UCENICUL 

CEL CE URMEAZĂ PE ISUS HRISTOS Ce este și ce nu ucenicul

Ucenicul – Cel ce urmează pe Isus Hristos 

A fi născut din nou înseamnă a deveni ucenic al Lui Isus Hristos, adică cel care învață de la Isus  Hristos și trebuie să-L urmeze în tot ce face. 

Ajunge ucenicului să fie ca învățătorul lui, și robului să fie ca domnul lui. Dacă pe Stăpânul  casei L-au numit Beelzebul, cu cât mai mult vor numi așa pe cei din casa Lui? [Matei 10:25] 

În ziua de azi avem denumiri de genul „creștin”, ”protestant”, ”pocăit” sau tot felul de denumiri  de denominații, culte și secte, care declară că sunt creștini, adică urmează pe Hristos. Cuvântul  de „creștin” este derivat de la cuvântul „Christos” (Hristos), care indică o grupare de oameni, ce sunt  ai Lui Hristos si urmează învățăturile Lui. Unde vedem acest termen prima dată în Biblie? 

Barnaba s-a dus apoi la Tars, ca să caute pe Saul; și, când l-a găsit, l-a adus la Antiohia. Un an  întreg au luat parte la adunările bisericii și au învățat pe mulți oameni. Pentru întâia dată, ucenicilor  li s-a dat numele de creștini în Antiohia. [Faptele Apostolilor 11:25, 26] 

Conform acestor versete, vedem titlul de „creștin” provenit din exteriorul Bisericii, ca o poreclă dată ucenicilor Lui Isus Hristos. Astfel, termenul de „ucenici” a început să se piardă în favoarea  termenului „creștini”. 

• Creștinul este ucenic – ce este și ce face un ucenic 

Dacă un creștin este de fapt un ucenic atunci lucrurile trebuie clarificate în privința a ceea ce  este și ce face un ucenic autentic. După cum am precizat mai sus, a crede în Isus înseamnă a asculta pe Isus. Deci, a crede în Isus înseamnă a fi un ucenic al Lui, unul care face ceea ce a spus și a făcut  Învățătorul și Stăpânul lui. Aceste indicații le avem în însuși Cuvintele Lui Isus Hristos spuse primilor  ucenici ai Lui. 

Aici trebuie făcută distincția între cei doisprezece apostoli ai Lui și ceilalți ucenici. Cei  doisprezece erau și ucenici, dar erau și apostoli. Nu toți ucenicii erau apostoli dar toți apostolii erau în  primul rând ucenici. A fi ucenic înseamnă a fi născut din nou și a urma pe Isus Hristos. A învăța de la El  și a fi călăuzit de Duhul Lui. Isus a avut mai mult de doisprezece ucenici cât timp a fost pe Pământ, dar  nu a ales mai mult de doisprezece apostoli în timpul prezenței Lui fizice. 

Când s-a făcut ziuă, a chemat pe ucenicii Săi și a ales dintre ei doisprezece, pe care i-a numit  apostoli, și anume: pe Simon, pe care l-a numit și Petru; pe Andrei, fratele lui; pe Iacov; pe Ioan;  pe Filip; pe Bartolomeu; pe Matei; pe Toma; pe Iacov, fiul lui Alfeu; pe Simon, numit zelotul; pe Iuda,  fiul lui Iacov; și pe Iuda Iscarioteanul, care s-a făcut vânzător. 

S-a coborât împreună cu ei și S-a oprit într-un podiș unde se aflau mulți ucenici de ai Lui și o  mare mulțime de oameni, care veniseră din toată Iudeea, din Ierusalim și de pe lângă marea Tirului și  a Sidonului că să-L asculte și să fie vindecați de bolile lor. [Luca 6:13-17]

Prin urmare în Evanghelia lui Luca vedem distincția făcută între ucenic și apostol. Această  diferențiere este importantă de observat pentru a înțelege ce spune Isus despre ucenicii Lui că pot și  trebuie să facă. Instrucțiunile date de Isus nu sunt niște indicații către cei doisprezece apostoli doar, ci  către toți cei ce doresc să-L urmeze pe Isus Hristos, adică către toți ucenicii Lui. 

În urmă, Isus S-a suit pe munte; a chemat la El pe cine a vrut, și ei au venit la El. A rânduit dintre  ei doisprezece, ca să-i aibă cu Sine și să-i trimită să propovăduiască. [Marcu 3:14] 

Observăm aici un alt detaliu legat de același eveniment. Marcu ne spune că acești doisprezece  ucenici, care au devenit apostoli, prin alegerea Lui Isus, urmau să fie tot timpul cu El, urmându-L de  aproape și lucrând împreună cu El, Isus nefiind doar Învățătorul lor. Aceștia urmau să observe tot stilul  Lui de viață și să trăiască împreună cu El. 

După învierea Lui Isus, vedem că Isus dă o nouă poruncă celor unsprezece (Iuda nu mai era  printre ei), o poruncă ce urmează a fi denumită „Marea trimitere”, unde elaborează misiunea lor după  plecarea Lui. 

Isus S-a apropiat de ei, a vorbit cu ei și le-a zis: 

“Toată puterea Mi-a fost dată în cer și pe pământ. 

Duceți-vă și faceți ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele (Tatălui și al Fiului și al  Sfântului Duh). Și învățați-i să păzească tot ce v-am poruncit. Și iată că Eu sunt cu voi în toate zilele,  până la sfârșitul veacului.” Amin. [Matei 28:18-20] 

• Ucenicul urmează pe Isus – puterea si misiunea ucenicului 

Prin urmare, misiunea este de a face ucenici, nu apostoli. Acești ucenici vor fi cei, ce trebuie să  învețe și să păzească tot ceea ce Isus a învățat pe cei unsprezece să facă și tot ce le-a poruncit. Ucenicii  se fac de către oameni, dar alegerea chemării de apostol, profet sau a celorlalte chemări, o face  Dumnezeu. 

Apoi le-a zis: “Duceți-vă în toată lumea și propovăduiți Evanghelia la orice făptură. Cine va  crede și se va boteza va fi mântuit; dar cine nu va crede va fi osândit. 

Iată semnele care vor însoți pe cei ce vor crede: în Numele Meu vor scoate draci; vor vorbi în  limbi noi; vor lua în mână șerpi; dacă vor bea ceva de moarte, nu-i va vatămă; își vor pune mâinile  peste bolnavi, și bolnavii se vor însănătoși.” [Marcu 16:15-18] 

Astfel, se înțelege că cei ce cred Evanghelia devin ucenici, iar acești ucenici pot fi recunoscuți  după anumite semne, date de faptele pe care aceștia le pot face în Numele Lui Isus Hristos. Această  promisiune se poate vedea din nou în Evanghelia lui Ioan: 

Adevărat, adevărat va spun că cine crede în Mine va face și el lucrările pe care le fac Eu; ba  încă va face altele și mai mari decât acestea, pentru că Eu Mă duc la Tatăl; [Ioan 14:12] 

Se poate observa accentul pus pe expresia „cine crede”, care indică faptul că orice om, ce crede  în Isus Hristos și decide să acționeze conform credinței, care declară că o are, devenind astfel un  ucenic, are posibilitatea și capacitatea de a face acele lucrări, ce Isus spune că le va face. Aceste lucrări  sunt cele pe care El le-a făcut și pe care primii Lui ucenici și apostoli le-au făcut. 

Ca să fie întărită această poziție și mai mult și să se observe acest principiu chiar în timpul în  care Isus și-a făcut lucrarea Lui pe Pământ, putem analiza următoarele versete Biblice: 

După aceea Domnul a mai rânduit alți șaptezeci de ucenici și i-a trimis doi câte doi înaintea Lui,  în toate cetățile și în toate locurile pe unde avea să treacă El. [Luca 10:1] 

Cei șaptezeci s-au întors plini de bucurie și au zis: “Doamne, chiar și dracii ne sunt supuși în  Numele Tău.” [Luca 10:17] 

Deci, această alegere este distinctă față de prima alegere a celor doisprezece. 

Evident numărul lor nu este întâmplător, nici cel de doisprezece și nici cel de șaptezeci. Cei  doisprezece reprezintă cele doisprezece seminții ale lui Israel iar cei șaptezeci reprezintă cele șaptezeci  de națiuni enumerate în Geneza, care sunt strămoșii tuturor națiunilor (sau grupărilor de oameni) de  pe Pământ. Aceste date indică faptul că Evanghelia trebuie să meargă prima dată la Israel (cei  doisprezece) iar apoi, după cum spune Isus, în toată lumea (cei șaptezeci).  

Se poate observa că aceeași Putere și trimitere este dată celor șaptezeci de ucenici, care este  specificat că sunt ucenici și nu apostoli. Acest lucru îl putem observa cel mai evident în Faptele  Apostolilor, la începutul răspândirii Evangheliei, care începe din Iudeea de la Ierusalim după Coborârea  Duhului Sfânt la Cincizecime, momentul de început al Bisericii Lui Hristos. 

Prin urmare, se pot astfel analiza, câteva exemple de ucenici și ceea ce au făcut ei cu ajutorul  Duhului Sfânt, care a lucrat prin aceștia. Aceste exemple le putem vedea în Cartea Faptele Apostolilor, care este un șablon pentru viața ucenicului ce-L urmează pe Isus. 

În zilele acelea, când s-a înmulțit numărul ucenicilor, evreii care vorbeau grecește cârteau  împotriva evreilor, pentru că văduvele lor erau trecute cu vederea la împărțirea ajutoarelor de toate  zilele. Cei doisprezece au adunat mulțimea ucenicilor și au zis: 

“Nu este potrivit pentru noi să lăsăm Cuvântul lui Dumnezeu ca să slujim la mese. De aceea,  fraților, alegeți dintre voi șapte bărbați, vorbiți de bine, plini de Duhul Sfânt și înțelepciune, pe care  îi vom pune la slujba aceasta. Iar noi vom stărui necurmat în rugăciune și în propovăduirea Cuvântului.” Vorbirea această a plăcut întregii adunări. 

Au ales pe Ștefan, bărbat plin de credință și de Duhul Sfânt, pe Filip, pe Prohor, pe Nicanor, pe  Timon, pe Parmena și pe Nicolae, un prozelit din Antiohia. 

I-au adus înaintea apostolilor, care, după ce s-au rugat, și-au pus mâinile peste ei. Cuvântul lui Dumnezeu se răspândea tot mai mult, numărul ucenicilor se înmulțea mult în  Ierusalim, și o mare mulțime de preoți veneau la credință. 

Ștefan era plin de har și de putere și făcea minuni și semne mari în norod. [Faptele Apostolilor  6:1-8] 

Primul exemplu se vede în Ștefan, un ucenic împreună cu alți șase, pe care ucenicii îi aleg din  rândul lor și pe care apostolii îi aprobă pentru lucrarea respectivă. Se poate observa clar că acesta nu  primește titlul de apostol și totuși el este plin de Duhul Sfânt și de putere și prin el se făceau minuni și  semne mari înaintea oamenilor. 

Unii din sinagogă numită a izbăviților, a cirinenilor și a alexandrinilor, împreună cu niște iudei  din Cilicia și din Asia, au început o ceartă de vorbe cu Ștefan; dar nu puteau să stea împotriva  înțelepciunii și Duhului cu care vorbea el. [Faptele Apostolilor 6:9, 10] 

După ce el își face lucrarea spre Slava Lui Dumnezeu, Ștefan devine ținta anumitor atacuri din  partea iudeilor, care au ca finalitate martirajul lui. Astfel, Ștefan devine primul ucenic al Lui Isus care  a fost martirizat. Fiind plin de Duhul Sfânt și de înțelepciune, el predică cu îndrăzneală iudeilor,  preoților și inclusiv marelui preot. Se poate observa din nou, că această putere nu era limitată doar  apostolilor, ci este acordată tuturor ucenicilor, care se puneau la dispoziția Lui Dumnezeu pentru a fi  folosiți. Din context, se observă că nu Dumnezeu prin Duhul Sfânt direct a ales pe acești șapte, ci  ucenicii au făcut asta.  

Dacă Dumnezeu nu agrea ca Ștefan să facă lucrurile ce le făcea, pentru că nu avea poziția de apostol atunci nu onora acțiunile lui Ștefan, de a face minuni, semne și de a predica cu îndrăzneală. În  timpul în care era lovit cu pietre, el are inclusiv o viziune cu Tatăl și cu Fiul, ce confirmă de la Dumnezeu  că urmează a merge în Rai. 

Ștefan, ca un simplu ucenic, face minuni și semne, ține piept atacurilor prin înțelepciunea  Duhului Sfânt în vorbire, predică evanghelia împotrivitorilor, are un mesaj profetic de acuzare a  iudeilor religioși și are o viziune cu Dumnezeu Tatăl și cu Isus pe Tronul Slavei. 

În același pasaj găsim și numele lui Filip. Un alt ucenic ales în aceiași manieră ca și Ștefan. În  urma martirajului lui Ștefan, unii din ucenici pleacă din Ierusalim. 

Filip s-a coborât în cetatea Samariei și le-a propovăduit pe Hristos. 

Noroadele luau aminte cu un gând la cele spuse de Filip, când au auzit și au văzut semnele pe  care le făcea. Căci din mulți îndrăciți ieșeau duhuri necurate și scoteau mari țipete; mulți slăbănogi  și șchiopi erau tămăduiți. 

Și a fost o mare bucurie în cetatea aceasta. [Faptele Apostolilor 8:5-8] 

Aceeași concluzie se poate trage și despre Filip, care nu era apostol și totuși prin puterea Duhului  Sfânt el făcea vindecări și eliberări demonice, ce acompaniau predicarea Cuvântului. Acestea erau ca o dovadă că Evanghelia este de la Dumnezeu, căci El onorează cuvintele spuse de Filip și face minuni  în mijlocul lor prin Filip. În același capitol, în continuare Duhul Sfânt călăuzește pe Filip la un eunuc  etiopian. 

Un înger al Domnului a vorbit lui Filip și i-a zis: “Școală-te și du-te spre miazăzi, pe drumul care  coboară spre Ierusalim la Gaza și care este pustiu.” 

Filip s-a sculat și a plecat. Și iată că un etiopian, un famen cu mare putere la împărăteasa  Candace a etiopienilor și îngrijitorul tuturor vistieriilor ei, venit la Ierusalim ca să se închine se întorcea  de acolo și ședea în carul lui și citea pe prorocul Isaia. 

Duhul a zis lui Filip: “Du-te și ajunge carul acesta!” 

Filip a alergat și a auzit pe etiopian citind pe prorocul Isaia. 

El i-a zis: “Înțelegi tu ce citești?” 

Famenul a răspuns: “Cum aș putea să înțeleg, dacă nu mă va călăuzi cineva?” Și a rugat pe Filip  să se suie în car și să șadă împreună cu el. 

Locul din Scriptură pe care-l citea era acesta: “El a fost dus ca o oaie la tăiere; și, ca un miel fără  glas înaintea celui ce-l tunde, așa nu Și-a deschis gura; în smerenia Lui, judecata I-a fost luată. Și cine  va zugrăvi pe cei din timpul Lui? Căci viață I-a fost luată de pe pământ.” 

Famenul a zis lui Filip: “Rogu-te, despre cine vorbește prorocul astfel? Despre sine sau despre  vreun altul?” 

Atunci Filip a luat cuvântul, a început de la Scriptura aceasta și i-a propovăduit pe Isus. Pe când își urmau ei drumul, au dat peste o apă. Și famenul a zis: “Uite apă; ce mă împiedică să  fiu botezat?” 

Filip a zis: “Dacă crezi din toată inima, se poate.” Famenul a răspuns: “Cred că Isus Hristos  este Fiul lui Dumnezeu.” 

A poruncit să stea carul, s-au coborât amândoi în apă, și Filip a botezat pe famen.

Când au ieșit afară din apă, Duhul Domnului a răpit pe Filip, și famenul nu l-a mai văzut. În timp  ce famenul își vedea de drum, plin de bucurie, Filip se afla la Azot, de unde s-a dus până la Cezareea. Și  propovăduia Evanghelia în toate cetățile prin care trecea. [Faptele Apostolilor 8:26-40] 

În această situație vedem pe Filip cum primește, ca ucenic și nu ca apostol, un mesaj de la un  înger, călăuzire de la Duhul Sfânt, iar apoi el evanghelizează pe etiopian și îl botează. După acestea,  Filip este răpit de Duhul Sfânt și călăuzit să evanghelizeze în continuare. 

Un ultim exemplu din Cartea Faptelor Apostolilor îl avem în Anania. Un ucenic despre care nu  se mai specifică nimic, nici înainte și nici după aceste evenimente, care se petrec în Damasc. Despre  acest ucenic nu este specificat că ar fi fost recomandat de Biserică sau că apostolii și-au pus mâinile  peste el, așa cum a fost cazul lui Ștefan și al lui Filip.  

În Damasc era un ucenic, numit Anania. 

Domnul i-a zis într-o vedenie: “Anania!” “Iată-mă Doamne”, a răspuns el. 

Și Domnul i-a zis: “Școală-te, du-te pe ulița care se cheamă “Dreaptă” și caută în casa lui Iuda pe  unul zis Saul, un om din Tars. 

Căci iată, el se roagă; și a văzut în vedenie pe un om, numit Anania, intrând la el și punându-și  mâinile peste el, ca să-și capete iarăși vederea.” [Faptele Apostolilor 9:10-12] 

Anania a plecat; și, după ce a intrat în casă, a pus mâinile peste Saul și a zis: 

“Frate Saule, Domnul Isus, care ți S-a arătat pe drumul pe care veneai, m-a trimis ca să capeți  vederea și să te umpli de Duhul Sfânt.” 

Chiar în clipa aceea, au căzut de pe ochii lui un fel de solzi; și el și-a căpătat iarăși vederea. Apoi s-a sculat și a fost botezat. [Faptele Apostolilor 9:17, 18] 

Acest ucenic obișnuit, Anania, primește de la Dumnezeu o viziune, aude Vocea Lui Dumnezeu,  pune mâinile peste Saul și este vindecat și umplut cu Duhul Sfânt, iar apoi botează pe Saul. Din nou se  poate vedea, cum un ucenic și nu un apostol, sau un evanghelist face aceste lucruri. Totul este  confirmat de învățătura Lui Isus Hristos, ce afirmă că un ucenic al Lui trebuie și poate să facă astfel de  lucruri prin Puterea Duhului Sfânt, ce este în el.  

Orice ucenic are același Duh Sfânt, care a fost în Isus și aceeași Putere care a fost dată de  Dumnezeu la Cincizecime. Termenul de ucenic nu este echivalent cu termenul de apostol, dar toți  apostolii sunt și ucenici. Misiunea apostolilor nu este doar de a face minuni, de a boteza oameni și de  a evangheliza, căci atunci toți aceștia trei (Ștefan, Filip, Anania) ar fi fost apostoli. Este evident din  textul Biblic că nu este acesta cazul. Faptul că Duhul Sfânt era direct implicat în lucrările pe care le  făceau, arăta că Dumnezeu aproba acțiunile celor trei ucenici, ba chiar îi călăuzește în ele. 

Prin urmare, a fi ucenic este a crede în Isus Hristos și a fi un urmaș al Lui. Ucenicului îi este dată  misiunea de a acționa în Puterea Duhului Sfânt, aceeași putere în care au acționat și primii ucenici și  însuși Fiul Lui Dumnezeu, Isus Hristos cât timp a fost pe Pământ. 

• Toți sunt ucenici – este femeia ucenic? 

Întrebarea adresată în continuare este legată de femei. Erau femeile ucenici? Sunt ele astăzi,  dacă cred în Isus, ucenici ai Lui? Ce datorii și ce chemare au ele? Precum în celelalte cazuri, Biblia  trebuie să definească răspunsul.

În Iope, era o ucenică numită Tabita, nume care în tălmăcire se zice Dorca. Ea făcea o mulțime  de fapte bune și milostenii. [Faptele Apostolilor 9:36] 

În acest pasaj, extras din Cartea Faptelor, întâlnim titlul de „ucenică” atribuit Tabitei, o femeie  care urma pe Isus și de care ni se specifică faptul că făcea foarte multe fapte bune. Așadar, termenul  și poziția de ucenic nu se limitează doar la bărbați. Prin urmare, tot ceea ce Isus poruncește și spune  despre ucenici este valabil inclusiv femeilor, pentru că și ele sunt ucenice. 

În cursul evenimentelor relatate în Faptele Apostolilor, mai întâlnim câteva exemple de femei, care erau active pentru evanghelia Lui Isus și care făceau faptele unui ucenic. 

La Efes, a venit un iudeu, numit Apolo, de neam din Alexandria. 

Omul acesta avea darul vorbirii și era tare în Scripturi. 

El era învățat în ce privește Calea Domnului, avea un duh înfocat și vorbea și învață amănunțit  pe oameni despre Isus, măcar că nu cunoștea decât botezul lui Ioan. 

A început a vorbi cu îndrăzneală în sinagogă. 

Acuila și Priscila, când l-au auzit, l-au luat la ei și i-au arătat mai cu de-amănuntul Calea lui  Dumnezeu. [Faptele Apostolilor 18:24-26] 

Aceste două nume, Acuila și Priscila, reprezintă doi ucenici ai Lui Isus, care sunt soț și soție, ce  călătoreau și lucrau împreună pentru înaintarea Evangheliei. Dacă doar Acuila era cel ce dădea  învățătură, atunci numele soției lui nu era necesar să fie amintit. Numele Priscilei este amintit în toate  cazurile în care este specificat numele soțului ei Acuila: 

Acolo a găsit pe un iudeu, numit Acuila, de neam din Pont, venit de curând din Italia, cu nevasta  sa, Priscila, deoarece Claudiu poruncise ca toți iudeii să plece din Roma. A venit la ei. [Faptele  Apostolilor 18:2] 

Pavel a mai rămas destul de multă vreme în Corint. În urmă, și-a luat ziua bună de la frați și a  plecat cu corabia spre Siria, împreună cu Priscila și Acuila, după ce și-a tuns capul în Chencrea, căci  făcuse o juruință. [Faptele Apostolilor 18:18] 

Bisericile din Asia vă trimit sănătate. Acuila și Priscila, împreună cu biserica din casa lor, vă trimit  multă sănătate în Domnul. [1 Corinteni 16:19] 

Se poate observa că Priscila era direct implicată în învățătură și în conducerea bisericii care se  afla în casă lor. Priscila era un ucenic adevărat al Lui Isus, mai bine zis o ucenică. 

Același Filip, avea patru fete tinere, necăsătorite, care aveau darul profeției: 

A doua zi, am plecat și am ajuns la Cezareea. Am intrat în casa lui Filip evanghelistul, care era  unul din cei șapte, și am găzduit la el. 

El avea patru fete fecioare care proroceau. [Faptele Apostolilor 21:8, 9] 

Pavel face următoarea afirmație despre starea omului născut din nou, adică starea ucenicului  că aceasta este aceeași indiferent de statutul sau starea exterioară: 

Căci toți sunteți fii ai Lui Dumnezeu, prin credința în Hristos Isus. 

Toți care ați fost botezați pentru Hristos v-ați îmbrăcat cu Hristos. 

Nu mai este nici iudeu, nici grec; nu mai este nici rob, nici slobod; nu mai este nici parte  bărbătească, nici parte femeiască, fiindcă toți sunteți una în Hristos Isus.

Și, dacă sunteți ai Lui Hristos, sunteți “sămânța” lui Avraam, moștenitori prin făgăduință.  [Galateni 3:26-29] 

Astfel, un ucenic fiind născut din nou, urmând pe Hristos, nu se mai identifică cu nimic legat de  viața aceasta pământească și nici măcar sexul nu mai face vreo diferență pentru cei ce sunt ai Lui Isus. 

În Concluzie, în Cartea Faptelor Apostolilor vedem femei, care sunt ucenice și care fac multe  fapte bune, care dau învățătură, înaintează Evanghelia, care profețesc și care sunt implicate direct în  zidirea Biserici. Dacă femeia este ucenic atunci promisiunile, pe care le face Isus despre cei ce cred și L urmează se aplică evident și lor, adică promisiunile găsite în Evanghelia lui Marcu cap. 16:15-18 și în  Evanghelia lui Ioan cap. 14:12. 

Întregul număr al ucenicilor Lui Isus Hristos formează astfel Biserica Lui, fiecare la locul lui,  alcătuind un Trup și formând un popor nou și un Templu nou al Lui Dumnezeu. 

_____________________________________________

Canal Youtube Lazar Andrei