Accidentarea gravă a celor trei fete de un șofer neatent!
Mama fetelor – lovite aseară de o mașină în Șintereag – nu s-a dezlipit de cele trei fiice, mai ales că este singurul lor sprijin, tatăl fiind plecat în străinătate, pentru a le putea oferi sprijinul material necesar celor 6 copii ai săi…!
Aseară, femeia a asistat îngrozită la întreaga scenă care i-a nenorocit familia. Aseară, în doar câteva secunde, destinul unei familii întregi a fost schimbat. Trei fetițe de 9, 11 și 13 ani au fost lovite de o mașină chiar când ieșeau de la biserică. Potrivit martorilor, fetițele circulau în fața mamei lor fiind nevoite să se deplaseze pe carosabil pentru a ocoli mașinile parcate în fața bisericii.
Un autoturism le-a luat în plin pe cele trei fetițe. Șoferul autoturismului a spus că s-a aplecat pentru o brichetă luând ochii de la drum doar două secunde. A fost suficient pentru ca impactul să nu mai poată fi evitat.
Cele trei fetițe au ajuns la spital. Cea mai mare dintre ele a intrat în stop cardio-respirator, fiind readusă la viață de echipajele medicale ajunse la fața locului. Aceasta a intrat direct în operație, fiindu-i scoasă splina. După intervenția chirurgicală, aceasta a intrat în comă. Celelalte două fetițe au un picior și respectiv o mână rupte.
Mama fetițelor le-a însoțit la spital și nu s-a dezlipit de la căpătâiul fiicelor sale. „Am văzut mașina că vine, avea viteză și a intrat direct în fete și le-a luat în plin. Fetele circulau regulamentar pe margine. Cea mai mică e mai bine, cea mijlocie e grav cu piciorul, are dureri mari și cea mare e sub orice critică. Nu i-au dat nicio șansă, e în comă. Sunt acolo toate, la terapie intensivă”, mărturisește mama fetițelor.
Citeste mai mult, clik pentru video – http://www.bistriteanul.ro/video-mama-fetitelor-lovite-aseara-de-masina-nu-sa-miscat-de-la-capataiul-lor-si-se-roaga-la-o-minune-1473711772185.html

Reblogged this on Christ4roNews.