Ce înseamnă să crezi în Dumnezeu? Să crezi în existența Lui? Ca să vedem, ce înseamnă a crede în Dumnezeu, trebuie să vedem ce are de spus Dumnezeu despre asta.
Unde putem afla aceste lucruri? În Biblie. Dar de ce acolo?
Toată Scriptura (Biblia) este insuflată de Dumnezeu și de folos ca să învețe, să mustre, să îndrepte, să dea înțelepciune în neprihănire, pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârșit și cu totul destoinic pentru orice lucrare bună. – 2 Timotei 3:16, 17
Căci nicio prorocie n-a fost adusă prin voia omului; ci oamenii au vorbit de la Dumnezeu, mânați de Duhul Sfânt. – 2 Petru 1:21
Astfel, vedem că în Biblie găsim indicile către această întrebare.
Ce spune despre credința în Dumnezeu?
Tu crezi că Dumnezeu este unul și bine faci; dar și dracii cred… și se înfioară! – Iacov 2:19
Prin urmare, a crede în Dumnezeu nu înseamnă a crede în existența Lui Dumnezeu. După cum vedem în Epistolă lui Iacov cap.2 versetele 14 până la 26, credința autentică în Dumnezeul Adevărat este cea care are faptele necesare care să o dovedească. Altfel, credința nu este una reală ci una practic inexistentă. A crede în existența unui lucru ne determina a lua o anumită acțiune. Dacă credem că urmează să plouă afară, probabil că ne vom lua o umbrela cu noi. Exemple pot fi multe, dar concluzia e aceeași: o credință reală determină o acțiune. Credința, pe care o cere Dumnezeu de la noi este una arătată prin acțiunile care El spune că trebuie să fie prezente, ca acea credință să fie cea pe care o dorește Dumnezeu de la oameni.
După cum trupul fără duh este mort, tot așa și credința fără fapte este moartă. – Iacov 2:26 De aceea, dați-vă și voi toate silințele ca să uniți cu credința voastră fapta; (…) – 2 Petru 1:5 Vedem acest lucru întărit în multe din Cuvintele Lui Isus Hristos:
De ce-Mi ziceți: “Doamne, Doamne!”, și nu faceți ce spun Eu? – Luca 6:46
Adevărat, adevărat va spun că cine ascultă cuvintele Mele și crede în Cel ce M-a trimis are viață veșnică și nu vine la judecată, ci a trecut din moarte la viață. – Ioan 5:24
Vedem cum Fiul Lui Dumnezeu leagă ascultarea (adică acțiunea) de credință, care are ca rezultat mântuirea sufletului.
Cine are poruncile Mele și le păzește acela Mă iubește; și cine Mă iubește va fi iubit de Tatăl Meu. Eu îl voi iubi și Mă voi arată lui.” – Ioan 14:21
Și aici iarăși avem păzirea poruncilor legată de iubirea de Dumnezeu.
Putem astfel, concluziona că Dumnezeu consideră credința în El, o credință mântuitoare, atunci când ea este însoțită de acțiuni corespunzătoare acestei credințe. Credința nu este una declarată ci una înfăptuită.
Deci, ca să mergem mai departe, trebuie să identificăm care sunt aceste fapte, pe care Dumnezeu le dorește de la oameni, ca ele să fie însoțite de credința pe care El o cere? Aceste fapte sunt ascultarea de cuvintele Fiului Lui Dumnezeu, Isus Hristos:
A venit un nor și i-a acoperit cu umbra lui; și din nor s-a auzit un glas care zicea: “Acesta este Fiul Meu preaiubit: de El să ascultați!” – Marcu 9:7
Și care era mesajul Fiului Lui Dumnezeu, pe care Tatăl din Cer ne spune să ascultăm?
De atunci încolo, Isus a început să propovăduiască și să zică: “Pocăiți-va, căci Împărăția cerurilor este aproape.” – Matei 4:17
Prima acțiune pe care Isus Hristos a spus oamenilor să o facă este să se pocăiască. Vedem apoi, cum El îi trimite pe ucenici Lui, după înviere, să predice mesajul evangheliei tuturor oamenilor, spunându-le să facă aceasta:
Apoi le-a zis: “Duceți-va în toată lumea și propovăduiți Evanghelia la orice făptură. Cine va crede și se va boteza va fi mântuit; dar cine nu va crede va fi osândit. – Marcu 16:15, 16
După înălțarea Lui Isus vedem că ucenicii încep să facă acest lucru. În Cartea Faptele Apostolilor cap.2 vedem prima dată când evanghelia se propovăduiește după porunca Lui Isus, după care oamenii simt nevoia de împăcare cu Dumnezeu:
După ce au auzit aceste cuvinte, ei au rămas străpunși în inimă și au zis lui Petru și celorlalți apostoli: “Fraților, ce să facem?” – Faptele Apostolilor 2:37
Prima reacție a oamenilor, după ce au crezut mesajul a fost o dorință de a acționa într-un fel sau altul, arătând că ei nu știau ce trebuie să facă, cerând explicații. După aceea, ei primesc răspunsul de la Apostolul Petru:
“Pocăiți-vă”, le-a zis Petru, “și fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre; apoi veți primi darul Sfântului Duh. Căci făgăduința aceasta este pentru voi, pentru copiii voștri și pentru toți cei ce sunt departe acum, în oricât de mare număr îi va chema Domnul Dumnezeul nostru. Și, cu multe alte cuvinte, mărturisea, îi îndemna și zicea: “Mântuiți-vă din mijlocul acestui neam ticălos.” – Faptele apostolilor 2:38-40
Vedem accentul pus pe aceste două acțiuni: pocăința și botezul. Acțiuni, care în continuarea relatării, vedem că cei ce au crezut au acționat conform cerințelor credinței. Aceștia au crezut, apoi s-au pocăit și apoi s-au botezat. Deci pocăința și botezul sunt acțiuni, care se desfășoară datorită credinței.
În continuare, în relatarea Faptelor Apostolilor vedem pe Filip, care merge, călăuzit de Dumnezeu să predice mesajul Lui Isus Hristos (evanghelia) unui famen etiopean.
Pe când își urmau ei drumul, au dat peste o apă. Și famenul a zis: “Uite apă; ce mă împiedică să fiu botezat?” Filip a zis: “Dacă crezi din toată inima, se poate.” Famenul a răspuns: “Cred că Isus Hristos este Fiul lui Dumnezeu.” – Faptele Apostolilor 8:36, 37
Evanghelistul Filip specifică famenului că botezul în apă nu se poate face oricum și oricând, decât dacă acesta are credința necesară ca el să fie făcut, adică a crede că Isus Hristos este Fiul Lui Dumnezeu. Prin urmare, vedem că botezul în apă este o consecință a credinței. Credința este o alegere și o decizie în inima. Deci, dacă botezul urmează după credință, care este o alegere, înseamnă că și botezul este o alegere personală. Această alegere trebuie făcută, după ce un om crede mesajul Evangheliei și în Persoana Adevărată a Lui Isus Hristos, ca Fiu al Lui Dumnezeu.
Astfel putem înțelege că botezul nu se poate face de către o persoană inconștiență, cum ar fi un bebeluș. Botezul în apă este valid, conform Cuvintelor Lui Isus Hristos, doar dacă o persoană crede. După cum spuneam mai sus, credința trebuie să fie însoțită cu fapte ca ea să fie credință, care duce la mântuire. Deci, credința în Dumnezeu și în Fiul Lui trebuie să fie însoțită de pocăință și de botezul în apă. Altfel, credința în Dumnezeu nu este una reală ci una formală și botezul invalid.
Dacă credem în Dumnezeu Tatăl, atunci credem Cuvintele Lui și El a spus să ascultăm (implicit să credem) de Fiul Lui. Deci, a crede în Dumnezeu implică a asculta de Fiul Lui.
Credința începe în inimă și se întregește în faptă.
Credința trebuie să fie cea pe care o cere Dumnezeu în Sfintele Scripturi, după cum am arătat mai sus.
Am văzut că ceea ce dorește Dumnezeu de la noi este să credem în El. Dacă credem în El cu adevărat, vom crede ce a spus El. Această credință implică a crede cine este și ce a făcut Dumnezeu și apoi niște acțiuni, care dovedesc că avem această credință cu adevărat.
Ce trebuie să conțină această credință?
A crede în Dumnezeu (Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt) și a crede în Lucrarea Lui Isus Hristos pe Pământ, adică Jertfa și învierea Lui.
Dacă mărturiseșți deci cu gura ta pe Isus că Domn și dacă crezi în inima ta că Dumnezeu L-a înviat din morți, vei fi mântuit. – Romani 10:9
După cum evanghelistul Filip punctează necesitatea de a crede că Isus Hristos este Fiul Lui Dumnezeu, vedem cum Apostolul Pavel, menționează necesitatea de a crede în inimă că Isus Hristos a înviat din morți.
Ce implică această Înviere?
Învierea implică o moarte. Nu poate exista înviere dacă nu există o moarte. Nu poate exista o moarte dacă nu există un trup. Aceste detalii, poate par irelevante, dar sunt cruciale pentru a înțelege cu adevărat ceea ce a făcut Dumnezeu și mesajul pe care-L transmite El lumii.
Prin urmare, ca Fiul Lui Dumnezeu să învieze, trebuia să moară. Ca El să moară trebuia să existe un Trup uman.
În concluzie, mesajul Evangheliei se învârte în jurul acestui aspect. Întruparea, moartea și Învierea Fiului Lui Dumnezeu, Isus Hristos din Nazaret.
Acum vom detalia, conform Scripturilor cine este și ce a făcut Isus Hristos, pentru a putea avea o credință adevărată în Persoana Lui Isus Hristos, implicit în Dumnezeu.
Dumnezeu în dragostea Lui pentru oameni, a ales să ne scape de la blestemul păcatului și de la pedeapsa despărțirii eterne de Dumnezeu în focul veșnic prin trimiterea Fiului Lui pe Pământ ca Om.
Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică. – Ioan 3:16
Toți oamenii au păcătuit și sunt sub acest blestem, consecința păcatului:
Căci toți au păcătuit și sunt lipsiți de slava lui Dumnezeu. – Romani 3:23
Vedem cum Apostolul Pavel, tot în Epistola către Romani, cap. 5 versetele de la 12 până la 21, explică mai pe larg condiția, în care se află umanitatea din pricina păcatelor.
Prin urmare, omul fiind păcătos înaintea Lui Dumnezeu, el trebuie să plătească pentru păcatele lui și plata păcatelor este moartea:
Fiindcă plata păcatului este moartea, dar darul fără plata al lui Dumnezeu este viață veșnică în Isus Hristos, Domnul nostru. – Romani 6:23
Datorită faptului că omul este neputincios în a se mântui singur, Dumnezeu a făcut acest plan de mântuire pentru umanitate, prin faptul că a ales să trimită pe Fiul Lui pe Pământ, să se nască dintr-o femeie virgină (pentru ca sămânța păcatului moștenit din Adam să nu fie în El), Maria, ca să trăiască o viață fără păcat:
Îngerul i-a zis: “Nu te teme, Marie; căci ai căpătat îndurare înaintea lui Dumnezeu. Și iată că vei rămâne însărcinată și vei naște un Fiu, căruia Îi vei pune numele Isus. El va fi mare și va fi chemat Fiul Celui Preaînalt; și Domnul Dumnezeu Îi va da scaunul de domnie al tatălui Său David. Va împărăți peste casa lui Iacov în veci, și Împărăția Lui nu va avea sfârșit.”
Maria a zis îngerului: “Cum se va face lucrul acesta, fiindcă eu nu știu de bărbat?”
Îngerul i-a răspuns: “Duhul Sfânt Se va coborî peste tine, și puterea Celui Preaînalt te va umbri. De aceea Sfântul care Se va naște din tine, va fi chemat Fiul lui Dumnezeu. – Luca 1:30-35
Când s-a trezit Iosif din somn, a făcut cum îi poruncise îngerul Domnului; și a luat la el pe nevasta sa. Dar n-a cunoscut-o, până ce ea a născut un Fiu. Și el I-a pus numele Isus. – Matei 1:24, 25
Căci n-avem un Mare Preot care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre, ci Unul care în toate lucrurile a fost ispitit că și noi, dar fără păcat. – Evrei 4:15
Trăind fără păcat, Isus Hristos a ales să-și dea viața Lui ca Jertfă pentru viețile oamenilor. Prin moartea Lui pe cruce, El a plătit ceea ce trebuie oamenii să plătească din cauza păcatelor – moartea.
Isus a răscumpărat păcatele umanității, moștenite prin sămânța păcatului Adamic (strămoșesc) în inimă. Păcatul strămoșesc a determinat starea decăzută a omului. Răscumpărarea păcatelor a fost făcută de Isus prin intermediul Sângelui Său nevinovat și Sfânt.
De aceea, după cum printr-un singur om a intrat păcatul în lume, și prin păcat a intrat moartea, și astfel moartea a trecut asupra tuturor oamenilor, din pricina că toți au păcătuit… – Români 5:12
Astfel, dar, după cum printr-o singură greșeală a venit o osândă care a lovit pe toți oamenii, tot așa, printr-o singură hotărâre de iertare a venit pentru toți oamenii o hotărâre de neprihănire care dă viață. Căci, după cum prin neascultarea unui singur om, cei mulți au fost făcuți păcătoși, tot așa, prin ascultarea unui singur Om, cei mulți vor fi făcuți neprihăniți. – Români 5:18, 19
Așadar, plata păcatului a fost ispășită de Isus prin moartea pe cruce si răscumpărarea păcatelor a fost făcută prin Sângele Sfânt a Lui Isus, Sânge de Dumnezeu întrupat în Om. Plata și răscumpărarea păcatului au putut fi făcute numai de Fiul Lui Dumnezeu, fiind fără păcat. Doar în urmă plății și a răscumpărării păcatului, Tatăl a putut să ofere omului iertare de păcate, după ce a făcut dreptate și judecată asupra răzvrătirii omului, prin păcat. În final, vedem cum Dumnezeu s-a împăcat, față de lumea decăzută în păcat prin Sine Însuși adică prin Isus Hristos, singura modalitate de salvare a omenirii de la pedeapsa veșnică a Iadului.
Căci este un singur Dumnezeu și este un singur mijlocitor între Dumnezeu și oameni: Omul Isus Hristos, care S-a dat pe Sine însuși ca preț de răscumpărare pentru toți; – 1 Timotei 2:5, 6
Și toate lucrurile acestea sunt de la Dumnezeu, care ne-a împăcat cu El prin Isus Hristos și ne-a încredințat slujba împăcării; că adică, Dumnezeu era în Hristos, împăcând lumea cu Sine, neținându-le în socoteală păcatele lor, și ne-a încredințat nouă propovăduirea acestei împăcări. – 2 Corinteni 5:18, 19
și a împăcat pe cei doi cu Dumnezeu într-un singur trup, prin cruce, prin care a nimicit vrăjmășia. – Efeseni 2:16
Și pe voi, care odinioară erați străini și vrăjmași prin gândurile și prin faptele voastre rele, El v-a împăcat acum – Coloseni 1:21
Prin moartea Lui, El a mers în locul nostru în Iad, după care a treia zi a înviat din morți. Învierea a fost victoria asupra morții la care era blestemat orice om, motiv pentru care Isus Hristos spune:
Isus i-a zis: “Eu sunt Calea, Adevărul și Viața. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine. – Ioan 14:6
Din acest motiv, Petru, Filip și Pavel punctează necesitatea credinței în Dumnezeul Adevărat și în Persoana Fiului Său, Isus Hristos. Credința în întruparea, jertfa și învierea Lui Isus Hristos, fără de care nimeni nu are iertarea păcatelor.
Aceasta înseamnă a crede cu adevărat în Dumnezeu și în Isus Hristos, Fiul Lui Dumnezeu, în Dumnezeu Tatăl, Fiul și Duhului Sfânt, în Dumnezeul Bibliei. În Isus Hristos cel etern și întrupat, pe deplin Dumnezeu și devenit pe deplin om:
La început era Cuvântul, și Cuvântul era cu Dumnezeu, și Cuvântul era Dumnezeu. El era la început cu Dumnezeu. Toate lucrurile au fost făcute prin El; și nimic din ce a fost făcut, n-a fost făcut fără El. – Ioan 1:1- 3
Și Cuvântul S-a făcut trup și a locuit printre noi, plin de har și de adevăr. Și noi am privit slava Lui, o slavă întocmai ca slava Singurului născut din Tatăl. – Ioan 1:14
A crede Cine este El și ce a făcut pentru oameni este esențial mântuirii. Fără a avea credința aceasta, nu putem avea pocăință adevărată.
Preaiubiților, să nu dați crezare oricărui duh; ci să cercetați duhurile, dacă sunt de la Dumnezeu; căci în lume au ieșit mulți proroci mincinoși.
Duhul lui Dumnezeu să-L cunoașteți după această: orice duh care mărturisește că Isus Hristos a venit în trup este de la Dumnezeu;
și orice duh care nu mărturisește pe Isus nu este de la Dumnezeu, ci este duhul lui Antihrist, de a cărui venire ați auzit. El chiar este în lume acum. – 1Ioan 4:3
Fără pocăință nu putem avea iertarea păcatelor și fără iertarea păcatelor nu putem avea viață veșnică, adică mântuirea sufletelor. Singurul în care există iertarea păcatelor este Isus Hristos și în nimeni altul. Nici un alt om nu poate în locul nostru să meargă la Dumnezeu pentru această iertare și nici o altă ființă de aici de pe Pământ sau din cealaltă lume nu poate să ne ajute cu ceva, în ceea ce privește iertarea păcatelor și viața veșnică.
Având în vedere, cele de mai sus putem astfel, înțelege că ceea ce Dumnezeu numește credința în El, este diferit de ceea ce mulți oameni au impresia că înseamnă credința în Dumnezeu.
Credința în Dumnezeu înseamnă a asculta ceea ce El spune, adică a crede pe Dumnezeu, nu doar în existența Lui. Această credință necesită a crede cine este Fiul Lui Dumnezeu și ce a făcut El pentru noi. Apoi, credința în Isus Hristos înseamnă a asculta ceea ce spune El să facem. Adică să credem în Jertfa Lui pentru păcatele noastre (moartea pe cruce și învierea din morți), să ne pocăim și să ne botezăm în apă.
După cum am văzut, înaintea botezului în apă este pocăința și înaintea pocăinței este credința. Fără credință, pocăința este doar o părere de rău care nu aduce iertare. Ca să mergem mai departe și să putem înțelege mesajul evangheliei complet, trebuie să ne oprim puțin asupra acestui cuvânt „pocăință”. Ce este pocăința?
Pocăința Biblică este acțiunea de mărturisire, adică conștientizare și comunicare a păcatelor noastre către Dumnezeu, și dorința reală de a abandona acesl stil de viață. O persoană trebuie să realizeze că are păcate, și aceste păcate sunt făcute împotriva Lui Dumnezeu. Conștientizarea păcatelor aduce o stare de vinovăție, care trebuie să ne aducă o dorința de iertare. Dacă ne pocăim cu adevărat, realizăm că acesl stil de viață păcătos este împotriva Lui Dumnezeu și trebuie să ne dorim nu doar iertarea păcatelor ci și abandonarea lor.
Prin urmare, înțelegând că am păcătuit împotriva Lui Dumnezeu va trebui să căutăm o soluție. Și care este acea soluție? Isus Hristos. După cum am arătat mai sus, Jertfa Lui Isus Hristos pe cruce a fost cea care a făcut ca iertarea păcatelor să fie posibilă.
Ca să primim această iertare de păcate trebuie să credem cu adevărat în ce a făcut Isus pe cruce și apoi să ne dorim din toată inima noastră această iertare și să credem cu adevărat că ea poate fi primită doar așa.
Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios și drept ca să ne ierte păcatele și să ne curețe de orice nelegiuire. – 1 Ioan.1:9
Prin credință trebuie să ne mărturisim păcatele și tot prin credință trebuie să acceptăm iertarea. Având doar remușcare, putem să ne îngropăm singuri sub povara condamnării încercând să găsim noi înșine o soluție. Ea nu există! Singură soluție este Isus Hristos, Fiul Lui Dumnezeu.
Isus i-a zis: “Eu sunt Calea, Adevărul și Viața. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine. – Ioan 14:6
Făcând acest pas, Dumnezeu ne promite o schimbare totală a inimii noastre, după cum spune în cartea profetului Ieremia si Ezechiel:
Le voi da o inimă ca să înțeleagă că Eu sunt Domnul. Ei vor fi poporul Meu, iar Eu voi fi Dumnezeul lor, dacă se vor întoarce la Mine cu toată inima lor. – Ieremia 24:7
Vă voi da o inimă nouă și voi pune în voi un duh nou; voi scoate din trupul vostru inima de piatră și vă voi da o inimă de carne. Voi pune Duhul Meu în voi și vă voi face să urmați poruncile Mele, și să păziți, și să împliniți legile Mele. – Ezechiel 36:26, 27
Aceeași promisiune o vedem iarăși în Cuvintele Lui Isus Hristos către Nicodim.
Drept răspuns, Isus i-a zis: “Adevărat, adevărat îți spun că, dacă un om nu se naște din nou, nu poate vedea Împărăția lui Dumnezeu.” – Ioan 3:3
Această naștere din nou este o rezultantă a credinței autentice în Jertfa Lui Isus Hristos și a pocăinței pe care am arătat-o mai sus.
A venit la ai Săi, și ai Săi nu L-au primit. Dar tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu; născuți nu din sânge, nici din voia firii lor, nici din voia vreunui om, ci din Dumnezeu. – Ioan 1:11-13
Credința în Dumnezeu este una care necesită o faptă, ca ea să fie „aprobată” de către Dumnezeu după cum am văzut mai sus când am detaliat acest aspect.
Vedem pe Apostolul Pavel că spune încă un lucru esențial și anume:
Dacă mărturisești deci cu gura ta pe Isus ca Domn și dacă crezi în inima ta că Dumnezeu L-a înviat din morți, vei fi mântuit. – Romani 10:9
Această mărturisire este una exterioară, ea fiind „cu gura”, adică una publică. A mărturisi pe Isus ca Domn înseamnă să declarăm că El este Stăpânul nostru. Înțelegând ceea ce a făcut El pentru noi, de acum înainte dorim să facem Voia Lui, adică să ascultăm poruncile Lui, după cum spune tot Isus că aceasta înseamnă al iubi pe El. Declarația aceasta este că Isus Hristos devine Stăpânul, Păstorul și Învățătorul nostru, noi astfel devenind ucenicii Lui:
Și a zis iudeilor care crezuseră în El: “Dacă rămâneți în Cuvântul Meu, sunteți în adevăr ucenicii Mei; – Ioan 8:31
Prin aceasta vor cunoaște toți că sunteți ucenicii Mei, dacă veți avea dragoste unii pentru alții.” – Ioan 13:35
Dacă aduceți mult rod, prin aceasta Tatăl Meu va fi proslăvit; și voi veți fi astfel ucenicii Mei. – Ioan 15:8 Și în alte versete:
Ajunge ucenicului să fie ca învățătorul lui, și robului să fie ca domnul lui. Dacă pe Stăpânul casei L-au numit Beelzebul, cu cât mai mult vor numi așa pe cei din casa Lui? – Matei 10:25
Voi Mă numiți “Învățătorul și Domnul” și bine ziceți, căci sunt. Deci dacă Eu, Domnul și Învățătorul vostru, v-am spălat picioarele, și voi sunteți datori să vă spălați picioarele unii altora. – Ioan 13:13, 14
Așadar, Isus Hristos este Domnul și Învățătorul celor ce cred cu adevărat în El.
În cultura ebraică, din perioada în care Isus Hristos a fost pe Pământ, un Rabin (Învățător) evreu avea o școală, unde acesta era ca maestrul unei meserii, doar că meseria lui era Legea Lui Dumnezeu. Orice Învățător avea ucenici care-l urmau și învățau de la el. Isus ne arată că și El face același lucru, chemând oameni să-L urmeze și să învețe de la El, să lase totul și să devină ucenicii Lui. Când un ucenic mergea după un învățător, acesta trebuia să se boteze, ca să declare public că el este sub ucenicizarea respectivului Învățător. Acest ucenic după ce se boteza sub învățătorul respectiv, primea dreptul să-l reprezinte pe aceste învățător, pentru că el declara că vrea să fie supus învățăturii pe care învățătorul lui o preda și că nu vorbește de la el ci vorbește din știința care a primit-o de la învățător. Toate aceste aspecte ale unui rabin din acea perioada le vedem emulate de către Isus, când spune oamenilor „Urmează-mă”.
Conform acestor lucruri, vedem și mai concret necesitatea botezului în apă ca fiind un act conștient și voluntar, nu unul care se poate face ca o alegere de către altcineva, pentru a fi valid în Ochii Lui Dumnezeu. Ca botezul să fie acceptat de către Dumnezeu, ca un botez Biblic, el trebuie să fie un botez făcut de către o persoană care crede Cine este Isus și crede ce a făcut și dorește să devină ucenic al Lui, urmându-L.
Cine va crede și se va boteza va fi mântuit; dar cine nu va crede va fi osândit. – Marcu 16:16
Observăm această mărturisire înaintea oamenilor ca nefiind una pasivă sau inconștientă sau opțională, ci obligatorie față de Isus Hristos prin ceea ce El spune despre mărturisirea Lui înaintea oamenilor:
De aceea, pe oricine Mă va mărturisi înaintea oamenilor îl voi mărturisi și Eu înaintea Tatălui Meu care este în ceruri; dar de oricine se va lepăda de Mine înaintea oamenilor, Mă voi lepăda și Eu înaintea Tatălui Meu care este în ceruri. – Matei 10:32, 33
Pentru că de oricine se va rușina de Mine și de cuvintele Mele, în acest neam preacurvar și păcătos, Se va rușina și Fiul omului, când va veni în slava Tatălui Său împreună cu sfinții îngeri.” – Marcu 8:38
Căci de oricine se va rușina de Mine și de cuvintele Mele, se va rușina și Fiul omului de el, când va veni în slava Sa și a Tatălui și a sfinților îngeri. – Luca 9:26
Eu va spun: pe oricine Mă va mărturisi înaintea oamenilor îl va mărturisi și Fiul omului înaintea îngerilor lui Dumnezeu; dar cine se va lepăda de Mine înaintea oamenilor va fi lepădat și el înaintea îngerilor lui Dumnezeu. – Luca 12:8, 9
Putem vedea cum și Apostolul Petru spune aceasta despre botezul în apă:
Icoana aceasta închipuitoare vă mântuiește acum pe voi, și anume botezul, care nu este o curățare de întinăciunile trupești, ci mărturia unui cuget curat înaintea Lui Dumnezeu, prin învierea lui Isus Hristos, care stă la dreapta lui Dumnezeu, după ce S-a înălțat la cer și Și-a supus îngerii, stăpânirile și puterile. – 1 Petru 3:21, 22
Apostolul Pavel, de asemenea vorbește despre acest botez ca fiind un act de reînnoire a vieții, un act făcut conștient după credința individuală în moartea și învierea Lui Isus Hristos, și noi înșine trecând prin această înviere împreună cu El prin apa botezului, care reprezintă înmormântarea vieții din trecut în care am trăit depărtați de Dumnezeu și în necredință. Astfel, botezul în apă devine un nou punct de plecare:
Noi deci, prin botezul în moartea Lui, am fost îngropați împreună cu El, pentru ca, după cum Hristos a înviat din morți, prin slava Tatălui, tot așa și noi să trăim o viață nouă. – Romani 6:4
Bărbaților, iubiți-vă nevestele cum a iubit și Hristos Biserica și S-a dat pe Sine pentru ea, ca s-o sfințească, după ce a curățat-o prin botezul cu apă prin Cuvânt, ca să înfățișeze înaintea Lui această Biserica, slăvită, fără pată, fără zbârcitură sau altceva de felul acesta, ci sfânta și fără prihană.- Efeseni 5:25-27
În El ați fost tăiați împrejur, nu cu o tăiere împrejur făcută de mână, ci cu tăierea împrejur a Lui Hristos, în dezbrăcarea de trupul poftelor firii noastre pământești, fiind îngropați împreună cu El, prin botez, și înviați în El și împreună cu El, prin credința în puterea lui Dumnezeu care L-a înviat din morți. Pe voi, care erați morți în greșelile voastre și în firea voastră pământeasca netăiata împrejur, Dumnezeu v-a adus la viață împreună cu El, după ce ne-a iertat toate greșelile.- Coloseni 2:11-13
Botezul trebuie să fie în urma credinței în moartea, jertfa și învierea Lui Isus Hristos și pocăința de păcatele pe care le-am făcut. Un bebeluș, deși moștenește păcatul în sine însuși prin Adam, el este inconștient de acest păcat și acțiunile lui nu sunt făcute conștient împotriva conștiinței pe care Dumnezeu a pus-o în noi. Poruncile Lui Dumnezeu pot fi călcate doar dacă ele se cunosc. Înaintea Lui Dumnezeu, păcat este acela care-l facem cu cunoștință. Orice om are o conștiință (duhul lui) de la Dumnezeu în inima lui și la un moment dat, când Dumnezeu consideră că un copil este conștient de bine și rău, această conștiință începe și mustră copilul. Astfel, el păcătuind nu se mai poate dezvinovăți de acest păcat. Până această conștiința nu se „activează” în inima omului, acesta nu are vreo vină de păcat înaintea Lui Dumnezeu. Astfel nu este nevoie de iertare, implicit de pocăință și de botez. Botezul implică o conștientizare a păcatului și o conștientizare a nevoii de iertare împreună cu o credință reală și din inimă în Dumnezeu și Fiul Său Isus Hristos (orice copil care sfârșește viața aceasta înainte ca el să fie conștient de păcat, sufletul lui merge în prezența Lui Dumnezeu, pentru că el nu a fost conștient de păcat și astfel nu a păcătuit).
În concluzie, a crede în Dumnezeu implică a crede pe Dumnezeu. Conform Bibliei, Dumnezeu a spus să ascultăm de Fiul Lui, Isus Hristos. Acesta ne spune că dacă dorim să ajungem la El, în Rai, trebuie să alegem să-L iubim cu toată existența noastră. Aceasta nu se poate întâmpla decât dacă începem o viață nouă împreună cu Dumnezeu. Această viață nouă începe din inima, care prin credința în Isus Hristos, în jertfa, moartea și învierea Lui și prin pocăința de păcatele noastre, este reînnoită, devenind ceea ce Isus numește, născuți din nou. După această naștere din nou interioară, în care Duhul Lui Dumnezeu, Duhul Sfânt ne curăță conștiința noastră (duhul nostru sau inima noastră) și ne face o nouă creație, omul nou are dorința de a face Voia Lui Dumnezeu, scrisă în inima lui si de a intra într-o relație vie cu Dumnezeu. Dorința aceasta se manifestă prin a asculta de Isus Hristos și de poruncile Lui. Primul pas în a face asta este a lasă viața din trecut și a începe o viață nouă prin botezul în apă. După care urmează să fim ucenicizați de El prin conexiunea
directă cu Dumnezeirea prin Duhul Sfânt din inima noastră. Acesta ne va călăuzi în tot Adevărul Lui Dumnezeu, punând în noi dorințele Lui Dumnezeu. Un om „născut din nou” nu mai poate iubi păcatul:
Știm bine că omul nostru cel vechi a fost răstignit împreună cu El, pentru ca trupul păcatului să fie dezbrăcat de puterea lui, în așa fel ca să nu mai fim robi ai păcatului; căci cine a murit, de drept, este izbăvit de păcat.
Acum, dacă am murit împreună cu Hristos, credem că vom și trăi împreună cu El, întrucât știm că Hristosul înviat din morți nu mai moare: moartea nu mai are nicio stăpânire asupra Lui. Fiindcă prin moartea de care a murit, El a murit pentru păcat, o dată pentru totdeauna; iar prin viața pe care o trăiește, trăiește pentru Dumnezeu. Tot așa și voi înșivă, socotiți-vă morți față de păcat, și vii pentru Dumnezeu, în Isus Hristos, Domnul nostru.
Deci păcatul să nu mai domnească în trupul vostru muritor și să nu mai ascultați de poftele lui. Să nu mai dați în stăpânirea păcatului mădularele voastre, ca niște unelte ale nelegiuirii; ci dați-vă pe voi înșivă Lui Dumnezeu, ca vii, din morți cum erați; și dați lui Dumnezeu mădularele voastre, ca pe niște unelte ale neprihănirii. Căci păcatul nu va mai stăpâni asupra voastră, pentru că nu sunteți sub Lege, ci sub har.
Ce urmează de aici? Să păcătuim pentru că nu mai suntem sub Lege, ci sub har? Nicidecum.
Nu știți că, dacă vă dați robi cuiva, ca să-l ascultați, sunteți robii aceluia de care ascultați, fie că este vorba de păcat, care duce la moarte, fie că este vorba de ascultare, care duce la neprihănire?
Dar mulțumiri fie aduse Lui Dumnezeu, pentru că, după ce ați fost robi ai păcatului, ați ascultat acum din inimă de dreptarul învățăturii pe care ați primit-o. Și, prin chiar faptul că ați fost izbăviți de sub păcat, v-ați făcut robi ai neprihănirii. – Romani 6:6-18
Oricine este născut din Dumnezeu nu păcătuiește, pentru că sămânța Lui rămâne în el; și nu poate păcătui, fiindcă este născut din Dumnezeu. – 1 Ioan 3:9
Căci dragostea de Dumnezeu stă în păzirea poruncilor Lui. Și poruncile Lui nu sunt grele; pentru că oricine este născut din Dumnezeu biruie lumea; și ceea ce câștigă biruință asupra lumii este credința noastră. – 1 Ioan 5:3, 4
Știm că oricine este născut din Dumnezeu nu păcătuiește, ci Cel născut din Dumnezeu îl păzește, și cel rău nu se atinge de el. – 1 Ioan 5:18
Credința care Dumnezeu o are în vedere de la oameni, nu este una legată de existența Lui Dumnezeu ci este una care ne face să ne dorim să ne schimbăm stilul de viață. Credința reală în Dumnezeul Adevărat ne va motiva să căutăm ce vrea Dumnezeu de la noi. Conștiința noastră ne va împinge către Dumnezeu, Tatăl care ne atrage la El și ne direcționează către Isus Hristos:
Isus i-a zis: “Eu sunt Calea, Adevărul și Viața. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine. – Ioan 14:6
Nimeni nu poate veni la Mine, dacă nu-l atrage Tatăl, care M-a trimis; și Eu îl voi învia în ziua de apoi. – Ioan 6:44
Și a adăugat: “Tocmai de aceea v-am spus că nimeni nu poate să vină la Mine, dacă nu i-a fost dat de Tatăl Meu.” – Ioan 6:65
Mântuirea Lui Dumnezeu pentru oameni este în Fiul Lui Dumnezeu, Isus Hristos, prin credința în El, în Lucrarea Lui prin pocăința și urmarea Lui până la sfârșitul vieții noastre primind mântuirea.
Dumnezeu promite oricărui om că, dacă alege să creadă din toată ființa lui în Fiul Lui și alege să lase viața de păcat pe care a trăit-o, în păcat și răzvrătire față de Dumnezeu și de Voia Lui, pocăindu-se și
botezându-se, ascultând de Cuvintele Mântuitorului tuturor oamenilor, Isus Hristos, Acesta ne va da eternitatea alături de El în Raiul Lui, scăpând de judecată și de pedeapsa eternă.
Credința, pocăința și botezul nu sunt elemente ale unei religii, culte sau tradiții. Ele sunt elemente componente ale unui Plan făcut de Dumnezeu pentru a ne oferi mântuirea sufletelor noastre de la destinul garantat pe care cu toții îl merităm, și anume Iadul. Acest Plan este pus în mișcare de ceea ce Biblia numește Har, adică un dar nemeritat. Pocăința, botezul și implicit mântuirea sunt evenimente care un om trebuie să le facă el singur. Ele nu pot fi făcute de altcineva in locul nostru.
Căci prin har ați fost mântuiți, prin credință. Și aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu. – Efeseni 2:8
Dumnezeu a ales să ne ofere acest dar pe care noi nu-l putem câștiga prin faptele noastre bune. Faptele noastre rele, adică păcatele noastre, sunt cele care trebuie iertate. Fără iertare nu există acces în Rai, aceasta iertare a păcatelor făcându-ne sfinți înaintea Lui Dumnezeu și iertarea vine în urmă credinței și pocăinței:
Nimic întinat nu va intra în ea, nimeni care trăiește în spurcăciune și în minciună; ci numai cei scriși în Cartea Vieții Mielului. – Apocalipsa 21:27
Și faptele firii pământești sunt cunoscute și sunt acestea: preacurvia, curvia, necurăția, desfrânarea, închinarea la idoli, vrăjitoria, vrăjbile, certurile, zavistiile, mâniile, neînțelegerile, dezbinările, certurile de partide, pizmele, uciderile, bețiile, îmbuibările și alte lucruri asemănătoare cu acestea. Vă spun mai dinainte, cum am mai spus, că cei ce fac astfel de lucruri nu vor moșteni Împărăția lui Dumnezeu. – Galateni 5:19-21
Prin urmare, nu putem ajunge în Împărăția Cerurilor, în Rai, fără să lăsăm viața de păcat și să alegem să trăim după Voia Lui Dumnezeu. Cine iubește păcatul nu poate să-l iubească pe Dumnezeu. Dumnezeu nu poate forța pe nimeni să-l iubească căci atunci aceasta nu ar mai fi iubire. Iubirea este o acțiune conștientă pe care cineva trebuie să o facă. Fiecare dintre noi trebuie să alegem să-l iubim pe Dumnezeu.
În Rai vor fi doar oameni care au iubit pe Dumnezeu, căci iubirea este o alegere. Dacă alegem să-l iubim pe Dumnezeu, atunci vom alege să facem ceea ce El spune, adică să facem Voia Lui. Cine face Voia Lui Dumnezeu lasă păcatul, crede în Isus Hristos și trăiește o viață în care Dumnezeu este Stăpânul vieții lui, și nu el însuși.
Și lumea și poftă ei trec; dar cine face voia lui Dumnezeu rămâne în veac. – 1 Ioan 2:17
Nu oricine-Mi zice: “Doamne, Doamne!” va intra în Împărăția cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu care este în ceruri. – Matei 7:21
Ce înseamnă să crezi în Dumnezeu? Să crezi în existența Lui?
Nu …
Să crezi cu adevărat în Dumnezeu înseamnă să crezi și să faci ceea ce El spune.
Crezi în Dumnezeu?
____________________________
ARMONIA MAGAZINE - USA 