NE FACEM CEA MAI MARE FAVOARE, CÂND FACEM CE ESTE PLĂCUT ÎNAINTEA DOMNULUI

by Carmen Pușcaș

Fericirea este cel mai râvnit sentiment, din toată istoria omenirii. Fiecare om are dorința adâncă de a fi fericit, dar prea puțini găsesc fericirea și sunt și mai puțini cei la care este un sentiment de durată. Cei care caută fericirea fără să îi înțeleagă sensul, cred că o pot găsi în relații sau distracții care de fapt le aduc distrugerea și mulți sfârșesc descurajați și debusolați. Dar ce spune Biblia despre fericire? Încă din cartea Deuteronomul, aflăm cum putem fi fericiți. Când facem „ce este plăcut și bine înaintea Lui Dumnezeu”, suntem fericiți! Această sintagmă are sensuri și implicații multiple. Să încercăm să deslușim sensul vieții creștine, din perspectiva biblică a ceea ce este plăcut Lui Dumnezeu.

  • Deuteronomul 6:18 Să faci ce este plăcut şi bine înaintea Domnuluica să fii fericit şi să intri în stăpânirea ţării aceleia bune, pe care Domnul a jurat părinţilor tăi că ţi-o va da.
  • Deuteronomul 12:25b, 28 … să fii fericit tu, şi copiii tăi după tine, făcând ce este plăcut înaintea Domnului… Păzeşte şi ascultă toate aceste lucruri pe care ţi le poruncesc, ca să fiţi fericiţi tu şi copiii tăi după tine, pe vecie, făcând ce este bine şi ce este plăcut înaintea Domnului Dumnezeului tău.

Promisiunile generale pe care Dumnezeu le-a făcut copiilor lui Israel sunt valabile și pentru neamuri, care sunt adoptați în poporul Lui Dumnezeu prin Isus Cristos (Efeseni 3:6, Romani 11:17).  Deci, indiferent din ce națiune facem parte, toți putem fi fericiți și să intrăm în posesia promisiunilor Lui Dumnezeu, dacă trăim pe placul Lui. Promisiunea fericirii este reluată în versetele 25 și 28, confirmând că se aplică și generațiilor următoare, prin împlinirea acelorași condiții. Tatăl ceresc ne vrea fericiți și tot ce ne cere să facem este spre binele nostru maxim.

Poate credeți că Dumnezeu este un Tată aspru, care abia așteaptă să Îi călcăm poruncile ca să ne pedepsească. Chiar dacă această învățătură este foarte comună în mediile religioase, nu este adevărată. Biblia dovedește exact contrariul. Dumnezeu Tatăl și-a trimis Fiul în lume să trăiască ca noi, să fie batjocorit, respins, torturat și crucificat, tocmai pentru că ne iubește maxim pe noi și pe fiecare om în parte, din toate timpurile și  vrea să fim cu El pentru totdeauna. Isus a murit în locul nostru, plătind pentru toate păcatele omenirii, pentru ca noi să avem viață veșnică. Mai mult, Isus a spus: „Eu am venit ca oile să aibă viaţă, şi s-o aibă din belşug” (Ioan 10:10b). Prin mântuire avem, acces la viață din abundență cât trăim aici în trup și fericire completă, desăvârșită, perfectă pentru totdeauna în cer. După nașterea din nou prin Duhul Sfânt, cât timp Isus ne este Domn și căutăm să facem ce Îi place Lui Dumnezeu, viața noastră poate fi minunată!

Împăratul David a înțeles foarte bine care sunt pașii spre o viață binecuvântată:

  • Psalmii 37:3-4 Încrede-te în Domnul şi fă binele; locuieşte în ţară şi umblă în credincioşie! Domnul să-ţi fie desfătarea şi El îţi va da tot ce-ţi doreşte inima.

Dacă ne punem toată încrederea în Domnul și alegem să facem ce este bine, ne scutim de multe suferințe. Tatăl ceresc vrea să ne găsim plăcerea în relația cu El, mai mult decât în orice altceva! Dacă Îl iubim sincer pe Domnul și atunci când trebuie să decidem ceva important, căutăm voia Lui și facem ce ne spune, El ne va împlini dorințele inimii. Este atât de simplu! Când dorințele noastre sunt pe placul Domnului, ni le împlinește și aceasta este adevărata fericire.

  • Evrei 11:6 Şi fără credinţă este cu neputinţă să fim plăcuţi Lui! Căci cine se apropie de Dumnezeu trebuie să creadă că El este şi că răsplăteşte pe cei ce-L caută.

Credința este cheia relației cu Dumnezeu. Fără să credem că El este creatorul nostru și al întregului Univers, singurul Dumnezeu adevărat și Isus Cristos este Fiul Lui, este imposibil să Îi fim plăcuți! Dumnezeu îi iubește pe toți oamenii și le dă șansa mântuirii până la ultima suflare, dar ca să avem parte de beneficiile care survin din a-i fi plăcuți, trebuie să credem în El și să fim convinși că ne răsplătește pentru că Îl căutăm. Și noi îi plăcem mai mult pe cei care ne iubesc, ne fac pe plac, ne încurajează și caută să fie în prezența noastră, nu-i așa? Dumnezeu ne-a creat ca să avem părtășie cu El, să avem o relație intimă, sinceră în care să ne predăm total Lui și planului pe care Îl are pentru viața noastră. Cu cât împlinim mai mult din ceea ce a pregătit Domnul pentru noi, suntem mai fericiți. Ne-a creat și ne-a format ca să ne potrivim perfect cu planul Lui. A pus în noi tot  ce avem nevoie ca să urmăm chemarea Lui. Dacă încercăm să copiem viețile altora vom eșua lamentabil. Fiecare dintre noi poate fi perfect pentru viața pregătită de Domnul , așa cum citim în Efeseni 2:10, „căci noi suntem lucrarea Lui şi am fost zidiţi în Cristos Isus pentru faptele bune pe care le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte ca să umblăm în ele.” Când Îl iubim sincer pe Dumnezeu și urmăm conducerea Lui, faptele noastre sunt bune și viețile noastre sunt binecuvântate!

  • Psalmii 37:23 Domnul întăreşte paşii omului când Îi place calea lui;

Dumnezeu nu ne ajută să facem ce contravine voii Lui. Tot ce nu este plăcut Domnului nu este nici spre binele nostru. Ca să cunoaștem voia Domnului, trebuie să ne schimbăm modul de gândire lumesc cu cel duhovnicesc. Doar prin Cuvântul Lui Dumnezeu ne putem înnoi mintea și „deosebi bine voia Lui Dumnezeu: cea bună, plăcută şi desăvârşită”, așa cum citim în Romani 12:2b.

Viața de creștin este rezultatul schimbării din interior, facem faptele bune și alegerile corecte pentru că inima noastră s-a schimbat din momentul în care am fost născuți din nou. În cartea proverbe, găsim multe exemple de fapte ale omului firesc în antiteză cu cele ale credinciosului, care sunt pe placul Domnului.

  • Proverbele 11:20 Cei cu inima stricată sunt o scârbă înaintea Domnului, dar cei ce umblă fără prihană Îi sunt plăcuţi.
  • Proverbele 12:22 Buzele mincinoase sunt urâte Domnului, dar cei ce lucrează cu adevăr îi sunt plăcuţi.

Pe Dumnezeu nu Îl impresionează faptele bune când acestea vin dintr-o inimă nesinceră. Dumnezeu ne răspunde la rugăciuni și atinge inima dușmanilor noștri ca să ne devină prieteni, când dorim sincer să ne păstrăm inima curată și să facem ce este bine.

  • Proverbele 15:8 Jertfa celor răi este o scârbă înaintea Domnului, dar rugăciunea celor fără prihană Îi este plăcută.
  • Proverbele 16:7 Când sunt plăcute Domnului căile cuiva, îi face prieteni chiar şi pe vrăjmaşii lui.

Adevărata înțelepciune este cea pe care o primim de la Dumnezeu și este singura prin care Îl putem cunoaște pe Creatorul nostru. Tot ce avem bun în noi și în viețile noastre am primit de la Tatăl ceresc (1 Corinteni 4:7). Știm că Îi facem pe plac Domnului, când Îi dăm Lui toată slava și mulțumirea pentru ce ne-a dăruit și ce face prin noi. Doar El este adevăratul Domn, singurul care manifestă milă necondiționată pentru noi toți și care poate judeca și face dreptate pe Pământ.

  • Ieremia 9:24 „Ci cel ce se laudă să se laude că are pricepere şi că Mă cunoaşte, că ştie că Eu sunt Domnul, care fac milă, judecată şi dreptate pe pământ! Căci în acestea găsesc plăcere Eu”, zice Domnul.

Cum am putea ști ce Îi place Domnului și ce nu, fără să cercetăm Cuvântul Lui? Doar prin înțelepciunea pe care o primim prin Duhul Sfânt putem înțelege lumea spirituală și să ne umplem de cunoașterea voii Lui Dumnezeu. Pentru că suntem creați cu libertate de alegere, doar când ne umplem cu ce vrea Domnul, putem fi cei mai fericiți oameni! Atunci vom putea face cele mai bune alegeri și ca urmare Îl vom împuternici pe Domnul să lucreze în numele nostru. Când păcătuim, alegem să facem voia diavolului și astfel îl împuternicim să ne facă rău. Doar dacă cunoaștem și aplicăm ce este pe placul Domnului putem excela în toate domeniile.

  • Coloseni 1:9b-10 ne rugăm pentru voi şi să cerem să vă umpleţi de cunoştinţa voiei Lui, în orice fel de înţelepciune şi pricepere duhovnicească; pentru ca astfel să vă purtaţi într-un chip vrednic de Domnul, ca să-I fiţi plăcuţi în orice lucru, aducând roade în tot felul de fapte bune şi crescând în cunoştinţa Lui Dumnezeu.

Pe măsură ce creștem în înțelepciune și primim tot mai multă revelație a adevărului prin Duhul Sfânt, putem semăna tot mai mult cu Isus. Chiar dacă pare imposibil ca cineva să Îi fie plăcut Domnului în orice lucru, știm că în dragostea Sa, Dumnezeu nu este atât de critic cu copiii Săi, cum suntem noi. Tocmai de aceea, apostolul dragostei, Ioan, scria în prima sa epistolă că, „dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească de orice nelegiuire” (1 Ioan 1:9).  Dumnezeu știe tot ce se întâmplă în lumea spirituală în orice secundă, iar atunci când greșim, știe cât de intense sunt atacurile demonice împotriva noastră și de ce nu am reușit să învingem ispita.

Aceasta nu înseamnă că alegem cu bună știință să păcătuim și nici că continuăm să facem ceea ce știm că este păcat și Îl supără pe Dumnezeu. Dacă Îl iubim pe Domnul nostru, nu putem iubi și păcatul. Isus spunea că „nimeni nu poate sluji la doi stăpâni. Căci sau va urî pe unul şi va iubi pe celălalt; sau va ţine la unul şi va nesocoti pe celălalt: Nu puteţi sluji lui Dumnezeu şi lui Mamona” (Matei 6:24). Cu alte cuvinte, căutăm să-i facem pe plac celui pe care îl iubim și suferim când îl supărăm. Iar pentru că păcatul și voia Lui Dumnezeu sunt total opuse, nu pot co-exista, ci se exclud reciproc.

  • Galateni 1:10 Caut eu oare, în clipa aceasta, să capăt bunăvoinţa oamenilor sau bunăvoinţa lui Dumnezeu? Sau caut să plac oamenilor? Dacă aş mai căuta să plac oamenilor, n-aş fi robul lui Cristos.

Continue reading carmenpuscas.com 

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.