“ Astăzi, dacă auziți glasul Lui, nu vă împietriți inimile!”
Evrei 4:7
Ocazia cea mai bună
“Nu am timp!” Această expresie se aude deseori, dacă dorești să vorbești oamenilor despre Evanghelie. Este într-adevăr așa? În cele mai multe cazuri, nu, pentru că de fapt ar dori să spună altceva, dar nu așa direct: “Nu mă interesează!”. Fiecare are așa de mult timp cât dorește să-și ia – dacă îl interesează ceva. Dar pentru ceva care nu-l interesează, nu își ia timp.
În privința lui Dumnezeu, mulți oameni spun că nu au timp. Dacă El le vorbește prin Cuvânt, reacția lor este: “Nu am timp!”. Ei nu au niciodată timp. Și astfel amână decizia să-și pună în rânduială viața lor înaintea lui Dumnezeu. Ei nici măcar nu se gândesc că odată ar putea fi prea târziu, și anume: pentru totdeauna prea târziu. Din păcate, ei nu se gândesc la viitor. “Dumnezeu a creat timpul, despre grabă El nu a spus nimic!”, a spus cândva cineva. Este adevărată această expresie? Nu! Să ascultăm ce spune Dumnezeu. Când odinioară păcatele Sodomei și Gomorei au ajuns până la cer și s-a hotărât pieirea acestor cetăți, atunci Dumnezeu a permis să i se spună lui Lot, care locuia acolo, prin doi îngeri:
“Grăbește-te de fugi!” (Geneza 19.22). Exact aceasta este recomandarea Sa: “Grăbește-te de fugi!”. El Însuși ne-a dat Salvatorul: Isus Hristos. Înaintea Lui trebuie să recunoaștem păcatele noastre și să-L primim plini de încredere prin credință în inima noastră. (SĂMÂNȚA BUNĂ, http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna)
*
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
ALEGE-L PE HRISTOS!
“Cine crede în Fiul, are viaţa veşnică…” (Ioan 3:36)
Indiferent câte alegeri greșite ai făcut în trecut, poți fi răscumpărat printr-o singură alegere bună – alegerea de a te preda lui Hristos și de a-L urma. Un autor scria: “Te-ai întrebat vreodată de ce au existat două cruci de-o parte și de alta a Mântuitorului? Sau de ce Isus a stat în mijloc? Cele două cruci simbolizează unul din cele mai mari daruri ale lui Dumnezeu – darul alegerii. Cei doi tâlhari au multe în comun: au fost condamnați după același sistem, au fost condamnați la aceeași moarte și au fost la fel de aproape de Hristos. De fapt, ei au început cu același sarcasm; amândoi i-au spus lucruri pline de cruzime lui Hristos. Însă unul dintre ei s-a schimbat. El a spus: “Doamne, adu-Ţi aminte de mine, când vei veni în Împărăţia Ta!” Isus a răspuns: “Adevărat îţi spun că astăzi vei fi cu Mine în rai” (Luca 23:42-43).
Ne bucurăm că acest tâlhar s-a putut schimba, dar nu-l putem uita pe cel ce nu s-a schimbat. Sunt clipe în care Dumnezeu trimite tunete ca să ne sperie. Alteori Dumnezeu ne trimite binecuvântări pentru a ne atrage. Dar sunt și clipe în care Dumnezeu nu trimite decât tăcere, căci El ne onorează cu libertatea de a alege unde vrem să ne petrecem veșnicia. Nu ni s-a dat niciodată un privilegiu mai mare decât acela al alegerii.
Gândește-te la tâlharul care s-a pocăit. Cu toate că nu știm prea multe despre el, cunoaștem un lucru: la sfârșit, toate alegerile sale greșite au fost răscumpărate printr-o singură alegere bună. L-a ales pe Hristos!” Și tu poți face această alegere astăzi.
Nu uita: până la urmă, “Cine crede în Fiul, are viaţa veşnică”!
_______________________________________________
Meditatii zilnice selectate de Lidia Miu
________________________________________________