Franța, Paris: O minune evidentă

Cineva m-a întrebat dacă am văzut o minune evidentă anul acesta, ceva care să fie clar intervenția miraculoasă a lui Dumnezeu. I-am răspuns fără a sta pe gânduri că da, am văzut multe, dar aș vrea să vă povestesc despre cea mai recentă.

Eram în Paris când o doamnă i-a scris cumnatei mele Daniela că trebuie să ajungem neapărat la ea, pentru a ne ruga în vederea vindecării. Insistența cu care ne chema îmi spunea că e o urgență. Dar parcă tot Parisul ne stătea împotrivă, traficul era infernal, afară s-a pornit o furtună cum nu am mai văzut și pe deasupra cineva insista pe de altă parte să-l vizităm că are ceva bun pentru noi. Însă ne-am împotrivit și noi tuturor piedicilor și am plecat spre această doamnă.

Ajunși acolo am cunoscut o mamă a cinci copii, o mamă tânără care în urma unei operații la abdomen a rămas cu o gaură care nu se mai închide și care supura mereu puroi. Se trezea adesea într-o boaltă de sânge infectat. Era speriată și chinuită de dureri. Treburile casei nu le putea face, îi era imposibil chiar să și râdă. Fiecare mișcare a abdomenului o copleșea de durere. Doctorii francezi erau foarte îngrijorați pentru că niciun medicament nu dădea rezultate, infecția se instalase bine în corp și-i amenința chiar viața.

Dar această mamă ne-a spus că a simțit că dacă ne vom ruga cu ea orice infecție va dispărea complet. Avea o credință atât de puternică încât ne-a uimit și pe care ne-a insuflat-o și nouă. Ne-am rugat și chiar din clipa aceea vindecarea a început să-și facă efectul. De a doua zi rana a început să se închidă, nu mai supura infecția, putea să-și încordeze abdomenul și cea mai frumoasă veste a fost când ne-a spus că după multă vreme poate râde din nou. Imediat de a doua zi a putut să-și îngrijească copiii, Dumnezeu le-a dat mămica pentru care s-au rugat înapoi.

Și în acest caz se potrivește versetul acesta: “Nu voi muri, ci voi trăi și voi povesti lucrările Domnului (Ps. 118:17)!” Dacă și tu ai fost scutit de o moarte precoce și ai primit șansa de a-L lăuda pe Dumnezeu pe acest pământ, fă-o din toată inima și proclamă minunile Lui, care vor încuraja și pe alții!

Cu prețuire,

Toni Berbece

Leave a comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.