Adrian Botez

.
Dumnezeul meu

uneori uit să te caut – dar Tu mă
găseşti – pe căi uimitoare – de nimeni
doar de sfinte minuni – închipuite vreodată

fojgăieşti prin mine – ca o
boală incurabilă – atroce – născătoare de
ochi fierbinţi – iscoditori precum îngerii – încuibaţi în
craterele voinţei mele
îngheţate – explodate întru atâta deşert de
vanitate şi – deci
complet distruse întru
absurdele – egoistele şi mofturoasele mele
penibile  vaiete de
amor propriu

când uit să arăt cumva – Te
arăţi Tu

când uit să exist – Tu exişti
pentru mine – zeu
cu umili fluturi pe umeri

când uit să tac – Tu eşti tăcerea care
mă-ncălzeşte – precum regăsirea căminului drag
pentru muncitorul trudit

datorită Ţie – nu miroase numele meu a niciun soi de
isterii ori vedete  – sculptate în plastic electric şi-n vomă şi-n
rating – nu înseamnă
scandal ori
ticăloasă reclamă – petrecere în orgolii deşarte – în
van-vanitate

ruginesc  – în rouă – frunze fără omizi – luminând
toate – ca sfintele lacrimi
şterse pe furiş – cu dosul
palmei uscate – bătătorite de-atâta
răbdare

când uit ce nu trebuie să mănânc – Tu eşti hrana
mea – cea de toate zilele şi
nopţile – iar eu – aproape neverosimil
cunosc

nimic versatil – nimic volatil – nimic
virtual: răstignire pe lemnul fierbinte – cu fier
sănătos grosolan – peceţi
urgii – trăsnitor vii  – de
piroane

când în lume piere frăţia şi
omenia intră-n eclipsă – Tu devii
singurul meu frate

este bine – este bine – binecuvântat să
fii – Dumnezeul meu – din obrazul meu precum
munţii lunari ai viselor – Dumnezeul meu de pe
masa mea – plină de talgere măturate a scârbă – cu
palma – pentru a se vedea mai bine flăcările
catifelate-ale sfeşnicelor – binecuvântat – slăvit să
fii – Dumnezeul meu
din palmele-nsângerate – din orbitele mele
putrezite de atâtea iluzii deşarte – din
cuviinţa mea – din febrele şi
insomniile mele de viaţă – trezită numai dimpreună cu
Tine
***