François Fénélon: Despre folosirea corectă a încercărilor

fenelonOamenilor le este foarte greu să creadă că Dumnezeu pune cruci peste cruci în viaţa celor pe care îi iubeşte. „De ce Şi-ar găsi El plăcerea în a ne face să suferim?”, întreabă ei. „Nu ar putea să ne facă bine fără să ne aducă în asemenea stări nenorocite”?

     Da, fără îndoială că Dumnezeu ar putea face asta, căci la El toate lucrurile sunt posibile. Mâinile Lui atotputernice ţin inimile oamenilor şi le îndreaptă după cum Îi place Lui, aşa cum omul care deţine controlul asupra unui rezervor de apă îndreaptă şuvoiul încotro vrea. Dar, deşi Dumnezeu ne-ar putea mântui fără cruci, nu a găsit cu cale să procedeze astfel, întocmai cum a vrut ca fiinţele omeneşti să crească trecând prin slăbiciunile şi necazurile copilăriei, în loc să se nască direct oameni mari. El este Stăpânul. Noi putem doar să stăm în tăcere şi să ne plecăm cu veneraţie înaintea înţelepciunii Lui infinite, chiar dacă nu o înţelegem. Un lucru însă vedem clar, şi anume că nu putem deveni cu adevărat buni decât în măsura în care devenim umili, altruişti, abătându-ne privirea de la „eu” şi îndreptând-o asupra lui Dumnezeu în toate situaţiile prin care trecem.

Continue reading Radio Unison

Leave a comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.