Vasile Alexandru Taloș: Mă bucur să citesc un articol de bun simț și foarte bine articulat. Îl recomand tuturor păstorilor evanghelici (neoprotestanți)
Deoarece am spus public că mă duc la referendum să votez împotriva agresivității LGBT și nu împotriva persoanelor care trăiesc în acest păcat, săptămâna aceasta m-a căutat un homosexual care cu ani în urmă a fost botezat într-o biserică neoprotestantă.
Mi-a mărturisit că a participat la câteva seri de rugăciune pentru eliberare de duhul care îl posedă, că a apelat la consilieri creștini pe această temă, că îi este teamă să-și întemeieze o familie, că îi repugnă propaganda LGBT, dar că nu poate scăpa de această patimă.
De multă vreme nu se mai duce la nici o biserică și se consideră înfrânt. Când cineva i-a spus că ar putea sta de vorbă cu mine a acceptat.
Credeți că am greșit că am stat de vorbă cu el? Că l-am ajutat să recunoască faptul că este prea preocupat de propria persoană?
Că trebuie să se împotrivească gândurilor murdare care îl asaltează ca niște săgeți demonice?
Că l-am invitat să vină la biserică? Că i-am promis un grup de suport în rugăciune și de dare de socoteală?
Că m-am rugat pentru el la sfârșit? Recunosc, vă pun retoric aceste întrebări.
Într-un caz similar, cineva m-a întrebat, cum a avut curajul să vină la dvs.?
Ei bine, chemarea mea este să-i i-au pe oameni acolo unde sunt și să-i ajut să facă un pas mai aproape de Hristos.
Aceasta este ne-negociabil!
Cu drag, pastor Vasile Alkexandru Taloș
Calea Bisericii este pastorația, nu referendumul | JURNAℓ SCOȚIAN
https://ioanflorin.wordpress.com/2018/10/13/calea-bisericii-este-pastoratia-nu-referendumul/
Am ieșit la vot, pentru că este dreptul meu de cetățean, dar n-am scris niciun rând despre referendum, pentru că nu este dreptul meu de preot, nici treaba mea să trimit oamenii la vot. Dacă credeam în eficiența votului pentru mântuirea oamenilor, intram într-un partid politic, nu mă făceam preot.
Însă n-am să cred niciodată că votul este calea Bisericii de a-și apăra învățăturile, în primul rând pentru că este vorba de un principiu care simt că-i stă împotrivă: scopul legilor este să-l constrângă pe om, nu să-l facă mai bun. Or omul Bisericii trebuie să devină bun prin liberul său arbitru, nu prin constrângere. Iisus a câștigat sufletele păcătoșilor nu cu ajutorul legilor, ci mai degrabă împotriva lor. Asta nu înseamnă că legile nu sunt bune, ci că nu aceasta este calea Bisericii pentru mântuirea păcătoșilor: calea ei este pocăința și trezirea conștiințelor prin pastorație. Eu vreau să-i pot spune oricărui om care intră în biserica unde slujesc eu: în locul acesta nu te judecă și nu te oprește nicio lege omenească, ci doar cuvântul lui Dumnezeu.
Pentru multă vreme de-acum încolo ne vom privi la Liturghie cei care am votat cu cei care n-am votat
În al doilea rând, orice vot divide societatea, naște pasiuni, speculații politice etc., adică o tensiune socială pe care Biserica nu are voie să o transfere în turma păstorită. Singura tensiune îngăduită în Biserică este cea a căutării mântuirii. Dar acum, la sfârșitul referendumului, nu numai că suntem o societate și mai dezbinată, două jumătăți de lumi care și-au spus în față toate mizeriile, dar am aruncat sămânța vrajbei și în Biserică („cine nu votează la referendum nu este creștin”). Pentru multă vreme de-acum încolo ne vom privi la Liturghie cei care am votat cu cei care n-am votat. Așa că pe mine nu m-au impresionat părinții din Sfântul Munte care au chemat lumea la vot, ci mi-au amintit de cuvântul din Pateric, cum că în vremurile din urmă călugării vor fi ca mirenii.
Desigur, e dreptul oamenilor să hotărască ce scrie în Constituția țării lor și care sunt legile după care se conduc, iar din acest punct de vedere referendumul este un instrument politic absolut democratic. Dar vrea Biserica să imite statul și să păstorească prin consultări populare? Atunci să ne implicăm și în celălalt referendum, „fără penali în funcții publice”, pentru că și acesta formulează o temă de morală creștină. Sau cumva „să nu furi” este mai puțin important decât „să nu fii homosexual”? Dar dacă vreodată un referendum se va întoarce împotriva Bisericii, îl vom accepta cu același argument generos al voinței populare?
De la „modul natural” la „modul militant”
Am crezut până în ultima clipă și am sperat cu inima strânsă că Biserica nu se va implica în susținerea acestui referendum mai mult decât „în mod natural”, așa cum lăsa de înțeles comunicatul inițial al Patriarhiei: „Biserica Ortodoxă Română sprijină în mod natural demersul Coaliției pentru Familie, în spiritul învățăturilor creștine și al valorilor fundamentale românești privind familia, ocrotirea și creșterea copiilor, dar nu este nici inițiatoarea, nici organizatoarea acestei acțiuni.” Ar fi fost minunat să rămână așa și să repetăm acest lucru de o mie de ori.
„În mod natural”, da, înseamnă potrivit credinței, învățăturii și mijloacelor pastorale specifice Bisericii, prin cuvânt și exemplu personal, prin cateheză și predică, prin spovedanie și liturghie, într-un cuvânt prin trezirea conștiințelor. „În mod natural” înseamnă inclusiv prin votul meu și al tuturor credincioșilor, pentru că e dreptul nostru de cetățeni.
Totuși, să nu ne lăsăm prea mult seduși de această expresie frumoasă, pentru că, în practică, „modul natural” al multor preoți de a trata familia și căsătoria n-a dat semne în ultimii ani c-ar fi interesat mai mult decât de formele și productivitatea lor: cununii și botezuri pe bandă rulantă, fără spovedanie, fără cateheze, fără vizite pastorale în prealabil și adesea fără ca preotul să fi văzut o dată în biserică familiile respective sau să le mai caute apoi. Mă întreb câți nași de botez sau de cununie au trecut printr-o cateheză sau știu măcar Crezul pe de rost și câte familii, nu că se întemeiază cu adevărat pe „valorile credinței”, dar măcar au primit o explicație teologică a Apostolului de la slujba cununiei sau au citit împreună cu preotul lor capitolul 13 din Prima Epistolă către Corinteni. Nu mai spun că vorbim pe nas despre „sacralitatea familiei”, dar am acceptat în mod automat divorțul pronunțat de stat, fără nici cea mai mică cercetare din partea Bisericii, sau am lăsat ca sub ochii noștri nunta să devină cea mai mare povară financiară a unei familii. Este greu să fii credibil că te preocupă familia, când practica pastorală te contrazice flagrant.
În fine, de la „modul natural” – și au fost de-ajuns unul sau două semnale din partea unor ierarhi – s-a trecut peste noapte la „modul militant” cu nimic diferit de al oricărui oenge de cartier, cu chemări la vot, clipuri publicitare, bannere, fluturași în cutiile poștale, exagerări și caricaturizări, apeluri prefirate cu amenințări mai mult sau mai puțin discrete etc. Iar în ultima etapă s-a ajuns la ostracizarea celor care nu dădeau semne că s-ar alătura campaniei oficiale.
O pastorație bazată aproape exclusiv pe tradiție, ritual și imagistică facilă
Răspunsul meu este că aceste convingeri morale ale credincioșilor (și nu este vorba doar despre căsătorie) se opresc la ușa bisericii, iar de acest lucru este răspunzătoare în mod direct o pastorație a Bisericii bazată aproape exclusiv pe tradiție, ritual și imagistică facilă. Ele nu sunt niște convingeri active în societate, nu lucrează asupra ei, nu s-au transferat unei conștiințe civice, chiar politice, așa cum s-a întâmplat după Reformă în țările din Occident contribuind în timp la edificarea unui set de valori pe care-l recunoaștem și în prezent (cel puțin noi, cei care trăim aici, nu cei care citesc din țară eseuri patetice despre viața în Occident).
Cu tot efortul unor ierarhi și preoți mai ales din generațiile noi pentru o schimbare în bine a lucrurilor, ortodoxia românească (poate și din cauza constrângerilor istorice) este încă una a formelor trăite între pereții bisericilor, nu o ortodoxie de conștiință evanghelică, exersată să formeze o conștiință civică. Ceea ce i-a făcut pe mulți să observe, încă de demult, că românul este foarte evlavios până iese pe ușa bisericii, după aceea, vorba lui Creangă, „mai aproape-s dinții decât părinții”.
Așa se explică faptul că România este țara europeană cu cele mai multe biserici, cele mai frumoase mânăstiri, cei mai mulți oameni botezați și cununați, cele mai spectaculoase tradiții și sărbători, cele mai lungi pelerinaje la sfintele moaște, dar și cu cei mai mulți copii abandonați, cele mai multe avorturi, cele mai grave forme de violență domestică, corupție, impostură și hoție generalizate, cel mai scăzut nivel de trai și de asistență socială, într-un cuvânt, o țară care a cunoscut frumusețeacredinței, dar prea puțin din puterea învățăturii ei.
Ce e de făcut
Revenind la referendum, acesta a căzut în primul rând nu la examenul politic al poporului, nici la testul grilă de pe buletinul de vot, ci la cel de cateheză și pastorație al Bisericii. Morala creștină nu se apără cu îndemnuri la vot în ultimul ceas și nici cu fluturași în cutiile poștale, ci cu exemplul personal credibil al preoților, cu o pastorație dedicată, cu cateheze în parohie, cu predici de actualitate, adică cu tot ceea ce conduce în oameni la formarea unei conștiințe creștine active și mărturisitoare.
Cu câteva luni în urmă am nimerit pe pagina unui arhiepiscop al Bisericii noastre, care-și prezintă „activitatea pastoral-misionară” în eparhia sa pe parcursul aproape a treizeci de ani de activitate: această activitate (subliniez încă o dată, misionar-pastorală) constă în 26 de realizări”, toate despre aducerea unor „sfinte moaște și relicve” spre închinare în bisericile din eparhie. Acesta este, din păcate, spiritul pastorației frecvent întâlnit în Biserica noastră: ziduri și moaște. Poate ar trebui cineva să-i amintească, desigur, cu tot respectul, că la hramul de la Iași al Sfintei Paraschiva vin în mod obișnuit mai mulți ieșeni decât au votat la referendumul pentru definirea căsătoriei în Constituție.
Cred că e timpul, în sfârșit, ca ierarhii și preoții să-și amintească faptul că biserica este călătoare, să iasă din biserici și să coboare în mod real printre păstoriții lor, în casele lor, în viețile lor, să le vorbească pe limba lor și, mai ales, să le vorbească despre Evanghelie. Ritualul și tradițiile sunt sfinte și frumoase, dar nu pot crea o conștiință evanghelică, pe care o edifică numai cateheza biblică. De aceea ultimul cuvânt al lui Iisus a fost: „Mergând, învățați toate neamurile…” (Mt 28,19).
ARMONIA MAGAZINE - USA 
Interesanta abordare! Incitant titlu