnezeului Atotputernic, singurul capabil de a-l ajuta să-şi respecte hotărârile. Aceste rezoluţii au fost linii directoare pentru auto-examinare.

Dintre cele 70 de rezoluţii, prima datată (nr. 35 din listă), a fost scrisă pe data de 18 Decembrie 1722, în ziua când a început să ţină un jurnal personal. Ultima, cea cu nr. 70 din listă, a fost scrisă pe data de 17 August 1723. deci, cel puţin jumătate au fost scrise în timpul pastoraţiei din New York, în timp ce locuia în East Windsor, înainte de a-şi primi diploma de Master în Teologie în Septembrie 1723.

Poate că aceste rezoluţii reprezintă un set de reguli legaliste pentru mulţi dintre creştinii contemporani, dar trebuie să înţelegem că acesta era modul uzual de educare a celor de curând convertiţi la creştinism în secolul al XVIII-lea. Cercetătorii au comparat îndelung rezoluţiile lui Edwards cu cele ale lui Benjamin Franklin. Însuşi Franklin îşi compară propriile rezoluţii în Autobiografia sa cu cele ale lui Edwards. Amândoi au recunoscut valoarea rezoluţiilor şi evaluarea eficacităţii lor de-a lungul vieţii. Amândoi au recunoscut valoarea spunerii adevărului cu orice preţ, al vorbirii moderate, al ajutorării semenilor, al îndeplinirii datoriilor zilnice cu credincioşie. Amândoi au decis şi au sfătuit şi pe alţii să decidă să evite mânia, să folosească timpul în mod eficient, să fie blânzi şi buni cu semenii lor, să se roage pentru ajutor divin.

Dar, dincolo de asemănările celor două liste de rezoluţii, există şi mari diferenţe. De exemplu, în timp ce Franklin s-a mulţumit cu doar treisprezece rezoluţii, Edwards a ajuns la nu mai puţin de şaptezeci. De asemenea, listele celor doi diferă în spirit şi scop. Franklin reprezintă Epoca Raţiunii, şi, prin urmare, a accentuat mai mult trăirea din această lume şi căutarea de a deveni un cetăţean cât mai bun al pământului. Rezoluţiile sale sunt scurte, epigramatice şi eclectice. Pentru el, Isus şi Socrate au fost la fel de valoroşi, prin urmare ambii merită să fie imitaţi în aceeaşi măsură.

În schimb, Edwards a rămas puritanul exemplar, care căuta smerenia, îşi recunoştea slăbiciunile, şi cerea ajutor şi speranţă de la Dumnezeu. Scopul rezoluţiilor sale a fost acela de a produce un suflet care să se potrivească veşniciei cu Dumnezeu. Ele au servit ca un set de linii directoare zilnice pentru sfinţirea personală. Edward a hotărât să studieze Scriptura mai mult decât orice altă carte şi să se roage atât cât este nevoie. Isus a fost Domnul său mereu era prezent, personal şi primordial în viaţa sa.

Hotărârile lui Edwards

Fiind conştient că sunt incapabil să fac ceva fără ajutorul lui Dumnezeu, Îl rog cu umilinţă ca prin harul Său să mă facă în stare să urmez aceste hotărâri, în măsura în care ele reprezintă voia Sa, de dragul lui Cristos.

Adu-ţi aminte să citeşti aceste hotărâri o dată pe săptămână!

Sunt hotărât să fac acele lucruri care cred că Îl slăvesc pe Dumnezeu cel mai mult şi sunt pentru binele, câştigul şi plăcerea mea, pe toată durata existenţei mele, fără a ţine cont de timp, atât pentru acum, cât şi pentru veşnicie. Sunt hotărât să fac tot ceea ce cred că este de datoria mea pentru binele şi avantajul omenirii în general. Sunt hotărât să fac aceste lucruri indiferent de dificultăţile pe care le voi întâmpina, indiferent cât ar fi de multe şi de mari.
Sunt hotărât să nu fac niciodată vreun lucru, fie în suflet, fie în trup, fie mare, fie mic, care să atenteze la gloria lui Dumnezeu; nici să nu existe, nici să nu-l suport, şi, pe cât posibil, să-l evit.
Sunt hotărât să nu fac niciodată un lucru pe care mi-ar fi teamă să-l fac în ultima oră a vieţii mele.
Sunt hotărât să acţionez, în toate privinţele, atât cu vorba cât şi cu fapta, ca şi cum nimeni nu ar fi atât de netrebnic ca mine, ca şi cum aş fi comis aceleaşi păcate, ca şi cum aş avea aceleaşi slăbiciuni sau eşecuri ca alţii; şi să las cunoaşterea eşecurilor lor să producă ruşine în mine, şi să-mi dea o nouă ocazie de a-mi mărturisi păcatele mele şi propria mizerie înaintea lui Dumnezeu.
Sunt hotărât să nu fac niciodată nimic din duh de răzbunare.
Sunt hotărât să nu vorbesc niciodată de rău despre cineva, astfel încât să-l dezonorez, fie mult, fie puţin, cu niciun motiv, decât dacă ar aduce un bine real.
Sunt hotărât să trăiesc în orice clipă aşa cum cred, în stările mele evlavioase şi când am cele mai clare noţiuni ale Evangheliei şi ale celeilalte lumi, că este cel mai bine.
Sunt hotărât să nu fac niciodată ceva ce mi‑ar fi teamă să fac dacă aş şti că am mai puţin de o oră până să aud cea din urmă trâmbiţă.
Sunt hotărât să menţin cea mai strictă cumpătare în ceea ce priveşte mâncarea şi băutura.
Sunt hotărât să nu fac niciodată niciun lucru care, dacă aş vedea pe altul făcându-l, m-ar face să cred că este un motiv întemeiat ca să-l dispreţuiesc, sau să gândesc mai josnic despre el.
Sunt hotărât ca, ori de câte ori voi face un lucru rău în mod vizibil, să merg în urma lui până voi ajunge la cauza iniţială, şi apoi, să mă străduiesc cu grijă să nu mai repet vreodată acel lucru; să lupt şi să mă rog cu toată puterea mea împotriva cauzei care a dus la înfăptuirea lui.
Sunt hotărât să mă descotorosesc de lucrurile care îmi diminuează siguranţa [mântuirii].
Sunt hotărât să studiez Scripturile în mod constant şi frecvent, astfel încât să observ mereu o creştere în cunoaşterea lor.
Sunt hotărât să nu spun niciodată ceva împotriva cuiva, decât dacă este în acord perfect cu cea mai înaltă onoare creştină şi dragoste pentru omenire, în acord cu cea mai adâncă smerenie şi cu simţământul propriilor mele greşeli şi eşecuri, şi în acord cu Regula de Aur; şi, deseori, după ce am spus ceva împotriva cuiva să aduc spusele mele înaintea testului acestei hotărâri şi să le încerc cu stricteţe după acest test.
Sunt hotărât să fiu strict şi ferm în credincioşia mea faţă de ceea ce mi s-a încredinţat, astfel încât Proverbe 20:6 „Cine poate găsi un om credincios?” să nu fie parţial împlinit în viaţa mea.
Sunt hotărât să fac întotdeauna ceea ce-mi stă în putere pentru a face, a menţine şi a păstra pacea, atunci când se poate face acest lucru fără să se aducă pagube în alte privinţe (26 Decembrie 1722).
Sunt hotărât ca atunci când relatez povestiri să nu spun niciodată altceva decât adevărul simplu şi curat [fără exagerări].
Sunt hotărât să nu vorbesc niciodată de rău pe cineva, cu excepţia cazului în care sunt chemat să fac acest lucru pentru o cauză bună. (19 Decembrie 1722).
Sunt hotărât să-mi reînnoiesc dedicarea faţă de Dumnezeu, făcută la botezul meu, pe care am declarat-o solemn când am fost primit în comuniunea Bisericii şi pe care am reînnoit-o cu solemnitate în această zi de 12 Ianuarie 1723.
Sunt hotărât să nu acţionez niciodată, de acum şi până la moarte, ca şi cum aş fi al meu în vreun fel, ci să acţionez în întregime şi pe deplin ca fiind al lui Dumnezeu, în acord cu ceea ce am scris în această zi de Sâmbătă, 12 Ianuarie 1723.
Sunt hotărât ca niciun alt scop decât religia să nu influenţeze vreuna dintre acţiunile mele, şi ca niciuna dintre acţiunile mele să nu fie, indiferent de circumstanţe, direcţionată decât spre scopuri religioase (12 Ianuarie 1723).
Sunt hotărât să nu permit niciodată nici cea mai mică măsură de răutate faţă de tatăl sau de mama mea. Sunt hotărât să nu tolerez nicio manifestare a acesteia, în vorbire sau în privire; şi sunt hotărât să fiu în mod deosebit atent să nu se manifeste faţă de niciun membru al familiei.
Sunt hotărât să mă străduiesc cât pot de mult să renunţ la tot ceea ce nu este în armonie perfectă cu o dispoziţie bună, plăcută şi binevoitoare, liniştită, plină de pace, de mulţumire, de compasiune, de generozitate, de umilinţă, de blândeţe, de supunere, de amabilitate, de hărnicie, de sârguinţă, de dragoste, de răbdare, de moderaţie, de iertare, de sinceritate; şi să fac tot timpul ceea ce m-ar îndruma o astfel de dispoziţie să fac. Sunt hotărât să examinez cu stricteţe la fiecare sfârşit de săptămână dacă am făcut acest lucru (Dimineaţa de duminică, 5 Mai 1723).
Sunt hotărât să acţionez în orice privinţă aşa cum mi-aş dori să o fi făcut dacă, la urmă, aş fi condamnat (8 Iulie 1723).
Aud frecvent de persoane în vârstă care spun cum ar trăi dacă ar avea posibilitatea să o ia de la capăt. Sunt hotărât să trăiesc exact aşa cum mi-aş dori să o fi făcut dacă voi ajunge la bătrâneţe (8 Iulie 1723).
Sunt hotărât ca, ori de câte ori voi auzi o laudă la adresa cuiva, dacă voi considera că ar fi vrednic de laudă şi în mine, să mă străduiesc să laud şi eu acea persoană (8 Iulie 1723).
Sunt hotărât să nu renunţ niciodată şi să nu slăbesc deloc în lupta cu stricăciunile mele, oricât de puţin succes voi avea.
Sunt hotărât ca, atunci când mă voi teme de nenorociri şi adversităţi, să examinez dacă mi-am făcut datoria, şi mă hotărăsc să mi-o fac; şi fie ca lucrurile să se desfăşoare aşa cum le rânduieşte Providenţa. În măsura în care pot, eu nu voi fi preocupat de altceva decât de datoria mea şi de păcatul meu. (9 Iunie, 13 Iulie 1723).
Sunt hotărât ca, atunci când sunt cel mai conştient că sunt provocat la rea-voinţă şi mânie, să mă străduiesc să simt şi să acţionez cu bună-voinţă; da, sunt hotărât ca în asemenea momente să manifest bună-voinţă, chiar dacă în alte privinţe cred că aşa ceva ar fi nefavorabil şi nesăbuit (12 Mai, 11 Iulie, 13 Iulie 1723).
Sunt hotărât ca, atunci când sentimentele mele încep să fie dezordonate în cea mai mică măsură, când sunt conştient de cea mai mică agitaţie lăuntrică, sau de cea mai mică încălcare a moralităţii exterioare, să mă supun celei mai exigente examinări (4, 13 Iulie 1723).
Sunt hotărât să nu dau curs unei apatii, care văd că îmi relaxează şi îmi distrage mintea de la a fi concentrată într-un mod deplin şi stabil asupra religiei, indiferent de scuzele pe care le-aş avea pentru ea – cum ar fi că ceea ce mă îndeamnă apatia să fac este spre folosul meu, etc (21 Mai, 13 Iulie 1723).
Sunt hotărât să nu fac niciodată altceva decât cea ce sunt dator să fac; şi, în conformitate cu Efeseni 6:6-8, să-mi fac datoria de bună voie şi cu bucurie, „ca pentru Domnul, nu ca pentru oameni”, ştiind că „fiecare va primi răsplata de la Domnul după binele pe care-l va fi făcut” (25 Iunie, 13 Iulie 1723).
Sunt hotărât să stăruiesc foarte mult, pe toată durata vieţii mele în lucrul acesta: cu cea mai mare sinceritate de care sunt capabil, să-mi istorisesc căile înaintea lui Dumnezeu şi să-mi deschid sufletul înaintea Lui: cu toate păcatele, ispitele, dificultăţile, durerile, temerile, speranţele, dorinţele mele, fiecare lucru din viaţa mea, şi fiecare circumstanţă, în conformitate cu predica numărul 27 a lui Dr. Manton din Psalmul 119:26 (26 Iulie, 10 August 1723).
Sunt hotărât să fac întotdeauna ceea ce mi-aş dori să îi văd pe alţii făcând acel lucru. (11 August 1723).
[Sunt hotărât]Să fie o măsură de bunăvoinţă în tot ceea ce spun. (17 August 1723).