Viaţa este pentru noi o minune, un mister.
Într-o dimineaţă, când păsările cântaseră până au tăcut de oboseală, liniştea a fost întreruptă de un piţigoi, care a întrebat: “Ce este viaţa?”
Păsările s-au speriat întâi, dar, mai târziu, o ciocârlie a răspuns: “Viaţa este o cântare”.“Nu, ea este o luptă în întunerec” a spus o cârtiţă, care tocmai îşi pământului.
“Eu cred că viaţa este o dezvoltare” a zis un boboc de trandafir, deschizându-şi petalele spre marea desfătare a unui fluture care a sărutat bobocul de trandafir şi a strigat: “Viaţa este numai bucurie.”
“Numeşte-o, mai degrabă o vară scurtă” a fost răspunsul unei muşte, care tocmai bâzâia pe acolo.“Eu găsesc că viaţa nu este altceva decât muncă şi osteneală” a zis o furnică, ce se trudea să târască un pai de câteva ori mai mare ca ea.
În clipa aceea, au căzut câteva picături de ploaie şi au şoptit desluşit: “Viaţa este un întreg şir de lacrimi”.
“Vă înşelaţi” a replicat vulturul, care zbura maiestos prin văzduh: “Viaţa este libertate şi tărie”.Se înserase, şi o vrabie le-a propus tuturor să meargă la culcare, pentru o bine meritată odihnă. Atunci a început să adie vântul de seară, care şoptea printre vârfurile pomilor : “Viaţa este numai un vis.”
Peste tot se coborâse liniştea, se mijeau zorii, când într-o odăiţă de studiu, un savant stingea veioza. Făcând asta a scos din pieptul lui un suspin: “Viaţa este o şcoală continuă. Învăţăm, învăţăm mereu.”
Afară, se auzeau vorbind câţiva tineri; se întorceau după o noapte de petrecere şi unul dintre ei a scos un geamăt tare: “Viaţa este o dorinţă neîmplinită!”Apoi, vântul de dimineaţă şopti şi el: “Viaţa este un veşnic mister”. Cunosc însă un om, mai mare decât mulţi din cei ale căror nume luminează în paginile Scripturilor Sfinte. În luptele acestei vieţi, în activitatea fără răgaz, călătorind din loc în loc şi în final aruncat în temniţă şi martirizat pentru credinţa lui. El a strigat în Epistola către Filipeni 1:21 “Pentru mine a trăi este Cristos!” Cu alte cuvinte: Viaţa este Cristos!
Note de Teodor Popescu,
transcrise de Şerban Constantinescu
(1950)
Text trimis de Lidia Miu