Familia l-a internat împotriva voinței sale pe un bărbat de 29 de ani din Nigeria, asta după ce le-a mărturisit rudelor că el nu crede în Allah (islam), informează BBC.
Tânărul pe nume Mubarak Bala, de profesie inginer chimist, a fost declarat perfect sănătos de primul psihiatru care l-a consultat.
În timpul detenţiei la psihiatrie, acesta a reuşit să obţină un telefon mobil și să sune la Uniunea Umanistă şi Etică Internaţională (IHEU)şi să ceară ajutor (ONG-ul încearcând în prezent să obţină ajutorul unui avocat care să-l reprezinte pe bărbat în instanță). Potrivit IHEU, bărbatului i se aplică un tratament medicamentos care îi dăunează, cerând eliberarea lui de urgenţă.
Mubarak Bala trăieşte în provincia Kano din Nigeria, provincie majoritar musulmană în care s-a adoptat legea islamică (Sharia) începând cu anul 2000.
Dar, după ce un prim psihiatru l-a declarat pe bărbat în deplinătatea facultăţilor mintale, familia lui Mubarak a apelat și la un al doilea doctor care a stabilit că lipsa de credinţă a bărbatului în Allah este un efect secundar al unei tulburări de personalitate.
Purtătorul de cuvânt al IHEU, Bob Churchill, a declarat că organizația neguvernamentală a fost preocupată de “starea de deteriorare” și a cerut “eliberarea rapidă” a lui Mubarak Bala.
La rândul său avocatul lui Bala, Mohammed Bello, a declarat pentru BBC că intenționează să organizeze o evaluare psihologică independentă pentru clientul său, deoarece expertizele privind sănătatea a clientului său (de până acum) sunt contradictorii.

Pingback: NIGERIA: un bărbat a fost internat la ospiciu deoarece NU crede în Allah (islam) | Revista ARMONIA - Saltmin Media