UMBLĂ ÎN VOIA DOMNULUI

„Doamne, dar cu acesta ce va fi?…” „Ce este asta pentru tine? Tu vino după mine” – Ioan 21: 21-22 

Una dintre cele mai grele lecţii pe care trebuie să le învăţăm vine din refuzul nostru încăpăţânat de a vedea că nu trebuie să ne amestecăm in viaţa altora. Este nevoie de mult timp până când învăţăm pericolul de a fi „providenţe amatoare”, adică oameni care se amestecă în planul lui Dumnezeu pentru alţii.

Vezi pe cineva în suferinţă si spui: „N-ar trebui să sufere, voi avea grijă să nu sufere”. Iţi întinzi mâna în calea lucrurilor îngăduite de Dumnezeu pentru a le opri, dar Dumnezeu spune: „Ce-nseamnă asta pentru tine?”

Dacă ai ajuns la un moment de stagnare spirituală, nu lăsa ca această stare să continue, ci vino înaintea lui Dumnezeu şi descoperă cauza stagnării. E posibil să descoperi că această stare se datorează faptului că ai intervenit în viaţa cuiva; ai propus lucruri pe care nu aveai dreptul să le propui; ai dat sfaturi pe care nu aveai dreptul să le dai.

Când trebuie să sfătuieşti pe cineva, Dumnezeu va sfătui prin tine, dând înţelegere prin Duhul Său. Partea ta este să ai o astfel de relaţie bună cu Dumnezeu, încât gândurile Sale să curgă tot tinpul prin tine spre binecuvântarea altora.

Cei mai mulţi dintre noi trăim doar la nivelul conştientului – suntem conştienţi de slujirea noastră, suntem conştienţi de devotamentul nostru faţă de Dumnezeu. Ţoate acestea arată imaturitate, arată că încă nu trăim o viaţă reală de creştin. Faza de maturitate este cea a vieţii de copil, viaţă care nu e niciodată conştientă de ea însăşi; în această fază suntem atât de predaţi în mâna lui Dumnezeu, încât nici măcar nu suntem conştienţi de faptul că-I suntem de folos. Când suntem conştienţi de faptul că suntem folosiţi ca „pâinea frântă si vin turnat“, încă mai avem de urcat o treaptă, unde ajungem să nu mai fim conştienţi de ceea ce suntem şi de ceea ce face Dumnezeu prin noi.

Un om sfânt nu este niciodată conştient că este un sfânt; un om sfânt e conştient numai de dependenţa lui de Dumnezeu. (Din Totul pentru Gloria Lui de Oswald Chambers- primit prin Email)

***

«Mulţumim totdeauna lui Dumnezeu pentru voi toţi pe care vă pomenim necurmat în rugăciunile noastre.» –  1 TESALONICENI 1,2

Ştiu că mulţi credincioşi clachează în viaţa lor de credinţă, în practica rugăciunii pentru că se înţeleg greu cu unii oameni şi le văd numai părţile negative. Dar când te apropii de Domnul în adorare, în laudă şi în închinare, Îi mulţumeşti Lui pentru toţi fraţii.

Apostolul Pavel le scrie filipenilor: «Mulţumesc Dumnezeului meu pentru toată aducerea aminte pe care o păstrez despre voi” (Filip. 1,3). Filipenii au fost copii minunaţi ai lui Dumnezeu, cu gândire matură şi cu umblare fără poticnire pe calea credinţei.

Da, ştiu, se poate rapid aduce în discuţie contraargumentul că lui Pavel îi era uşor să mulţumească Domnului pentru ei, pentru dragostea şi pentru perseverenţa lor pe calea cea dreaptă. Dar apostolul Pavel i-a mulţumit Domnului şi pentru cei care erau o povară şi care se luptau cu multe probleme spirituale în viata de credinţă: «Mulţumesc Dumnezeului meu totdeauna cu privire la voi, pentru harul lui Dumnezeu, care v-a fost dat în Isus Cristos» (1 Cor. 1,4). Cei din Corint erau ca nişte prunci în credinţă; Pavel a avut mult de lucru cu ei şi a trebuit să-i mustre şi să-i încurajeze în mod constant. Dar a continuat să-I mulţumească Domnului pentru ei.

De ce a fost în stare să mulţumească? Exista atâta ceartă, curvie şi dezbinare în Biserica din Corint, ba unii l-au şi respins. Pentru ce a putut mulţumi Pavel? «Pentru harul lui Dumnezeu». Şi în cel mai dificil credincios se poate găsi ceva bun pentru care să aducem mulţumiri «pentru harul lui Dumnezeu». (MEDITAŢIe de  WIM MALGO)
***

„AZI N-A VENIT NIMENI”

Religiunea curată şi neîntinata… este să cercetăm pe orfani fi pe văduve în necazurile lor… –  Iacov 1:27

La Crăciunul trecut a fost responsabilitatea mea ca diacon să duc un coş cu fructe la Minnie, o văduvă de 86 de ani, care locuia peste drum de biserica noastră. Este şchioapă şi aproape nu mai vede, aşa că nu poate ieşi din casă. Intenţionam să-i las coşul şi să fug la alte responsabilităţi care mă aşteptau. Dar când Minnie m-a invitat să stau, nu am putut s-o refuz.

Fusese un an deosebit de greu pentru ea, deoarece fiul ei cel mai mare, murise. A trecut o oră minunată înainte de-a ne ruga şi am dat să plec.

„Spune-le fraţilor din biserică că îi iubesc, mi-a spus Minnie. Şi roagă-i să treacă pe la mine să mă vadă. Mi-e dor de ei“.

Am simţit o tristeţe în timp ce plecam. Minnie o ducea bine, dar era singură. Dorea să fie vizitată. Şi locuia tocmai peste drum de biserică! Apoi am citit în cartea lui Calvin Miller, „A taste of Joy” (Gustul bucuriei), că o femeie bogată a fost găsită moartă în casă. Trăia singură. Doctorii n-au găsit nici un motiv de natură organică pentru moartea ei. Miller comentează: „Eu cred că ea a murit fiindcă era neglijată. Se săturase să pună numai o singură farfurie pe masă şi să facă numai o cafea o dată. Bătrâna scrisese în calendarul ei, o singură frază: „Azi n-a venit nimeni“. Dumnezeu se îngrijeşte de cei singuri. Şi El doreşte s-o facem şi noi. Oamenii singuri au nevoie de oameni. Au nevoie de noi. Să nu se întâmple niciodată ca din cauza afacerilor noastre care ne absorb cu totul, cineva din jurul nostru să scrie în calendar: „Azi n-a venit nimeni“.

Gândeşte-te la cineva care trăieşte singur. Dacă nu-ţi vine nici un nume în minte, întreabă la biserică şi cere numele unor asemenea oameni. Apoi sună-i întrebând dacă poţi trece pe la ei. Vizitează-i. Spune-le că Isus îi iubeşte.

Nimic nu costă mai mult ca purtarea de grijă – cu excepţia nepurtării de grijă. (din Pâinea cea de toate zilele, primită prin Email)