Libertatea în necaz

(IZVOARE IN DESERT)

Umblând slobozi în mijlocul focului. – (Daniel 3:25)

Când Şadrac, Meşac şi Abed-Nego au fost aruncaţi în cuptor, focul nu i-a împiedicat să se mişte, pentru că au fost văzuţi „umblând slobozi“. De fapt, focul era una din străzile pe care ei călătoreau spre destinaţia lor.

Mângâierea pe care o avem din adevărul revelat al lui Hristos nu este că el ne învaţă eliberarea din necaz, ci că el ne învaţă libertatea în necaz.

O, dragă Doamne, când întunericul mă înfăşoară, învaţă-mă că pur şi simplu trec printr-un tunel. Atunci îmi va fi de ajuns să ştiu că într-o zi totul va fi bine. Mi s-a spus că într-o zi voi sta pe vârful Muntelui Măslinilor şi voi experi­men­­ta gloria măreaţă a învierii. Dar, Tată ceresc, vreau mai mult – vreau să mă conducă la ea Calvarul. Vreau să ştiu că umbrele de întuneric sunt umbrele de pe drum – drumul care duce la casa Ta cerească.

Învaţă-mă că motivul pentru care trebuie să urc dealul este pentru că acolo sus este casa Ta! Ştiind aceasta, nu voi fi rănit de necaz, dacă voi umbla în mijlocul focului. (George Matheson)

„Drumul e prea greu“, am spus;
„Tot traseul e doar urcuş;
Nu e nici o floare, în schimb sunt spini;
Şi cerul deasupra e gri“.
Dar Cineva m-a luat de mână la intrarea întunecoasă, 
Şi ce plăcut e drumul când îl parcurg cu El.

„Crucea e prea grozavă“, am strigat –
„Mai mult decât poate duce spatele,
E atât de aspră şi de grea şi de lată,
Şi nu-i nimeni pe aproape căruia să-i pese“.
Dar Cineva S-a plecat uşor şi mi-a atins mâna:

***

(2) CALENDAR DOMNUL ESTE APROAPE

Au aprins un foc în mijlocul curţii şi au şezut jos. Petru s-a aşezat în mijlocul lor.

Luca 22:55

Petru şedea în mijlocul duşmanilor Domnului Isus şi se încălzea la focul pe care l-au aprins ei. Această istorisire este scrisă pentru avertizarea noastră. Domnul Cristos Îl roagă pe Tatăl: „Nu Te rog să-i iei din lume, ci să-i păzeşti de cel rău” (Ioan 17.15). În Psalmul 145.20 noi citim: „Domnul păzeşte pe toţi cei ce-L iubesc.”Pentru aceasta e nevoie să fim în prezenţa lui Dumnezeu şi să umblăm în dragostea Lui. Noi suntem mereu în atingere cu oamenii din lume, fie la serviciul nostru, fie în casă sau în altă parte, şi este foarte important dacă în relaţiile cu ei ne deosebim printr-un caracter înalt şi sfânt.Dacă, de exemplu suntem invitaţi într-o familie la masă, atunci plecăm capul ca să mulţumim Domnului pentru darurile primite de la El? Putem să-I mulţumim oriunde şi pentru orice ne-a dat El? Ce trist dacă acest lucru nu se face din cauza fricii sau a ruşinii faţă de oameni.Avem o nevoie imperioasă să ne îmbărbătăm, să ne înştiinţăm despre feluritele primejdii care se nasc din viclenia şi lucrarea Satanei şi care se arată mai ales în ultima vreme. De-am fi tot timpul în rugăciune cu psalmistul care se roagă stăruitor: „Abate-mi ochii de la vederea lucrurilor deşerte, înviorează-mă în calea Ta!” (Ps. 119.37).Să ocolim casele şi căminele vecinilor noştri unde Numele Domnului Isus nu este slăvit. Chiar şi cei mai apropiaţi cunoscuţi ai noştri pot să constituie o primejdie pentru noi şi copiii noştri, când cei cu care ne întâlnim nu cunosc frica de Domnul. Este mai bine singuratic dar în comuniune cu Domnul, decât să fim prieteni cu lumea.Cu cât legătura mea cu Tatăl va fi mai adâncă, cu atât voi şti mai bine ce este lumea. Acesta este felul lui Dumnezeu de a ne învăţa. Cu cât vă veţi bucura de dragostea Tatălui, cu atât vă veţi depărta de lume.

***

(3) MANA DE DIMINEAŢĂ

“închinătorii adevăraţi Îl vor adora pe Tatăl în duh şi în adevăr“

IOAN 4:23

Închinare şi adorare este acelaşi lucru.Îl adorăm noi pe Dumnezeu sau numai ştim cîte ceva despre El? Dacă nu-L cunoaştem cu inima ca pe Tatăl nostru ceresc, nu-i putem oferi o adorare adevărată ci de formă şi asta nu-L mulţumeşte deloc pe Dumnezeu.

Adorarea primită de Dumnezeu are trei caracteristici: întîi, trebuie să recunoaştem şi să ne bucurăm de relaţia: tată-copil pe care ne-o confirmă cuvîntul lui Dumnezeu. Aceasta însemnează acea legătură intimă, caldă şi plină de iubire dintre un tată şi copilul lui. “şi voi n-aţi primit un duh de robie ca să mai aveţi frică, ci aţi primit un duh de înfiere, prin care strigăm : Ava, Tată” (Rom.8:15). şi pentru că sînteţi fii, Dumnezeu ne-a trimis în inimă Duhul Fiului Său care strigă: “Ava, adică Tată!” (Gal. 4:6). Deşi Ava însemnează tot Tată, cuvîntul Ava ne-a fost păstrat pentru a scoate în evidenţă mai bine scumpa relaţie dintre noi şi Tatăl nostru: Tată, Tată este strigătul unui copil care se adresează cu încredere şi căldură tatălui său.

A doua caracteristică este că noi trebuie să-L adorăm pe Dumnezeu “în duh”, din inimă nu numai emoţional ci şi prin fapte, gînduri, atitudini şi dorinţe. Adevărata adorare este o recunoaştere a ceea ce este Dumnezeu şi a ceea ce face El pentru noi.

A treia caracteristică pentru ca o adorare să fie primită, trebuie să fie “în adevăr”, adică în conformitate cu ceea ce ne-a descoperit Dumnezeu.

Falsele închinări, chiar dacă sînt adresate Dumnezeului adevărat, sînt adresate într-un fel care nu sînt pe linia adevărului revelat de Dumnezeu, chiar dacă sînt făcute în mod sincer. Samaritenii erau un popor religios, sincer care căutau să urmeze pe Dumnezeul lui Avraam, Isaac şi Iacov, dar închinarea lor avea unele adăugiri împotriva Scripturii. Ceea ce este minunat de reţinut este că Dumnezeu care a creat şi controlează vastul univers, caută pe planeta noastră adoratori adevăraţi. Prin venirea Domnului Isus s-a putut face posibilă legătura intimă între credincios şi Dumnezeu. Ce poziţie şi privilegiu au copiii Lui!

Recunoaştem şi ne bucurăm noi de aceeaşi relaţie cu Tatăl nostru ceresc? Ne putem da seama ce binecuvîntări şi ce bogăţie de har curg din această relaţie: TATA-COPIL! Dumnezeu să ne dea harul să ne purtăm într-un chip vrednic de starea aceasta înaltă pe care o avem. “Să vă purtaţi într-un chip vrednic de Dumnezeu care v-a chemat la împărăţia şi Slava Sa proprie.” (1Tes. 2:12.)

(4) MEDITAŢII ZILNICE de WIM MALGO

„Prin credinţă a venit si s-a aşezat el în Ţara Făgăduinţei ca într-o ţară care nu era a lui»

Evrei 11:9

Când citesc în Sfânta Scriptură despre revenirea Dom­nului, mă impresionează imaginea celor două grupuri de credincioşi care vor apărea în faţa Sa: pe de-o parte vor fi cei care, cu toate cunoştinţele lor religioase, nu au făcut voia Tatălui, iar pe de altă parte vor fi toţi aceia care L-au slujit în ascultare tot timpul vieţii lor. Primului grup i se va spune: «… Niciodată nu v-am cunoscut. Depărtaţi-vă de la Mine, voi toţi care lucraţi fărădelege» (Matei 7,23). Dar celălalt grup va avea parte de cuvintele: «… Bine, rob bun şi credincios. Ai fost credincios în puţine lucruri, te voi pune peste multe lucruri. Intră în bucuria stăpânului tău» (Matei 25,21).

Te rog din inimă să te cercetezi şi să vezi da­că eşti un străin pentru această lume și dacă mergi pe calea strâmtă a lui Isus. Dacă da, atunci ai tot sprijinul din par­tea Domnului să continui din biruinţă în biruinţă pe aceas­tă cale a sfinţeniei:

1. prin veghere şi rugăciunea „Vegheaţi, dar, în tot timr pul şi rugaţi-vă» (Luca 21,36);
2. prin aşteptarea Lui: «Şi să fiţi ca nişte oameni, care aş­teaptă pe stăpânul lor să se întoarcă …» (Luca 12,36);
3. prin rămânerea în El: «Şi acum, copilaşilor, rămâneţi în El» (1 Ioan 2,28).

(5) DOMNUL ESTE APROAPE GBV

Ana şi Caiafa fiind mari preoţi, Cuvântul lui Dumnezeu a fost către Ioan, fiul lui Zaharia, în pustie. Şi el a venit în tot ţinutul din împrejurimile Iordanului, predicând un botez al pocăinţei spre iertarea păcatelor … Deci spunea mulţimilor care ieşiseră să fie botezate de el: „Pui de năpârci, cine v‑a înştiinţat să fugiţi de mânia viitoare? Faceţi deci roade vrednice de pocăinţă“. –  Luca 3:2,3,7,8

Profeţi şi profeţiile lor – Ioan Botezătorul (2)

Israel era într‑o stare de mare neorânduială. Conducătorii celei de‑a patra împărăţii a naţiunilor din Daniel 2 şi 7 erau la putere. Slujba de mare preot, rânduită de Dumnezeu în Israel, nu era ce trebuia să fie – existau doi mari preoţi în acelaşi timp.

Dumnezeu nu Se mai adresase poporului în mod direct de mai bine de 400 de ani, din timpul lui Maleahi. Profetul lui Dumnezeu, asemenea lui Ilie odinioară, „a fost în pustiuri până în ziua arătării lui înaintea lui Israel“ (Luca 1.80). Apoi cuvântul lui Dumnezeu a venit asupra lui şi el a păşit înainte cu îndrăzneală, predicând botezul pocăinţei spre iertarea păcatelor. Textul său era luat din Isaia 40.

Mulţimi mari, compuse din fel de fel de oameni, se îngrămădeau să audă această voce în pustie. Unii dintre aceştia, departe de a avea o atitudine de pocăinţă, erau interesaţi doar de spectacolul neobişnuit ce li se oferea; la urma urmei, ei erau urmaşii lui Avraam! Cât de ofensaţi trebuie să se fi simţit atunci când au fost numiţi pui de năpârci şi avertizaţi să fugă de mânia viitoare!

Alţii erau sinceri şi au luat în serios predica lui Ioan, pocăindu‑se de păcatele lor, primind botezul şi cerând apoi îndrumări despre cum ar trebui să trăiască o viaţă schimbată.El avea pentru fiecare câte un răspuns. Oamenii se întrebau: „Este oare acesta cel pe care îl aşteptăm?“. Ioan a prins prilejul pentru a le spune despre venirea Aceluia care era mai mare decât el şi care va boteza cu Duh Sfânt şi cu foc.

Tot astfel, fiecare slujitor credincios al lui Dumnezeu ar trebui să abată atenţia de la sine şi să o concentreze asupra lui Hristos! (E. P. Vedder, Jr.)