Descurajarea – felul în care Diavolul te poate dezarma

Atanasie, cel datorită căruia avem canonul Bibliei, a fost poreclit “piticul negru”, era un egiptean mic de statură și destul de brunețel. Foamea lui după Hristos și după învățătura sănătoasă i-au adus multă suferință, fiind exilat de cinci ori, predicând 17 ani în exil din cei 45 de ani de slujire. Descurajările, vorbele de ocară, minciunile spuse despre el, exilările nu l-au făcut să cedeze, el fiind cel care a îndepărtat erezia de Cuvântul lui Dumnezeu.

Toma din Aquino vene dintr-o familie bogată, care voia să-i cumpere un post de arhiepiscop, dar Toma era scârbit de corupția așa zisei biserici, care numai biserică nu era, dar care se dădea drept una, așa că a ales să depună jurământul călugărilor cerșetori. Când familia lui a aflat l-a ținut sechestrat 15 luni, l-a ademenit cu prostituate și cu mulți bani, însă Toma nu a cedat. Continue reading “Descurajarea – felul în care Diavolul te poate dezarma”