Am revenit din Bârlad. Nu, nu cu mâna goală. Am revenit cu inima plină și mâna strânsă de poala hainei lui Dumnezeu. Har. Asta e tot ce îmi vine pe buze când vorbesc de experiența de acolo. V-am promis că o să vă povestesc și vouă.
Am să încep cu Sandocan. Are 13 ani, un băiat care la prima vedere pare năstrușnic și-ți vine să spui că o să creeze probleme. Asta dacă te grăbești să judeci, așa cum fac eu uneori, și cum am făcut cu el, Dumnezeu să mă ierte. Am aflat că familie nu prea mai are. L-au lăsat de capul lui, când au decis să-și vadă fiecare de drumul propriu. Nu s-au uitat mai deloc în urmă, să vadă că au lăsat în pragul casei fără ușă un băiat cu ochii în lacrimi. Au vrut să plece, așa că au plecat. ”Băiatul orfan” așa-l știe un sat întreg. Continue reading “Băiatul Sandocan, cel al nimănui”

