TOTUL PENTRU GLORIA LUI

by Oswald Chambers

(5 Februarie)

Eşti gata să fii turnat ca jertfă?

Şi chiar dacă va trebui să fiu turnat ca o jertfă de băutură peste jertfa şi slujba credinţei voastre, eu mă bucur. Şi mă bucur cu voi toţi.

Filipeni 2:17

Eşti gata să fii oferit ca jertfă pentru lucrarea celor credincioşi – să-ţi verşi sângele vieţii tale ca o jertfă de băutură peste jertfa credinţei altora?

Sau spui: „Nu mă voi oferi ca jertfa încă, nu vreau ca Dumnezeu să-mi aleagă lucrarea. Eu vreau să aleg decorul jertfei mele; vreau să fiu privit de anumiţi oameni care să spună: «Bravo, bună treabă!»”.

Este un lucru să mergi pe calea singuratică cu un eroism demn, dar e cu totul altceva dacă drumul trasat pentru tine de către Dumnezeu îţi cere să fii „un preş la uşă”, pe care alţii să-şi şteargă picioarele. Poate că Dumnezeu vrea să te înveţe să spui: „Ştiu să fiu smerit” – eşti gata să fii jertfit în felul acesta? Eşti gata să nu fii nici măcar cât o picătură de apă într-o găleată, să fii atât de nesemnificativ, încât nimeni să nu-şi amintească de slujirea ta? Eşti gata „să chel­tuieşti şi să te cheltuieşti”, să nu cauţi să fii slujit, ci tu să slujeşti? Unii sfinţi nu pot să facă muncă de slujitor şi să rămână sfinţi, pentru că simt că această slujire este sub nivelul demnităţii lor.

CHARLES H. SPURGEON
MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

(5 Februarie)

DIMINEAŢA

Tatăl a trimis pe Fiul ca să fie Mântuitorul lumii.

1 Ioan 4:14

Este liniştitor gândul că Isus Christos nu a venit fără permisiunea, autoritatea, consimţământul şi ajutorul Tatălui. El a fost trimis de Tatăl ca să fie Mântuitorul omenirii. Noi suntem în stare să uităm că, dacă sunt deosebiri între persoanele Trinităţii, nu sunt în nici un caz deosebiri de onoare. Atribuim de multe ori onoarea mântuirii noastre, sau cel puţin a înfăptuirii ei, mai mult lui Isus Christos decât Tatălui. Aceasta este o mare greşeală. Şi ce dacă Isus a venit? Nu a fost trimis de Tatăl? Dacă a vorbit minunat, nu a fost din cauză că Tatăl a turnat har pe buzele Sale ca să poată fi solul noului legământ? Cel care cunoaşte relaţia dintre Tatăl, Fiu şi Duhul Sfânt, nu îi aşează niciodată pe unul înaintea altuia. Îi vede la Bedeem, la Ghetsemani şi la Calvar, angajaţi în mod egal în lucrarea de mântuire. Creştine, ţi-ai pus încrederea în Omul Isus Christos? Ţi-ai încredinţat viitorul în mâinile Lui? Te-ai unit cu El în părtăşie? Dacă da, află că te-ai unit cu Dumnezeul cerurilor. De vreme ce tu şi Omul Isus Christos sunteţi fraţi, şi aveţi o tovărăşie strânsă, eşti unit prin aceasta cu Dumnezeul Cel Veşnic, şi „cel îmbătrânit de tile” (Daniel 7:9, 13, 22) este Tatăl şi Prietenul tău. Te-ai gândit vreodată la adâncimea iubirii lui Iehova, când Dumnezeu Tatăl şi-a echipat Fiul pentru marea lucrare a harului? Dacă nu, gândeşte-te astăzi. Tatăl L-a trimis! Meditează la acest subiect. Gândeşte-te cum a împlinit Isus voia Tatălui. În rănile Mântuitorului muribund, priveşte dragostea marelui Eu Sunt. Lasă orice gând privitor la Isus să fie legat Dumnezeul Veşnic, fiindcă „Domnul a găsit cu cale să-l zdrobească prin suferinţă” (Isaia 53:10).

SEARA

In vremea aceea Isus a luat cuvântul.

Matei 11:25

Este un mod neobişnuit să începi un verset cu „în vremea aceea Isus a luat cuvântul”. Dacă citeşti în context, vei observa că nimeni nu L-a întrebat nimic şi nu era angajat în nici o discuţie. Totuşi este scris „Isus a luat cuvântul, şi a zis: Te laud, Tată” (Matei 11:25). Când un om ia cuvântul, răspunde cuiva care i-a vorbit. Cine îi vorbise deci lui Christos? Tatăl Său. Totuşi nu este nici o referire. Asta ar trebui să ne spună că Christos era într-o continuă părtăşie cu Tatăl; Dumnezeu vorbea inimii Sale atât de des, încât nu era nimic neobişnuit. Era obiceiul lui Isus să vorbească cu Dumnezeu. Şi noi suntem străini în lume, cum a fost şi Isus; să învăţăm deci lecţia încrederii simple pe care ne-o oferă El. Poate că avem părtăşie continuă cu Dumnezeu, şi îi putem răspunde adesea. Deşi lumea nu ştie cu cine vorbim, noi recunoaştem cu bucurie vocea aceea neauzită de nimeni altcineva, fiindcă auzul nostru a fost deschis de Duhul Sfânt. Dumnezeu ne-a vorbit; să-I vorbim şi noi lui Dumnezeu — să-I spunem că suntem credincioşi făgăduinţelor sale, să ne mărturisim păcatele, să primim binecuvântările harului Său şi să acceptăm marile adevăruri pe care ni le-a descoperit Duhul Sfânt. Ce privilegiu pentru inimile noastre este părtăşia cu Tatăl! Este o taină faţă de lume, o bucurie pe care nu o putem împărţi nici măcar cu cel mai bun prieten. Dacă vrem să auzim şoaptele dragostei lui Dumnezeu, trebuie să ne curăţăm urechile şi să fim gata să-I ascultăm vocea. S-ar putea ca în seara aceasta inimile noastre să fie gata să ia cuvântul, asemeni lui Isus, şi să-i răspundă lui Dumnezeu.

CUVÂNTUL Lui DUMNEZEU

pentru astăzi-FEBRUARIE 2015

(5 Februarie)

 DESPRE CĂLĂUZIRE (3)

„Descoperirea cuvintelor Tale dă lumină, dă pricepere celor fără răutate” (Psalmul 119:130)

Pentru a primi atestat de zbor pe vreme rea, instructorul te va însoţi în misiunile de antrenament. Instructorul îţi va pune pe cap o cască ca să nu vezi decât panoul cu instrumente din faţa ta şi asta pentru că e tot ce poţi vedea când zbori în condiţii de furtună. Trebuie să înveţi să foloseşti instrumentele şi radioul, făcând multe curbe şi reuşind să aduci avionul la sol de la o altitudine de câţiva metri faţă de pista de aterizare. Şi trebuie să faci asta fără a te uita măcar să vezi unde eşti, fără să ai confirmarea simţurilor. Această orbire simulată, care provoacă confuzie la omul de rând, e curând învinsă prin antrenament disciplinat. Zborurile „cu capişon”, cum se numeşte această procedură, devin simple zboruri de rutină. Ce se întâmplă când creştinii nepregătiţi sunt aruncaţi în întuneric de încercările vieţii? Ei încep să pună la îndoială ceea ce se întâmplă. Totul mergea bine; tot ce vedeau în faţa lor era vremea frumoasă. Dar acum şi-au pierdut simţul direcţiei pentru că nu au petrecut timp în Cuvântul lui Dumnezeu. Nu au fost învăţaţi să se încreadă în Dumnezeu indiferent de ceea ce văd sau simt, aşa că devin descurajaţi, uneori căzând în păcat şi alteori chiar dând vina pe Dumnezeu şi fiind înghiţiţi de amărăciune. Pavel îi scrie lui Timotei: „Caută să te înfăţişezi înaintea lui Dumnezeu ca un om încercat (pus la încercare prin necazuri), ca un lucrător care n-are de ce să-i fie ruşine, şi care împarte drept (care mânuieşte corect şi propovăduieşte cu dibăcie) Cuvântul adevărului” (2 Timotei 2:15).

DOMNUL ESTE APROAPE!

(Filipeni 4:5)

CALENDAR BIBLIC

(5 Februarie)

Şi nu numai atât, dar ne şi bucurăm în DUMNEZEU, prin Domnul nostru ISUS CRISTOS, prin care am căpătat împăcarea. Romani 5.11

Înaintea împăcării trebuie să fi fost o duşmănie. Noi eram duşmanii Iui Dumnezeu, de aceea peste faptele noastre rele, peste păcatele noastre se aşternea blestemul. Unica şi inevitabila lor urmare era moartea. În vederea unei împăcări, ţinând seama de dreptatea Iui Dumnezeu, trebuia achitată mai întâi plata păcatului. De aceea când Noul Testament vorbeşte de împăcare, vorbeşte totdeauna de moartea Domnului în trupul Său. Acest adevăr este arătat în Romani 5.10: „când eram vrăjmaşi am fost împăcaţi cu Dumnezeu prin MOARTEA Fiului Său.” În Efeseni 2.16 ne este spus că Domnul a împăcat cu Dumnezeu „pe cei doi (evrei şi neamuri) într-un singur Trup.” Iar la Coloseni 1.21: „El ne-a împăcat acum prin trupul lui de carne, prin moartea Sa.” În 2 Corinteni 5 ne este arătat că Dumnezeu era în Cristos ca să împace lumea cu Sine însuşi. „El a purtat păcatele noastre în trupul Său pe lemn” (1 Petru 2.24). Dar mai mult: Ca om în trup a fost făcut PĂCAT. Datorită vrăjmăşiei faţă de Dumnezeu El a fost pus deoparte, ca prin judecată, noi care odinioară am fost duşmani, să primim împăcarea. Aceasta-i în ÎNTREGIME lucrarea lui Dumnezeu în Cristos Isus; noi n-am putut face nimic şi nici nu puteam să ne împăcăm cu Dumnezeu prin noi înşine.

Ce har minunat că Dumnezeu nu are nimic să ne reproşeze pentru starea noastră veche, ba mai mult ne-a dat Duhul Său. „Duhul care vine de la Dumnezeu ca să putem cunoaşte lucrurile pe care ni le-a dat Dumnezeu” (1 Cor. 2.12). Da, către noi El spune ca odinioară către Avraam: „Scoală-te străbate ţara în lung şi în lat căci ţie ţi-o voi da.”

Sfinţenia vieţii unită cu o supunere adâncă a sufletului trebuie să izvorască din adevărata părtăşie cu suferinţele lui Cristos; căci nu se poate ca răul moral şi suferinţele sufleteşti să poată sta în faţa acestor suferinţe.

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – Fritz Berger

(5 Februarie)

Deşteaptă-te tu care dormi!” Efeseni 5:14

Am meditat asupra acestui cuvânt.Cum începe în viaţa duhovnicească somnul? Cum poate veni aceasta la un copil al Lui Dumnezeu, care a devenit fericit şi viu? Gândindu-mă la aceasta, mi-am adus aminte de starea mea când am venit acasă de la serviciu obosit;dacă urma ora de rugăciune, sau de stuidiu, mă gândeam: în starea mea este cu neputinţă să particip.Şi dacă totuşi mă hotăram să merg, îmi dădeam seama că nicăieri nu pot să mă odihnesc mai bine ca la Adunare.Pe drumul către casă mă simţeam ca şi când atunci m-aş fi trezit.Cel care neglijează orele de rugăciune, sau de studiu, rămânând acasă, poate observa că în curând îl ia somnul, iar pe urmă moartea.Pentru orele de rugăciune, oamenii sunt mai puţin entuziasmaţi, ca pentru orele de studiu, spunând:şi acasă pot să mă rog!Da, Dumnezeu doreşte să mă rog acasă, dar vrea să ne rugăm şi împreună.Cel care nu are timp să participe la ora de rugăciune,nu merită numele de creştin.Unii sunt grăbiţi să se scuze.Este imposibil să particip, am de îndeplinit datorii încredinţate mie de Dumnezeu acasă.Dacă un asemenea om ajunge la viaţă, nu mai lipseşte de la nicio oră de rugăciune, sau studiu.Înainte tot timpul găsea scuze.Scuzele sunt ca nişte somnifere, te ameţesc şi vin de la cel rău.Sunt unii care caută deseori să se scuze, şi pentru aceasta inventează tot felul de scuze.Un asemenea individ mi-a spus:dacă ora de studiu n-ar fi în casa aceea, am veni şi noi.Nu, cel care nu vine oriunde nu e dispus să meargă nicăieri.

BĂTÂND LA UŞA LUI DUMNEZEU

(5 Februarie)

Doamne, către Tine mă mtorc, către Tine. Nu sunt decât un pribeag fără casă până când Tu nu mă atingi cu siguranţa păcii Tale, cu simţământul dulce al iubirii Tale.

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

(5 Februarie)

DREPTATEA SATISFĂCUTĂ

Când voi vedea sângele, voi trece pe lângă voi.

Exodul 12.13

Pentru noi, a vedea preţiosul sânge al Domnului Cristos este o mângâiere; pentru siguranţa noastră, trebuie ca Dumnezeu să-L vadă. Chiar când eu nu sunt în stare să-L privesc, El îl vede şi nu mă osândeşte, din cauza sângelui. Şi, dacă în acest sânge eu nu găsesc toată siguranţa pe care aş putea-o avea şi pe care ar trebui s-o am, sunt totuşi în completă siguranţă, căci ochiul Domnului vede clar. Şi acest ochi este neîncetat fixat asupra însângeratei jertfe. Ce pricină de bucurie pentru noi!Dumnezeu cunoaşte plinătatea nesfârşită şi înţelesul adânc ascunse în această moarte. Privind creaţiunea în dezvoltarea sa, El a recunoscut că „era foarte bună”. Ce va fi spus El atunci în faţa răscumpărării, la îndeplinirea desăvârşită a acestei ascultări depline chiar până ia moarte, a Fiului Său prea iubit? Cum am putea descrie cu câtă bunătate îl priveşte El pe Domnul Isus, prezentându-se El însuşi ca jertfa fără pată, ca o mireasmă plăcută? Pentru aceasta noi rămânem într-o linişte senină, căci jertfa şi Cuvântul Dumnezeului nostru ne dau o perfectă siguranţă. El va trece pe lângă noi fără a ne osândi, pentru că nu l-a scutit pe slăvitul nostru înlocuitor. Dreptatea şi dragostea îşi împreună mâinile pentru a da o mântuire veşnică tuturor acelora care se află sub sângele stropit.

IZVOARE IN DEŞERT-Februarie

(5 Februarie)

Nu plecaţi în fugă.

Isaia 52:12

Eu nu cred că am început măcar să înţelegem puterea minunată care stă în a fi liniştit. Noi suntem aşa de grăbiţi, făcând mereu câte ceva, că suntem în pericolul de a nu-I lăsa lui Dumnezeu oportunitatea de a lucra. Poţi fi sigur că Dumnezeu nu ne va spune niciodată: „Opreşte-te!“, „Stai liniştit!“ sau „Fii liniştit!“, dacă nu are de gând să facă ceva. Aceasta e problema noastră în ce priveşte viaţa creştină; noi vrem să facem noi ceva ca să fim creştini, în loc să-L lăsăm pe El să lucreze în noi.

Gândeşte-te cât de nemişcat stai când ţi se face o poză, în timp ce fotograful prinde imaginea ta pe film. Dumnezeu are un scop etern pentru noi: ca să fim „asemenea chipului Fiului Său“ (Rom. 8:29). Dar ca să se întâmple aceasta, noi trebuie să stăm liniştiţi. Auzim atât de multe astăzi despre a fi activi, dar poate că avem nevoie să învăţăm ce înseamnă să fim tăcuţi. din Crumbs

Staţi liniştiţi, copiii mei! Fiţi calmi şi liniştiţi!

Nu consideraţi aceste zile – aceste zile de aşteptare –

ca fiind rele!

Cel ce te iubeşte cel mai mult, Cel ce-ţi plănuieşte drumul,

N-a uitat de marea ta nevoie de astăzi!

Şi, dacă El aşteaptă, e sigur că El aşteaptă să-ţi arate

Ţie, copil al Lui preaiubit, dragostea profundă a inimii Lui.

Staţi liniştiţi, copiii mei! Fiţi calmi şi liniştiţi!

Voi doriţi mult să cunoaşteţi voia Domnului vostru drag!

În timp ce gânduri pline de nelinişte vor să se furişeze înăuntru,

Căutând să distrugă, pentru că El întârzie –

Convinge-te pe tine însuţi, în simpla credinţă, să te odihneşti

Pe faptul că El, care ştie totul şi te iubeşte, va face

ce e cel mai bine.

Staţi liniştiţi, copiii mei! Fiţi calmi şi liniştiţi!

Să nu faceţi nici un pas, nici măcar unul,

Până nu se deschide calea Lui. Atunci, ah, atunci, ce bine e!

Ce bucurie în inima ta, şi ce iuţi sunt paşii tăi atunci,

Ce puternic eşti înăuntrul tău atunci, ah, atunci!

Şi zilele de aşteptare nu mai par atât de lungi atunci.

MEDITAŢII ZILNICE

WIM MALGO

(5 Februarie)

«Am fost răstignit împreună cu Cristos şi trăiesc … dar nu mai trăiesc eu, ci Cristos trăieşte în mine.»   Galateni 2,20

A fost viaţa ta de credinţă fără putere până acum? Nu ai experimentat biruinţa? Dacă răspunsul este afirmativ, mo­tivul unei astfel de trăiri este tirania eului. Răstigneşte eul tău mândru, ipocrit şi egocentric împreună cu Isus pe cru­ce! Trebuie să ai curajul să te laşi crucificat împreună cu El. Lucrul acesta trebuie să devină pentru tine o realitate sigură, aşa cum a fost şi faptul istoric al morţii lui Isus pe cruce. O astfel de credinţă îţi cere Domnul. Oamenii din jurul tău te vor provoca, te vor ispiti, vor apela la mândria şi ambiţia ta, te vor înşela, vor fi nerecunoscători, te vor dispreţui, te vor defăima — zi de zi. Toţi sunt însă doar instrumente în mâna lui Dumnezeu pentru a te testa dacă ai fost crucificat împreună cu Isus. Şi dacă această crucificare spirituală a ta este reală, vei descoperi că vei reacţiona ca Isus care, atunci când a fost provocat să coboare de pe cruce a rămas acolo suferind în tăcere. Acesta este secretul! Doar atunci familia ta, întreg anturajul tău se vor schimba pentru că tu vei fi schimbat, iar viaţa ta de credinţă nu va mai fi slabă şi fară putere, pentru că din teorie seacă se transformă în realitate vie. Curăţirea de propriul tău eu înseamnă acceptarea lui Isus. Adevărata viaţă o vei găsi atunci când o vei urî pe a ta şi vei fi gata să o jertfeşti. 

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

(5 Februarie)

Text: Faptele 8:26-40

Duhul a zis lui Filip: „Du-te, şi ajunge carul acesta!” Filip a alergat… 

Faptele 8:29, 30.

O IMAGINE A ASCULTĂRII

Poate că nici un animal nu dă dovadă de atâta ascultare ca şi câinele ciobănesc australian. Când vine vremea ca turma să fie mutată dintr-o păşune în alta, câinii aceştia dresaţi, lucrează în perfectă armonie cu ciobanii, pentru a le face pe aceste animale şovăielnice să se ducă la locul dorit. Ciobanul umblă călare, iar câinii aleargă voioşi alături de el. Apoi el da o comandă şi câinii încep să pună în mişcare turma de oi. Comenzile pentru câini se dau prin fluieratul ferm din fluier şi prin porunci scurte, la care câinii răspund cu o perfectă ascultare. Ciobanul, supraveghind întreaga turmă, vede oile care rămân în urmă sau care o iau razna. Comenzile sale scurte, clare, transmit voia sa câinilor şi ei le aduc înapoi în turmă cu o ascultare fără întârziere.

Cristos, stăpânul nostru, Cel care ne conduce, este cel ce dă comenzile. Si nu trebuie să ne întrebăm ce doreşte El să facem. Dumnezeu Şi-a revelat voia Sa prin Biblie. Din moment ce învăţăm principiile şi poruncile ei specifice, pe care ni le face de cunoscut Duhul Sfânt, nu avem decât să le ascultăm, întocmai şi fără comentarii. Şi când facem astfel, lucrarea Sa în mijlocul poporului Său este dusă la îndeplinire. Reacţia lui Filip la porunca Duhului Sfânt a fost imediată. El n-a aşteptat o nouă poruncă sau un avertisment.
A fugit după carul famenului etiopian şi l-a găsit citind Scripturile. Dacă Filip ar fi ezitat, poate că ar fi pierdut ocazia să-l conducă la Cristos.

Să fim gata întotdeauna să-L ascultăm pe Dumnezeu!    – D.C.E.

Ce-nseamnă să fiu al Tău, mă-nvaţă.
Iubire, credincioşie, lepădare de sine,
Slujire sfântă, predare pe viaţă,
Ascultare fără rezerve de Tine

Cel mai potrivit răspuns la binecuvântarea nemeritată este ascultarea necondiţionată

DOMNUL ESTE APROAPE

(5 Februarie)

Nu va striga, nici nu‑Şi va ridica glasul, nici nu‑l va face să se audă pe stradă. Nu va rupe trestia frântă şi nu va stinge mucul care fumegă.                                            

 Isaia 42.2,3

Semnificaţia versetului 2 este pusă în lumină de îndrumările pentru slujitori date de Pavel în 2 Timotei 2.24: „Un rob al Domnului nu trebuie să se certe, ci să fie blând faţă de toţi“. Tonul ridicat şi nervos nu a fost auzit de la Slujitorul perfect şi nu trebuie să fie auzit nici de la robii Săi. Într‑un duh de blândeţe şi de disponibilitate de a‑i învăţa pe toţi, slujitorul lui Hristos trebuie să se poarte după modelul Stăpânului său, rugându‑se şi aşteptând ca Dumnezeu să intervină şi să dea pocăinţă împotrivitorilor.

„Nu va rupe trestia frântă şi nu va stinge mucul care fumegă.“ Aceasta a fost o altă trăsătură minunată a Slujitorului perfect. Misiunea Lui solicită multă hotărâre şi perseverenţă, iar în cele din urmă El va birui milioane de oameni şi Împărăţia Sa va fi stabilită. Totuşi, El nu va trece cu nepăsare peste cei mai slabi, pentru a‑Şi împlini scopul. Este adevărat că privirile semeţe ale omului vor fi smerite, însă este la fel de adevărat că El nu va rupe trestia frântă şi nu va stinge „mucul care fumegă“.

„Mucul care fumegă“ – există cazuri în care o mică mişcare greşită poate stinge un muc care fumegă, în timp ce o grijă atentă, dimpotrivă, poate reaprinde flacăra. Există cazuri în care o atingere sau o privire blândă pot însemna totul. Cu siguranţă că Simon Petru a fost un muc care fumega atunci când, după ce s‑a lepădat de Domnul cu blesteme, a plecat şi a plâns cu amar. Stăpânul însă nu a stins mucul care fumega. El deja Se rugase fierbinte pentru Petru, astfel încât credinţa lui să nu fie eclipsată, iar flacăra care abia mai licărea să nu se stingă. O privire la momentul critic şi apoi cuvinte ferme, dar tandre, l‑au restabilit pe Petru în poziţia de a‑I sluji Domnului. J. S. Blackburn

MANA DE DIMINEAŢĂ

(5 Februarie)

“Dar cel ce M-ascultă va locui în siguranţă, va trăi liniştit şi fără să se teamă de vreun rău.”

PROVERBE 1:33

In viaţa noastră agitată, ne luăm atât de puţin timp ca să ascultăm pe Dumnezeu! şi totuşi, nu este El Tatăl nostru? Nu suntem noi copiii Lui? Nu este El Domnul nostru şi nu suntem noi robii Lui? Nu este El Căpetenia noastră, Căpetenia desăvârşirei credinţei noastre? Neglijând să-L ascultăm, El nu ne mai asigură binecuvântările unei vieţi fericite şi pline de pace. Pentru a-L asculta, trebuie mai întâi să facem linişte înaintea Lui. Intr-o lume gălăgioasă cu o mie şi unul de glasuri, în care domneşte agitaţia, în care mulţimile se frământă ca zgomotul unor ape mari ale căror valuri furioase mătură totul înaintea lor… ce taină dumnezeiască este de a avea sufletul liniştit si în părtăşie cu Dumnezeu! Agitaţia şi zarva legiunii de glasuri care parcă ar vrea să ne acopere, ne face să simţim nevoia de a ne retrage lângă Dumnezeu, în liniştea prezenţei Sale, căutând cel mai potrivit timp pentru a înţelege glasul Lui dulce şi delicat care ne descopere voia Sa. Pentru copilul lui Dumnezeu, acesta este cel dintâi lucru de dimineaţă; a-l neglija, este un semn clar al slăbirii spirituale. Apoi, în mijlocul zilei, de ce să nu punem deoparte măcar cinci, zece minute? Iar seara, El să fie Acela care are ultimul cuvânt, cu El să terminăm ziua, revizuind înaintea Lui felul cum am trăit, mulţumindu-I pentru binecuvântările şi harul pe care ni l-a dat şi cerându-I iertare pentru neglijenţele şi greşelile făcute, fie ştiute, fie neştiute. Ce liniştiţi şi în pace mergem atunci să ne odihnim!”. Cel ce M-ascultă…” Dumnezeul nostru ştie tot, înţelepciunea Sa nemărginită şi dragostea Lui de nepătruns fac parte din moştenirea noastră în Domnul Hristos. El vrea să-L ascultăm când ne vorbeşte prin Cuvântul Lui şi să aplicăm în viaţă ce ne spune. Nu este nici o situaţie din viaţa noastră pentru care să nu avem un îndemn, o mustrare, o poruncă sau mângâiere în sfântul Lui Cuvânt. Ascultarea noastră este slava Lui iar pentra noi această ascultare este garanţia unei vieţi şi puteri nezdruncinabile. Trecem acum prin împrejurări care ne tulbură şi par să ne acopere de deznădejde? Să facem linişte înăuntrul sufletului nostru, să ne retragem în singurătate cu Dumnezeu şi acolo să-I spunem Lui tot, dar absolut tot şi apoi să tăcem şi să-L lăsăm pe El să ne vorbească cu glasul Lui duios şi plin de înţelegere faţă de noi.

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI, Volumul II

(5 Februarie)

Rut 2.4-16

Rut nu avusese încă de-a face decât cu servitorii lui Boaz. Acum îl întâlneşte personal pe acest prieten puternic şi bogat (v. 1), imagine deosebit de frumoasă a Domnului Isus. Boaz ne aminteşte de Prietenul suprem, blajin şi compătimitor, Celui căruia Dumnezeu îi poate spune în Psalmul 89.19: „Am dat ajutor unui om puternic”.

Iată-l în acest oraş, Betleem (unde avea să Se nască Mântuitorul), binecuvântându-şi servitorii şi spunându-le ce să facă, veghind la toate, remarcând-o pe secerătoarea săracă, în sfârşit, purtându-se cu ea cu o favoare încărcată de atâta delicateţe, încât îi aduce linişte tinerei femei înfricoşate. El o invită să se apropie, îi vorbeşte inimii ei şi o consolează.

Fiecare dintre noi trebuie să treacă prin aceeaşi experienţă pe care a avut-o Rut. Nu este suficient doar să-i cunoaştem pe slujitorii Domnului, păstori, învăţători sau evanghelişti, şi să învăţăm de la ei, din când în când, lecţii din Cuvântul lui Dumnezeu. Fiecare trebuie să aibă de-a face personal cu Domnul Isus. Atunci El însuşi va vorbi inimilor noastre. Ne va face să înţelegem prin ce a trecut El pentru noi când a venit aici jos ca să sufere şi să moară (aceste grăunţe prăjite din v. 14). Şi ne va sătura cu bogăţiile dragostei Sale.

SĂMÂNŢA BUNĂ

(5 Februarie)

„ …Isus a început să spună ucenicilor Săi: «Mai întâi de toate, păziţi-vă de aluatul fariseilor, care este făţărnicia.»“

Luca 12.1

Mai întâi… (1)

    Cunoscutul ziar „Washington Post“ a făcut un experiment despre percepţie, gusturi şi alegerea oamenilor. Într-o dimineaţă friguroasă de ianuarie, un bărbat a intrat într-o staţie de metrou din Washington şi a început să cânte la vioară. Timp de 45 de minute a cântat şase piese de Johann Sebastian Bach. În acest timp, s-a calculat că pe lângă el au trecut mii de oameni spre ocupaţiile lor. La circa 3 minute după ce violonistul a început să cânte, un bărbat de vârstă mijlocie a remarcat că aude o vioară. A încetinit pasul, apoi s-a oprit câteva secunde…, însă şi-a reluat grăbit mersul spre locul de muncă.

   Un minut mai târziu, violonistul a primit o monedă de la o femeie care nu s-a oprit din mers. Câteva minute mai târziu, cineva s-a oprit şi s-a rezemat de perete să-l asculte. Însă bărbatul şi-a privit ceasul şi a plecat grăbit. Primul care i-a acordat într-adevăr atenţie a fost un băieţel de vreo 3 anişori. Mama sa mergea grăbită şi s-a înfuriat când copilul s-a oprit. Situaţia s-a repetat şi cu alţi copii. În cele 45 de minute în care omul cu vioara a cântat, doar şase persoane s-au oprit pentru a-l asculta preţ de câteva minute. Circa 20 de oameni i-au oferit bani.

————————-

Meditații primite prin Email