Cele mai puternice două arme împotriva normalizării pornografiei în casele noastre și în societatea în care trăim sunt educația și prevenția.
Cercetările arată că pornografia dăunează grav mintea și relațiile persoanelor care o consumă. De cele mai multe ori, consumatorii tineri nu decid să vizioneze materiale pornografice pentru prima dată, ci ajung să intre în contact cu ele în mod accidental. Acesta este modul prin care o mulțime de copii sunt expuși la astfel de materiale și, de cele mai multe ori, sfârșesc prin a se lupta cu pornografia încă de la o vârstă foarte fragedă.
Copiii sunt curioși când vine vorba de sex. Acest lucru este normal și sănătos. Ce nu este însă sănătos? Să apeleze la pornografie pentru a-și satisface curiozitatea.
De obicei, un copil se simte liber să le spună părinților ce a auzit pe terenul de joacă. Nu același lucru se întâmplă și când găsesc pe internet materiale pornografice. Majoritatea copiilor nu le vor pune întrebări despre sexualitate părinților din propria inițiativă, nici nu le vor spune că au vizionat cu sau fără voia lor materiale pornografice. Însă faptul că nu vor vorbi cu părinții despre acest subiect, nu rezolvă problema.
Credem că este important ca părinții să vorbească deschis cu copiii lor despre sexualitate. Prin inducerea fricii față de pornografie problema e „rezolvată” doar parțial și pentru o perioadă scurtă de timp, însă nu este o soluție pe termen lung. Dacă copiii simt că părinții sunt deschiși să vorbească despre problemele cu care se confruntă și să primească răspunsuri într-un mod înțelegător și iubitor la întrebările pe care le au, aceștia vor fi mult mai deschiși să se adreseze adulților atunci când vor avea curiozități în loc să caute răspunsuri singuri pe internet sau la prieteni.
Continue reading alfaomega.tv