Păzește-ți limba ….

james-3-vs-5-6ține-ți gura!

Tot aşa şi limba este un mic mădular, şi se făleşte cu lucruri mari. Iată un foc mic, ce pădure mare aprinde! Limba este o lume de nelegiuiri. Ea este aceea dintre mădularele noastre care întinează tot trupul…

Iacov 3:5-6

Scriitorul acestor rânduri a cunoscut puterea de care dispune limba. Este un mădular mic, şi totuşi capabil de a face lucruri mari! Da, limba este şi ea un foc, o lume de nelegiuiri, şi întinează tot trupul, iar dacă este aprinsă de focul iadului, cuprinde în flăcări toată viaţa noastră.

De aceea şi putem pune întrebarea: „Cine ne poate elibera de acest mădular periculos?” Căci niciun om n-o poate îmblânzi. Slavă Lui Dumnezeu, că a venit Acela care a fost ispitit ca şi noi, dar fără păcat.   Astfel El poate veni în ajutorul celor care sunt ispitiţi. EL este Isus, care a biruit puterea morţii, aducând lumina şi viaţa veşnică lumii acesteia.

Putem să înfrînăm limba noastră când spunem: „Hristos m-a răscumpărat, El a murit şi pentru limba mea păcătoasă. Acum nu mai trebuie să folosesc limba mea pentru lucruri păcătoase, ci să mă rog pentru oamenii din jurul meu, în loc să-i judec”.

În Proverbe 21:23 citim:”Cine-şi păzeşte gura şi limba, îşi scuteşte sufletul de multe necazuri.” Omul să fie grabnic la auzire şi cumpătat în vorbire.Nu jura, şi nu lua în lua în deşert Numele Domnului. Dumnezeu nu lasă nepedepsiţi pe cei care-I iau Numele în deşert. Cei temători de Dumnezeu se depărtează de acestea şi caută ca limba lor să slăvească pe Dumnezeu, vestind măreţia Lui. (Din Meditaţii zilnice de Fritz Berger)

Leave a comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.