ACESTA E REGELE MEU!
Regele meu S-a născut Rege
Biblia spune că El e de 7 ori rege
El e Regele Iudeilor – rege rasial
El e Regele lui Israel – un rege național
El e Regele neprihănirii
El e Regele veacurilor
El e Regele cerurilor
El e Regele gloriei
El e Regele regilor și Domnul domnilor –
Acesta e Regele meu!
Mă-ntreb, îl cunoști tu pe El? Îl cunoști?
Nu încerca să mă duci în eroare,
Îl cunoști tu pe acest Rege al meu?
David a spus că cerurile declară slava lui Dumnezeu
Și întinderea lor vestește lucrarea mâinilor Lui
Regele meu e singurul a cărui dragoste fără margini
nu poate fi măsurată sau definită,
Niciun telescop nu poate aduce în vizibilitate marginea
și țărmul resurselor Sale.
Nicio barieră nu poate stăvili revărsarea binecuvântărilor Sale
El e Cel Atotputernic care rmâne în veac!
El e întru totul sincer și onest
El e veșnic neclintit
El e un veșnic izvor de grație
El posedă toată puterea împărătească
El e milos și îndurător, fără părtinire –
Acesta e Regele meu!
El e Fiul lui Dumnezeu
El e Mântuitorul celui păcătos
El e inima civilizației
El există singur prin Sine Însuși
El e nobil, maiestuos, e unic,
El e fără seamăn,
El e fără precedent
El e suprem, El e proeminent,
El e cea mai înaltă, cea mai măreață idee în literatură
El e cea mai înaltă personalitate în filosofie
El e subiectul celor mai mari critici
El e doctrina fundamentală a teologiei
El e revelaia întrupată
Acesta e Regele meu!
El e minunea veacurilor El e superlativul a tot ceea ce poți să numești bun
El e Singurul care poate să-ți împlinească toate nevoile în mod simultan
El dă putere celui slab
El e cel mai aproape de cel ispitit și încercat
El simpatizează, simte cu cel nenorocit și oferă izbăvire
El e Dumnezeu puternic, și El oferă călăuzire.
El vindecă pe cel bolnav
El curăță pe cei leproși
El iartă pe cei păcătoși
El eliberează pe cei datori
El dă eliberare celor captivi
El apără pe cei slabi
El binecuvântează pe cei tineri
El slujește pe cei nenorociți
El are considerație pentru cei în vârstă
El răspltește pe cel sârguincios și-l înalță pe pe cel umil
Îl cunoști?
Regele meu e cheia cunoștinței
El e izvorul înțelepciunii
El este Ușa izbăvirii
El este cărarea pcii
El e calea neprihănirii
El e drumul sfințeniei
Ele Poarta slavei
El e Stăpânul celor mari
El este căpetenia învingătorilor
El este căpetenia eroilor
El este liderul tuturor legislațiilor
El veghează asupra celor ce biruiesc
El este Guvernatorul celor ce guvernează
El este Prințul prinților
El este Regele regilor și Domnul domnilor
Acesta e Regele meu! Da, Regele meu!
Slujirea Sa e multiplă
Făgăduința Sa e sigură
Lumina Sa e fără egal în strălucire
Bunătatea Sa e fără de margini
Îndurarea Sa e veșnică
Iubirea Sa e neschimbată
Cuvântul Său e îndeajuns
Harul Său e suficient, domnia Sa e dreaptă-
Jugul Său e bun și sarcina Sa e ușoară.
Aș vrea să ți-L pot descrie, dar e de nedescris
El e de nedescris, da,
El e de neconceput
E invincibil, e irezistibil
Vă spun, cerurile cerurilor nu-L pot cuprinde,
Cum ar putea un muritor să-L explice?
Nu-L poți scoate din mintea ta
Nu poți să-ți speli mâinile de El
Nu poți Să-i supraviețuiești
Și nu poți viețui fără El.
Fariseii nu L-au putut suferi,
dar și-au dat seama că nu-L pot opri
Pilat n-a putut găsi nici o vină în El
Martorii n-au putut să se unească în învinuirile ce i Le-au adus
Irod nu L-a putut ucide
Moartea nu L-a putut stăpâni,
Mormântul nu L-a putut reține
Acesta e Regele meu!
El a fost dintotdeauna și va fi întotdeauna
N-a avut predecesori și nu va avea niciodată vreun succesor
N-a fost nimeni înainte de El și nu va fi nimeni după El
Nu-L vei putea învinui sau scuza în fața vreunui tribunal
Și nici nu va demisiona vreodată
Acesta e Regele meu! Da, Regele meu!
Căci a Ta este Împărăția și puterea și slava,
Toată putearea aparține Regelui meu –
Puterea rasială, economică, militară, puterea lui Dumnezeu
Căci a Ta este puterea, da, și slava.
Noi încercăm să ne asumăm prestigiul, onoarea și gloria pentru noiembrieDar toată slava îi aparține numai Lui
Da, a Ta este Împărăția și puterea și slava
În vecii vecilor, și-n veci de veci…
Cât durează aceasta?
În veci de veci, și-n vecii-vecilor și-n Veac…
Și-atunci … AMIN!
* * *
Sursa: Viorica Bartoș (Florida) începând cu min 1:41 – Credo TV – de la Festivalul DESCULTI 2015, Programul de Duminică, 11 Octombrie 2015
*
Sursa poem original în engleză:
My King Dr. S.M. Lockridge – [OFFICIAL] – YouTube:
***
VIDEO “Baraba” – recită Viorica Bartos (Florida)
