Deci, fie că mănânci, fie că bei, fie că faceţi altceva, să faceţi totul spre gloria lui Dumnezeu. – 1 Corinteni 10:31

Fereşte-te să crezi că aspectele mărunte ale vieţii nu sunt cuprinse în planul lui Dumnezeu; ele sunt rânduite de Dumnezeu la fel de mult ca şi lucrurile profunde ale vieţii.

Dacă refuzi să te ocupi de lucrurile mărunte, nu faci asta din devotament faţă de Dumnezeu, ci din dorinţa de a-i impresiona pe ceilalţi oameni cu faptul că nu te ocupi cu lucruri mărunte; acesta este un semn sigur că suferi de mândrie spirituală.

Fereşte-te să laşi să apară în tine dispreţul faţă de ceilalţi, el apare întotdeauna pe această linie şi te face să umbli ca un reproş ambulant la adresa altora, deoarece ei se ocupă de lucruri mărunte, dar tu nu. Nu poza drept o persoană profundă; Dumnezeu a ales să devină un copilaş.

A te ocupa de lucruri mărunte nu este un semn că eşti rău şi nici nu e un semn că viaţa ta nu este profundă: nici oceanul nu este adânc la ţărm. Satisfacţiile mărunte ale vieţii, precum a mânca şi a bea, a se plimba şi a povesti, sunt toate lăsate de Dumnezeu. Aceste lucruri au existat şi în viaţa Domnului nostru. El le-a făcut ca Fiu al lui Dumnezeu şi a spus că “ucenicul nu este mai presus de învăţătorul său”

Siguranţa noastră stă în lucrurile mărunte ale vieţii. Trebuie să trăim lucrurile mărunte ale vieţii obişnuite într-un mod obişnuit. Apoi, când Dumnezeu ne trece prin lucruri mai adânci, acestea sunt separate de grijile mărunte. Nu arăta niciodată altcuiva lucrurile profunde decât lui Dumnezeu. Suntem atât de îngrozitor de serioşi, ne interesează cu atâta disperare propriul nostru caracter şi reputaţia noastră, încât refuzăm să ne comportăm ca nişte creştini în lucrurile mărunte ale vieţii.

Hotărăşte-te să nu iei pe nimeni altcineva în serios decât pe Dumnezeu. Atunci vei descoperi că prima persoană cu care trebuie să fii cât se poate de sever, pentru că este cel mai mare impostor întâlnit vreodată, eşti tu însuţi. (Meditație de Oswald Chambers – primită prin Email)
***

«Dacă sunteţi călăuziţi de Duhul, nu sunteţi sub Lege.»

(GALATENI 5,18)

De ce durează oare atât de mult la unii copii ai lui Dumnezeu până când Duhul Sfânt preia controlul în totalitate în viaţa lor? În politică există o situaţie care ne ajuta să înţelegem mai bine acest lucru. Unele guverne nu sunt calificate să ia decizii de interes naţional, deoarece nu au susţinere majoritară în parlament. În vieţile unora dintre copiii lui Dumnezeu nu se ajunge niciodată la o preluare totală a puterii din partea Duhului Sfânt pentru că în inimile lor nu există o atitudine de predare necondiţionată.

Dezechilibrul interior apare de fiecare dată când păcate ca mândria, invidia, auto-justificarea, bârfa sau alte patimi întunecate din inima noastră încearcă continuu să preia controlul. Duhul Sfânt nu acţionează însă ca un dictator. Vrea într-adevăr să ne conducă, dar dacă avem îndoieli, Se retrage. Când Duhul Sfânt nu poate stăpâni total inima unui copil al lui Dumnezeu, acest lucru are atât repercusiuni lăuntrice, cât şi exterioare. Astfel viaţa de credinţă devine o zbatere continuă; acest lucru se poate observa din păcate la mulţi dintre copiii Săi. Urmarea lui Isus devine o povară, fiind exact opusul a ceea ce vrea Dumnezeu să ne dăruiască. Dacă însă Duhul Lui ne conduce, nu există constrângere în umblarea cu Isus, ci o pace şi o încredere binecuvântată. (Medita’ie de Wim Malgo)