by Dan Bercian
În anul 2010, având punct de plecare Tunisia, începea în lumea arabă ceea ce a primit numele de „Primăvara arabă”, un lung şir de proteste şi revoluţii care au cuprins practic aproape toate ţările arabe şi care a schimbat faţa acestei lumi. Se dorea libertate şi democraţie, sau cel puţin aşa afirmau protestatarii. Gurile „rele” spun că de fapt în spate a stat SUA şi ţările aliate ei şi că fără ajutorul Internetului aceste mişcări nu puteau avea loc. Fac o paranteză şi mă opresc puţin asupra Internetului.
Multă vreme televizorul a fost arma principală prin care cei ce stăteau în spatele programelor TV puteau să configureze şi să influenţeze modul de a gândi a celor ce foloseau acest instrument. Televizorul era pentru unii (sau cel puţin aşa credeau) un mijloc de divertisment iar pentru cei ce stăpâneau acest instrument era un mijloc de control, de manipulare, de schimbare a modului de a gândi. Alături de cinematograf televizorul a putut să facă ceea ce nu au fost în stare să facă comuniştii cu imensul lor aparat de control. Apărut în urmă cu circa 100 de ani televizorul a ajuns ca în anul 1962 să fie prezent în circa 90% din căminele din SUA. Cam de atunci influenţa lui a devenit semnificativă. În 50 de ani multe lucruri s-au schimbat, dacă vorbim despre felul în care oamenii priveau lumea înainte şi după acest moment.
La ora actuală televizorul încă îşi face foarte bine treaba pentru care a fost creat numai că din spate vine în forţă un ajutor puternic care se numeşte Internet. Eu cred că Internetul a reuşit chiar să-şi depăşească maestrul şi să facă o treabă mai „bună”, adică să aibă un mai mare impact în vieţile oamenilor, reuşind cu mai mult succes decât televizorul să fie un istrument de control şi configurare a minţilor oamenilor.
Internetul dă senzaţia de libertate, lasă să se creadă că în el stă adevărata democraţie, că fiecare este liber să se exprime, dar aceasta este numai interfaţa pentru că în spate lucrurile stau cu totul altfel. Internetul se află în mâinile a doar câtorva persoane, care au ajuns cele mai bogate şi mai influente de pe glob. Aceştia, ajutaţi de oamenii politici, au tot interesul ca Internetul să ajungă în fiecare casă de pe pământ şi fac eforturi intense în acest scop. Nu dorinţa ca oamenii să se simtă bine sau să fie informaţi stă în spatele efortului lor. Prin experienţa dobândită cu televizorul cei ce deţin şi au control asupra Internetului ştiu bine cum să creeze emisiuni şi materiale care să-şi atingă scopul de a configura minţile oamenilor şi de a-i seduce, transformându-i în slujbaşi docili care execută, fără să ştie că fac aceasta, ordinele venite de la centru.
Să ne întoarcem la „Primăvara arabă”. Se părea că un suflu nou vine peste lume, că dictaturile vor cădea şi că o fericire cum nu a mai fost va stăpâni lumea, arabă sau nu. Rezultatul îl vedem astăzi. Irakul este praf şi pulbere, Siria mai rău, despre Libia ce să mai vorbim? Teroarea şi nenorocirea a cuprins tot Orientul şi acum începe să cuprindă şi Occidentul. În loc de fericire şi prosperitate este ruină şi dezastru. Milioanele de refugiaţi sunt o ciumă pentru lumea întreagă şi totul se clatină. Stabilitatea care era cândva nu se mai poate găsi nicidecum şi pacea mult trâmbiţată este doar o fata morgana. În toate acestea Internetul a avut un rol decisiv. Mişcările de revoltă au fost iniţiate şi susţinute de Internet, ce cei ce stau în spatele lui. Rezultatele le vedem cu toţii.
Dar se pare că o altă revoluţie se pregăteşte, o nouă primăvară, de data aceasta creştină, nu arabă. Cel puţin acesta a fost gândul meu atunci când am auzit, apoi am citit pe Internet(!) că formaţia de muzică rock-creştin „Not An Idol” va întreprinde în România, în perioada de primăvară aprilie-mai 2016, un concert de promovare a noului lor album.
Despre această lucrare care se face în bisericile evanghelice prin muzica rock am mai scris de multe ori şi, fără să-mi doresc, a venit vremea să scriu din nou. Pentru că ceea ce se pregăteşte este un scenariu care se va repeta, după modelul primăverii arabe.
Mai întâi de toate această lucrare promite foarte mult din punct de vedere spiritual. Promite o înviorare a vieţii de credinţă şi promite viaţă din belşug. Promite schimbări spre bine şi o lărgire a Împărăţiei lui Dumnezeu, promite trezire. Lucruri bune şi de dorit pentru orice creştin. Problema este că această lucrare prin muzică nu are elementele necesare ca aceste promisiuni să fie împlinite şi în spatele ei nu stă decât o incompetenţă şi o naivitate care vor fi sursa unei mari şi profunde dezamăgiri în viitor pentru toţi cei ce vor îmbrăţişa această lucrare şi chiar şi pentru cei ce nu o vor îmbrăţişa. Pentru că efectul va fi distrugător pentru cei implicaţi direct şi care o susţin dar, într-o anumită măsură, chiar şi pentru cei ce nu sunt de acord cu ea.
Trupele de muzică rock creştine trec prin oraşe, organizează concerte pe care le numesc de muzică creştină, atrag tineri de partea lor şi plecând mai departe, în alt oraş, nu fac altceva decât să arunce în urmă sămânţă de revoltă. Ce nu reuşesc să facă pe moment continuă să facă televiziunile creştine şi Internetul. Liniştea şi pacea comunităţilor, atât cât este pentru că trăim vremuri grele, este zdruncinată din temelii deoarece tinerii revoluţionari creştini se ridică împotriva adunărilor şi vor schimbare. Ei s-au săturat de vechile căi ale pocăinţei şi vor ceva nou. Iar promisiuni capătă din belşug din partea liderilor, aceşti noi apostoli, lupi îmbrăcaţi în haine de oi, care fie nu ştiu ce fac şi sunt înşelaţi la rândul lor, fie ştiu şi sunt unelte de folos în mâna diavolului. Este simplu de evaluat lucrarea lor, Biblia spune că după roadele lor îi veţi cunoaşte: în urma lor rămân ruine şi biserici dezbinate. Bătrânii într-o parte şi tinerii în alta. Biserici rupte pe din două sau pe din trei sau patru. Şi mai rămân tineri care se pretind a fi creştini dar care sunt biruiţi de păcat şi pofte şi care seamănă cu lumea în toate aspectele. La o consatare simplă se poate vedea că nu este lucrarea Duhului Sfânt, aşa cum se pretinde, pentru că Duhul Sfânt pe unde trece aduce unitate şi pace, nu ruină şi dezbinare, şi aduce sfinţire şi separare de lume.
„Not An Idol” nu este ceva singular. Au fost alţii înaintea lor şi vor veni şi alţii în urmă, călcând peste ruine şi distrugând şi ceea ce a mai rămas, dar ei sunt acum în vogă, cum se zice. Ca un paradox al numelui lor au devenit un idol şi nu se feresc deloc de aceasta, dimpotrivă. Ei duc în rătăcire mulţi tineri şi lumina despre care vorbesc ei nu este decât întuneric. Îmi pare rău pentru ei mai ales că vin din Moldova, acolo unde am cunoscut oameni care sunt creştini cu adevărat şi care trăiesc o viaţă plăcută Domnului, urmând căile vechi ale pocăinţei, şi care au plătit un preţ greu pentru credinţa lor, în anii de care încă ne aducem aminte ai comunismului.
Continue reading Radiounison.ro/editorial
ARMONIA MAGAZINE - USA 