UZBEKISTAN – Creștinii agresați și persecutați în mod curent. Biblii și cărți de cântări confiscate și distruse!

forum18_image_banner_w_textLa sfârșitul lunii septembrie, un judecător în Karshi a amendat zece membri ai unei biserici baptiste cu  până la 50 de ori salariul minim lunar: deoarece s-au adunat la Închinare fără să aibă o autorizație de la Stat.

  Într-o practică obișnuită pentru Uzbekistan, judecătorul a ordonat ca toate Bibliile și cărțile de cântări personale să fie confiscate și distruse.

Anterior Creștinilor Baptiști, cei din denominațiunea Martorii lui Iehova au primit peste 75 de amenzi de până la de 20 de ori salariul minim lunar între ianuarie și septembrie 2015, după raiduri și confiscări de literatură. Șapte au fost de două ori opriți, după ce au făcut 1.000 de kilometri (620 mile) dus-întors de la Karshi pentru a înregistra comunitatea Martorilor lui Iehova în Chirchik. Comitetul pentru Drepturile Omului al ONU (The United Nations Human Rights Committee) în luna iulie și-a exprimat îngrijorarea pentru ceea ce se întâmplă în Uzbekistan: cenzura religioasă, pentru tortură, pedepsele cu închisoarea, detenții și amenzi care suferite pentru exercitarea dreptului lor la libertatea de religie sau convingeri. Și a ceut Uzbekistanului să schimbe legislația și practicile sale.

Zece membri ai unei comunități religioase din Karshi [Qarshi], care au avut întâlniri de închinare fără a solicita înregistrarea de cerere și autorizarea de funcționare, au fost amendați la sfârșitul lunii septembrie, a aflat Forum 18 News Service. Judecătorul a ordonat ca Bibliile și cărțile de cântări personale, să fie confiscate și distruse. Pedepsele au urmat unui raid al poliției secrete și Serviciul Național de Securitate (NSS) privind adunările din Consiliul de biserici baptiste în aprilie și o vizită de monitorizare în luna august de către doi funcționari care au întrebat de ce au mai fost încă întâlniri de închinare, în ciuda de a fi fost avertizați să n-o facă. Oficialii au interogat și copiii membrilor bisericii, separat, în absența părinților sau al reprezentanților legali.

Poliția secretă și NSS au percheziționat casele Martorilor lui Iehova și întâlnirile lor  de închinare din Uzbekistan de 81 de ori în 2014, ei depunând o plângere la Forum 18. În perioada ianuarie-septembrie 2015, în continuare au fost raiduri și confiscări de literatura, cu peste 75 de amenzi de până la 20 de ori salariul minim lunar.

De 20 de ori salariul minim lunar, de la 1 septembrie, este 2,604,800 Soms (8250 coroane norvegiene, 900 de euro sau 950 dolari la cursul de schimb oficial umflat).

La sfârșitul lunii septembrie, un creștin baptist din capitala Tașkent a fost oprit de poliție în metrou, la care s-au găsit cărți religioase în geantă. La începutul lunii octombrie, la interogatoriu, ofițeri ai poliției anti-terorism au folosit forța fizică. Un tribunal l-a amendat pentru că avea cărți creștine în traistă (vezi mai jos).

La 8 noiembrie polițiști înarmați – unii dintre ei mascați – au percheziționat ședința unui cult de protestanți din Tașkent. Fără a arăta un mandat, ofițerii au confiscat cărți religioase, discuri, o chitară, computere și telefoane. Membrii bisericii – inclusiv copiii – au fost duși la secția de poliție, unde unii au fost torturați (a se vedea articolul din Forum 18 News Service, următor).

Ministerul Justiției, împreună cu Comitetul de Stat al Cultelor, la 4 noiembrie s-a întâlnit cu liderii bisericilor creștine oficial înregistrate în Tașkent pentru instruire și pentru ca să ofere informații detaliate statului cu privire la activitățile lor religioase, precum și cu privire la orice străin care frecventează activitățile lor (a se vedea articolul din Forum 18 News Service, următor).

Apelul Organizației Națiunilor Unite privind necesitatea unor modificări legislative pentru a pune capăt acestor atentate la libertatea religioasă

Citiți continuarea AICI

By Mushfig Bayram, Forum 18 News Service

[Traducere si adaptare de George Danciu]

***

Sursa: http://www.forum18.org/archive.php?article_id=2122

Leave a comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.