O singură cale duce la mântuire

Jesus is The Way.Domnul este Păstorul meu, nu voi duce lipsă de nimic.

Psalmul 23:1

Dacă într-adevăr Domnul este Păstorul nostru, oamenii pot să spună orice minciuni răutăcioase despre noi, şi noi ne bucurăm şi săltăm asemenea lui David. Cel care în situaţii asemănătoare nu se poate bucura, ci se supără, şi poate spune chiar că nu mai vrea să vină la Adunare dacă se vorbeşte astfel despre el, acela dovedeşte prin aceasta că are un alt păstor, el dorind să fie stimat, şi căutând slava proprie.

Eu sunt foarte iute din fire, dar până acum am reuşit să rabd, dacă cineva mă vorbea de rău. Astfel de oameni sunt mulţi, iar statornicia în astfel de situaţii are o răsplată mare, căci este scris: ”Bucuraţi-vă şi săltaţi dacă oamenii vor spune tot felul de lucruri rele şi neadevărate împotriva voastră.” Pe aici trece drumul spre mântuire.

Nu este de ajuns să mergem regulat la biserică şi să depunem mărturie. Totul depinde dacă suntem asemnea unei oi, care este dusă al măcelărie. Câinele latră dacă este tratat necorespunzător. De aceea este scris:”Păziţi-vă de câinii!” Se pune întrebarea:Sunt ca un câine? Mă întristez oare dacă sunt ocărât, şi îmi plec capul? Sau capul meu este ridicat doar atunci când sunt lăudat? Tot aşa fac şi câinii.

Este o singură cale care duce la mântuire. Pe această cale putem trece cu laudă şi mulţumire prin viaţă. Pe această cale putem să ne bucurăm şi să ne veselim fără să reproşăm nimănui nimic. Aceasta este calea pe care putem fi fericiţi, căci Domnul Isus ne conduce pe ea. Aici nu ducem lipsă de nimic. Avem în jurul nostru mulţi oameni, dintre care şi rău intenţionaţi. Este scris:”Dacă oamenii vor spune tot felul de lucruri rele şi neadevărate împotriva voastră, atunci bucuraţi-vă şi săltaţi de bucurie.” Aceasta este ceva pentru cei dornici de o răsplată mare.

_________________________

Meditaţii zilnice de Fritz Berger, primită prin Email

Leave a comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.