(Trezirea spirituală din 1977, dar și începutul trădării și   colobaraționismului cu puterea comunistă, al unor lideri și membri baptiști de la  Caransebeș, Timișoara și București, aliați cu Securitatea și cu organele PCR, împotriva proprilor frați din Caransebeș)

 Biserica Baptistă din Caransebeș –  O Cetate pe Munte

Trezirea experimentată la Caransebeș a fost cel mai bine simțită în rândul  tineretului. Aceștia au fost cuprinși de dorința mare de a trăi în sfințenie și de a oferi lumii o mărturie creștină eficace. Focul spiritual era întreținut de acele câteva familii dedicate care în fiecare duminică slujeau Domnului cu post și rugăciune. La amvonul Bisericii erau invitați mereu predicatori dăruiți cu har care proclamau Evanghelia cu puterea ce vine dintr-o viață de sfințenie și predată Domnului. Era o observație generală în timpul acela că predicatorii care nu se temeau de autoritățile  comuniste, refuzând să se conformeze cerințelor acestora, aveau har în predicarea Cuvântului.

Fiecare duminică era o sărbătoare mare la Biserica Baptistă din Caransebeș. Serviciile divine erau pline de efervescență. După terminarea închinării de  dimineață în casa noastră veneau pe lângă predicatorii invitați, oameni ai orașului care aveau nevoie de asistență sau de atenție. La masa noastră mâncau în fiecare  duminică zeci de persoane. Procedam așa cum ne învățase Domnul Isus să invităm la mesele noastre nu doar pe cei care ne erau prieteni, ci și pe cei care aveau nevoie de o mâncare și un cuvânt prietenesc.

Atmosfera comunității credincioșilor baptiști din Caransebeș era ca aceea de care se  bucuraseră primii creștini la Ierusalim. Toți erau plini de frică și evlavie și luau  masa cu bucurie în fiecare zi.

O Adunare a Domnului pe Muntele Mic

Te-am pus să fii lumina Neamurilor, ca să duci mântuirea până la
marginile pământului. (Fapte 13:47)

În vara anului 1977 am organizat o întrunire a tineretului la o tabără în Muntele Mic. Erau acolo tineri din toate părțile Banatului (Caransebeș, Reșița, Lugoj, Timișoara etc.). Printre aceștia se aflau a serie de studenți, foarte activi în mișcarea de pregătire a noii generații de credincioși. Fratele Olah a fost invitat să petreacă timp cu tineretul nostru și să îi instruiască cu privire la trăirea în frică de Domnul. Nu voi uita niciodată ceea ce fratele Olah a transmis noii generații.

El a arătat din Scriptură că cei credincioși trebuie să se teamă de Domnul și astfel teama de oameni, care este o cursă, va fi înlăturată. De asemenea, ne-a învățat că  orice dialog cu autoritățile comuniste se termină cu compromiterea mărturiei creștine. Noi suntem chemați să mărturisim pe Domnul refuzând să dialogăm cu cei netăiați împrejur cu inima. Istoria ulterioară a demonstrat validitatea învățăturii  fratelui Olah. Predicatorii și credincioșii ce s-au antrenat în dialog cu Securitatea și   autoritățile au sfârșit prin a-și compromite mărturia.

Tot atunci tinerii au fost instruiți să mărturisească deschis pe Domnul Isus, colegilor, vecinilor, celor apropiați și celor necunoscuți. Așa ascultăm de Domnul care ne-a spus să facem ucenici din toate Neamurile.

Trădarea unor membri din comitetul Bisericii

Nu un vrăjmaş mă batjocoreşte, căci aş suferi: nu protivnicul meu se  ridică împotriva mea, căci m’aş ascunde dinaintea lui. Ci tu, pe care  te socoteam una cu mine, tu, frate de cruce şi prieten cu mine! Noi, cari trăiam împreună într’o plăcută prietenie, şi ne duceam împreună cu mulţimea în Casa lui Dumnezeu! (Psalmul 55:12-14)

Unii membri ai Comitetului Bisericii au raportat imediat la Securitate activitățile ce le desfășuram cu tineretul nostru. Am fost chemat la colonelul David din Reșița și  acesta, foarte binevoitor, mi-a spus că suntem trădați de oameni din Comitet. Am refuzat să cred ceea ce îmi spunea. Văzând scepticismul meu, el m-a îndemnat să îi  întreb personal pe cei vizați, ceea ce am și făcut. Cei cinci membri din Comitetul  Bisericii m-au asigurat că ei nu a dat nici o declarație la Securitate cu privire la  a ctivitățile Bisericii, ale tineretului sau alt fel de informații privitoare la Biserica din  Caransebeș.

I-am spus colonelului David că noi avem în Biserică și în Comitet oameni care sunt principiali și nu trădează cauza Domnului nostru.  ”Oameni cinstiți?” a spus el. ”Eu  sunt cinstit când îți spun că ați fost trădați de cei care vă reprezintă.” Văzând   neîncrederea mea el a zâmbit și binevoitor m-a sfătuit să le cer o declarație că nu  au  dat nici un fel de informație Securității. Nu știam atunci că ofițerul cu care  stăteam de vorbă era nepotul unui credincios baptist și în secret omul ne  simpatiza și încerca să ne ajute.

Am avut o nouă întâlnire cu cei cinci nominalizați de colonelul David și le-am cerut să dea o declarație că nu au divulgat informații despre Biserică la Securitate. Au refuzat să o dea, și în final au recunoscut că erau într-un dialog cu Securitatea și oferiseră informațiile ce li se ceruseră. Trădarea lor a ajuns cunoscută de întreaga Biserică.

Zidul de despărțire

Căci El este pacea noastră care din doi a făcut unul și a surpat zidul de  la mijloc care-i despărțea. (Efeseni 2:14)

De fapt nu ne-a fost greu să înțelegem că unii membrii ai
Comitetului Bisericii Baptiste din Caransebeș erau în slujba Securității.
În anul 1977 toată Biserica a decis să mărească locașul de închinare.
Vânduții nu au putut să se împotrivească pe față, dar au acționat ulterior
pentru a anula hotărârile Bisericii.

Astfel, unul numit Oprea Rusu, a declarat în Adunarea Generală ce hotărâse extinderea clădirii că va lucra la construcție, dar după demararea acțiunii, a început să pună bețe în roate lucrărilor. Securitatea a fost înștiințată și oamenii Partidului s-au deplasat la șantier. Ne-au amendat cu 100.000 de lei lăsându-ne să credem că dacă plătim amenda vom fi lăsați în pace. Oprea Rusu a cerut să îi dăm lui imediat suma de 10.000 de lei, și conform legislației, care prevedea că în cazul achitării  imediate a 10% din sumă, restul amenzii se anulează, el va rezolva problema ce o aveam cu autoritățile. Comitetul a refuzat să îi dea suma cerută. Bănuiam că nu este o lucrătură curată.

Când partea nou construită a fost gata și zidul despărțitor a fost dat jos, Securitatea a cerut colaboratorilor lor din sânul Bisericii să zidească din nou zidul ce fusese  dărâmat. Aceștia au trecut imediat la muncă. Desigur, că membrii Bisericii au dat jos zidul imediat ce au constatat rezidirea lui. Oprea Rusu și oamenii lui au  construit din nou zidul, și acesta a fost iarăși dărâmat de membrii Bisericii. După a treia ridicare a zidului, noi l-am dat jos, dar am decis să tranșăm lucrurile   foarte  precis. La ieșirea din clădirea Bisericii l-am prins pe Oprea Rusu de umeri, l-am  strâns puternic, apoi l-am proiectat în gardul ce despărțea proprietatea Bisericii de a vecinului. Martoră a fost sora Maria Iela, care m-a auzit spunându-i: „Dacă mai o dată zidul este reconstruit o să ai de-a face cu mine!” Zidul nu a mai fost rezidit! De atunci omul mă saluta foarte respectuos când mă întâlnea și niciodată nu s-a mai opus lucrărilor comunității noastre bisericești.

Am mai avut o altercațiune cu Oprea Rusu în fața primarului Caransebeșului. Acesta fusese informat de Oprea Rusu că eu țin Biserica în ascultare cu forța. I-am reamintit primarului că în Biserica din Caransebeș oamenii nu acționează sub impulsul forței, ci sub impulsul ascultării de Dumnezeu. El știa foarte bine că Oprea Rusu și ceilalți informatori mințeau pentru a explica incapacitatea lor de a mai influența realitățile din Biserică. M-am întors spre Oprea Rusu și i-am spus: “Dacă  nu încetezi cu minciunile, să știi că poți să te ascunzi unde vrei, că tot te voi găsi! În iad dacă te bagi, și de acolo te voi scoate trăgându-te de păr ca să te pedepsesc!” La care primarul, râzând a remarcat: „Nu poți să îl scoți de păr, că este chel!”

I-am spus primarului următoarele: „Oprea a cerut 10.000 de lei de la Biserică  pentru a-i da primarului ca să reducă amenda de 100.000 de lei pe care acesta ne-a dat-o! Prin urmare Oprea știa că primarul era coruptibil!” La care primarul a   ripostat: „Vrei să te pun pe tine primarul orașului?” „Da, pune-mă, că mâine îl invit pe Liviu Olah să predice în centrul orașului!” – i-am răspuns eu imediat. I-am amintit primarului și tuturor celor prezenți de decretul 212 care ne dă voie să facem  evanghelizare oriunde. Enervat, el mi-a răspuns că o să ne arate un alt decret, 150  care nu dă voie oamenilor să facă propagandă religioasă. Fără să șovăiesc i-am  răspuns: „Noi îl știm pe cel care ne favorizează și pe acesta îl invocăm.”

El insista să promit că nu îl mai chem pe Olah la Caransebeș. Prezenți erau împuternicitul Cultelor de la Reșița, Pârneci, secretarul de partid al orașului, M.  Andreiș. Din partea Comitetului nostru erau prezenți: Achim Negrei, Ion Teleagă,  Ioan  Madina, Petre Cocârțeu și alți câțiva. În fața lor am declarat: „Am fost un  neînțelept, și am ascultat de voi să nu îl mai invit pe Liviu Olah în Biserica Baptistă  din Caransebeș. Nu mai fac niciodată un așa târg cum am făcut cu voi. Pentru niște  gunoaie am acceptat să vă ascult în ceea ce mi-ați cerut! Vă spun că de azi înainte el va fi mereu invitat aici, indiferent cum veți reacționa!”

Primarul a strigat: „El nu are autorizație!” I-am răspuns: „Nici  nu îi trebuie.   Decretul 212 îi dă voie să predice oriunde fără autorizație!” Ei îmi cereau mereu să  promit că nu îl voi mai invita pe Liviu Olah la Caransebeș. M-am ridicat iritat de   insistențele lor și am plecat fără să îmi iau pălăria. Secretarul de partid, Mandriș, a   luat pălăria și mi-a întins-o: „Ia-ți pălăria de oier!” I-am răspuns: „Ține-o  dumneata!” La care el mi-a ripostat: „Nu o vreau, că miroase a oi!” Credea că mă   înjosește, dar eu nu m-am rușinat niciodată de faptul că eram păstor. Dimpotrivă,   am considerat întotdeauna că prin munca ce am depus-o în viață ca oier am  avut  atât de multe lucruri de învățat.

Un nou Comitet în Biserică

De aceea, fraților, alegeți dintre voi șapte bărbați, vorbiți de bine, plini de Duhul Sfânt și de înțelepciune, pe care îi vom pune în slujba aceasta. (Fapte 6:3)

La alegerile pentru Comitet de la începutul anului 1978, Biserica, în Adunarea Generală condusă de seminaristul Belciu Busuioc, a refuzat să mai aleagă pe acei oameni compromiși în fruntea ei. În schimb, prin vot secret, a ales un Comitet care era hotărât să procedeze după Cuvântul Domnului în relațiile cu autoritățile comuniste. Așa am ajuns în Comitetul Bisericii Baptiste din Caransebeș. Comitetul era în cea mai mare parte compus din tineri inimoși gata să lupte și să se sacrifice pentru dreptate, dar avea și unii frați mai în vârstă, cum a fost fratele Martin  Mihuț,   care ne-a fost de mare ajutor cu sfaturile sale înțelepte pe care ni le-a dat în  momentele de criză.

Alegerea noului Comitet a fost imediat semnalizată la Comunitatea Bisericilor Baptiste din Timișoara, care a reacționat scriind Bisericii din Caransebeș că ei nu recunosc noul Comitet. Membrii Comitetului au răspuns celor de la Timișoara că nici ei nu recunosc pe cei puși în fruntea Comunității de comuniști.

O constatare tristă – pretindeau că ne reprezintă, dar reprezentau interesele autorităților comuniste

În norod s-au ridicat și proroci mincinoși, cum și între voi vor fi învățători mincinoși, care vor strecura pe furiș erezii nimicitoare, se vor lepăda de Stăpânul care i-a răscumpărat… (2 Petru 2:1)

… Mai sunt și astăzi, nu s-au stins, și chiar de vor pleca din lume
Credința lor rămâne Far, la generația ce vine.
Unii s-au dus, dar au lăsat, în urma lor trăire sfântă.
Prin închisori, pentru Hristos, purtat-au steagul spre izbândă.
Și când călăul îi lovea, zdrobind ades, mâini și picioare
Inima lor, şi-atunci bătea, pentru a Domnului lucrare.
Purtat-au steagul lui Hristos, din biruință-n biruință
Zdrobiți, loviți, târâți pe jos, au mers cu Domnul prin credință.

Adesea au fost umiliți, de cei cu care-și legau rana
Și n-au știut că cei iubiți, făcură pactul cu Satana
În camerele de tortură, în care moartea-i aștepta
Lipsiți de orice mângâiere, doar EL ISUS la ei venea.

… O, voi care-ați rămas în viață, strigați, vorbiți, mărturisiți.
Să vă călcăm și noi pe urme, tari în credință și sfințiți
Voi n-ați trădat Mântuitorul, și nici Mireasa Lui Hristos
Și pentru tot ce îndurat-aţi, v-așteptă cerul luminos.

Voi, care-ați mers tot înainte, și NU ați dat nicicând-napoi
Rămâneți pentru totdeauna, -“ O pildă sfântă” pentru noi …

De fapt se semnaliza o ruptură tot mai pronunțată între cei puși de către comuniști  la conducerea Comunităților Bisericilor Baptiste și credincioșii Bisericilor ce făceau  parte din acele comunități. De pildă, periodic, când păstorii din Comunitatea de Banat se întruneau la Timișoara, întrunirile acestea erau acaparate de împuterniciți  (oameni desemnați special de către autorități să supravegheze Bisericile Baptiste și  să stopeze progresul acestora) și de păstorii vânduți regimului.

Împuternicitul a spus la una din aceste întruniri cu vădit dispreț: „Biblia voastră spune să dați Cezarului ce este al Cezarului și apoi să dați lui Dumnezeu… Mai întâi este Cezarul, apoi vine și Dumnezeul vostru…” Niciunul din păstorii prezenți nu a ripostat la insultele pe care împuternicitul le aducea Domnului nostru! Nu de puține  ori cuvântul era dat unor nulități care preamăreau Partidul în luările lor de cuvânt.

Un membru din Comitetul nostru ce a participat la unele întruniri ale Comunității  Baptiste din Banat, fratele Viorel Vuc, a înregistrat odată discursurile ținute de  păstorii Comunității din Banat la o astfel de   întrunire la care participa și  împuternicitul regiunii, și a demonstrat că  acele discursuri erau pline de elogii și lingușiri la adresa președintelui Ceaușescu (Anexa VIII, p. 337). Apologiile acestora concurau cu cele ce se ofereau președintelui la Congresele Partidului Comunist. Am constatat astfel, că Bisericile Baptiste din Banat au ajuns conduse de oameni de  nimic care înjoseau pe Domnul nostru și se întreceau în a aduce laude partidului.

Batjocoritorii sângelui lui Christos

Cu cât mai aspră pedeapsă credeţi că va lua cel ce va călca în picioare pe Fiul lui Dumnezeu, va pângări sângele legământului cu care a fost sfinţit, şi va batjocori pe Domnul harului? (Evrei 10:29)

Nu sunt păgânii, nici ateii. Batjocoritorii sângelui Domnului nostru sunt cei care cunoscând Evanghelia Harului, totuşi îşi permit să trăiască în păcate oribile la uşa Cortului Întâlnirii! Nu trebuie să îi căutăm departe în timp sau în spaţiu. Ei sunt printre noi, în Bisericile Domnului Isus, uneori cu funcţii importante în conducerea Bisericilor. Vă voi da două cazuri pe care le-am cunoscut în anii de după întoarcerea mea la Domnul.

Valeriu Seracin – activistul de partid

Voi n-aveți nici parte, nici drept, nici aducere aminte în Ierusalim.
Neemia 2:20

Unul se numea Valeriu Seracin. Despre slugărnicia lui faţă de autorităţile comuniste aţi citit în procesul verbal al lui Viorel Vuc redactat la 23 februarie 1978 la  Timişoara (Anexa VIII, p. 337). Dacă ar fi fost numai acest păcat al slugărniciei,  probabil că nu ar fi fost atât de tragic. El însă era un lup în piele de oaie. De fapt s-a  lăudat că şi el şi nevasta sa au fost activişti de partid, el scriind programele culturale  ale echipelor ce ţineau spectacole la Căminul Cultural al satului. Dar tovarăşul  Seracin avea şi alte îndeletniciri, pe lângă faptul că “păstorea” Biserica Baptistă din satul Vălişoara. Una din îndeletniciri era să discrediteze pe  Domnul Isus, Mântuitorul nostru. O făcea prin târgurile de animale pe unde  găsea mulţimi gata să îl asculte.

Odată l-am surprins la târgul de cai al zonei, unde spunea celor adunaţi în jurul lui  că Isus a fost un hipnotizor. În grupul de oameni care   se strânsese în jurul lui erau  şi câţiva credincioşi baptişti, dar nimeni nu a avut curajul să îl contrazică în public. Eu l-am oprit imediat din vorbire şi i-am spus că eram foarte supărat, deoarece el batjocorea pe Mântuitorul meu, Cel care Își jertfise viața pentru mine. Apoi l-am avertizat, că dacă îl voi vedea undeva la amvonul vreunei Biserici, eu îl voi da jos de acolo, deoarece el nu poate vorbi celor credincioşi, din moment ce crede că Isus a fost un hipnotizor.

După o vreme ne aflam la o nuntă în satul Borlova, unde păstor era socrul lui Valeriu Seracin, fratele Pavel Rădula. Cei doi erau la amvon. Când Seracin s-a sculat să vorbească, eu am intervenit şi i-am spus: “Vrei să stai jos?” În adunare era  prezentă şi familia Arnăut, care la ora actuală se află la Los Angeles, iar pe băncile  Bisericii se aflau câţiva din credincioşii care îl auziseră în piaţă şi ştiau de  ameninţarea pe care i-am adresat-o atunci. El s-a uitat peste mulţime, a constatat  că aveam martori, şi a zis cu voce joasă: “Stau jos, pentru că aşa a zis fratele Rădoi.”

Cei prezenţi au aşteptat cu nerăbdare să se termine serviciul religios pentru a afla cauza acţiunii mele şi a răspunsului lui neaşteptat. Martorii au relatat întâmplarea din piaţă şi au arătat cum şi-a bătut joc de Mântuitorul nostru. În urma explicaţiei, toţi cei prezenţi, revoltaţi, au concluzionat cu vorbele: “Bine a făcut că l-a dat jos!”  Pe atunci membrii Bisericilor Baptiste se mai revoltau încă la constatarea prezenţei păcatului în adunările Domnului.

Ion Mihai – lupul plin de pofte

Fericirea lor este să trăiască în plăceri ziua-n ameaza mare. Ca niște întinați și spurcați, se pun pe chefuit la mesele lor de dragoste, când ospătează împreună cu voi. Le scapără ochii de preacurvie și nu se satură de păcătuit... (1 Petru 2:13-14)

O să vă dau un alt caz. Se numea Ion Mihai şi pretindea că păstoreşte Biserica Domnului din Băuţari în jurul anului 1960. A fost denunţat de o familie din Biserică pentru faptul că a încercat să necinstească pe fiica lor. Conducerea Comunităţii cu păstorul Ieremia Găvăgină s-a deplasat la faţa locului pentru a lua apărarea acelui fiu al lui Belial. În loc să excludă lupul în piei de oaie din turma Domnului, Ieremia Găvăgină l-a scos nevinovat, declarând mincinos pe tatăl fetei, şi i-a exclus pe părinţii fetei din Biserică!

Dar cum năravul din fire nu are lecuire, lupul nu a putut să stea multă vreme pe lângă mieluşele fără să încerce din nou să pună laba lui păroasă pe ele. Printre cele pe care le-a abordat a fost şi viitoarea mea nevastă şi o verişoară de a ei. Din nou scandal. Biserica întreagă l-a dat afară. Conducerea Comunităţii (în frunte cu Ieremia Găvăgină), credincioasă pactului cu haita, a venit din nou în ajutorul lupului, şi de data asta l-a mutat cu păstorirea în alt sat, la Feneş. Cum ghearele îi erau prea mari (nu stăteau acasă, ci voiau să se aşeze pe umerii curaţi ai altor fete), Biserica din Feneş a procedat la fel ca Biserica din Băuţari, adică l-a dat pe uşă  afară. Pe atunci, păcătoşii nu puteau sta în adunarea celor neprihăniţi!

În faţa acestei situaţii Comunitatea l-a făcut diacon la o Biserică din Reşiţa, unde se pare că nimeni nu ştia de poftele lupului (în afară de păstorul con-frate). Acolo şi-a permis să împartă Cina Domnului! După ce m-am căsătorit, şi am aflat de la soţia mea de poftele lui necurate, am promis în sinea mea că îl voi da jos de la amvon oriunde îl voi întâlni.

Situaţia s-a ivit la nunta fratelui Petre Cocârţeu în satul Bolvaşniţa. L-am găsit în momentul în care voia să se urce la amvon împreună cu păstorul Nicolae Dragomir, căruia i-am spus:
– Frate Nicolae, dacă îl pui la amvon, eu o să îl dau jos! Văzând hotărârea mea, lupul s-a dat îndărăt şi nu s-a mai urcat la amvon. Dar de vorbit în public tot nu i-a trecut pofta. La masă, a cerut să i se dea microfonul. Eu i-am prins mâna ce ţinea  microfonul şi i-am strâns-o tare, spunându-i:
– Tu vrei să vorbeşti? Tu care trăieşti în poftele firii pământeşti? Niciodată!

A plecat imediat de acolo. Toţi sătenii s-au bucurat că lupul prădător a fost demascat şi veselia nunţii a continuat cu mai multă intensitate. La procesul nostru de la Reşiţa a venit să asiste și s-a strecurat printre cei prezenţi. Cert este că şi-a încărcat numele de ocară.

Cei vânduți partidului erau promovați
ca păstori de suflete

„Vai de păstorii… care se pasc pe ei înșiși!” (Ezechiel 34:2)

Ticăloșia predicatorilor vânduți Partidului nu se manifesta doar la întrunirile Comunității, ci și în Bisericile pe care, chipurile, le păstoreau și pe care le privau de binecuvântările Domnului. Într-o instanță am adus la Timișoara pe frații Liviu Olah și Pavel Nicolescu în vizită la Biserica  unde păstor era Ioan Stanca. În ciuda  faptului că membrii Bisericii ar fi vrut să asculte pe cei doi predicatori, Ioan Stanca i-a ținut pe bancă.

Noi eram profund întristați de realitățile ce le constatam în sânul comunității Bisericilor Baptiste din Banat. De fapt, lucrurile nu erau mai roze în celelalte comunități. Am decis ca în măsura în care Dumnezeu ne va ajuta, să schimbăm situația în Biserica Baptistă din Caransebeș și de asemenea în Comunitatea de la Timișoara. Nu bănuiam atunci amploarea luptei ce se va declanșa între noi, pocăiții din Caransebeș, și colosul comunist pornit să stingă credința biblică în România.

Pentru prima dată sub comuniști o Biserică (nu întâmplător era una baptistă; baptiștii au susținut de la începuturi că Biserica lui Christos este autonomă, și nu trebuie să accepte controlul autorităților seculare) nu permitea Guvernului să se amestece în problemele interne și dădea un exemplu și celorlalte Biserici cum să cinstească pe Mântuitorul, care era Capul real al Bisericilor Sale.

Autoritățile comuniste au înțeles bine pericolul ce îl reprezenta pentru Guvernul totalitar o astfel de Biserică autonomă, hotărâtă să aplice principiile Cuvântului în trăire și organizare. Decizia imediată a autorităților a fost să elimine Comitetul ales prin vot secret și să readucă la supunere Biserica Baptistă din Caransebeș prin impunerea la conducerea ei a elementelor slugarnice care fuseseră în Comitetul Bisericii înainte. Inițial autoritățile au decis să se folosească de uneltele lor credincioase pe care le plasaseră la conducerea Comunităților Baptiste regionale și la conducerea Uniunii Baptiste de la București.

Primul Rund

Lupta cu vânduții de la Timișoara

Iată că îți dau din cei ce sunt în sinagoga Satanei, cari zic că sunt Iudei
și nu sunt, ci mint. (Apocalipsa 3:9)

Conducătorii Comunității Baptiste din Timișoara au primit ordin să suprime autonomia Bisericii Baptiste din Caransebeș. Primul lor act a fost să declare alegerile de Comitet nule și să someze Biserica Baptistă din Caransebeș să repună în autoritate vechiul Comitet. Cei din conducerea Comunității au declarat că ei nu recunosc noul Comitet al Bisericii și de aceea insistau să fie dat la o parte. Pretenția lor era o încălcare gravă a principiilor după care era organizată o Biserică  Baptistă, unde congregația își alege slujitorii și nimeni din afară nu are dreptul să impună ceva Bisericii. Dar pentru vânduții de la Timișoara, principiile de organizare și funcționare a Bisericilor Baptiste nu contau deloc, deoarece ei ascultau nu de  Cuvântul Domnului, ci de ordinele primite de la autoritățile comuniste!

În lunile ce au urmat Biserica a hotărât să nu mai trimită bani la Sediul Comunității din Timișoara (oricum, acela nu ne recunoștea ca for de autoritate valid în Biserică), ci mai degrabă să folosească banii pentru misiune și ajutorarea celor săraci, și nu erau puțini cei ce aveau nevoie de asistență.

Alertați, cei de la Comunitate au hotărât să trimită o delegație de păstori la Caransebeș pentru a remedia lucrurile. Prin iulie cei mari de la Timișoara (Ieremia Găvăgină, Ioan Stanca, Gheorghe Băleanu etc.) au sosit la Caransebeș pentru a participa la serviciul de închinare de peste săptămână a Bisericii și a schimba lucrurile din Biserica noastră.

Înainte de slujbă au dorit să stea de vorbă cu Comitetul Bisericii și să ceară banii pentru cele opt luni cât noi nu le trimisesem contribuțiile. Noi i-am poftit într-o  cameră anexă și am pus magnetofonul pe masă să înregistrăm ceea ce vom vorbi.  Ioan Stanca s-a îndreptat spre magnetofon cu scopul de a-l opri, dar unul din  Comitet i-a spus că magnetofonul este al lui Rădoi. Ca ars, Stanca și-a tras mâna  înapoi și nu a mai avut curajul să oprească înregistrarea.

Noi le-am pregătit mai multe surprize pentru seara aceea. Am invitat pe frații Liviu Olah și Pavel Nicolescu să predice în seara respectivă. Conducătorii de la  Comunitatea de Timișoara, care au pretins să fie lăsați să ocupe amvonul și să  predice, au trebuit să stea pe bancă și să asculte predicând Cuvântul Domnului pe  predicatorii pe care ei îi disprețuiau.

Primul a vorbit fratele Olah. A descris binecuvântările ce vin peste cei ce ascultă de Domnul și se expun riscului (Șadrac, Meșac și Abednego). Apoi a expus pierderile celor ce trădează pe frații lor. După terminarea închinării, după terminarea predicii fratelui Nicolescu, vânduții au încercat să ia cuvântul să se adreseze Bisericii cu scopul de a da la o parte Comitetul legal al acesteia. Biserica nu a vrut să îi audă, ci
mai degrabă să asculte o orchestră de frați țigani care ne vizita în seara aceea. Vânduții de la Timișoara au scos vorbe că Nicolae Rădoi a pus o orchestră de țigani  să cânte peste ei, și astfel au fost împiedecați să ia cuvântul!

La plecarea din Biserică și din Caransebeș “Iuzile” Comunității de la Timișoara au  avut o nouă surpriză. Cauciucurile mașinilor lor fuseseră împunse cu o sulă, așa că  aceștia au avut de lucru cu repararea anvelopelor în timpul nopții. Am trecut cu  mașina mea pe lângă ei și le-am spus: „Să vă ajute stăpânul vostru până dimineață   să le terminați! Domnul să binecuvânteze pe cel ce v-a împuns cauciucurile!”   Pesemne, cei de la Timișoara au semnalizat autorităților că nu au fost capabili să   remedieze situația de la Caransebeș în acord cu ordinele primite. S-au mișcat   atunci  alte forțe în direcția aceluiași scop.

Rundul Doi

Încercările de intimidare

Nu vă temeți de ei! Aduceți-vă aminte de Domnul cel mare și  înfricoșător, și luptați pentru frații voștrii, pentru fiii voștri și fetele  voastre!”
Neemia 4:14

Autoritățile comuniste au trecut la amenințări directe. Unele mai voalate, altele mai  puțin discrete. Am fost chemați de mai multe ori la sediul Securității pentru a ni se pune în vedere că vom avea de suferit dacă nu renunțăm la poziția noastră în Comitet și dacă nu abandonăm lupta pentru autonomia Bisericii.

Cei care ne-au avertizat au fost primarul orașului, secretarul de partid al regiunii, ofițeri superiori de Securitate etc. Amenințările erau dure și nevoalate. Noi nu am dat importanță avertizărilor lor, știind că ascultam de Domnul Isus care a promis că își va proteja turma mică și îi va da cu plăcere Împărăția.

Rundul Trei

Intervenția liderilor de la Uniunea Baptistă din București

Știu necazul tău și sărăcia ta (dar ești bogat) și batjocurile din partea  celor ce zic că sunt Iudei și nu sunt, ci sunt o sinagogă a  Satanei.  Apocalipsa 2:9

Autoritățile au mobilizat în grabă pe toți cei care puteau să le ofere ajutor în lupta  ce  o declanșaseră cu Biserica Baptistă din Caransebeș. Au  asmuțit împotriva  noastră pe trădătorii din interiorul Bisericii. Aceștia complotau mereu și raportau  tot ce se întâmpla în congregația noastră. Au planificat apoi să aducă la Caransebeș  pe conducătorii Cultului Baptist din București pentru a organiza alegeri noi de  Comitet. Aceștia s-au înființat la adresa Bisericii aducând cu ei securiști, milițieni,  secretari de partid, elemente declasate și în cursul a două servicii divine au încercat zadarnic să pună mâna pe amvonul Bisericii și să demită Comitetul ales prin vot secret. Toate acestea au eșuat în fața acțiunilor noastre de a menține autonomia Bisericii și a nu ne pleca capul în jugul robiei. După arestarea și condamnarea  noastră au trecut la apărarea și cosmetizarea abuzurilor lor și au capacitat pe unii păstori baptiști să scrie împotriva noastră epistole prin care aceștia justificau acțiunea represivă a autorităților.

În tot acest timp Biserica Baptistă din Caransebeș cunoștea o trezire fără precedent. Evanghelia era vestită la amvonul nostru de oameni dedicați ai lui Dumnezeu ca Liviu Olah, Aurel Popescu, Pavel Nicolescu etc. și oamenii orașului se converteau de la o credință moartă, bazată pe tradiții și obiceiuri strămoșești la credința biblică. Urma ca în 15 octombrie 1978 să avem un mare botez cu o parte din ei care se   alăturaseră Domnului prin pocăință.

sursa O CETATE DE NECUCERIT

http://radoinicolae.blogspot.com/