Dan Bercian – Pierderea copiilor: un risc major

copii-pierduti

Trimite prietenilor din Yahoo Messenger

Din nou despre subiectul care a mobilizat o parte din mişcarea evenghelica din România dar care nu a reuşit sa scoată din comă marea majoritate a celor ce se numesc creştini în România şi care cred că lor nu li se poate întâmpla nimic. Vorbesc despre familia Bodnariu şi satanica organizaţie de răpit copii din Norvegia, Barnevernet.

 Vreau să-mi exprim ataşamentul total faţă de greu încercata familie Bodnariu şi să nu las pe cineva să înţeleagă, citind acest material, cum că i-aş condamna în vre-un fel. Dumnezeu ştie de ce s-a întâmplat aşa şi de ce această familie de credincioşi trebuie să sufere atât de mult. Poate Dumnezeu i-a ales pe ei pentru că i-a găsit vrednici să ducă această grea povară şi, prin ei, să tragă un semnal de alarmă şi să trezească la realitate autorităţile din Norvegia, autorităţi care nu protejează copiii ci luptă împotriva familiei parcă mai feroce decât au făcut-o comuniştii în regimurile de tristă amintire. Cum de a putut să apară într-o ţară care are pretenţia de civilizată un organism ca şi Barnevernet şi cum de ani de zile acest organism a putut să se comporte ca un adevărat Gestapo, fără ca autorităţile statului să intervină, este greu de explicat. Este fie neveghere fie un plan bine ticluit, înclin spre a doua variantă.

De ce este important ca noi cei din afara ţării să luăm atitudine? Ce are a face cu noi situaţia din Norvegia? Are şi este important. Trebuie să luăm atitudine pentru a spune clar şi hotărât în faţa autorităţilor că nu vrem ca acest plan drăcesc să fie pus în aplicare şi în ţara noastră; pentru ca şi în Norvegia autorităţile să înţeleagă şi să recunoască că au mers prea departe; pentru a sprijini familiile greu încercate din Norvegia; pentru a ne deprinde să luăm atitudine şi să ne cerem hotărât şi ferm drepturile lăsate de Dumnezeu; pentru a-i încuraja şi pe norvegieni să vorbească şi să dea frica la o parte. Constat că în Norvegia frica de a vorbi împotriva sistemului este aceeaşi pe care o aveam noi românii în regimul comunist. Taci ca să nu ţi se întâmple şi ţie. Îmi vine gândul că ce se întâmplă în Norvegia este un experiment şi, dacă ceilalţi nu îşi vor ridica glasul cu hotărâre, el va fi implementat şi în alte ţări, poate în lumea întreagă.

 Pe măsură ce povestea ia proporţii şi lumea îşi ridică glasul împotriva sistemului satanist-comunist din Norvegia, tot mai mulţi prind curaj şi îndrăznesc să-şi spună poveştile lor, poveşti nu mai puţin dramatice decât a familiei Bodnariu.

Asaltul puternic care se duce azi este împotriva familiei, a copiilor în special. Şi sunt multe forme prin care aceştia caută să fie îndoctrinaţi, spălaţi pe creier şi făcuţi sclavi ai societăţii care se ridică împotriva lui Dumnezeu. Este greu să dovedeşti că autorităţile statale, elitele mondiale, luptă împotriva familiei, dar la o analiză atentă se poate observa cu uşurinţă acest lucru. Nu este nimic la întâmplare ci este un plan diabolic care se urmăreşte cu consecvenţă. Dispunând de mijloacele de informare şi controlându-le, mintea oamenilor este reconfigurată, se introduc modele noi, principii noi de viaţă. Pornografia ar trebui să fie interzisă dar aceasta este promovată şi în urma ei statul chiar încasează mulţi bani proveniţi din impozite (cel puţin în SUA). Una dintre multele consecinţe nefaste ale vizionării de pornografie (şi a tututuror filmelor, revistelor şi materialelor cu conţinut explicit sexual) este divorţul. Partenerii de viaţă nu mai sunt mulţumiţi şi satisfăcuţi unul de altul şi se angajează în relaţii care distrug familia. Acum şi copiii sunt iniţiaţi în sexualitate încă de la grădiniţă şi aceasta a devenit deja o obligaţie în unele ţări! Apoi a venit peste noi nenorocirea care se numeşte homosexualitate. Ca şi cum nu ar fi fost de ajuns sexualitatea şi pornografia. Prin homosexualitate se dă o lovitură şi mai puternică familiei, cu sprijinul autorităţilor statale şi a legilor fabricate de acestea. Dacă autorităţile nu ar vrea nu s-ar promova aceste aberaţii. Aşa cum în Norvegia autorităţile pot foarte bine să oprească părinţii să dea o palmă la fund copiilor lor, ar fi foarte uşor pentru autorităţile statului să interzică sexualitatea, pornografia, homosexualitatea. Dar nu doar că autorităţile nu le interzic ci chiar le promovează şi sprijină cu fonduri considerabile toate aceste practici care distrug familia, cu fonduri provenite de le elitele lumii şi chiar din impozitele luate de la oameni.

 Globalizarea are şi ea acest rol, printre altele, de distrugere a familiei tradiţionale. Nu la întâmplare sunt aduşi în Europa hoarde de musulmani şi sunt mari mişcări de populaţii dintr-o parte în alta. Autorităţile spun că nu pot face faţă fluxului de emigranţi dar de fapt încurajează aceste mişcări – doamna Merkel este doar un exemplu în acest sens, şi de fapt toată conducerea Europei aşa zis unite. Puse laolaltă aceste grupări etnice, obiceiurile unora sunt apreciate ca dăunând altora şi atunci, cu o falsă dragoste de oameni, se impun în mijlocul societăţii reguli noi, care contravin bunului simţ şi afectează familia.

 Oamenii circulă şi caută un loc de muncă mai bun fără să ia în considerare elementul familie. Pur şi simplu ei se gândesc că va fi bine, ce ar putea să le facă rău? Şi acolo, în locurile în care au ajuns, se trezesc în creuzetul care le macină toată puterea şi convingerile şi care îi transformă după chipul şi asemănarea legilor şi locurilor în care au ajuns. Nu familiile îşi mai cresc copiii ci Statul. Iar dacă Statul consideră că părinţii nu sunt suficient de docili atunci îşi întind braţul puternic al legii şi le confiscă odraslele. În numele binelui şi dragostei. Este un plan bine organizat împotriva familiei şi nu doar conspiraţii fără suport.

 Părinţii ar trebui să vadă aceste lucruri şi, conştienţi de ceea ce se întâmplă, să facă tot ce pot ca să-şi protejeze copiii. Nu ar trebui să fie alte priorităţi în familie, materiale sau de orice alt fel. Locul cel mai bun trebuie să fie locul în care copiii să crească cât mai feriţi de stricăciunea din lume şi în care să-L poată cunoaşte cu adevărat pe Dumnezeu. Drama copiilor azi este mare şi din pricina părinţilor care nu mai pot să vadă priorităţile şi care se lasă duşi de valul lumii şi al înşelării. Nu de puţine ori am citit în presă despre copii care au ajuns în situaţii extrem de dificile din pricina faptului că părinţii lor i-au abandonat, divorţând. Dar un număr mult mai mare de părinţi şi-au abandonat copiii atunci când au plecat în străinătate pentru un câştig mai bun. România se confruntă, din această perspectivă, cu o adevărată catastrofă. Relaţiile dintre părinţi şi copii se rup, de multe ori părinţii divorţează, copiii ajung să îngroaşe numărul delicvenţilor, intră în anturaje care îi formează pentru lumea interlopă, se droghează, se prostituează, nu se ţin de şcoală, nu muncesc, devin o povară şi pentru părinţi şi pentru societate. Ceea ce părea la început o binecuvântare, adică posibilitatea unui câştig mai bun pentru părinţi în străinătate, poate deveni un blestem.

Continue reading Radio Unison Editorial

Leave a comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.