Atunci și acum, în Egipt și în contemponraneitatea noastră, în Joia mare aniversăm ziua în care Dumnezeu a venit să stea la masă cu oamenii.

Era și este o sărbătoare a vieții când în jur mirosea/miroase greu a moarte și doar sângele ca protecție îi ferea/ne ferește de moartea care alerga din casă în casă pe ulițe.

Cina era adunarea în jurul unei alte morți, de data aceasta izbăvitoare, a Mielului.

Cina era și este anticiparea marii eliberări, a exodului nostru spre adevărata patrie a sufletului: țara marii promisiuni. Mâncată în grabă, cu hainele pe noi și cu toiagul aproape.

Cină cu pâine nedospită și vin. Trup frânt fără oase rupte și sânge nevinovat de păcat.

Marea deosebire?

Ierburile amare nu mai sunt acum pentru că au fost consumate de El, pe Cruce.