„Cuvântul lui Dumnezeu, asemeni grăuntelui de muștar, pare foarte mic înainte de a-l cultiva. Dar după ce a fost cultivat cum trebuie, se arată așa de mare, încât se odihnesc în el rațiunile mărețe ale făpturilor sensibile și inteligibile, ca niște păsări.”

Sf. Martin Mărturisitorul

“Împărăţia cerurilor se aseamănă cu un grăunte de muştar pe care l-a luat un om şi l-a semănat în ţarina sa.” (Matei 13: 31)

Asemănarea nu este totuna cu realitatea. Pâinea pictată seamănă cu o pâine reală, dar nu este același lucru. Grăuntele de muștar este icoana vieți, a adevărului și a binelui. Dintr-o sămânță mică se poate umple pământul de viață. Și viața și adevărul și binele au începuturi slabe, dar până la urmă umple totul.

Lucrarea lui Dumnezeu, împărăția luminii mântuirii, de asemenea este nebăgată în seamă, la început, dar va sfârși cu o biruință totală. Dacă acest grăunte de muștar al împărăției lui Dmnezeu l-am primit cu adevărat în țarina inimii mele, el va încolți, va crește și va umple întreaga mea ființă. Căci unde este viață, este progres necurmat. Unde este numai închipuire, acolo este nemișcare și descompunere. Un tablou care reprezintă un copil, tot așa va arăta și după o sută de ani, dar un copil viu crește și se schimbă în bine cu fiecare zi.

Oricât de mică ar fi lucrarea adevărului la început, ea va avea o biruință strălucită la sfârșit. . Ca și sămânța de muștar, trebuie s stea o vreme ascunsă în pământ, nevăzută de nimeni și care pare a fi nimicită pe veci. Dar la vremea potrivită, va răsări, va crește, și va rodi umplând tot pământul.

Biserica Domnului Christos, această împărăție slăvită a luminii, deși stă ascunsă în pământul tuturor încercărilor și prigoanelor, la urmă, va sta pe tronul slavei, în văzul cerului și al pământului, în văzul îngerilor, al dracilor și al oamenilor.

Sămânța de muștar poate fi și un simbol al atitudinii critice. Crezi ce crezi, dar primește în inima ta un grăunte de critică a ceea ce crezi. Aceasta va crește și te va transforma într-un om nou. Este de mare importanță să lași totdeauna deschisă o ușă și pentru alt înțeles al unei probleme. Dacă închizi toate ușile, ești în pericol.

Atâta vreme cât suntem oameni mărginiți și cât timp trăim într-un mediu potrivnic, să nu închidem toate ușile inimii pentru cunoaștere motivând că ceea ce am primit este adevărul absolut. Cine se închide în felul acesta, devine sectar și luptător împotriva luminii adevărului. (Proverbe 4:18 –   “Dar cărarea celor neprihăniţi este ca lumina strălucitoare, a cărei strălucire merge mereu crescând până la miezul zilei.”)

“Împărăţia cerurilor se aseamănă cu un grăunte de muştar pe care l-a luat un om şi l-a semănat în ţarina sa.” (Matei 13: 31)

Dacă nu-ți semeni dragostea, ce-o să răsară?  Dacă nu semeni Cuvântul Domnului în inima ta, cum să se nască în tine făptura lui Dumnezeu.

Să fim atenți la citire! Cine citește Biblia numai pentru alții, nu va avea folos de mântuire pentru sine. Dar cine o citește ca pentru sine, va fi binecântat de Dumnezeu cu harul Său cel nespus de felurit.

*

„Grăuntele acesta, în adevăr, este cea mai mică dintre toate seminţele; dar, după ce a crescut, este mai mare decât zarzavaturile şi se face un copac, aşa că păsările cerului vin şi îşi fac cuiburi în ramurile lui.” (Matei 13: 32)

O latură a împărăției lui Dumnezeu este lăuntrul nostru, adică viața noastră personală (Luca 17:21). Dacă un credincios nu are împărăția lui Dumnezeu în el, aici pe pământ, și această îmărăție să fie văzută de toți, nu va avea parte de veșnica și deplina împărăție a lui Dumnezeu în viitor, când Dumnezeu va fi totul în toți (1 Cor. 15:28).

la început, grăuntele împărăției din inima noastră este nebăgat în seamă, dar cu trecerea timpului și în urma ploii binefăcătoare a harului și Cuvântului lui Dumnezeu, crește, se mărește și se face un copac mare, care este văzut de toți, de la mare depărtare. La acest copac, toți obosiții, toți cei lipsiți de adăpost și toți flămânzii din jurul nostru vin (trebuie să vină) să se odihnească, să se adăpostească și să se hrănească din ceea ce a făcut Dumnezeu în noi.

Împărăția lui Dumnezeu este pace, odihnă, belșug, bucurie în Duhul Sfânt (Rom. 14:17) și putere (Cor. 4:20)

Biserica Domnului Christos este, de asemenea, împărăția lui Dumnezeu în mijlocul lumii. Dar dacă într-o adunare religioasă, așa cum s-a văzut că e necesar – toți obosiții, toți cei lipsiți de adăpost și toți flămânzii din jurul nostru vin (trebuie să vină) să se odihnească, să se adăpostească și să se hrănească din ceea ce a făcut Dumnezeu în noi – în loc să devină un locaș al lui Dumnezeu, devine un locaș al dracilor, o închisoare a oeicărui duh necurat, o închisoare a oricărei păsări necurate și urâte (Vezi Apoc. 18:2).

Așa și inima noastră: dacă nu este o împărăție a lui Dumnezeu, în care păsările cerului să se poată adăposti, atunci devine un locaș pentru păsări necurate și duhuri drăcești. Goală nu stă. Ce avem noi în inima nostră?

În adevăr, arborii ne învață ospitalitatea. Ei au o ușă deschisă pentru păsări, insecte, vite, veverițe și oameni. Un arbore mare întreține mai mulți musafiri decât cel mai mare hotel și asta fărăr plată. El crește tot în sus. Mesele cele mai mari cresc în vârful copacului.

—————————–

Sursa: Comentarii de Nicolae Moldoveanu la Cartea EVANGHELIA după MATEI