Pocăinţa

Când întristarea este după voia lui Dumnezeu, aduce o pocăinţă care duce la mântuire.

2 Corinteni 7:10

Convingerea de păcat este cel mai bine descrisă de următoarele cuvinte:

„Ce trist că păcatele mele, Mântuitorul meu, cad asupra Ta.”Convingerea de păcat este unul dintre cele mai rare lucruri din viaţa omului. Ea este începutul cunoaşterii lui Dumnezeu. Isus Cristos a spus că atunci când va veni Duhul Sfânt, El va aduce convingerea de păcat; când Duhul Sfânt trezeşte conştiinţa cuiva şi îl aduce în prezenţa lui Dumnezeu, ceea ce-l nelinişteşte pe om nu este relaţia lui cu alţi oameni, ci relaţia lui cu Dumnezeu: „Împotriva Ta, numai împotriva Ta am păcătui! şi am făcut ce este rău înaintea Ta.“

Convingerea de păcat, minunea iertării şi a simţirii sunt atât de întreţesute, încât numai omul iertat este un om sfânt, el dovedeşte că este iertat prin faptul că este cu totul altfel decât era înainte, şi aceasta prin harul lui Dumnezeu. Pocăinţa îl aduce întotdeauna pe om în punctul de a spune: „Am păcătuit”. Cel mai sigur semn că Dumnezeu lucrează in viaţa cuiva este când acel om spune lucrul acesta cu toată convingerea. Orice altceva nu este decât părere de rău pentru greşelile făcute, un sentiment produs de dezgustul faţă de sine însuşi.Intrarea în Împărăţia lui Dumnezeu se face prin durerile de nespus ale pocăinţei care nimiceşte bunătatea respectabilă a omului. Atunci Duhul Sfânt, Cel care produce aceste dureri, începe modelarea chipului Fiului lui Dumnezeu în acea viaţă. Viaţa cea nouă se va manifesta prin pocăinţă conştientă şi sfinţenie inconştientă, şi nu invers. Baza creştinismului este pocăinţa. De fapt, un om nu se poate pocăi atunci când vrea el; pocăinţa este darul lui Dumnezeu. Vechii puritani obijnuiau să se roage să primească „darul lacrimilor”. Dacă nu mai cunoşti puterea pocăinţei, te afli în întuneric. Cercetează-te şi vezi dacă nu cumva ai uitat să fii întristat din cauza păcatului (Totul pentru Gloria Lui de Oswald Chambers)

CHARLES H. SPURGEON
MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI
Dimineaţa şi Seara

7 DECEMBRIE

Dimineaţa

Dumnezeu a ales lucrurile josnice ale lumii.

1 Corinteni 1:28

Umblă pe străzi la lumina lunii, dacă ai curaj, şi îi vei vedea pe păcătoşi. Veghează atunci când noaptea e întunecată, vântul va şuieră şi hoţii se ascund în pragul uşilor, şi îi vedea pe păcătoşi atunci. Du-te la închisoare şi plimbă-te printre celule; vei observa oameni cu fruntea încruntată, oameni pe care nu ţi-ar plăcea să-i întâlneşti noaptea, şi îi vei vedea pe păcătoşi. Du-te la şcolile de corecţie, şi urmăreşte-i pe cei care au demonstrat o depravare juvenilă, şi îi vei vedea pe păcătoşi. Traversează mările spre locurile în care oamenii mănâncă oase cu carne de om pe ele, şi îi vei vedea pe păcătoşi. Du-te unde vrei, fiindcă nu ai nevoie să cutreieri tot pământul în căutarea păcătoşilor; ei sunt prezenţi pretutindeni. Ii vei găsi pe străzile fiecărui oraş, orăşel, sat şi cătun. Pentru cei ca ei a murit Isus. Dacă ai alege cele mai îngrozitoare specimene de umanitate, aş avea totuşi speranţă pentru ei, fiindcă Isus Christos „a venit să caute şi să mântuiască ceea ce era pierdut” (Luca 19:10). Dragostea a ales câţiva dintre cei mai răi pentru a fi cei mai buni. Pietricelele din izvorul Harului s-au transformat în diamante pentru coroana regală. El transformă cea mai nevrednică aramă în aur curat. Dragostea răscumpărătoare a pus deoparte mulţi dintre cei mai răi pentru a fi răsplata chinurilor Mântuitorului. Harul efectiv cheamă pe cei mai răi dintre cei răi să stea la masa îndurării; de aceea, nimeni să nu deznădăjduiască. Cititorule, pentru dragostea care străluceşte în ochii înlăcrimaţi ai Lui Isus, pentru dragostea care curge din rănile Lui sângerânde, pentru dragostea credincioasă, pură, imparţială şi neclintită, pentru compasiunea din inima Mântuitorului, te implor să nu treci nepăsător pe alături. Crede în El, şi vei fi mântuit. Incredinţează-ţi sufletul în mâna Lui, şi El te va duce la dreapta Tatălui, în slavă veşnică.

7 DECEMBRIE

Seara

M-am făcut tuturor totul, ca, oricum, să mântuiesc pe unii dintre ei.

1 Corinteni 9:22

Marele obiectiv al lui Pavel a fost nu doar să înveţe şi să îmbunătăţească, ci să mântuiască. Orice altceva l-ar fi dezamăgit El dorea ca poporul să aibă o inimă reînnoită, iertată, mântuită şi sfinţită. Au fost lucrările noastre creştine animate de un asemenea scop? Dacă nu, să ne îndreptăm căile, fiindcă la ce ne va folosi faptul că am învăţat şi făcut morală oamenilor, dacă în Ziua Judecăţii vor fi tot nemântuiţi? Hainele noastre vor fi mânjite de sângele lor, dacă am căutat scopuri inferioare şi am uitat că poporul are nevoie să fie mântuit Pavel ştia că starea naturală a omului era ruină. El nu a încercat să educe oamenii, ci să-i mântuiască. El a văzut oameni mergând spre iad, şi nu a vorbit despre rafinarea lor, ci despre mântuirea lor de „mânia viitoare” (Matei 3:7). Pentru mântuirea lor, el s-a înrolat cu zel neobosit în predicare Evangheliei, ca să avertizeze şi să implore oamenii să se împace cu Dumnezeu. Rugăciunile sale erau insistente, şi lucrarea necontenită. Mântuirea sufletelor era pasiunea, ambiţia şi chemarea lui fierbinte. El a devenit slujitorul tuturor oamenilor, trudind pentru tot neamul, simţind o mare durere atunci când nu predica Evanghelia. El a renunţat la preferinţele sale ca să nu prejudicieze Evanghelia; şi-a supus voinţa în toate lucrurile, şi nu a ridicat problema formelor sau ceremoniilor, dacă oamenii primeau Evanghelia. Evanghelia era singurul lucru care îl preocupa. Dacă putea să mântuiască pe cineva, era mulţumit Aceasta era coroana pentru care se lupta, singura şi îndestulătoarea răsplată a muncii şi lepădării de sine. Dragă cititorule, eu şi cu tine trăim pentru câştigarea sufletelor? Suntem stăpâniţi de aceeaşi dorinţă arzătoare? Isus a murit pentru păcătoşi; noi nu putem trăi pentru ei? Unde este bunătatea noastră? Unde este dragostea noastră pentru Christos, dacă nu Îl onorăm prin mântuirea sufletelor? O, dacă Domnul ne-ar umple cu un zel tot mai aprins pentru sufletele oamenilor!

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

7 Decembrie

DARUL TĂRIEI; BINECUVÂNTAREA PĂCII

Domnul dă tărie poporului Său, Domnul binecuvântează poporul Său cu pace.

Psalmul 29:11

David auzise glasul lui Dumnezeu într-o furtună şi recunoscuse puterea Lui într-un uragan aşa cum se arată în Psalmul 29; şi, în timpul liniştii care urmase după furtună, el simţise că această putere uimitoare care a cutremurat cerul şi pământul este puterea care este făgăduită celor aleşi. Cel ce arată vulturului drumul său în văzduh, va da răscumpăraţilor Săi aripile vulturului; Acela al cărui glas face să se cutremure pământul, îi va înspăimânta pe duşmanii sfinţilor Săi şi va da pace copiilor Săi. De ce suntem slabi, când avem la dispoziţia noastră puterea lui Dumnezeu? De ce suntem tulburaţi, când pacea Domnului ne este asigurată? Isus, Dumnezeul plin de putere este tăria noastră. Să ne îmbrăcăm cu El pentru slujba pe care ne-o cere. Domnul Isus, Mântuitorul nostru prea iubit este şi pacea noastră; să ne odihnim la pieptul Lui şi să facem să înceteze temerile noastre. Binecuvântat să fie El fiindcă vrea să fie tăria noastră şi pacea noastră acum şi pentru totdeauna.Acelaşi Dumnezeu care s-a urcat pe aripile vântului în zilele de furtună, va stăpâni peste furtunile şi frământările noastre şi va aduce după ele zile liniştite. Vom avea tăria Sa în zilele de zbucium şi cântări de bucurie în zilele cu soare. Să cântăm dar lui Dumnezeu, care este tăria şi pacea noastră. Să înlăturăm gândurile noastre întunecoase şi să ne întoarcem la credinţă şi nădejde.

MEDITAŢII ZILNICE

WIM MALGO

7 DECEMBRIE

«Şi gemem în cortul acesta, plini de dorinţa să ne îmbrăcăm peste el cu locaşul nostru ceresc.»

2 CORINTENI 5:2

Dacă suntem copii ai lui Dumnezeu născuţi din nou, atunci viaţa noastră trebuie să fie o constantă demonstraţie a experienţei răpirii. Ce se va întâmpla când Domnul Isus Cristos cel înviat Se va arăta pe norii cerului înaintea copiilor Săi? Răspunsul îl găsim în 1 Corinteni 15,51: «Iată, vă spun o taină: nu vom adormi toţi, dar toţi vom fi schimbaţi». Atunci legile gravitaţiei şi ale morţii vor fi brusc anulate. Boala şi toate celelalte necazuri vor cădea de pe noi ca o haină învechită, iar noi vom fi îmbrăcaţi din nou. Cât ai clipi din ochi vom fi eliberaţi de orice legătură a pământului, a păcatului şi a morţii şi vom fi răpiţi la Domnul Isus. Vom fi cu El o veşnicie! Acum vreau să-ţi pun o întrebare directă: practici această transformare în viata de zi cu zi? Sunt alţi oameni transformaţi şi reînnoiţi de umblarea ta care vizează răpirea? Este caracterul Domnului Isus descoperit în tine prin faptul că, după cum scrie atât de clar în Romani 6, ai murit şi ai înviat cu Cristos? Eşti un exemplu pentru alţi oameni, este Cristos propovăduit prin viaţa ta? Este oare acest lucru posibil? Da, ba mai mult chiar, este datoria noastră sfânta!

OSWALD CHAMBERS

BĂTÂND LA UŞA LUI DUMNEZEU

7 DECEMBRIE

Te slăvesc, o, Doamne, pentru cuvântul din această dimineaţă: „Când intra Moise în cortul întâlnirii ca să vorbească cu Domnul, auzea glasul care-i vorbea de pe capacul ispăşirii… Şi vorbea cu Domnul” (Numeri 7:89).

CALENDAR BIBLIC

DOMNUL ESTE APROAPE

7 DECEMBRIE

Şi voi n-aţi primit un duh de robie, ca să mai aveţi frică; ci aţi primit un duh de înfiere, care ne face să strigăm: Ava, Tată! Însuşi Duhul adevereşte împreună cu duhul nostru că suntem copii ai Lui DUMNEZEU. Şi dacă suntem copii suntem şi moştenitori: moştenitori ai Lui DUMNEZEU, şi împreună moştenitori cu HRISTOS.

Rom. 8,15-17.

Aceasta e partea credincioşilor adevăraţi care sunt în strânsă legătură cu Hristos. Noi mai suntem în lumea aceasta care l-a lepădat pe Domnul. Credem într-adevăr că satana este stăpânitorul şi dumnezeul acestei lumi? Ne-am îndreptat noi umblarea noastră fondaţi pe această credinţă? Este pentru noi un adevăr că Domnul sade la dreapta Lui Dumnezeu şi că El va reveni pentru a ne lua la El ca să primim binecuvântările în casa Tatălui, să vedem slava şi să savurăm dragostea Lui? Mărturisim prin faptele şi umblarea noastră aceasta? Se găseşte în inimile noastre acea dragoste copilărească faţă de Tatăl care e dovada că suntem fii? Purtăm în noi mărturia că suntem moştenitori ai tuturor binecuvântărilor şi ai slavei? Ocupăm acelaşi loc în această lume pe care l-a ocupat şi Domnul? Când a fost în lume nu a avut nici un loc. Dar care e situaţia ta? După ce speră inima ta, după lucrurile văzute sau după cele nevăzute? Ce loc ocupă Domnul în noi? Locuieşte El în inima noastră încât să putem spune că El este preţul cel mai scump? Dacă acceptăm atunci ne putem bucura de venirea Sa şi să spunem şi noi: Amin! Vino Doamne Isuse!Să cercetăm cu toţii aceste întrebări şi să dăm un răspuns clar din toată inima!Nu este nimic adevărat, nimic trainic, nimic mulţumitor, decât ÎN Hristos. în afară de El „totul este deşertăciune şi goană după vânt.” (Ecles. 2.17). NUMAI în Isus Hristos avem totul deplin.

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – Fritz Berger

7 Decembrie

“Să ne uităm ţintă la căpetenia şi desăvârşirea credinţei noastre, adică la Isus.“

Evrei 12:2.

Este important să privim la Isus, căpetenia şi desăvârşirea credinţei noastre. El a început în noi lucrarea şi o va duce până la capăt. El mijloceşte pentru noi. Aceasta m-a îmbărbătat de multe ori; mai ales atunci când mă preocupa întrebarea dacă voi putea rămâne credincios până la capăt. Pentrucă am auzit pe mulţi creştini care la bătrâneţe nu mai aveau ca subiect harul lui Dumnezeu, ci doar suferinţele, necazurile şi căderile lor, şi m-am gândit: şi tu vei ajunge aşa. Dar Dumnezeu m-a îmbărbătat cu cuvântul care spune: “Eu M-am rugat pentru tine, ca să nu se piardă credinţa ta”. (Luca 22:32)., şi eu cred aceasta. Duhurile necurate care stăpânesc văzduhul vor să ne influenţeze, îndreptându-ne privirea la greutăţile din jur. La o evanghelizare au vrut să-mi ia curajul, spunând: acolo este un teren tare, acolo nu-i nimic de făcut; eu totuşi am mers şi în primele două seri am avut parte de bătaie de joc din partea ascultătorilor, ceea ce m-a determinat să mă gândesc la cuvântul “scuturând praful de pe picioare”, să plec. Dar înainte de a trece la fapte, la îndemnul lui Dumnezeu, am mai deschis Biblia şi am citit: “Ai păzit Cuvântul Meu şi n-ai tăgăduit Numele Meu”. Acest verset m-a îmbărbătat. Mi-am dat seama că în zilele trecute am tăgăduit Numele Domnului Isus, deoarece am considerat puterea Diavolului mai presus de cea a lui Dumnezeu. Astfel am rămas în continuare evanghelizând şi a fost linişte în sală. Au încetat să-şi mai bată joc. Astfel am experimentat ce înseamnă să nu tăgăduieşti Numele Lui şi să iau în considerare biruinţa Sa. Isus este biruitor. Isus rămâne biruitor.

DOMNUL ESTE APROAPE-GBV

Luni 7 Decembrie

Totuşi Domnului I‑a plăcut de părinţii tăi, ca să‑i iubească, şi a ales sămânţa lor după ei, pe voi, dintre toate popoarele, ca în ziua aceasta.

Deuteronom 10.15.

Ce privilegiu minunat să fii ales şi iubit de Stăpânitorul cerului şi al pământului (versetul 14)! Cu siguranţă, nimic în această lume nu poate fi mai bun. A fi identificaţi şi asociaţi cu Dumnezeul cel Preaînalt, a avea Numele Său chemat asupra lor, a fi poporul Său ales, a fi puşi deoparte dintre toate naţiunile pământului, pentru a fi slujitorii Domnului şi martori ai Lui – toate acestea sunt privilegii de nepreţuit, care nu sunt depăşite decât de poziţia creştinului şi a Adunării lui Dumnezeu.

Cu siguranţă, privilegiile noastre sunt mai înalte, întrucât Îl cunoaştem pe Dumnezeu într‑un fel mai înalt, mai adânc şi mai intim decât L‑a cunoscut vreodată poporul Israel. Îl cunoaştem ca fiind Dumnezeul şi Tatăl Domnului Isus Hristos şi ca fiind Dumnezeul şi Tatăl nostru. Avem Duhul Sfânt care locuieşte în noi, care toarnă în inimile noastre dragostea lui Dumnezeu şi care ne face să strigăm: „Ava, Tată!“. Toate acestea înseamnă cu mult mai mult decât a cunoscut sau va cunoaşte vreodată poporul pământesc al lui Dumnezeu; şi, întrucât privilegiile noastre sunt mai înalte, cerinţele Lui cu privire la o ascultare din inimă şi necondiţionată sunt de asemenea mai înalte.

Orice apel făcut inimii lui Israel ar trebui să aibă o forţă mărită pentru inimile noastre; orice îndemn adresat lor ar trebui să aibă un ecou mult mai puternic în sufletele noastre. Noi ocupăm cel mai înalt teren pe care poate sta o creatură. Nici sămânţa lui Avraam pe pământ, nici îngerii lui Dumnezeu în ceruri nu pot spune ceea ce noi putem spune, nici nu cunosc ceea ce noi cunoaştem. Noi suntem legaţi şi asociaţi pentru veşnicie cu Fiul lui Dumnezeu, înviat şi glorificat. Ce poate fi mai înalt, ca privilegiu şi ca demnitate? Cu siguranţă, nimic altceva, decât acea stare când vom fi – trup, suflet şi duh – făcuţi asemenea cu chipul Său adorabil, pentru eternitate, prin harul îmbelşugat al lui Dumnezeu. C. H. Mackintosh

MANA DE DIMINEAŢĂ

DECEMBRIE 7

“Ascultaţi-Mă… priviţi la stânca din care aţi fost ciopliţi.”

ISAIA 51:1

Ascultaţi-Mă…” Cuvântul acesta nu ni se adresează cu un ton imperativ, ci ca o invitaţie din partea Tatălui nostru bun, care vrea să ne spună ceva şi El doreşte să-I dăm toată atenţia; dar de multe ori noi suntem distraţi şi nu suntem atenţi la ce ar vrea să ne spună. Domnul vrea să ne aducă aminte că are un plan pentru fiecare din noi. El, vrea în acelaţi timp să ne mângâie şi să ne încurajeze, după cum reiese din tot capitolul.Dar în mijlocul confuziei din vremea noastră, textul de astăzi este o chemare de dragoste şi de izbăvire menită să ne readucă la punctul de plecare, la dragostea noastră dintâi. “Astfel, cei răscumpăraţi de Domnul se vor întoarce… şi o bucurie veşnică le va încununa capul; vor primi veselie şi bucurie, iar durerea şi gemetele vor fugi” (vs. 11). “Eu sunt Cel care vă mângâi”. Bine este să ne amintim de stânca din care am fost ciopliţi, să ne gândim la legăturile de care am fost izbăviţi şi la ce suntem prin natura noastră. Nu este nimic în noi cu care să ne putem lăuda, şi dacă Dumnezeu ne-a chemat să-i slujim, este numai prin har. Răscumpărătorul nostru însă nu numai că ne-a mântuit şi ne-a răscumpărat, dar El are un plan pentru viaţa noastră. Acest plan este ca, deplin conştienţi de nevrednicia noastră şi amintindu-ne de unde am fost scoşi, să ne punem întreaga viaţă la dispoziţia Aceluia care vrea să ne folosească, să ne înmulţească şi să ne facă să aducem roadă; roadă din epistola către Galateni cap. 5 şi apoi suflete îndreptate spre Domnul Isus. Este adevărat că lucrarea tainică, lăuntrică în suflet o face numai Duhul Sfânt; noi suntem numai o călăuză spre Hristos, suntem “ca un far pe malul mării” pentru cei ce sunt în întunerec şi nu mai găsesc drumul drept. Să nu ne împotrivim planului lui Dumnezeu pentru noi avansând tot felul de scuze. În adevăr, noi nu ne putem pierde mântuirea, dar alegând un drum mai uşor, ne putem pierde chemarea divină pe care o avem şi poate chiar cununa, ca Esau care şi-a vândut dreptul de întâi născut şi cu el, a pierdut binecuvântarea. După ce au făcut un început bun în viaţa cea nouă, câţi creştini au căzut în formalism şi îşi împlinesc în mod liniştit datoriile religioase, fără să-şi dea seama de starea lor. Şi totuşi ei au fost chemaţi să câştige suflete, să slujească Dumnezeului Celui viu, dar şi-au “vândut” chemarea pentru o viaţă mai comodă, fără obligaţiile pe care le cere o viaţă predată în totul şi aceasta pentru “o ciorbă de linte”, cum a făcut Esau. Să ascultăm dar chemarea atât de delicată a Domnului nostru pe care ne-o face astăzi, să ne aducem aminte de ceea ce a făcut Dumnezeu pentru noi, şi să nu ne tocmim când, în schimb, El ne cere să-I dăruim în întregime viaţa noastră! Să privim la stânca din care am fost ciopliţi de Sculptorul ceresc care Şi-a propus să scoată din noi, chipuri asemenea Fiului Său cu toate însuşirile pe care Le-a avut pe pământ şi care n-au avut altă ţintă decât să slăvească pe Dumnezeu şi Tatăl Său:

ASCULTARE – SLUJIRE – DESBRĂCARE DE SINE – DRAGOSTE şi toate acestea într-o desăvârşită SMERENIE.

IZVOARE IN DEŞERT

7 Decembrie

Nu veţi vedea vânt şi nu veţi vedea ploaie,
dar totuşi valea aceasta se va umple de apă,
şi veţi bea, voi, turmele voastre şi vitele voastre.
Dar aceasta este puţin lucru înaintea Domnului.
El va da pe Moab în mâinile voastre!

(2 Împăraţi 3:17-18)

Pentru raţiunea omenească, ceea ce promitea Dumnezeu părea pur şi simplu imposibil, dar nimic nu este prea greu pentru El. Fără nici un sunet sau semn şi din surse invizibile şi aparent imposibile, apa a curs toată noaptea, „şi dimineaţa, … iată că a venit apa … şi s-a umplut ţara de apă. … şi când a strălucit soarele peste ape … au văzut … apele roşii ca sângele“ (v. 20,22).Necredinţa noastră doreşte întotdeauna un semn exterior, şi credinţa multor oameni este de cele mai multe ori bazată pe senzaţionalism. Ei nu sunt convinşi de autenticitatea promisiunilor lui Dumnezeu fără o manifestare vizibilă. Dar victoria cea mai mare a credinţei unui om este să se oprească, şi să ştie că El este Dumnezeu“ (vezi Psalmul 46:10).Cea mai mare biruinţă a credinţei este să stai pe ţărmul impasibilei Mări Roşii şi să-L auzi pe Stăpânul spunând: „Staţi pe loc, şi veţi vedea izbăvirea pe care v-o va da Domnul în ziua aceasta“ (Exod 14:13), şi „Să pornească înainte“ (Exod 14:15). Când vom păşi prin credinţă, fără nici un semn sau sunet, făcând primii noştri paşi în apă, vom vedea apele despicându-se. Continuând să mărşăluim înainte, vom vedea o cale deschisă chiar prin mijlocul mării.Ori de câte ori am văzut lucrarea minunată a lui Dumnezeu în cazul unei vindecări miraculoase sau a unei eliberări extraordinare prin providenţa Sa, lucrul care m-a impresionat întotdeauna foarte mult a fost liniştea absolută în care s-a făcut acea lucrare. Am fost de asemenea impresionat de absenţa oricărui lucru senzaţional şi dramatic, şi de sentimentul inutilităţii mele totale în timp ce stăteam în prezenţa acestui Dumnezeu atotputernic, realizând cât de uşor era totul pentru El de făcut fără nici cel mai mic efort din partea Sa, şi fără nici un pic de ajutor din partea mea.Este rolul credinţei să nu se îndoiască, ci pur şi simplu să se supună. În istorisirea de mai sus din Scriptură, oamenilor li s-a cerut: „Faceţi gropi în valea aceasta, groapă lângă groapă!“ (2 Împăraţi 3:16). Oamenii s-au supus, şi atunci apa a venit şi a curs în ele dintr-o sursă supranaturală până le-a umplut. Ce lecţie pentru credinţa noastră!Doreşti o binecuvântare spirituală? Atunci sapă gropile şi Dumnezeu le va umple. Dar El va face aceasta în cele mai neaşteptate locuri şi în cele mai neaşteptate moduri. Fie ca Domnul să ne dea acea credinţă care acţionează „prin credinţă, nu prin vedere“ (2 Corinteni 5:7), şi fie ca noi să ne aşteptăm ca El să lucreze deşi nu vedem nici vânt nici ploaie. A.B. Simpson

CUVÂNTUL Lui DUMNEZEU

pentru astăzi-DECEMBRIE 2015

CUM SĂ REALIZEZI LUCRURI MĂREŢE (1)

„Când am auzit aceste lucruri, am şezut jos, am plâns”

(Neemia 1:4)

În ciuda împrejurărilor şi a duşmanilor înverşunaţi, Neemia a reconstruit zidurile Ierusalimului în doar cincizeci şi două de zile (Neemia 6:15) A fost o realizare incredibilă! El nici măcar nu era constructor; ci era chelner la palatul regelui Artaxerxe, un monarh păgân. Robert Goddard scrie: „E greu să spui ce e imposibil, căci visul de ieri este speranţa zilei de astăzi şi realitatea zilei de mâine”. Deci înainte să spui: „nu se poate face” sau „nu am calificarea necesară”, analizează istoria lui Neemia. De fapt, asta vom face noi în următoarele câteva zile. Prima lecţie pe care o învăţăm este aceasta: trebuie să găseşti o nevoie care să-ţi mişte inima. „Ei mi-au răspuns: „… zidurile Ierusalimului sunt dărâmate, şi porţile sunt arse de foc.” Când am auzit aceste lucruri, am şezut jos, am plâns, şi m-am jelit multe zile. Am postit şi m-am rugat înaintea Dumnezeului cerurilor” (v. 3-4). Pentru ce a postit şi s-a rugat Neemia? „Dă astăzi izbândă robului Tău” (v. 11). Când găseşti o nevoie care te mişcă până la lacrimi şi care te face să spui: „trebuie să fac ceva în această privinţă!” sunt şanse ca Dumnezeu să te cheme să faci ceva. Poate eşti lider asemenea lui Neemia sau poate eşti ca şi unul dintre cei ce l-au urmat şi l-au ajutat. Oricine ai fi, când Dumnezeu îţi mişcă inima, El te cheamă să te implici şi să acţionezi. Dacă eşti dispus să spui „da!”, El îţi va pune la dispoziţie resursele cerului. Când inima ta spune: „pentru asta m-am născut”, înseamnă că ţi-ai găsit scopul vieţii.

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul II

7 Decembrie

Neemia 6.15-19; 7.1-7

Cincizeci şi două de zile le-au fost suficiente oamenilor lui Iuda ca să astupe spărturile şi să reconstruiască zidul. Majoritatea erau neexperimentaţi în mânuirea mistriei şi a cazmalei, dar au avut zel şi inimă pentru lucrare (3.20; 4.6). Şi în ochii Domnului, devotamentul lucrătorilor Săi este mai valoros decât capacităţile lor. El dă, cu siguranţă, aceste capacităţi tuturor acelora care au devotament şi care-L urmează.Eforturile lui Tobia de a-l intimida pe Neemia şi sprijinul pe care această persoană cu influenţă rea îl primeşte din partea mai multor conducători din Iuda reprezintă ultimele manifestări de ostilitate ale vrăjmaşilor. Ierusalimul cu zidurile reconstruite va apărea de aici înainte naţiunilor înconjurătoare „zidit ca o cetate strâns unită împreună” (Psalmul 122.3). Dar este necesar să fie încă supravegheat. Neemia se ocupă de porţi, ca şi de stabilirea gărzilor (vezi Isaia 62.6-7). Sunt atribuite şi alte funcţii, incluzându-le aici şi pe cele ale celor doi guvernatori ai oraşului (v. 1, 2). Şi unul şi altul meritau această responsabilitate: Hanani, prin preocuparea lui pentru popor (1.2), Hanania, în virtutea credincioşiei şi a temerii lui de Dumnezeu (v. 2).

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

7 decembrie

Text: Psalmul 119:1-16

NICIODATĂ PREA OCUPAT

Mă desfătez în orânduirile Tale si nu uit Cuvântul Tău.

Psalmul 119:16

Este citirea Bibliei o activitate zilnică necesară sau nu ocupă un loc prea important în viaţa ta?După ce a citit Biblia de o sută de ori de la început la sfârşit şi cu o plăcere crescândă, George Muller a făcut această afirmaţie: „Socotesc că ziua în care nu stăruiesc o bucată bună de timp asupra Bibliei este o zi pierdută. Prietenii spun deseori, „Am atâtea de făcut, trebuie să mă întâlnesc cu atâţia, nu găsesc timp să studiez Scriptura”. Poate că nu sunt mulţi cei care au mai multe lucruri de făcut decât mine. Pentru mai bine de o jumătate de secol, nu ştiu o singură zi în care să nu fi avut mai multe de făcut decât am putut să fac în realitate. Timp de patru ani, am avut în fiecare an aproximativ 30.000 de scrisori, şi cea mai mare parte dintre ele au trecut prin mâinile mele.Apoi, ca pastor al unei biserici care număra 1.200 de credincioşi, am avut o răspundere mare. Pe lângă aceasta, am condus cinci orfelinate uriaşe; de asemenea, în atelierul meu de tipografie am răspuns de tipărirea şi punerea în circulaţie a milioane de tractate, cărţi şi Biblii; dar mi-am impus ca regulă să nu încep niciodată să lucrez până nu am un timp de părtăşie cu Domnul şi din Cuvântul Său. Binecuvântările pe care le-am primit au fost minunate.Vrei să ştii cum să faci faţă problemelor zilei? Vrei să ştii ce vrea Dumnezeu să faci cu viaţa ta? Atunci trebuie să te rogi şi să-I consulţi minunatul Său îndrumător, Biblia, în fiecare zi.Dacă suntem prea ocupaţi ca să citim în fiecare zi Cuvântul lui Dumnezeu, atunci un lucru e sigur – suntem prea ocupaţii. H.G.B.

O slavă-mpodobeşte filele divine,

Maiestuoasă ca soarele-n zenit.

Ea dă lumină fiecărui veac ce vine;

Nu să ia, ci să Se dăruie-a venit. Anonim

Cei care numai degustă Cuvântul lui Dumnezeu niciodată nu-i vor prinde gustul.

SĂMÂNŢA BUNĂ

Luni, 7 Decembrie 2015

Şi voi, părinţilor, nu întărâtaţi la mânie pe copiii voştri, ci creşteţi-i în mustrarea şi învăţătura Domnului.

Efeseni 6.4

Primul învăţător

Benjamin West (1738-1820) a fost un mare pictor american, care s-a bizuit pe încurajările mamei sale pentru a deveni pictor. Într-o zi, pe când era doar un copil, mama sa a plecat de acasă, lăsându-l să aibă grijă de sora lui Sally, care era mai mică decât el. În acel timp, Benjamin a descoperit undeva puţină cerneală. S-a hotărât să picteze cu cerneală portretul surorii sale. A luat cerneala şi a început să facă portretul. În timp ce picta, a împrăştiat cerneală peste tot ce se afla în calea cernelii. Când s-a întors mama sa acasă, aceasta nu i-a zis nimic cu privire la petele de cerneală. A luat bucata de hârtie pe care a desenat Benjamin şi a spus: „Ei bine, este chiar Sally“. Apoi s-a aplecat şi l-a sărutat. Benjamin West a spus întotdeauna că „sărutul mamei a făcut din mine un pictor“.Mama este primul învăţător al copilului. Ea este prima care are ocazia de a-i modela caracterul pentru bine sau rău. O mamă cu tact, cu înţelepciunea primită din partea lui Dumnezeu nu-şi exprimă aprobarea numai atunci când copilul este bun. Ea nu-şi exprimă, prin cuvinte sau privire, dezamăgirea faţă de „cerneala vărsată“ la întocmirea unui desen. Ea nu se supără în aşa fel, ca să nu-i mai spună nimic copilului. Ea ştie să-şi încurajeze copilul, aşa cum a făcut mama lui Benjamin.

Sursa: Meditatii primite prin Email prin griga unor frati si surori