Totuşi, Domnul aşteaptă să se milostivească de voi.

Isaia 30:18

Dumnezeu întârzie adesea cu răspunsul la rugăciune. Avem câteva dovezi ale acestui fapt în Scriptură. Iacov nu a primit binecuvântarea îngerului până în zorii zilei; a trebuit să se lupte toată noaptea pentru ea. Sărmana femeie sirofeniciană nu a primit nici un cuvânt de răspuns multă vreme.

Pavel L-a implorat pe Domnul de trei ori, cerând să-i fie luat „ţepuşul din carne” (2 Corinteni 12:7). Nu a primit nici o asigurare că va fi îndepărtat; dimpotrivă, a primit făgăduinţa lui Dumnezeu că harul Său îi este de ajuns. Dacă ai bătut la poarta îndurării şi nu ai primit nici un răspuns, să-ţi spun eu de ce. Făcătorul nu ţi-a deschis poarta şi nu te-a lăsat înăuntru? Tatăl nostru are motive numai de El ştiute ca să ne lase să aşteptăm. Uneori o face ca să-Şi arate puterea şi suveranitatea, pentru ca oamenii să ştie că Iehova are dreptul să dea sau să reţină.

Mult mai des, întârzierea este spre folosul nostru. Poate că ai fost lăsat să aştepţi pentru ca dorinţele tale să fie mai fierbinţi. Dumnezeu ştie că întârzierea va grăbi mărirea dorinţei, şi că, dacă te lasă să aştepţi, îţi vei vedea nevoia mai clar, şi vei cere cu mai multă înflăcărare. El ştie şi că vei preţui mai mult îndurarea pe care ai aşteptat-o mai mult. S-ar putea să ceri ceva rău în ceea ce ceri, şi trebuie să fie îndepărtat înainte de a primi bucuria în Domnul. Poate că vederile tale în privinţa planului Evangheliei sunt confuze, sau poate că te încrezi în tine însuţi, în loc să te predai pe deplin Domnului Isus. Sau Dumnezeu ne face să aşteptăm puţin, ca să-Şi poată arăta mai bine bogăţia harului Său la urmă. Rugăciunile tale sunt înregistrate în cer, şi, chiar dacă nu ţi se răspunde de îndată, nu sunt nicidecum uitate. Peste puţin timp, vor fi îndeplinite, spre bucuria şi plăcerea ta. Nu lăsa disperarea să te reducă la tăcere, ci continuă să te rogi cu credincioşie. (Meditație de C.H. Spurgeon)

*

Poporul meu va locui în locuinţa păcii, în case fără grijă.

Isaia 32:18

Pacea şi liniştea nu aparţin celor care nu sunt născuţi din nou. Ele sunt averea specială a poporului Domnului, păstrate numai pentru ei. Dumnezeul păcii dă pace desăvârşită celor care Îl iubesc din inimă. Înainte de cădere, Dumnezeu i-a dat omului grădina înflorită a Edenului ca loc de odihnă; din păcate, păcatul a distrus curând veşmintele frumoase ale nevinovăţiei. In ziua mâniei universale, când potopul a măturat un neam vinovat, familia aleasă a fost asigurată în arca liniştită, care plutea din lumea veche condamnată spre un nou pământ al curcubeului şi legământului, prefigurându-L pe Isus, Arca mântuirii noastre. Israel se odihnea în siguranţă sub uşiorii stropiţi cu sânge, în timp ce îngerul răzbunării ucidea primii-născuţi din Egipt; în pustie, stâlpul de nor şi stâncile din care curgea apă le-au oferit peregrinilor obosiţi desfătarea odihnei. Acum, noi ne odihnim în făgăduinţele Dumnezeului nostru credincios, ştiind că toate cuvintele Lui sunt pline de adevăr şi putere. Ne odihnim în învăţăturile Cuvântului Său, care sunt o mângâiere. Ne odihnim în legământul harului Său, care este un cer de desfătări. Suntem mult mai favorizaţi decât David în Adulam (vezi 1 Samuel 22:1), sau decât Iona sub curcubete, fiindcă nimeni nu ne poate invada sau distruge adăpostul. Persoana lui Isus este locul de odihnă al poporului Său. Când ne apropiem de El prin frângerea pâinii, ascultarea Cuvântului, cercetarea Scripturilor, rugăciune sau laudă, vedem că fiecare formă de apropiere ne oferă pace în suflet

Ascult cuvinte iubitoare, privesc spre sângele vărsat

Văd Golgota, şi sunt cu Cerul împăcat

Această pace, din Iehova izvorâtă

E veşnică, bogată, neclintită.

Nori trec şi vin din depărtări

Furtuni se-adună şi se risipesc

Prietenia Domnului are veşnice cărări

Atunci când zilnic crucea o vestesc.  

(Meditație de Seara a lui C.H. Spurgeon, primite prin Email)

*

 ÎNDOIELILE NU TE DESCALIFICĂ

„Nu fi necredincios, ci credincios” (Ioan 20:27)

Biblia spune: „Toma … unul din cei doisprezece, nu era cu ei când a venit Isus. Ceilalţi ucenici i-au zis deci: „Am văzut pe Domnul!” Dar el le-a răspuns: „Dacă nu voi vedea în mâinile Lui… şi dacă nu voi pune degetul meu în semnul cuielor, şi dacă nu voi pune mâna mea în coasta Lui, nu voi crede”. După opt zile, ucenicii lui Isus erau iarăşi în casă; şi era şi Toma împreună cu ei. Pe când erau uşile încuiate, a venit Isus, a stat în mijloc, şi le-a zis: „Pace vouă!” Apoi i-a zis lui Toma: „Adu-ţi degetul încoace, şi uită-te la mâinile Mele; şi adu-ţi mâna, şi pune-o în coasta Mea; şi nu fi necredincios, ci credincios.” Drept răspuns, Toma l-a zis: „Domnul meu şi Dumnezeul meu!” (v. 24-28). Minunea din această relatare nu este că Isus a putut trece printr-o uşă încuiată şi a apărut dintr-odată în faţa lor.A fost uimitor, dar lucrul cel mai impresionant este că Isus s-a arătat ca să vorbească cu un necredincios! De fapt, Domnul Isus nici nu se afla în încăpere cu opt zile în urmă, când Toma şi-a exprimat îndoiala în faţa celorlalţi ucenici. Dar „Domnul cunoaşte gândurile omului” (Psalmul 94:11). Unii dintre noi ne-am fi uitat la Toma şi ne-am fi gândit: „Scoate-l de pe listă, nu este vrednic să fie ucenic”. Dar nu şi Domnul Isus. El a recunoscut o inimă sinceră şi un suflet în căutare şi S-a arătat pentru a-i răspunde la întrebări. Îndoielile tale nu te descalifică! Adu-le doar înaintea Domnului în rugăciune şi când vei pleca din prezenţa Lui, vei spune: „Domnul meu şi Dumnezeul meu”. (Din Cuvântul lui Dumnezeu pentru astăzi – primit prin Email)

*

Rugăciunea e însăși viața noastră!

Rugaţi-vă pentru noi.  – Evr. 13,18.

Veşnicia va descoperi odată cât de mare era puterea şi cât de multe binecuvântări erau ascunse în rugăciune aici pe pământ. Câţi din bolnavii noştri care se pare că nu fac nimic în lucrarea Domnului au întărit din aşternutul lor singuratic zi de zi, mâinile multor slujitori ai lui Dumnezeu care lucrau în apropiere sau în depărtare. Şi câţi dintre săraci care au putut să pună pentru lucrarea lui Dumnezeu numai o sumă foarte mică, au stăruit înaintea visteriei lui Dumnezeu în ascuns pentru binecuvântările poporului şi a lucrării Domnului. Şi odată Domnul va descoperi toate acestea. Pe timpul împăratului David cei care trebuiau să rămână acasă pe timpul luptei au primit jumătate din avuţiile dobândite în luptă. (1 Sam. 30.24-25). De n-ar fi inimile celor care stau acasă moleşite pentru rugăciune! Nu se observă în zilele noastre o lipsă a vieţii de rugăciune? Oare nu se infiltrează starea laşităţii duhul din Laodicea chiar şi în această lucrare încât se găsesc atât de puţini stăruitori adevăraţi? Timpurile nu au fost niciodată aşa de serioase şi de primejdioase ca astăzi. Duhul Sfânt este adesea întristat şi înfrânat şi de aceea lipseşte puterea şi seriozitatea rugăciunii. Dar fiecare se întreabă: De ce? Cât de mult interes există în privinţa lucrurilor personale pe când lucrările Domnului stau în urmă şi inima aproape nu se ocupă deloc cu ele. De s-ar trezi acei la care există această stare şi s-ar ruşina în faţa lui Dumnezeu şi s-ar umili. Rugăciunea pentru slujitorii Domnului, care de fapt stau în prima linie de luptă contra duşmanului este foarte importantă şi de folos pentru întărirea credinţei.

Rugăciunea cea mai bună este aceea care izvorăşte dintr-o puternică necesitate lăuntrică. Cu toţii am experimentat acest lucru. Când viaţa noastră decurge senină şi normală, atunci şi rugăciunile noastre înclină să fie monotone şi uneori plictisitoare. (Meditație: Domnul este aproape – primită prin Email)