Avem în față mărturia emoționantă a polițistului Florin BOLOSIN, care dorește s-o împărtășească cu noi spre slava Domnului Isus Hristos!
„Mă numesc Florin Bolosin. Am 43 de ani și sunt căsătorit. Am 3 copilași (Ana Maria – 13 ani, Tudor – 10 ani și Iosif – 6 ani). Lucrez de aproape 22 de ani în structurile Ministerului Afacerilor Interne (M.A.I), respectiv la Inspectoratul de Poliție județean Hunedoara unde sunt ofițerul responsabil cu coordonarea și evaluarea siguranței publice în mediul urban pe raza județului Hunedoara. Am gradul profesional de Comisar sef de politie. Sunt membruin Biserica Penticostala Golgota din Hunedoara si slujesc ca evanghelist.
Îmi amintesc cu drag de anii cuprinsi intre 1988 si 1991, când mama mă ducea la Biserica Betleem din orasul Hațeg si ascultam Cuvantul Domnului. In 25 august 1991 am fost botezat de pastorul Petrică Gaina si L-am mărturisit public pe Domnul Isus Hristos ca fiind Fiul Lui Dumnezeu si Mântuitorul meu personal.
Imediat dupa botez, din cauza nevegherii mele si a ruperii părtășiei cu frații, treptat am părăsit biserica si am ales să trăiesc o viață departe de Domnul și de frații mei.
M-am căsătorit in lume, fără știrea nimănui, nici chiar a mamei mele. I-am spus lucrul acesta mai târziu. Nu mi-a spus nici o vorba. Lacrimile nu incetau sa curga pe obraji ei frumosi. Atunci am realizat ca i-am frânt inima de mama. Mama a fost o femeie simpla, săracă, cu multi frati, trecuta prin necazuri si greutati, orfană de tată si la 44 de ani a rămas văduvă cu doi copii, cu mine si cu fratele meu.
Nu s-a recăsătorit, deoarece l-a iubit foarte mult pe tata. Acum, iată că si eu, fiul ei cel mare, am luat calea lumii si i-am produs o mare durere in suflet. Nici eu nu eram fericit, acum aveam si povara păcatelor mele. Numai că, cea cu care m-am casatorit in lume, dupa aproximativ 10 ani, m-a părăsit si a plecat cu altul.
Dupa divorț, eu am rămas cu fetița, Ana Maria, pe care am înfiat-o împreuna, pentru că ea nu putea avea copii. Ana Maria avea pe atunci aproximativ 4 anisori. Nu-i cunosc părintii. Imediat după nastere au părăsit-o intr-un spital din Arad. Am fost chemat in instanță si fosta sotie nu a mai dorit-o. A rămas cu mine, nu doream să se reîntoarcă la Casa de copii. Imi părea rău de ea.
Era un suflet mic si nevinovat. În acea perioada am fost vizitat de mama mea, care nu mi-a reprosat nimic. I-am spus că mă întorc la fratii mei si la Domnul pe care, cu ceva timp în urmă, i-am părăsit pentru lume. În toata această perioadă nu am fost fericit si împlinit pentru că numai la Domnul se găseste fericirea.
Am început cu un grup de frati si surori să ne rugăm pentru un ajutor potrivit pentru mine. Domnul a ascultat rugăciunile si mi-a dăruit-o pe Nicoleta. Era o fată pocăită, frumoasă, membră la Biserica Penticostală din Hunedoara, si care adoptase si ea, fiind singură si necăsătorită, un copil de la casa de copii din Hunedoara; aceeasi casa unde fusese si Ana Maria pentru o perioadă. Ne-am casatorit in Biserica Penticostala din Hunedoara. Dupa casatorie am fost în instanță si l-am înfiat si pe Tudor. Psalmul 68:6 – „Dumnezeu dă o familie celor părăsiți.”
Acum eram o familie, aveam doi copii pe care i-am primit ca daruri si binecuvantari de la Domnul, insa nu puteam avea copilul natural. Medicii specialisti din Hunedoara si din Cluj i-au spus sotiei mele ca niciodata nu va avea propriul ei copil. Ne-am rugat Domnului si El ne-a promis ca vom avea si un copil natural. Atunci cand Domnul vorbeste, este ,,Da si Amin”.
Ana Maria a fost ceea care s-a rugat cel mai mult si Domnul a implinit rugaciunea fetitei noastre si ceea ce El a vorbit. S-a nascut mezinul familiei, Iosif. Toti trei sunt cadouri si binecuvantari de la Dumnezeu pentru noi ca familie.ii iubim pe toti la fel siii purtam pe brate de rugaciune.
In urmă cu ceva timp am parcurs toate demersurile si am primit atestatul din partea Protectiei Copilului Hunedoara pentru a înfia încă un copil nevinovat pe care mama sa l-a aruncat imediat dupa nastere, viu si sanatos, la tomberonul de gunoi.
Am fost cu sotia, Nicoleta, la spital si l-am vazut. Era o fiinta umana, nevinovata careia Dumnezeu îi dăduse o șansa la viață. Nu l-am putut adopta pentru că ai mei colegi de la IPJ au prins-o pe femeia care si-a parasit copilul si au trimis-oin instanta pentru fapta comisa. Acum ea se afla arestata la Aiud si se opune adoptiei. Ne dorim ca si acest copilas sa ni se alature in familie intr-un final.
Sunt fericit pentru ca Domnul si stapanul vietii mele este Fiul lui Dumnezeu, Domnul Isus Hristos.in fiecare dimineata cand ma trezesc imi reinnoiesc legamantul cu El, daruindu-i inima mea, sufletul meu, trupul, mintea, familia, locul de munca.
Tot ceea ce am e al Domnului Isus Hristos. In fiecare noapte, la ora 03.00, ma trezesc si singur, intr-o camera, cer binecuvantarea Domnului peste familia pe care El mi-a daruit-o. Atunci cand vine seara,inainte de culcare,impreuna cu sotia si copiii multumim, lăudăm si binecuvântăm pe Domnul pentru purtarea Lui de grijă.”
Sursa text: http://afirmativ.com/2015/10/13/dumnezeu-da-o-familie-celor-parasiti-marturie/
*


Reblogged this on „A venit Învăţătorul şi te cheamă.”.
Minunat Dumnezeu avem, fericita si sanatoasa familie in ascultare de Dumnezeu!