”La ce pot nădăjdui cel mai mult este ca cele spuse aici, să se deschidă asemenea unor ferestre și uitându-vă prin ele să vedeți un singur lucru – cât de superior este Isus Cristos față de orice altceva!”
T. Austin-Sparks
Ferestre deschise
Şi o femeie, numită Marta, L-a primit în casa ei.
Luca 10:38
”Biserica Mea” – Adunarea Lui, casa Lui spirituală este locul unde El este primit cu bucurie și unde Se odihnește. Este locul Lui, locul Lui într-o lume care-L respinge; este locul unde El este recunoscut. Ați observat că atunci când adunările sunt împrăștiate pe fața pământului întotdeauna acesta este începutul unei adunări? Ei ”au primit” cuvântul.
Rusaliile au fost: ”Cei ce au primit cuvântul lui… ” (Fapte 2:41). În Filipi: ”Una din ele, numită Lidia, vânzătoare de purpură, din cetatea Tiatira, era o femeie temătoare de Dumnezeu şi asculta. Domnul i-a deschis inima, ca să ia aminte la cele ce spunea Pavel. După ce a fost botezată, ea şi casa ei, ne-a rugat şi ne-a zis: „Dacă mă socotiţi credincioasă Domnului, intraţi şi rămâneţi în casa mea.” Şi ne-a silit să intrăm.” (Fapte 16: 14-15). Acesta este începutul unei biserici: așa este pretutindeni. Este percepția spirituală la primirea cu inimă deschisă. Acesta este primul lucru care caracterizează Biserica Lui: ”au primit”. Este acordarea locului cuvenit Lui, locul de cinste.
Continue reading ferestredeschise.wordpress.com
______________________________________
Pentru citirea tuturor mesajelor Ferestre deschise accesați: www.ferestredeschise.wordpress.com
Pentru mai multe scrieri în limba română accesați: http://www.austin-sparks.net/romana/index.html