„Ministrul de Externe trebuie să reacţioneze şi să se implice personal în acest caz“
“A trecut aproape o lună din momentul în care cei cinci copii ai familiei Bodnariu au fost luaţi din casa părintească de autorităţiile norvegiene, din motive religioase. Sunt revoltată de această situaţie şi voi face tot ceea ce îmi stă în putere pentru a ajuta această familie. Ministrul de Externe trebuie să reacţioneze şi să se implice personal în acest caz”, a transmis senatorul Steliana Miron.
Ulterior, pe o reţea de socializare, senatoarea din Suceava a completat mesajul: “Sunt mamă, sunt creştină şi mă doare să văd cum o familie trece prin drama de a-şi pierde copiii către statul norvegian din motive religioase. Faptul că o fetiţă a spus o rugăciune creştină într-o şcoală din Norvegia a atras această dramă asupra familiei Bodnariu. Domnule ministru de Externe, este nevoie de implicarea dumneavoastră pentru ca această familie să fie reîntregită. Este nevoie de prestigiul României pentru a interveni în apărarea unei familii care nu are nicio vină, doar virtutea de a fi creştini. Aşa că vă rog să fim şi noi creştini şi să-i ajutăm!”. Acest mesaj a fost citit până ieri după amiază de peste 30.000 de oameni care s-au poziţionat alături de familia Botnariu şi de mesajul senatorului Steliana Miron.
La mijlocul lunii trecute, familia lui Marius Bodnariu, de origine din comuna suceveană Iaslovăţ, a trecut prin momente dificile după ce autorităţile norvegiene i-au luat lui şi soţiei sale Ruth cei cinci copii, prima ipoteză lansată fiind aceea că una dintre fete ar fi fredonat la şcoală un cântec religios.
„Luni 16 noiembrie cele două fete, Eliana şi Naomi, sunt luate de la şcoala de Protecţia Copilului şi duse într-un loc secret. Apoi, Protecţia Copilului împreună cu Poliţia vin acasă şi iau şi pe cei doi băieţi Matei şi Ioan, iar Ruth cu bebeluşul Ezekiel (trei luni) este arestată şi dusă la Poliţie. După mai multe ore de interogatoriu, Marius şi Ruth au fost lăsaţi să plece acasă împreună cu bebeluşul. De atunci şi până la această oră, nici Marius şi nici Ruth nu i-au mai văzut pe cei patru copii mai mari. Protecţia Copilului, însoţită de patru politişti, vine acasă şi ia bebelusul de trei luni de la mamă, pentru că au considerat mama ca fiind periculoasă. Tot atunci i-au spus lui Ruth despre copii, că sunt daţi la două familii, că s-au integrat foarte bine şi că nu le este dor de părinţi”, a scris pe Facebook Daniel Bodnariu (fratele lui Marius Bodnari).