George Danciu

„…să apucăm nădejdea care ne era pusă înainte, pe care o avem ca o ancoră a sufletului; o nădejde tare și neclintită” EVREI, 6.19

„Iată îți pun azi înainte viața și binele, moartea și răul. Alege viața ca să trăiești...”

                                                                        Deuteronom, 30.15, 19

ÎN FAȚA VIEȚII

Majoritatea oamenilor trăiesc viața de zi cu zi ca și cum Dumnezeu nu ar exista și nu ar veghea asupra a ceea ce fac ei clipă de clipă. Nu-și aduc aminte deloc de Dumnezeu, nici chiar aceea care meditează la starea filozofică a vieții, iar viața le merge la fel, fără ca nimic să-i perturbe din filozofia lor, prestabilită sau acceptată, decât atunci când o catastrofă cum ar fi o boală excepțională, un cutremur sau decesul neașteptat al cuiva drag, să-i trezească din mersul lor  imperturbabil din trăirea fără Dumnezeu.

*

În urmă cu 8 ani în Insulele Sumatra s-a produs un cutremur care a cauzat una dintre cele mai mari catastrofe fluviale din istorie. Au murit cca 230.000 de oameni în opt țări asiatice și pe țărmul de est al Africii. Atunci, una din cauzele pentru numărul mare de victime a fost lipsa unui sistem de avertizare preventiv. 

Dar ce vom  spune vis a vis de devastatorii tsunamii din ultimii ani sau de marele  cutremur din Japonia din 2011?

*

Însă, cu câteva mii de ani în urmă a avut loc pe Pământ o catastrofă de-o amploare fără precedent și, de asemeni, unică. De ce?

Pentru că „…răutatea omului era mare pe pământ, și toate întocmirile gândurilor din inima lui erau îndreptate în fiecare zi numai spre rău.” 

Atunci a existat un sistem de avertizare foarte bun.  Noe a fost înștiințat de Dumnezeu  de potopul care va cuprinde Terra și el primise porunca să construiască o mare corabie (Arca lui Noe) pentru salvarea celor care vor crede în  avertizarea lui Dumnezeu. Timp de 120 de ani,  Noe a spus oamenilor să se pocăiască de faptele lor rele și să se întoarcă la Dumnezeu și să-L onoreze pe El.  Timp de 120 de ani cât Noe  a construit arca salvării, nici măcar unul nu a crezut (înafară de Noe și familia sa).  Atunci au  fost salvați doar opt suflete, Noe și cei din familia lui.

*

Dumnezeu a rânduit o zi a judecății oamenilor. El spune ”căci toți au păcătuit și sunt lipsiți de slava lui Dumnezeu. (…)  plata păcatului este moartea: dar darul fără plată, al lui Dumnezeu, este viața veșnică în Isus Hristos Domnul nostru.” (Romani, 3.21; 6.23)

Și, după cum oamenilor le este rânduit să moară o singură dată, iar după aceea vine judecata, tot așa HRISTOS, după ce S-a adus jertfă o singură dată, ca să poarte păcatele multora, se va arăta a doua oară, nu în vederea păcatului, ci ca să aducă mântuirea celor ce-l așteaptă.(Evrei, 9.27-28)

„Și fără credință este cu neputință să fim plăcuți Lui! Căci cine se apropie de Dumnezeu, trebuie să creadă că El este, și că răsplătește pe cei ce-L caută.” (Evrei, 11.6)

„Totuși, temelia tare a lui Dumnezeu stă nezguduită, având pecetea aceasta: „Domnul cunoaste pe cei ce sunt ai Lui;” si “Oricine rosteste Numele Domnului sa se departeze de faradelege!” (2 Timotei, 2.19)

Când omul s-a încrezut în sine si în puterile sale s-a înșelat și nu i-au izbutit planurile. E așa după cum se spune, adevărul e undeva la mijloc (Matei, 18.20). E normal, pe de o parte, să te încrezi în anumite reușite, dar, pe de altă parte, trebuie să știi bine pe ce te bazezi. Să știi bine care-ți sunt posibilitățile personale și care sunt condițiile și șansele de reușită pentru o situație sau alta.

*

Să ne amintim de legendarul Samson, renumit prin forța sa fizică excepțională. Samson, câtă vreme a trăit căutând să trăiască  în ascultare și împlinind voia lui Dumnezeu, peste el era Duhul Sfânt și avea o mare putere dată de Dumnezeu. Însă cu timpul a început să uite de Dumnezeu și de binecuvântările Sale. A început să umble în voia lui însuși și să se încreadă în el, în puterea părului său lung. Nu mai avea o viață de rugăciune și de ascultare de Dumnezeu. A început să-i a placă o femeie străină, Dalila, și a trăit în curvie cu ea. Datorită iubirii și cicălelilor Dalilei, Samson i-a destăinuit  despre puterea primită de la Dumnezeu și în ce condiții va rămâne fără putere. Astfel  filistenii au ajuns de i-au tăiat părul, apoi i-au scos și ochii și l-au făcut sclavul lor și și-au bătut joc de el mai mulți ani!

Samson l-a lăsat pe Dumnezeu de-o parte, în plan secundar și s-a pus pe sine și și voia  (plăcerea) sa pe primul loc. A ales plăcerea de o clipă a păcatului și s-a pierdut în desfrâu, batjocură  și durere.

Chiar dacă te crezi sau esti tare, asta i-o datorezi lui Dumnezeu. Alege astăzi că trebuie să-i dai Lui cinstea și lauda care i se cuvin, și vei avea o viață plină de lumină și un sfârșit cu Domnul!

Isus a spus: „Eu sunt calea, adevărul și viața. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine.” (Ioan, 14.6)

Din El, prin El și pentru El sunt toate lucrurile. A lui să fie slava în veci! Amin. (Romani, 11.36)

George Danciu

. 

„Este un lucru rău pe care l-am văzut sub soare, și care se întâlnește des între oameni”                          ECLESIASTUL, 6.1

 .

NIMIC NOU SUB SOARE

.

„Mulțumiți totdeauna lui Dumnezeu Tatăl, pentru toate lucrurile, în Numele Domnului nostru Isus Hristos.” EFESENI, 5.20

„Prin El să aducem totdeauna lui Dumnezeu o jertfă de laudă, adică, rodul buzelor care mărturisesc Numele Lui.”   EVREI, 13.15

Copilul nu poate să se descurce singur, de aceea este ajutat de cei mari, părinți, prieteni, educatori. Când am fost în clasa primară învățătoarea mi-a purtat mâna în care țineam creionul, ca să învăț corect să aștern pe hârtie primele bastonașe sau litere (multora li s-a întâmplat la grădiniță sau acasă, de timpuriu).

Educația sănătoasă începe cu cei șapte ani de acasă. Acel timp e fundamental pentru oricine, și nu contează așa de mult că sunt șapte, șase sau cinci ani, nu asta e problema deoarece, practic, învățătura din familie continuă încă mult timp, cu diversificarea, fixarea și consolidarea educației copilului, și al viitorului adolescent.

***

Întotdeauna au fost puțini „educatorii” cu o valoare morală ireproșabilă, dar parcă în acest timp sunt și mai rar oamenii de la care poți învăța etica și morala desăvârșită. Cine poate pretinde un astfel de rol cu deplină seriozitate și responsabilitate, înafară Domnului Isus?

De ce? Chiar și pentru simplul și marele motiv că toți au păcatuit și sunt lipsiți de slava lui Dumnezeu. Nu este nici măcar unul care să facă binele, nici unul măcar. Toți suntem în situația de a nu putea da cu piatra, în cei vinovați și păcatoși, noi înșine fiind unul dintre cei care am încălcat legea, și nu putem decât să tragem un semnal de alarmă, a indica spre soluțiile care sunt aduse de Hristos Domnul și sunt depozitate în Biblie (VT și NT).

El a venit din Împărăția Tatălui ca să împlinească tot ce trebuie pentru ca noi să putem ajunge la Tatăl.

Isus a spus: „Eu sunt calea, adevărul și viața. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine.” (Ioan, 14.6)

„Luați jugul Meu asupra voastră și învățați de la Mine, căci Eu sunt blând și smerit cu inima și veți găsi odihnă pentru sufletele voastre.” (Matei, 11.29)

***

Cu mulți ani în urmă în regiunea de nord a Spaniei trăia un rege cu frica lui Dumnezeu. Cu uimire regele observă că fiii nobililor de la curte nu mai mulțumesc lui Dumnezeu la masă. Și, pentru a le da o lecție, într-o zi regele chemă pe acești fii să prânzească cu el. Aducându-se bucatele gustoase la masă, fiii nobililor procedară ca de obicei: se aruncară care mai de care asupra mâncărurilor alese, ca lăcustele asupra ogoarelor. 

Deodată ușa camerei unde se aflau ei împreună cu regele, se deschise, și spre marea lor surprindere intră un om îmbrăcat în haine mrdare. Omul se puse la masă între ei și fără să zică ceva începu să mănânce cu multă lăcomie. Fiii nobililor se opriră din mâncat și priveau spre rege așteptând ca omul neinvitat să fie dat afară. Regele însă nu spunea nimic, văzându-și mai departe de mâncare. Cerșetorul mâncă bine de prin toate farfuriile din jurul său, bău ce găsi prin pahare, ghiftuit, se șterse la gură cu mâneca de la haină și fără să zică o vorbă părăsi camera trântind ușa după sine.

Toți fiii nobililor nu știau ce să zică. Cu toții priveau spre rege, așteptând vreo explicație, care însă întârzia să vină.

- Ce om obraznic, ziseră fiii nibililor într-un glas. Cine poate suferi o asemenea obrăznicie?

- Așa? zise regele. Nu vă place lucrul acesta? Acest cerșetor se aseamănă cu voi. Precum a venit cerșetorul la masă și s-a pus fără nici o sfială între voi, iar apoi a plecat fără să mulțumească cuiva, tot astfel faceți și voi. Vă puneți la masă fără ca să-i mulțumiți lui Dumnezeu pentru bunătățile ce ni le dă El în fiecare zi. Și apoi vă apucați cu lăcomie de mâncare uitând cu totul de bunul nostru Dumnezeu. Luați învățătură din această comportare rea a cerșetorului și nu vă purtați ca el!

Lipsa de mulțumire față de Dumnezeu – iată un rău între oameni!

Rugăciunea de mulțumire înaintea mesei este mai mult decât un obicei; ea este o necesitate la care ne îndeamnă Dumnezeu prin Cuvântul Său. Este un lucru bun, mulțumirea la masă, sau este numai o tradiție? Să nu facem din obiceiurile bune o tradiție! În trecut, în multe familii era obișnuința ca înainte de masă să se mulțumească lui Dumnezeu (precum și la încheierea unei zile, a unei lucrări, în rezolvarea unei probleme sau chestiuni, mai mari sau mai mici, pentru orice izbândă).

Oamenii zilelor noastre gândesc (greșit) că ceea ce au pe masă este rodul muncii lor și că nu trebuie să mulțumească nimănui. Ei uită că Dumnezeu le dă sănătate și putere de muncă și că El lasă să crească tot ce ajunge pe masă.

Din El, prin El și pentru El sunt toate lucrurile. A lui să fie slava în veci! Amin. Romani, 11.36

*

NOTĂ: Text adaptat din Sămânța bună – GBV, Germany, www.gbv-dillenburg.de GBV România, contact@gbv.ro

George Danciu

Text adaptat după predica pastorului Nelu Urs  – Hickory, NC – 13 Mai 2012

„Aduceţi-vă aminte de nevasta lui Lot.” LUCA, 17.32

„Atunci Isus i-a zis: „O, femeie, mare este credinţa Ta; facă-ţi-se cum voieşti.” Şi fiica ei s-a tămăduit chiar în ceasul acela.”

                                                                                       MATEI, 15.28

NEVOIA DE MODELE

Oamenii își aleg diferite modele, dintre oamenii cunoscuți și care le-au atras privirea și s-au și bucurat de aprecierea lor, în  funcție de ceea ce au văzut sau ceea ce cred despre ele. Modelele, ipotetice sau nu, pot fi persoane publice, din artă  sau din sport, din sfera politică sau din mass-media, din mediul lor de instruire sau din societatea din care fac parte.

Însă, acum să supunem observării și analizei două mame celebre, femei din popoare diferite, dar care ne-au rămas ilustrate de Cuvântul Sfânt al lui Dumnezeu, Biblia, pentru lucrurile extraordinare pe care le-au făcut. Să le observăm în paralel, să vedem prin ce contrastează ele. Să vedem cum s-a putut întâmpla ca cineva să aibă toate premisele să-și atingă scopul vieții, și să n-o facă, iar altei persoane să-i stea toate lucrurile împotrivă, dar să reușească.

Nevasta lui Lot și Femeea cananeancă

1. Starea acestor mame, înainte de  a-L întâlni pe Domnul într-un mod decisiv

Există o dorință fierbinte pe care a pus-o Dumnezeu în fiecare femeie: aceea de a fi mamă. În mod natural, orice femeie are un extraordinar simț matern pe care Dumnezeu a hotărât să-l așeze în inima fiecărei mame.

„Poate o femeie să uite copilul pe care-l alăptează şi să n-aibă milă de rodul pântecelui ei? Dar chiar dacă l-ar uita, totuşi Eu nu te voi uita cu niciun chip: Iată că te-am săpat pe mâinile Mele, şi zidurile tale sunt totdeauna înaintea ochilor Mei!” (Isaia, 49.15-16)

Dumnezeu însă, nu ne uită, dar vedem că în zilele noastre sunt multe mame care nu doar că uită de copilul ei, dar nu-l iubește, nu-l hrănește și nu-l îngrijește și, sunt multe cazuri de  mame care-și ucid copiii! S-a denaturat mult natura umană, păcatul moștenit, dar  și întunerecul și păcatele în care trăiesc le-a degradat în asemenea măsură încât deseori omul își trădează condiția pentru care a fost creat de Dumnezeu.

(.) Pentru a ne putea apropia de femeia cananeancă, să vedem mai întâi, cine erau canaaniții? Erau  poporul din tara Canaan (promisă lui Avraam si urmașilor săi), iar Dumnezeu le zisese că trebuie să-i nimicească pe toți, însă Israel n-a făcut aceasta, din care cauză, în timp, au avut  mult de suferit din cauza lor. În Matei 15:21-28, apostolul  Matei descrie o familie care (într-un fel) nici nu trebuia  cel puțin să existe (o femeie și fiica ei, bolnavă, stăpânită de un demon). Femeia era din părţile Tirului şi ale Sidonului. Dintr-un mediu cumva obscur, poate chiar mai de jos decât samaritenii. Nimeni n-am dori, la prima vedere – să fim rude cu acești oameni, nici vorbă să ne dorim să-i avem de exemplu pentru viața noastră.

Dar Isus, după ce a vorbit cu fariseii despre datina bătrânilor, despre ce anume îl spurcă pe om (ceea ce le iese din gura și din inima lor: gândurile rele, uciderile, preacurviile, curviile, furtișagurile, mărturiile mincinoase, hulele) a plecat de acolo, S-a dus în părţile Tirului şi ale Sidonului.

În acele momente, Isus face un pas mare, plecând de lângă cei „sfinți” - farisei și cărturari -, ajungând aproape de nevoile celor cu faimă rea din acel ținut.

(..) Aduceţi-vă aminte de nevasta lui Lot. (Luca, 17.32), e atenționarea făcută de  Domnul Isus. Deci e foarte important să ne aducem aminte de nevasta lui Lot. Avraam plecase împreună cu Lot în țara Canaan, deci și nevasta lui Lot (Geneza, 12). Ea avusese parte de ceea ce marea parte a generației ei nu avusese: de oameni care nu doar că îl cunoșteau pe Dumnezeu, dar și umblau îndeaproape cu El (Avraam și, în parte, Lot) și a avut parte de revelații și descoperiri din partea Domnului. Atunci când Dumnezeu a dorit să nimicească Sodoma și Gomora, pentru că păcatele comise acolo erau nespus de mari, El a trimis acolo agenții Săi speciali, îngerii Lui, să-i scoată pe Lot și familia sa afară din cetate, deoarece acolo  Domnul va trimite foc și pucioasă. Nevasta lui Lot avea informațiile necesare despre cunoașterea lui Dumnezeu și ale planurilor Sale și a avut și un mare privilegiu să poată să umble în lumina călăuzirii lui Dumnezeu.

(.) Însă femeia cananeană a trăit și a crescut într-un mediu infect, întinat și bolnav, plin de întunerec spiritual și de lipsuri materiale.

Dar, cu toate acestea, ambele situații au ceva în comun: Domnul Isus sau îngerii Săi ajung și în acele locuri pline de istorie și învățăminte. Și aici ajungem și noi în situația de a ne pune o întrebare inevitabilă:

Câte ocazii de a îndrepta lucrurile și destinul însuși a avut parte fiecare dintre aceste două femei?

Nevasta lui Lot a avut multe oportunități de a alege pe deplin calea îngustă de a trăi în ascultare și părtășie cu Dumnezeu și a lăsa calea largă a lumii care duce la pierzare.

Pe de altă parte, femeia cananeancă nu a avut decât o singură ocazie, una singură, dar de care s-a ținut cu multă hotărâre. O, dacă ne-am veni cu toții în fire și am lua aminte la oportunități! Poate la rândul nostru, ni se va oferi doar o singură șansă, să nu scăpăm prilejul de a alege să ne punem toată nădejdea în Dumnezeu care nu disprețuiește un duh zdrobit și o inimă smerită. Și să ne grăbim să-i mulțumim pentru tot binele care zilnic ni-l acordă (sănătate, hrană, soare, lumină, apă, viață…).

2. Atitudinea acestor mame, în situații excepționale

„Şi iată că o femeie canaanită a venit din ţinuturile acelea şi a început să strige către El: „Ai milă de mine, Doamne, Fiul lui David! Fiica mea este muncită rău de un drac.”

„ Fiica mea este muncită rău de un drac.” Femeia avea într-adevăr o mare și extraordinară problemă. Ea n-avea cum să fie fericită. Când își vedea fetița în ce stare e, și inima ei  se chinuia groaznic. Se simțea cu inima frântă în două, pe când nevasta lui Lot s-a jucat mult timp cu harul lui Dumnezeu. Ea nu a luat în serios cuvântul Domnului. Probabil gândea sau zicea că sunt glume și exagerări de-ale pocăiților, pretențiile legii și poruncile lui Dumnezeu sunt prea de tot.

Aduceţi-vă aminte de nevasta lui Lot, spune Domnul. Ea a avut multe oprtunități de a fi pe placul lui Dumnezeu. Domnul le spune tuturor: : “Fiți sfinți, căci Eu sunt Sfânt.” “Dacă voiește cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea în fiecare zi și să Mă urmeze.”

Ea a avut ocazia să  învețe că Dumnezeu nu glumește, dar si ca cuvântul Său e adevărat, da, e da,  nu, e nu. Câte ocazii nu avusese ea să învețe că puterea lui Dumnezeu e mai mare și mai importantă decât orice bunăstare a lumii? Multe. A avut  ocazia să învețe că protecția și ocrotirea lui Dumnezeu e mai importantă decât orice altă securitate și siguranță oferită de mari bogății sau de un cont în bancă? Nenumărate ocazii, dar nu le-a acordat importanța cuvenită.

Însă această femeie canaanită, neînsemnată, comună celor mai mulți dintre oameni, ea are o singură ocazie „întâmplătoare”,  când Domnul Isus trece prin acele locuri ale Tirului și Sidonului. Într-un fel, probabil pentru această femeie fusese o mare surpriză să se afle în prezența lui Isus, pe de o parte. Dar pe de altă parte, Domnului  i se dusese peste tot vestea cum El merge din loc în loc propovăduind Evanghelia Împărăției lui Dumnezeu și cum El vindeca poporul de orice boală și  de orice neputință. Și e cât se poate de probabil că pentru necazul și durerea ei, ea L-a căutat cu multă grijă și ardoare pe Domnul Isus. Ea știa multe despre Isus, deoarece vorbește și i se adresează ca un teolog de mâna întâi: „Ai milă de mine, Doamne, Fiul lui David!”

De ce? Cum? Dumnezeu a pus în om gândul veșniciei, în el e un gol care nu poate fi umplut decât de Duhul Sfânt.

Atunci când ești disperat, când nu mai ai nici o soluție, începi să-L cauți pe cel care are soluție la orice problemă și necaz. Ea L-a căutat pe Dumnezeu, cuvintele ei reflectă aceasta și a aprofundat bine chestiunea credinței de care tot auzise de la o vreme. A știut că nu poate găsi soluția la problema ei în altă parte decât la Dumnezeu și a insistat.

(..) Nevasta lui Lot s-a lăfăit în ocazii și a tratat harul lui Dumnezeu ca pe ceva ieftin, nu l-a prețuit la adevărata sa valoare. A tratat prezența lui Dumnezeu și a îngerilor cu ușurătate. Și, cum se spune, ocaziile (ratate) se răzbună.

Ce model am prefera, pe care dintre aceste mame o apreciem, pe aceea care se joacă cu oportunitățile lui Dumnezeu, cu șansele acordate una după alta, sau pe aceasta care a avut o singură ocazie de a sta în prezența Domnului și s-a ținut tare de ea și a luptat din răsputeri, ieșind victorioasă?

Sunt mulți astăzi care cred că cel mai bun lucru pentru copiii lor e să-i ducă în Sodoma sau Gomora și să primească o educație extraordinară și în ton cu lumea, iar peste ani rezultatele negative nu vor întârzia să apară. Vor avea poate bani și poziție, poate, dar viața spirituală le va fi o ruină.

Dacă azi în America, 50 % din populație alege că sunt îndreptățite căsătoriile homosexuale, la ce ne putem aștepta în continuare de la marile metropole culturale? Nevasta lui Lot a împărtășit întrutotul dorinețe soțului de a ajunge în câmpia mănoasă a „civilizației”, și a trăit în “civilizație” la doi pași de homosexualii locului și a început să-i și placă acolo și încet-încet nu a mai auzit vocea Domnului care dorea să-i scoată de acolo la loc larg, la munte. Și, treptat-treptat, cuvintele sfinte ale lui Dumnezeu, pentru ea, au început să-și piardă din relevanță! Însă „Cuvântul lui Dumnezeu este viu şi lucrător, mai tăietor decât orice sabie cu două tăişuri: pătrunde până acolo că desparte sufletul şi duhul, încheieturile şi măduva, judecă simţirile şi gândurile inimii.” (Evrei, 4.12). Iar Dumnezeu ne cunoaște mai bine decât ne cunoaștem noi (Psalm, 139).

Mă rog Domnului ca nici o mamă din cele care ascultă acum mesajul sau care îl citesc, să nu scape nici o oportunitate de a sta în prezența Domnului și a mijloci pentru durerile și necazurile și problemele familiei ei. Este și va fi întotdeauna cel mai bun lucru care îl poate face o femeie (soție sau/și mamă), dacă ia în serios menirea ei și Gloria și Sfințenia Domnului Dumnezeu, și când știe că Din El, prin El și pentru El sunt toate lucrurile. A lui să fie slava în veci. Amin.

Cu durere trebuie să spun că astăzi sunt multe femei care își consumă din timpul ei, ba cu una, ba cu alta, fie cu treburile casei, fie la serialele TV sau în fața oglinzii aranjându-se și admirându-se, iar copiii rămân needucați. Sau și mai rău, în acești ani multe mame din România pleacă în Europa la muncă, iar copiii rămân nu doar fără o educație solidă, din familie, ci ei sunt pur si simplu terminați de dorul după mama și nu de puține ori se întâmplă adevărate tragedii în sufletul celor rămași acasă fără mama timp îndelungat. Și ceea ce câștigă la muncă în străinătate nu acoperă pierderile de morală,  de educație și de lipsă de părtășie și de dragoste de care sunt vitregite familiile lor.

(.) Însă, femeia canaanită știe prea bine care-i este durerea ei și cât de mare e! Și a început să strige către El: „Ai milă de mine, Doamne, Fiul lui David! Fiica mea este muncită rău de un drac.” Însă Domnul nu i-a răspuns nici un cuvânt. Ea însă a strigat insistent și nu s-a lăsat de Domnul. De această dată, surpriză: Şi ucenicii Lui s-au apropiat şi L-au rugat stăruitor: „Dă-i drumul, căci strigă după noi.” Traducerea ortodoxă folosește un cuvânt și mai exact la ceea ce spun ucenicii: Elibereaz-o! Ce frumos când doi sau trei se unesc să ceară un lucru, dacă-l cer cu credință, după voia Lui Dumnezeu le va fi dat. Ucenicilor le-a păsat de durererea femeii, au simțit cu ea, s-au unit cu ea în rugămintea ei. Au înțeles cât de importantă e cererea ei, iar Domnul o poate elibera, căci pentru El toate lucrurile sunt cu putință. Ei au lăsat mândria și deminitatea la o parte și nu s-au mai considerat în tabere diferite, au uitat de toate (când strigă un nenorocit Domnul aude) și au văzut doar atât: femeia și fetița au nevoie de mila Domnului Isus și L-au rugat s-o vindece! Însă Domnul Isus își proclamă Evanghelia în așa fel ca să aducă roade. El îi spune femeii (și ucenicilor) că a venit pentru oile pierdute ale casei lui Israel. Dar femeia e fermă pe poziție, smerită si credincioasa ea a venit şi I s-a închinat, zicând: „Doamne, ajută-mi!”

Domnul Isus nu cedează ușor, Evanghelia Sa nu e una ieftină, cum cred unii, și continuă s-o țină pe femeie încordată și foarte hotărâtă în cererea ei.  „Drept răspuns, El i-a zis: „Nu este bine să iei pâinea copiilor şi s-o arunci la căţei!”

Însă femeia, întărită de durerea ei, nu s-a descurajat, ci dimpotrivă,  plină de curaj și dragoste de mamă, îi dă dreptate Domnului. Ea s-a smerit și mai mult, pentru binele casei ei, strigând și cerând unui evreu, în public, s-o ajute. Domnul lasă impresia că o respinge, cel puțin pentru moment.  Însă ea e foarte hotărâtă să nu-și abandoneze cauza nobilă, îmbrăcând tot mai mult haina smereniei, podoaba de mare preț în ochii Domnului (1 Petru, 3.3-5). Dacă aceste vorbe, își zice ea, cam grele, vin de la Tine, le primesc fără cârtire!

„Da, Doamne”, a zis ea, „dar şi căţeii mănâncă firimiturile care cad de la masa stăpânilor lor.”

3. Sfârșitul încercării (deznodământul)

Domnul, când i-a vazut staruinta si smerenia ei, exemplare, a cedat, aprecindu-i credinta, insistenta,  întâmpinând-o cu un oftat, ca o descatusare  pentru momentele de  încordare  prin care a trebuit s-o treaca pe napastuita femeie: „O, femeie..”, cuvinte si gesturi de mare compasiune, de deplina întelegere si afectiune, care, practic, le putem percepe ca pe o lauda:

Atunci Isus i-a zis: „O, femeie, mare este credinta ta; faca-ti-se cum voiesti.” Si fiica ei s-a tamaduit chiar în ceasul acela.”

Un mare evanghelist, vorbind de o astfel de femeie, plina de credinta si de hotarâre,  ar fi spus: Dati-mi o asemenea femeie si voi schimba o natiune!

(.) Privim la aceasta femeie simpla, care porneste ca o persoana nongrata, cu un trecut obscur (mai ales în ovhii oamenilor), dar care într-o zi a avut sansa vietii si a fructificat-o din plin, obtinând aprecierea Domnului Isus!

Domnul prorocise ca pentru evrei, Împaratia lui Dumnezeu e la îndemâna, deoarece e poporul ales de El, ei au fagaduintele si din neamul lor sunt proorocii si Mesia, Mântuitorul, însa vor venii multi de la rasarit si de la apus si vor pune mâna pe împaratie, când vor da navala. Iar vamesii si prostituatele vor intra înaintea iudeilor în împaratie, caci acestia din urma vor accepta mai usor harul lui Dumnezeu, ca pe ceva de mare pret, cum si este. Glorie Domnului!

(..) În cetate, nevasta lui Lot îsi ducea viata ca o femeie respectabila, cu un sot care avea locul lui important la poarta cetatii si în economia societatii in care traia. Ce mai, ea era sotia unui om de vaza al acelui tinut. Ea avea planuri si vise pentru ea si familia ei. Dar Dumnezeu avea si El anumite gânduri si pretentii de la aceasta familie. El dorea sa-i izbaveasca din acel loc, dat spre nimicire cu foc si pucioasa din pricina faradelegilor locuitorilor.

Dintr-odata toate visele si planurile ei au cazut la pamânt, caci de la o vreme îsi cladise viata fara sa tina seama de voia Lui Dumnezeu, pe nisipurile miscatoare ale placerilor care izbesc ochii.

Desi ea începuse bine si ajunsese împreuna cu Lot si Avraam în Canaan, la chemarea lui Dumnezeu care avea un plan maret cu familia lui Avraam, Domnul venea acum cu judecata Sa asupra poporului din Sodoma si Gomora care traiau într-o imoralitate crasa.

Nimic nu este mai periculos decât un crestin lumesc, nepus deoparte de mersul lumii (Nu iubiti lumea si nici lucrurile din lume, suntem avertizati de apostolul Ioan). Dupa cum, la fel, nu este nimic mai periculos si nechibzuit decât o mama crestina lumeasca, formala, cu numele, dar nu si cu fapta si cu adevarul. Tocmai de asa ceva au nevoie copiii nostri, de o mama fireasca (nu duhovniceasca) pentru ca sa rateze startul împreuna cu Isus, în viata, si sa se alipeasca de placerile de-o clipa ale lumii acesteia în care traim. Asa a procedat sotia lui Lot, ea si-a maritat fetele bine, în lume, ginerii ei erau oameni importanti în Sodoma si Gomora, cu o cultura neduhovniceasca si care nu-i aduceau slava lui Dumnezeu.

Prin neascultarea ei, în care a persistat, si privind înapoi înspre placerile lumesti, care sunt judecate de Dumnezeu prin foc si pucioasa, nevasta lui Lot este imortalizata într-un stâlp de sare.

Ce ironie a sortii, Domnul zisese ucenicilor: Voi sunteti sarea pamântului si lumina lumii. Iar sotia lui Lot a ramas de pomina, dar în sens negativ, prefacuta fiind în sare, pentru vesnicie! Ea primeste acest semn peste veacuri, în timp ce femeia cananeana intra în galeria oamenilor credintei alaturi de acel sutas, dintre neamuri, care zisese Domnului: Zi doar un cuvânt si robul meu se va vindeca. Domnul a marturisit despre sutas, ca nici chiar în Israel n-a gasit o asemenea credinta. Iar femeii cananeene i s-a adresat asa: „O, femeie, mare este credinta ta; faca-ti-se cum voiesti.” Si fiica ei s-a tamaduit chiar în ceasul acela.”

4. Pe care dintre ele ai dori s-o ai ca model?

Una dintre femei, nevasta lui Lot, s-a remarcat prin neascultare si superficialitate, prin atasamentul ei fata de lumea materiala si oamenii ei.

Însa, cea de a doua femeie, e o adevarata mama, care se evidentiaza prin caracter si fermitate, smerenie si credinta. Ea intra în istorie ca un model pentru cei care doresc sa aiba trecere înaintea Domnului si sunt plini de credinta.

Doamne Dumnezeule, Te rugam, binevoieste a ne binecuvânta casele noastre în asa fel încât despre sotiile si mamele noastre, despre surorile noastre în credinta, sa se spuna ca sunt smerite si credincioase! Glorie și mărire Domnului! Amin.

Dan Bercian

Material preluat din radiounison.ro

„Lauda si închinare” este un concept mai nou folosit în bisericile evanghelice

Nu îl avem din Scriptura ci a aparut odata cu intrarea în bisericile evanghelice a unui nou mod de a se manifesta prin cântare a credinciosilor. Aparitia instrumentelor electronice (chitara, sintetizator, etc), a aparaturii de sonorizare si amplificare, a posibilitatilor de înregistrare si multiplicare, a favorizat larga raspândire a acestui fel de închinare. Daca suntem foarte atenti realizam ca fara contributia electronicii nu am fi avut azi ceea ce numim „lauda si închinare”. De fapt s-a produs o „explozie” a „laudei” aduse lui Dumnezeu prin cântare, ceva ce nu s-a mai întâmplat de-a lungul întregii istorii si, la prima vedere, s-ar parea ca este un lucru bun si de apreciat.
Adeptii acestui mod de închinare spun ca trebuie sa folosim orice mijloc pentru a aduce glorie lui Dumnezeu si ca în acest scop avem voie sa apelam la tot ce ne sta la îndemâna. Totusi, având în vedere faptul ca mii de ani oamenii s-au închinat lui Dumnezeu într-un anumit fel si ca Dumnezeu a primit lauda lor atunci când au fost îndeplinite conditiile cerute de El si ca nu sesizam nicaieri în Biblie o nemultumire a lui Dumnezeu în sensul ca, din punct de vedere muzical, al performantelor artistice, El ar vrea mai mult de la credinciosi, cred ca nu este gresit sa ne întrebam daca Dumnezeu este încântat de ceea ce se întâmpla sau cel putin aproba acest nou mod de închinare.

Ca sa putem face cât de cât lumina în aceasta privinta în ceea ce priveste lauda si închinarea care i se aduc lui Dumnezeu, este nevoie sa ne întoarcem în timp si sa cautam sa întelegem ce s-a întâmplat cu mult timp în urma în cer.

Sa începem cu întrebarea: Ce înseamna lauda si închinarea, dupa modelul cerului?

Din tot ceea ce gasim în Scripturi si din tot ceea ce putem întelege din contextul ei, chiar daca nu este afirmat explicit, realizam si suntem cu totii de acord ca centrul închinarii, Obiectul închinarii daca putem spune asa, era si este Dumnezeu. Îngerii si toate fapturile ceresti au adus si aduc glorie lui Dumnezeu pentru ceea ce este El. Sunt coplesiti de maretia Lui, de frumusetea Lui, de puterea Lui, de stralucirea Lui, de întelepciunea Lui, de tot ceea ce este El si cunostinta aceasta a Lui aduce fapturile ceresti în situatia sa se prabuseasca înaintea Lui si sa-I cânte cele mai frumoase cântari de lauda care pot exista. Nu Îi cânta ca sa-L multumeasca si sa-L faca pe Dumnezeu sa se bucure, sa fie fericit, ci ca sa recunoasca uimiti prin cântare cât este El de minunat! Cântarea si tot ceea ce înseamna închinare sunt de fapt o recunoastere a gloriei si maretiei Lui. În prezenta Lui fapturile ceresti nu pot face altceva decât sa-L laude. Fapturile ceresti nu-L lauda pentru un anumit interes pentru-ca nu este nici un interes. Nici ca aceste fapturi sa fie salvate pentru-ca nu au de la ce sa fie salvate si nici pentru a obtine aprecierea si bunavointa lui Dumnezeu pentru-ca ele au deja bunavointa si aprecierea Lui si nu le paste pericolul despartirii de El. Deci nu se închina ca ar avea un interes ci doar pentru ca sunt coplesite de splendoarea lui Dumnezeu. Probabil ca în prezenta lui Dumnezeu nu rezisti sa nu te închini, ai exploda sa nu te închini. Ceea ce emana din El aduce fapturile ceresti în starea normala de închinare. Deci tot ce fac fapturile ceresti fac pentru gloria lui Dumnezeu, fara de nici un interes. Apocalipsa capitolul 4:
8 „ Fiecare din aceste patru fapturi vii avea câte sase aripi, si erau pline cu ochi de jur împrejur si pe dinauntru. Zi si noapte, ziceau fara încetare: „Sfânt, Sfânt, Sfânt, este Domnul Dumnezeu, Cel Atotputernic, care era, care este, care vine!”
9  Când aceste fapturi vii aduceau slava, cinste si multumiri Celui ce sedea pe scaunul de domnie, si care este viu în vecii vecilor,
10  cei douazeci si patru de batrâni cadeau înaintea Celui ce sedea pe scaunul de domnie, si se închinau Celui ce este viu în vecii vecilor, îsi aruncau cununile înaintea scaunului de domnie, si ziceau:
11  „Vrednic esti Doamne si Dumnezeul nostru, sa primesti slava, cinstea si puterea, caci Tu ai facut toate lucrurile, si prin voia Ta stau în fiinta si au fost facute!”

Apocalipsa 4 este un model de închinare si ne arata ce se întâmpla acum în cer, cum se închina înaintea lui Dumnezeu fapturile ceresti.

Dar sa aruncam o privire spre noi si spre ceea ce se întâmpla astazi.
Paris Reidhead, în urma cu circa 50 de ani a avut o predica memorabila: „Zece sicli si o camasa”. În aceasta predica el insista supra faptului ca umanismul s-a infiltrat atât de adânc în bisericile evanghelice încât am ajuns ca tot ce facem sa facem pentru binele si fericirea omului si nu pentru gloria lui Dumnezeu. Mesajele si chemarea la pocainta sunt construite pentru fericirea omului. Se spune: „Vino la Hristos ca sa-ti fie bine. Ca sa ai sanatate, ca sa ai prieteni, ca sa ai pace si fericire, ca sa ai liniste, si chiar ca sa ai mântuire”. Aceasta însa este umanism. Adica binele si fericirea omului. Dumnezeu doreste ca totul sa se faca pentru gloria Lui. Cu alte cuvinte îndemnul pentru om ar fi: „Vino la Hristos pentru-ca asa vrea Dumnezeu si în felul acesta Numele Lui este glorificat!”. Si acest îndemn este în concordanta cu Biblia si cu atitudinea oamenilor care L-au cunoscut pe Dumnezeu cu adevarat. Apostolul Pavel spunea lamurit ca el nu mai traieste ci Hristos traieste în el. Ca el a murit pentru el si lume. Ca propovaduieste Evanghelia pentru gloria lui Dumnezeu si ca chiar convertirea pacatosilor este o lucrare care are ca scop glorificarea lui Dumnezeu, nu fericirea oamenilor. Dar umanismul a patruns în învatatura noastra si ne-am îndepartat de mult de la adevaratul scop al vietii noastre: glorificarea lui Dumnezeu.

Daca ne întoarcem la muzica de „lauda si închinare” va trebui sa recunoastem (ma adresez oamenilor sinceri care doresc sa se analizeze în lumina adevarului lui Dumnezeu) ca muzica din aceste zile este mai mult pentru bucuria noastra. Felul în care este gândita, posibilitatile tehnice care o fac deosebit de atractiva, elementele preluate din muzica lumii, etc., ne-au pus în fata un idol caruia nu putem sa rezistam sa nu i ne închinam. Nu spun ca asa este în totalitate dar cred ca în proportie covârsitoare crestinii se închina muzicii nu lui Dumnezeu. Muzica este obiectul bucuriei lor. Chiar daca spunem ca „toata gloria i se cuvine numai lui Dumnezeu” în realitate toata bucuria ni se cuvine noua, celor ce ne închinam. Dovada este si faptul ca am inventat cântari noi si mod nou de închinare, care seamana tot mai mult cu cele din lume, si ca ceea ce a fost valabil si bun înaintea lui Dumnezeu sute sau mii de ani, nu mai este bun pentru noi. Ne-am abatut atentia de la Dumnezeu spre închinare. Închinarea este importanta, forma ei, nu Dumnezeu. Daca veti cauta sa aflati veti putea descoperi ca marii scriitori de imnuri din timpul trezirilor care au avut loc în istoria lumii, aduceau glorie lui Dumnezeu exact asa cum se aduce glorie Lui în cer. Erau transformati de cunoasterea Lui, erau transformati prin Duhul Sfânt în fapturi ceresti care se prabuseau la picioarele lui Dumnezeu si din a caror inimi au tâsnit imnuri care si azi ating inimile adevaratilor închinatori. Sfintenia pe care au primit-o prin cunoasterea lui Hristos, înnoirea fapturilor lor, viata noua si umblarea în ascultare de Dumnezeu, tânjirea inimilor lor dupa o viata mai profunda cu Dumnezeu i-au transformat în închinatori adevarati. Nu muzica a facul lucrul acesta, ci viata noua din Dumnezeu. Muzica a venit ca o consecinta a vietilor schimbate. Pur si simplu nu puteau sta în prezenta lui Dumnezeu fara se se închine. Si închinarea nu înseamna doar muzica, dar acesta este un alt subiect.

Sa ne oprim putin si sa ne întoarcem din nou la începuturi, dupa ce Dumnezeu a creat fapturile ceresti. Cine s-a închinat lui Dumnezeu? Toate fapturile ceresti care erau în ascultare de Dumnezeu, cele sfinte. Sfintenia cerului si prezenta în cer erau conditii pentru închinare.

Dar a intervenit ceva la un moment dat. Lucifer s-a razvratit si a reusit sa însele multe alte fapturi ceresti si s-a pornit o revolta în cer. Imediat Dumnezeu a intervenit si toti razvratitii au fost alungati din locul prezentei lui Dumnezeu. Ce credeti ca s-a întâmplat atunci? Pe lânga alte consecinte, cu efecte dintre dele mai dezastruoase pentru acele fapturi, ele nu s-au mai închinat lui Dumnezeu. Nu se mai puteau închina lui Dumnezeu pentru-ca au fost izgonite din locul prezentei Lui. Înca o dovada a faptului ca adevarata închinare i se poate aduce lui Dumnezeu doar în prezenta Lui. Ca nu poate fi o închinare autentica fara sfintenie, fara o cunostinta reala a lui Dumnezeu, fara umblarea în ascultare de El, în supunere fata de El. Când toate acestea se întâmpla atunci închinarea vine spontan si nu muzica este bucuria omului ci Hristos, Dumnezeu.

Domnul Isus Hristos a venit pe acest pamânt pentru a-l pune pe om într-o relatie corecta cu Dumnezeu. Ne-a sfintit prin sângele Lui si în legatura cu acest aspect toti suntem de acord, dar a venit si ca sa fim schimbati si transformati dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu, aspect în care nu mai suntem cu totii de acord, pentru-ca viata pe care o traim nu dovedeste ca suntem fapturi noi. Prin urmare Domnul Isus a venit pentru a ne reda demnitatea de închinatori. Dar aceasta este doar pentru cei sfintiti de sângele Sau si pentru cei ce se lasa schimbati si transformati dupa chipul Lui. Atât timp cât chipul lumii este în noi nu putem fi închinatori adevarati pentru-ca nu suntem în prezenta lui Dumnezeu si închinarea numai aici poate avea loc: în prezenta Lui.

Este clar si evident ca traim vremurile din urma. Credinta celor mai multi se raceste. Bisericile sunt tot mai goale si credinciosii tot mai firesti. La fel cu cei ce le conduc. Si totusi niciodata nu a fost mai multa „lauda si închinare”, mai multa cântare la adresa lui Dumnezeu. Constatam ca azi se închina oricine si este primit oricine sa se închine, ba chiar sa conduca aceasta închinare, chiar daca în acele persoane nu sunt cunoscute semnele lucrarii lui Dumnezeu. Îi chemam pe toti sa cânte si sa se bucure pentru-ca Domnul este bun. Dar nu îi chemam la adevarata pocainta si transformare prin Duhul Sfânt, singura care poate da unui om statutul de închinator.

Satan este înselatorul. El nu se mai închina lui Dumnezeu si vrea închinarea pentru el. Totusi putini i-o aduc din convingere. Asa ca se multumeste sa-i faca pe oameni sa creada ca se închina cu adevarat. Si le da un surogat de închinare. Le atinge simturile si emotiile si le spune: „Este prezent Dumnezeu”. Dar Dumnezeu nu poate fi prezent decât în anumite conditii, am vorbit depre aceasta. El nu se schimba si nu este impresionat de muzica noastra. Dimpotriva. Iata ce le spunea celor din vremea prorocului Isaia:
Isaia 1:10 „ Ascultati cuvântul Domnului, capetenii ale Sodomei! Ia aminte la Legea Dumnezeului nostru, popor al Gomorei!
11  „Ce-Mi trebuie Mie multimea jertfelor voastre, zice Domnul. Sunt satul de arderile-de-tot ale berbecilor, si de grasimea viteilor; nu-Mi place sângele taurilor, oilor si tapilor.
12  Când veniti sa va înfatisati înaintea Mea, cine va cere astfel de lucruri, ca sa-Mi spurcati curtile?
13  Nu mai aduceti daruri de mâncare nefolositoare, caci Mi-e scârba de tamâie! Nu vreau luni noi, sabate si adunari de sarbatoare, nu pot sa vad nelegiuirea unita cu sarbatoarea!
14  Urasc lunile voastre cele noi si praznicele voastre; Mi-au ajuns o povara, nu le mai pot suferi.
15  Când va întindeti mâinile, Îmi întorc ochii de la voi; si ori cât de mult v-ati ruga, n-ascult: caci mâinile va sunt pline de sânge!”
16  „Spalati-va, deci, si curatiti-va! Luati dinaintea ochilor Mei faptele rele pe care le-ati facut! Încetati sa mai faceti raul!”

Poporului Sau chemat la sfintenie Dumnezeu i se adreseaza cu aceste cuvinte deosebit de aspre. Si în loc sa se bucure de cântecele lor Domnul este scârbit.

Adeptii noului mod de închinare sunt bucurosi sa citeze din Vechiul Testament atunci când nu gasesc acoperire în Noul Testament pentru felul în care se închina, desi noi suntem credinciosi ai Noului Legamânt. Vorbesc despre cântarea noua si toate instrumentele la care se face referinta în psalmi. Despre podoabele pe care sa ni le punem când venim înaintea Domnului si despre strigatele de bucurie. Dar nu am auzit niciodata sa citeze din Isaia capitolul 1. Si anume ca închinarea pe care o aducem Domnului în lipsa sfinteniei este o batjocura la adresa Numelui Sau si îi produce Domnului scârba.

O caracteristica a modului nou de închinare a vremurilor în care traim este tocmai aceasta: Se poate închina oricine si oricum. Adevarata închinare se masoara dupa decibeli si galagie, dupa dezmat si nu dupa sfintenie.

Ne amagim cu citatul din Matei 18:20 „ Caci acolo unde sunt doi sau trei adunati în Numele Meu, sunt si Eu în mijlocul lor.” Dar nu ne-am gândit niciodata ca într-o adunare de mii de oameni s-ar putea ca sa nu fie doi sau trei cu adevarat adunati în Numele Lui. Ca a chema Numele Lui de pe buze nesfinte si din inimi murdare nu are nici o valoare. Sau chiar daca sunt doi sau trei nu ne-am întrebat ce face Dumnezeu daca restul sunt uniti într-un duh firesc sau dracesc de închinare? Mai vine El si atunci? Sau le cere celor doi sau trei sa se desparta de un loc unde se aduce pe altar foc strain? Prea putin ne aducem aminte de cuvintele apostolului Pavel din 1 Corinteni capitolul 5:
9  „V-am scris în epistola mea sa n-aveti nici o legatura cu curvarii.
10  Însa n-am înteles cu curvarii lumii acesteia sau cu cei lacomi de bani sau cu cei hrapareti sau cu cei ce se închina la idoli, fiindca atunci ar trebui sa iesiti din lume.
11  Ci v-am scris sa n-aveti nici un fel de legaturi cu vreunul care, macar ca îsi zice „frate” totusi este curvar sau lacom de bani sau închinator la idoli sau defaimator sau betiv sau hraparet; cu un astfel de om nu trebuie nici sa mâncati.
12  În adevar, ce am eu sa judec pe cei de afara? Nu este datoria voastra sa judecati pe cei dinauntru?
13  cât despre cei de afara, îi judeca Dumnezeu. Dati afara, deci, din mijlocul vostru pe raul acela.”

Apostolul Pavel spune lamurit ca nu putem sta în partasie cu oricine si ca în anumite circumstante trebuie sa fie o despartire. Dar noi am batut atît de multa moneda pe principiul dragostei si diavolul a reusit sa se foloseasca si de acest lucru bun ca sa ne însele, încât am înteles dragostea ca pe o acceptare a tuturor, indiferent cum sunt si cum traiesc. Ceea ce este gresit si deosebit de daunator.

Sunt apoi unele adunari în care acest mod nou de închinare nu este acceptat. Credinciosii din aceste adunari au hotarât ca ei se vor închina în felul în care s-au închinat bunicii si parintii lor. Ca vor cânta cântarile din „Harfa”. Ma aflam odata la o adunare unde erau credinciosi din mai multe confesiuni si un credincios de orientare carismatica, dupa ce am vorbit cu el despre lauda si închinare, ma întreaba contrariat: „Dar voi cântati cântarile din Harfa?”. Pentru el acest lucru era de neimaginat în vremurile noastre.

Îmi plac cântarile vechi, tot mai mult cu fiecare zi care trece, dar nu aceasta este problema sau nu aici se afla raspunsul.

Asa cum spuneam sunt unii conservatori care vor sa mearga doar pe directia aceasta, mai veche ca forma a închinarii, si chiar se considera superiori celorlalti si mai sfinti, pentru-ca nu accepta modul nou de închinare. Dar si pentru ei ca închinatori regulile sunt aceleasi pe care le-am enumerat. O fata posomorâta si o îmbracaminte cernita, un stil de a cânta care te trimite cu gândul mai degraba la o liturghie decât la prezenta lui Dumnezeu nu înseamna ca vor fi benefice pentru cei ce au hotarât sa se închine în felul acesta. Dumnezeu nu coboara în adunare doar pentru-ca se cânta fara instrumente sau numai cu anumite instrumente, sau pentru orice alt motiv exterior. Dumnezeu coboara doar daca gaseste inimi de închinatori autentici.

Daca în anumite adunari prezenta lui Dumnezeu este înlocuita cu mult zgomot si unii care nu au discernamânt chiar cred ca zgomotul si dezmatul indica prezenta lui Dumnezeu, în alte adunari linistea totala si lipsa oricarei emotii, liniste care merge pâna la somnolenta si apatie, îi face si pe acei credinciosi sa creada ca Dumnezeu este cu ei. Si unii si altii se înseala.

Am cunoscut ambele fatete de-a lungul umblarii mele pe calea credintei. Am vazut cum cântari vechi aduc lacrimi de bucurie si de pocainta atunci când sunt cântate de inimi noi. Si de asemenea am vazut ca atunci când inimile se împietresc si devin tot mai rezistente la cercetarea Duhului Sfânt, cântarile vechi nu mai ajuta la nimic si atunci apelam la cântari noi, care sa ne provoace emotii si în felul acesta sa ajungem sa credem ca ne închinam.

De fapt cred ca tocmai de aceea este explozia aceasta de muzica noua în vremurile noastre. Pentru-ca am renuntat la calea sfinteniei, nu mai suntem în prezenta lui Dumnezeu, nu Îl mai cunoastem pe El si nu mai primim de la El harul închinarii în duh si în adevar. Si solutia pe care o gasim este sa ne coasem haine din frunze de pom ca sa ne acoperim goliciunea: muzica de lauda si închinare. Cu cât mai mult pacat cu atât mai multa închinare falsa. Diavolul îsi ofera nemijlocit suportul pentru-ca stie ca în felul acesta îi va însela pe oameni si-i va trimite în iad. Îmi spunea zilele acestea un om al lui Dumnezeu urmatoarele: „Oamenii nu merg în iad doar datorita necredintei ci si datorita credintelor false. Tot mai prezente astazi în asa numita lume crestina”.

Este clar si evident ca azi Dumnezeu nu este centrul închinarii ci este doar un pretext pentru ca noi sa ne simtim bine. Tineri si nu numai, alearga ca bezmetici pe la tot felul de întâlniri ca sa se simta bine, sa asculte o muzica „tare”, dar viata lor fireasca dovedeste de fapt carui domn apartin si cui se închina cu adevarat. Trebuie sa ajungem în prezenta lui Dumnezeu dar în prezenta Lui nu se poate ajunge oricum, cântând o cântare, rostind o fraza sau o rugaciune tip, nici macar invocând Numele lui Isus, pentru-ca El cunoaste inima omului care este nespus de rea si înselatoare si nu raspunde oricarui apel. Isus nu este o servitoare care vine la mofturile stapânului sau si pleaca când stapânul are ceva mai bun de facut. El este Stapânul! Si totusi multi dintre credinciosi se comporta cu El ca si cu o servitoare: îl cheama când au nevoie dar apoi Îl neglijeaza complet. Toata saptamâna pot fara El, se bucura de lucrurile lumesti si duminica, subit, nu mai pot de bucurie sfânta si Îl cheama sa fie prezent la închinare. Îi cânta pentru-ca El sa coboare în adunare nu Îi cânta pentru-ca El este în adunare. Cântarile si rugaciunile devin mijloace de constrângere a lui Dumnezeu de a coborâ în mijlocul poporului Sau. La fel ca incantatiile proorocilor lui Baal care au cântat si s-au rugat pâna au aiurit dar fara de folos. Dumnezeul nostru nu este surd si nu asteapta sa Îi cântam zece cântari ca sa coboare între noi. El nu se lasa rugat de adevaratii închinatori pentru-ca El este în acesti închinatori care Îl poarta tot timpul cu ei. Este un nonsens sa spui: „Coboara Doamne Isuse!” daca Isus este deja în inima ta. Sau daca nu este pentru-ca nu ai vrut sa umbli cu El nu are rost sa Îi cânti si sa Îl chemi la bucurie ci trebuie sa te pocaiesti de necredinta ta si aceasta nu o poti face batând din palme si dansând ci pe genunchi si cu lacrimi.

Nimeni nu se poate închina lui Dumnezeu daca nu-L cauta din toata inima, daca nu-L cunoaste cu adevarat si daca nu sta tot timpul în prezenta Lui. Doar o constientizare a ceea ce înseamna El, locuirea în prezenta Lui, ne va transforma în închinatori adevarati.

Noi nu trebuie sa cautam închinarea, asa cum se întâmpla azi, ci trebuie sa-L cautam pe Dumnezeu. Aceasta face toata diferenta. Lauda si închinare nu înseamna muzica, ci a fi în prezenta lui Dumnezeu.

Din felul în care Domnul Isus si-a învatat ucenicii sa se roage, daca suntem atenti, putem întelege cum doreste El sa fie închinarea pe care i-o aducem. Luca 11:2  „El le-a zis: „Când va rugati, sa ziceti: Tatal nostru care esti în ceruri! Sfinteasca-se Numele Tau; vie Împaratia Ta; faca-se voia Ta, precum în cer, asa si pe pamânt.”

Închinare „precum în cer”. Dar nu te poti închina „precum în cer” decât daca esti în locurile ceresti, cu Hristos. Nicidecum daca te afli în locurile de jos ale pacatului si firii pamântesti.
Efeseni 2:6  „El ne-a înviat împreuna, si ne-a pus sa sedem împreuna în locurile ceresti, în Hristos Isus.” Dumnezeu nu doar ne-a înviat asa cum ne place noua sa spunem ci apoi ne-a pus sa sedem în locurile ceresti, cu Hristos, adica sa locuim acolo tot timpul. Acestia sunt adevaratii închinatori.

Foarte multi credinciosi sunt ca si Satan din cartea Iov. Satan se mai înfatiseaza din când în când înaintea lui Dumnezeu si mai discuta cu Dumnezeu. Dar locul lui nu este în cer si nu se mai bucura de cer, nu se mai închina, ci are cu totul alte treburi prin cer, treburi care nu au nimic de-a face cu sfintenia. Ocupatia lui principala este acum pamântul pe care a fost alungat. Dar despre aceasta nu se prea vorbeste astazi prin adunari. Suntem foarte ocupati cu „lauda si închinarea”. Si ne folosim de cuvintele Domnului Isus din Ioan 4:23 „ Dar vine ceasul, si acum a si venit, când închinatorii adevarati se vor închina Tatalui în duh si în adevar; fiindca astfel de închinatori doreste si Tatal.” Foarte mult se vorbeste azi despre închinarea prin Duhul Sfânt si adeptii felului modern de închinare confunda emotiile sufletesti cu bucuria prin Duhul, dar despre adevar si ramânerea în el, prin ascultarea de Dumnezeu si sfintenie nu se mai aminteste aproape deloc. Ori fara adevar, fara sfintenie, fara smerenie, fara ascultare de Dumnezeu, nu este Dumnezeu si prin urmare nu ai la ce sa te închini. Numai daca nu îti construiesti un idol si apoi te scoli sa cânti si sa joci în jurul lui.

]]> http://armoniamagazineusa.com/2012/05/12/ne-inchinam-lui-dumnezeu-sau-ne-cantam-noua/feed/ 0 georgedanciu Grup de cântare http://armoniamagazineusa.com/2012/05/08/drumul-zilei-catre/ http://armoniamagazineusa.com/2012/05/08/drumul-zilei-catre/#comments Tue, 08 May 2012 14:38:10 +0000 editor http://armoniamagazineusa.com/?p=10583 Continue reading »

ÎMPĂRĂȚIA LUI DUMNEZEU

George Danciu

„Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui, şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra. ” Evanghelia MATEI, 6.33

„Cine păcătuieşte este de la diavolul, căci diavolul păcătuieşte de la început. Fiul lui Dumnezeu S-a arătat ca să nimicească lucrările diavolului. ”  1 Ioan, 3.8

.

Motivație și conștiință

Aproape în fiecare secundă în lume se produc accidente de circulație auto. E drept, cel mai adesea acestea sunt ușoare fără urmări importante, însă multe dintre ele sunt foarte grave implicând victime omenești.

În ce mă privește, am avut câteva evenimente de acest fel, toate ușoare. Unul sau două din cauza condițiilor speciale pe timp de iarnă, altele datorită neadaptării vitezei de circulație la condițiile de trafic, altele, din cauza lipsei unei vizibilități corespunzătoare spațiului de manevră.

Odată răul produs, nu mai ai nimic de făcut decât să suporți consecințele, iar pagubele sunt adesea irecuperabile (de timp, de ordin material sau spiritual).

Însă, atunci când pagubele sunt omenești, nu doar că nimic nu mai poate ajuta sau compensa pierderile produse, urmările dezastrului sunt de neconceput.

În astfel de cazuri, inima și sufletul ceui implicat e foarte mult încercată de un profund sentiment de neputință, de nimicnicie, de gol sufletesc, când parcă întreaga-i ființă strigă disperată către el însuși și către Cineva nevăzut (și, poate, chiar neidentificat) de la care așteaptă o minune imensă:

„O, Doamne, cât de mult aș vrea să pot da timpul înapoi, să o iau de la capăt, să pot fi mai chibzuit și să evit această încercare nefastă și atât de dureroasă. Doamne, ai milă, ajută-mă!”

Fiecare om este lansat în acestă lume într-o călătorie (un timp limitat, măsurat în ani), cu vehiculul numit viață, în care dacă nu e suficient de vigilent și de chibzuit e foarte probabil, nu doar să  se accidenteze iremediabil, ci să nu-și realizeze scopul pentru care a fost creat de Dumnezeu (de a-i da cinstea care i se cuvine și de a ajunge lângă El în veșnicie).

„Isus i-a răspuns: „Adevărat, adevărat îţi spun că, dacă nu se naşte cineva din apă şi din Duh, nu poate să intre în Împărăţia lui Dumnezeu. Ce este născut din carne este carne, şi ce este născut din Duh este duh. Nu te mira că ţi-am zis: „Trebuie să vă naşteţi din nou.”

„Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică.” (IOAN, 3.5-7; 16)

***

IEȘIREA DIN ROBIE – Calea și prețul eliberării

„… Evanghelia Împărăţiei lui Dumnezeu se propovăduieşte; şi fiecare, ca să intre în ea, dă năvală. ” (Luca, 16.16)

Isus, venind din Cer de la Tatăl, ce credeți că a dorit să ne prezinte în mod special?

El  ne-a vorbit despre Împărăția lui Dumnezeu, dar și despre Dumnezeu. Acest fapt este cât se poate de normal, întrucât El  venea din Împărăția lui Dumnezeu unde fusese la sânul Tatălui, de aceea a și  arătat contrastul dintre împărăția lumii acesteia și Împărăția lui Dumnezeu. Prima e caracterizată de întunerec și minciună, de ură și lupte, cealaltă,  de lumină și de adevăr,  de iubire, de pace și de armonie.

Cuvântul cheie al propovăduirii lui Isus este Împărăția lui Dumnezeu, cheie care ne e si nouă de mare folos și  trebuie deci să ne intereseze mult.

Omu Isus  -  beneficiile extraordinare realizate de El pentru omenire

„Dumnezeu a zis: „Să facem om după chipul Nostru, după asemănarea Noastră” (Geneza, 1.26 a)

Dumnezeu avea în Sfânta Treime o relație de părtășie exemplară cu Fiul și cu Duhul Sfânt. Apostolul Ioan în Evanghlie aduce informații în acest sens prin ceea ce mărturisește Domnul Isus.

Tatăl, dă totul pentru Fiu, îl iubește nespus de mult  și  se delectează de ceea ce face Fiul.

Fiul, face numai ce-i dă Tatăl să facă, numai ceea ce vede pe Tatăl făcând, El împlinește doar voia Tatălui. El trăiește în ascultare de Tatăl, plăcerea lui e să-L preamărească pe Tatăl și  pe Tatăl îl proclamă.

Fiul și Tatăl fac totul prin Duhul Sfânt. Duhul Sfânt, îi prezintă și-i onorează pe Tatăl și pe Fiul. Duhul zice: Dați cinste lui Dumnezeu (Tatăl),  și,  dați cinste Fiului!

Fiecare persoană din Sfânta Treime trăiește pentru ceilalți doi, îi iubește și-i onorează, nu se laudă pe Sine, obiectivul Său e acela de a-i înălța pe ceilalți.

Gândirea lui DUMNEZEU (Sfânta Treime) a fost aceea de a mai face și alte persoane asemenea lor pentru a se bucura împreună, a lărgi sfera acestei părtășii frumoase și, în consecință, l-a creat pe Adam (om), apoi pe Eva și pe cei care au urmat.

***

„M-am uitat în timpul vedeniilor mele de noapte şi iată că pe norii cerurilor a venit unul ca un fiu al omului; a înaintat spre Cel Îmbătrânit de zile şi a fost adus înaintea Lui. I s-a dat stăpânire, slavă şi putere împărătească, pentru ca să-I slujească toate popoarele, neamurile şi oamenii de toate limbile. Stăpânirea Lui este o stăpânire veşnică şi nu va trece nicidecum, şi Împărăţia Lui nu va fi nimicită niciodată.” (Daniel, 7.13-14)

Isus a coborât de la Tatăl, din Împărăția lui Dumnezeu, să împlinească voia Tatălui.

Creator Atotputernic, Fiul S-a întrupat ca om în copilul Isus, a intrat în lumea noastră prin trupul fecioarei Maria care a fost umbrită de Sfântul Duh. De ce? Pentru a face posibilă revenirea omului la condiția sa inițială, eliberându-l din robia păcatului și a Diavolului (care este tatăl minciunii).

„De aceea vă pregătesc Împărăţia, după cum Tatăl Meu Mi-a pregătit-o Mie, ca să mâncaţi şi să beţi la masa Mea în Împărăţia Mea..” (Luca, 22.29-30a)

În originalul din limba greacă, aceste vorbe Isus le-a spus cam așa: Mă leg cu legământ să vă dau Împărăția Mea.

Spre sfârșitul lucrării Sale, Isus a fost luat cu apăsare de  ura mai marilor preoți:

„Marele preot s-a sculat în picioare şi I-a zis: „Nu răspunzi nimic? Ce mărturisesc aceştia împotriva Ta?” Isus tăcea. Şi marele preot a luat cuvântul şi I-a zis: „Te jur, pe Dumnezeul cel Viu, să ne spui dacă eşti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu.” „Da”, i-a răspuns Isus, „sunt! Ba mai mult, vă spun că de acum încolo veţi vedea pe Fiul omului şezând la dreapta puterii lui Dumnezeu şi venind pe norii cerului.” (Matei, 26.63-64)

„Iată Eu stau la uşă şi bat. Dacă aude cineva glasul Meu şi deschide uşa, voi intra la el, voi cina cu el, şi el cu Mine. Celui ce va birui îi voi da să şadă cu Mine pe scaunul Meu de domnie, după cum şi Eu am biruit şi am şezut cu Tatăl Meu pe scaunul Lui de domnie.” (Apocalipsa, 3.21)

La înălțare, Isus a zis ucenicilor Săi:

„El le-a răspuns: „Nu este treaba voastră să ştiţi vremurile sau soroacele; pe acestea Tatăl le-a păstrat sub stăpânirea Sa.Ci voi veţi primi o putere, când Se va coborî Duhul Sfânt peste voi, şi-Mi veţi fi martori în Ierusalim, în toată Iudeea, în Samaria şi până la marginile pământului.” (Apocalipsa, 3.21)

Petru, în predica de la Rusalii, a spus:

„Bărbaţi israeliţi, ascultaţi cuvintele acestea! Pe Isus din Nazaret, Om adeverit de Dumnezeu înaintea voastră prin minunile, semnele şi lucrările pline de putere pe care le-a făcut Dumnezeu prin El în mijlocul vostru, după cum bine ştiţi; pe Omul acesta, dat în mâinile voastre, după sfatul hotărât şi după ştiinţa mai dinainte a lui Dumnezeu, voi L-aţi răstignit şi L-aţi omorât prin mâna celor fărădelege. Dar Dumnezeu L-a înviat, dezlegându-I legăturile morţii, pentru că nu era cu putinţă să fie ţinut de ea. (…) Dumnezeu a înviat pe acest Isus, şi noi toţi suntem martori ai Lui.” (Fapte, 2.22-24; 32)

Pavel, vorbind despre înviere și despre Împărăție, vorbește corintenilor astfel:

„Şi, după cum toţi mor în Adam, tot aşa, toţi vor învia în Hristos; dar fiecare la rândul cetei lui. Hristos este cel dintâi rod; apoi, la venirea Lui, cei ce sunt ai lui Hristos. În urmă, va veni sfârşitul, când El va da Împărăţia în mâinile lui Dumnezeu Tatăl, după ce va fi nimicit orice domnie, orice stăpânire şi orice putere.

Căci trebuie ca El să împărăţească până va pune pe toţi vrăjmaşii sub picioarele Sale. Vrăjmaşul cel din urmă, care va fi nimicit, va fi moartea. Dumnezeu, în adevăr, „a pus totul sub picioarele Lui”. Dar când zice că totul I-a fost supus, se înţelege că afară de Cel ce I-a supus totul. Şi când toate lucrurile Îi vor fi supuse, atunci chiar şi Fiul Se va supune Celui ce I-a supus toate lucrurile, pentru ca Dumnezeu să fie totul în toţi.”(1 Cor., 15.22-28)

Vă aduceți aminte ce a spus Toma când L-a recunoscut pe Isus, Cel Înviat? „Domnul meu și Dumnezel meu! “

Iar Domnul Isus, cel Înviat a zis le-a zis femeilor cărora li S-a arătat, să ducă vestea și celorlalți ucenici, numindu-i „fratii Mei” :

„Nu vă temeţi; duceţi-vă de spuneţi fraţilor Mei să meargă în Galileea: acolo Mă vor vedea.” (Matei, 28.10)

Noi Îl numim „Domnul meu și Dumnezel meu! “, iar El ne spune „fratii Mei”! Glorie Domnului!

Regele Isus și supușii Săi, „fratii Lui”, sunt pregătiți pentru a popula Împărăția lui Dumnezeu. El a venit să ne învețe cum să trăim sub autoritatea Lui.

Pe drumul Damascului Pavel s-a întâlnit cu Maiestatea Sa Regele Isus și  o lumină puternică l-a trântit la pământ, iar Pavel, dupa primele reprosuri din partea Domnului, a primit din partea Domnului si o poruncă clară:

„ Şi Domnul a zis: „Eu sunt Isus pe care-L prigoneşti. Dar scoală-te şi stai în picioare; căci M-am arătat ţie, ca să te pun slujitor şi martor atât al lucrurilor pe care le-ai văzut, cât şi al lucrurilor pe care Mă vei vedea făcându-le.Te-am ales din mijlocul norodului acestuia şi din mijlocul Neamurilor la care te trimit, ca să le deschizi ochii, să se întoarcă de la întuneric la lumină, şi de sub puterea Satanei la Dumnezeu; şi să primească, prin credinţa în Mine, iertare de păcate şi moştenirea împreună cu cei sfinţiţi.” (FAPTE; 26.15-18)

Dar cum să facă lucrarea? Propovădiund crucea lui Isus:

„Căci Fiul omului n-a venit să I se slujească, ci El să slujească şi să-Şi dea viaţa răscumpărare pentru mulţi!” (Marcu, 10.45)

În acea vreme jumătate din populație erau sclavi. Evreii așteptau un eliberator care să plătească prețul răscumpărării și să audă sentința mult dorită:

“Te-am cumpărat ca să te fac liber. Ești liber!”

„Nu ştiţi că, dacă vă daţi robi cuiva, ca să-l ascultaţi, sunteţi robii aceluia de care ascultaţi, fie că este vorba de păcat, care duce la moarte, fie că este vorba de ascultare, care duce la neprihănire?” (Romani, 6.16)

Isus, era asemeni Tatălui, făcea ce a fost învățat, exercita mandatul pentru care venise în lume.

Satana e tatăl minciunii (Ioan, 8.44) și adepții minciunii îl au de tată pe el, conform celor spuse de Isus. (Ioan, 8.30-47).

Cine minte (ca stare normală) este fără îndoială fiu al celui rău (diavolul). Satana a intrat în Iuda, vânzătorul (Luca 22.3), dar a intrat și în Anania și Safira (Fapte, 5.3) când le-a umplut inima ca să mintă!

În aceste condiții, Satana are Certificat de proprietate asupra mincinoșilor. Însă, pentru credincioșii autentici,  prin lucrarea Sa de la Cruce, Isus „A şters zapisul cu poruncile lui, care stătea împotriva noastră şi ne era potrivnic, şi l-a nimicit, pironindu-l pe cruce.” (Coloseni, 2.14)

Prin Jertfa sa de la cruce, Isus realizează două chestiuni jurice majore:

1. Domnul Isus, îl dezarmează pe diavol, anulează certificatul de proprietate asupra noastră (a celor care acceptă nașterea din nou, prin credință și pocăință, prin Duhul Sfânt și Cuvântul biblic – Romani, 10.9-10)

2. Ne justifică înaintea lui Dumnezeu. Căci plata păcatului, e moartea. Dar darul fără plată e viața veșnică în Isus Hristos. (Romani, 6.23)

Și, cum spune apostolul Pavel: „Dumnezeu era în Hristos, împăcând lumea cu Sine.” (2 Cor., 5.19).

S-a pedepsit pe Sine, a luat pedeapsa asupra Sa, a plătit El tot, îi aparțin Lui cei ce au credință (și faptele credinței). Crucea lui (ce S-a făcut acolo) ne ajută să trecem în cealaltă Împărație, din împărăția întunerecului, putem fi strămutați în Împărăția dragostei Fiului Său! Glorie Domnului!

Se întâmplă, simultan, două lucruri: Satana nu ne lasă să ne dezlipim din stăpânirea sa, ne amăgește și ne subjugă cum se pricepe mai bine, iar pe de altă parte, Dumnezeu abia așteaptă să mă primească (Ioan, 3.16).

Sau, altfel spus, Satana nu mă mai poate ținea în robia sa, iar Dumnezeu S-a făcut cale și trup pentru mine.

„El ne-a izbăvit de sub puterea întunericului şi ne-a strămutat în Împărăţia Fiului dragostei Lui, în care avem răscumpărarea, prin sângele Lui, iertarea păcatelor.” (Coloseni, 1.13-14)

Prin Crucea Sa, transferul se face direct dintr-o împărăție într-alta, incluzând desigur și nașterea din nou (pocăința). Prin botezul, care urmează, în apă, mărturisesc cugetul curățit și faptul că sunt angajat în Școala lui Isus, în Școala Împărăției lui Dumnezeu.

Acum învăț, de pe acum, să fiu și eu asemeni Fiului lui Dumnezeu, blând și smerit cu inima. Să-mi iubesc aproapele, să fiu plin de milă și de bunătate.

De aceea prioritatea omului este  expusă de Domnul Isus în predica de pe Munte:

„Nu vă îngrijoraţi, dar, zicând: „Ce vom mânca?” sau: „Ce vom bea?” sau: „Cu ce ne vom îmbrăca?” Fiindcă toate aceste lucruri Neamurile le caută. Tatăl vostru cel ceresc ştie că aveţi trebuinţă de ele.

Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui, şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra.” (MATEI, 6.31-33)

(Articol inspirat de mesajul din predica pastorului Iosif Țon, din data de 6 Mai 2012, ținut la Biserica Penticostală Nr. 1 din Dej  – pastor Romi Mocanu)

]]>

Aşa vorbeşte Domnul: „Înţeleptul să nu se laude cu înţelepciunea lui, cel tare să nu se laude cu tăria lui, bogatul să nu se laude cu bogăţia lui. Ci cel ce se laudă să se laude că are pricepere şi că Mă cunoaşte, că ştie că Eu sunt Domnul care fac milă, judecată şi dreptate pe pământ! Căci în acestea găsesc plăcere Eu, zice Domnul.”

                                                                                                 IEREMIA, 9.23-24

Nebunul zice în inima lui: „Nu este Dumnezeu!”

                                                                  PSALM, 14.1

 .

Ideile ateilor, preconcepute –

fără cercetare, analiză sau experimentare

.

ATEII: „CRED” FĂRĂ A CERCETA!

“Nebunul zice în inima lui: „Nu este Dumnezeu!” S-au stricat oamenii, fac fapte urâte; nu este niciunul care să facă binele. Domnul Se uită de la înălţimea cerurilor peste fiii oamenilor, să vadă de este vreunul care să aibă pricepere şi care să caute pe Dumnezeu. Dar toţi s-au rătăcit, toţi s-au dovedit nişte netrebnici; nu este niciunul care să facă binele, niciunul măcar. Şi-au pierdut mintea toţi cei ce săvârşesc fărădelegea, de mănâncă pe poporul Meu cum mănâncă pâinea, şi nu cheamă pe Domnul? Ei vor tremura de spaimă, când Se va arăta Dumnezeu în mijlocul neamului neprihănit. Râdeţi voi de nădejdea celui nenorocit…, dar scăparea lui este Domnul. O! de ar porni din Sion izbăvirea lui Israel!… Când va întoarce Domnul înapoi pe prinşii de război ai poporului Său, Iacov se va înveseli, şi Israel se va bucura.”   Psalm 14

Cu ce se laudă omul? Cu orice, numai cu Dumnezeu nu!

Dar, dta, cu ce te lauzi? Puțini știu însă că practic nu au cu se lăuda, căci tot ce au,  au primit de la Dumnezeu, la crearea lor, prin naștere, toate abilitățile care le dau un sentiment de superioritate, sunt un dar apriori de la Dumnezeu. Fără merite, ca să nu se laude nimeni, prin har divin!

Și încă două observații. Prima, e aceea a lui Constantin Noica care zice: Nu te lăuda cu frumusețea limbii (române) dacă nu cunoști și alte limbii. El spunea că era de notorietate faptul că românilor nu le era dragă limba rusă, din cauza epocii de tristă amintire, dar deoarece n-avea ceva mai bun de făcut, în pușcărie, a învățat limba rusă. Și a constatat că limba rusă ar fi chiar foarte plăcută, deoarece pe unele cuvinte accentul cade pe silaba a patra. Și eu o găsesc melodioasă, plăcută în cântece.

Ca să ne definim punctul de vedere trebuie să ne raportăm la ceva stabil, neschimbător. Trebuie să ne raportăm la adevăr, la ceea ce este imuabil. Dumnezeu și adevărul Său, Isus Hristos și Cuvântul Sfânt, sunt același ieri și azi și în veci.

***

Psalmul 14 ne arată cum gândesc ateii

De atei vorebește însă și Psalmii 10 și 12. Acești psalmi ilustrează imaginea vie a atitudinii lor mândre, caracterizați fiind ca nelegiuiţi (10). Cuvintele lor sunt înșelătoare (12), iar faptele lor sunt corupte (14).

Ce sunt ateii, vine din aroganța şi ignoranță lor, din credinţa că “nu este Dumnezeu.”

„Cel rău, în mândria lui, urmăreşte pe cei nenorociţi, şi ei cad jertfă curselor urzite de el. Căci cel rău se făleşte cu pofta lui, iar răpitorul batjocoreşte şi nesocoteşte pe Domnul. Cel rău zice cu trufie: „Nu pedepseşte Domnul! Nu este Dumnezeu!” Iată toate gândurile lui. Treburile îi merg bine în orice vreme; judecăţile Tale sunt prea înalte pentru el, ca să le poată vedea, şi suflă cu dispreţ împotriva tuturor potrivnicilor lui. El zice în inima lui: „Nu mă clatin, în veci sunt scutit de nenorocire!” Gura îi este plină de blesteme, de înşelătorii şi de vicleşuguri; şi sub limbă are răutate şi fărădelege. Stă la pândă lângă sate şi ucide pe cel nevinovat în locuri dosnice: ochii lui pândesc pe cel nenorocit. Stă la pândă în ascunzătoarea lui, ca leul în vizuină: stă la pândă să prindă pe cel nenorocit. Îl prinde şi-l trage în laţul lui: se îndoaie, se pleacă şi-i cad săracii în gheare! El zice în inima lui: „Dumnezeu uită! Îşi ascunde faţa, şi în veac nu va vedea!” (Psalmul 10, 2-11)

Trăsăturile de bază ale ateilor

Nebunii intenţionat îl ignoră pe Dumnezeu. Cuvântul prost (tâmpit, idiot, absurd, redus) în limba engleză provine de la un cuvânt latin care înseamnă “burduf”, sugerând că prostul este o persoană “plină de aer cald.” În limba ebraică există trei cuvinte de bază pentru “prost”: kesyl: prost, plictisitor de prost; ewiyl: nebun, nerezonabil, pervertit; Nabal: un prost, care este ca un animal încăpătânat.

Nabal este cuvântul folosit în 14:1 şi a fost utilizat ca nume al unui om care a fost prost şi a refuzat să ajute pe viitorul împărat David, răspunzând binelui oferit și primit, cu rău. (1Sam. 25)

Oamenii care spun “Nu este Dumnezeu” nu sunt lipsiti în mod necesar de inteligenta normala, de fapt ei pot avea o minte ageră, bună. Cu toate acestea, le lipseşte înţelepciunea şi înţelegerea spirituală. Nebunul Nabal are o problemă morală, în inimă, nu o problemă mentală, în cap.

Evanghelistul american Billy Sunday a spus: „criminalii păcătoşi nu-L pot găsi pe Dumnezeu din acelaşi motiv prin care nu pot fi găsiți de poliţişti – lipsa căutăii, din ambele situații!

Proştii, gen Nabal, sunt auto-neprihăniti şi nu au nevoie și nu vor să audă de Dumnezeu. Ei vor să-și trăiască propriile vieţi, fără Dumnezeu. Problema lor este ignoranţa voită şi nu lipsa de inteligenta normala.

„În lăcomia lor vor căuta ca prin cuvântări înşelătoare să aibă un câştig de la voi. Dar osânda îi paşte de multă vreme, şi pierzarea lor nu dormitează. Căci dacă n-a cruţat Dumnezeu pe îngerii care au păcătuit, ci i-a aruncat în Adânc, unde stau înconjuraţi de întuneric, legaţi cu lanţuri şi păstraţi pentru judecată; dacă n-a cruţat El lumea veche, ci a scăpat pe Noe, acest propovăduitor al neprihănirii, împreună cu alţi şapte inşi, când a trimis potopul peste o lume de nelegiuiţi.” (2 Petru, 2.3-5)

„Mânia lui Dumnezeu se descoperă din cer împotriva oricărei necinstiri a lui Dumnezeu şi împotriva oricărei nelegiuiri a oamenilor care înăbuşă adevărul în nelegiuirea lor. Fiindcă ce se poate cunoaşte despre Dumnezeu le este descoperit în ei, căci le-a fost arătat de Dumnezeu. În adevăr, însuşirile nevăzute ale Lui, puterea Lui veşnică şi dumnezeirea Lui se văd lămurit, de la facerea lumii, când te uiţi cu băgare de seamă la ele în lucrurile făcute de El. Aşa că nu se pot dezvinovăţi; fiindcă, măcar că au cunoscut pe Dumnezeu, nu L-au proslăvit ca Dumnezeu, nici nu I-au mulţumit; ci s-au dedat la gândiri deşarte, şi inima lor fără pricepere s-a întunecat.S-au fălit că sunt înţelepţi, şi au înnebunit; şi au schimbat slava Dumnezeului nemuritor într-o icoană care seamănă cu omul muritor, păsări, dobitoace cu patru picioare şi târâtoare. De aceea, Dumnezeu i-a lăsat pradă necurăţiei, să urmeze poftele inimilor lor; aşa că îşi necinstesc singuri trupurile; căci au schimbat în minciună adevărul lui Dumnezeu şi au slujit şi s-au închinat făpturii în locul Făcătorului, care este binecuvântat în veci! Amin.” ( Rom.1:18-25).

Decizia lor, ateistă, și a necercetării tuturor lucrurilor de sub soare, produce consecinţe triste, atât în caracterul lor, cât şi în comportamentul lor. Prin refuzul implicării lui Dumnezeu în viaţa lor, persoana lor interioară devine coruptă în inima (v. 1), în minte (v. 2, 4) şi decizii (viață, v. 3). Cuvântul folosit, în ebraică, are înțelesul de putred, putrezire.

Același cuvântul este folosit de Ieremia pentru a descrie un brâu inutil (putred, stricat, Ier. 13:7).

Când Dumnezeu se uită pe pământ pentru a-l investiga pe om, creația Sa(Gen. 6:5, 11-12), El vede cât de murdari și cât de netrebnici sunt oameni (v. 3), folosind un cuvânt care descrie și laptele care a devenit rânced. S-au întors cu spatele la Dumnezeu (Ier. 2:21) şi refuză să îndeplinească scopul pentru care au fost creati – acela de a-L glorifica pe Dumnezeu.

Actul de acuzare a lui Dumnezeu, pentru om, este universal: toţi oamenii, individual sau împreună, nu pot face nimic, nu este nici măcar unul care să facă binele, niciunul măcar. Nimeni nu este destul de bun pentru a merita Cerul.

Pavel citează din acest pasaj în Romani 3, ca dovada că toată lumea este vinovată înaintea lui Dumnezeu şi pot fi salvati numai prin harul lui Dumnezeu, aşa cum este revelat de Isus Hristos (Rom. 3:9-26).

„Căci toți au păcătuit și sunt lipsiți de slava lui Dumnezeu.”

Depravarea și decăderea umană nu înseamnă că toate persoanele sunt la fel de rele, aceasta înseamnă pur şi simplu că toate au o natura decăzută și nu se pot schimba prin ei înșiși, prin puterile și faptele lor şi că e nevoie de Cineva din afară, de harul lui Dumnezeu, nimeni nu poate fi salvat de la judecata veşnică, decât prin Isus Hristos.

„Deci, dacă voi, care sunteţi răi, ştiţi să daţi daruri bune copiilor voştri, cu cât mai mult Tatăl vostru cel din ceruri va da Duhul Sfânt celor ce I-L cer!” (Luca, 11.13)

Acum, – pe timpul cât aleg să fie atei –, asupra lor stă gata să se dezlănțuie mânia lui Dumnezeu, și, vor avea parte de o frică bruscă când îl vor întâlni pe Dumnezeu Toți oamenii Îl vor vedea, chiar și cei ce L-au străpuns …

„Iată că El vine pe nori. Şi orice ochi Îl va vedea; şi cei ce L-au străpuns. Şi toate seminţiile pământului se vor boci din pricina Lui! Da, Amin.” (Apocalipsa, 1.7)

Cineva l-a întrebat pe filosoful britanic agnostic Bertrand Russell ce ar spune dacă, atunci când va muri, brusc el însuşi se va aflat înaintea lui Dumnezeu (la picioarele Lui).

Russell a răspuns: “Tu nu ne-ai dat suficiente dovezi!“

În cazul în care cerurile de deasupra noastră, pământul de sub picioarele noastre, minunile naturii din jurul nostru,   viaa şi conştiinţa din noi, nu ne conving de existenţa unui Creator înţelept şi puternic, ce alte dovezi și cât de multe dovezi mai trebuie să ne dea Domnul?

Un cosmonaut rus a spus ca a cercetat cu atenţie în timp ce se afla în spațiu și nu L-a văzut pe Dumnezeu!  Cineva a comentat: “Dacă el ar a deschis uşa la capsula spaţială, el l-ar fi  întâlnit atunci pe Dumnezeu! “

Va veni pentru fiecare om momentul când Dumnezeu şi păcătosul, brusc se vor întâlni, indubitabil. Iar Judecata Sa va fi dreaptă. Celor care L-au onorat, crezând în Atotputernicia și Creația Sa, li se va da dreptul să ajungă în Rai acolo unde Domnul Isus S-a dus să le pregătească un loc veșnic alături și împreună cu El, Lumina lumii, iar celor atei, care nu cercetează și nu-și armonizează viața cu aceea a Creatorului a toate, le este pregătit locul unde va fi găzduit Înșelătorul lumii, împreună cu îngerii decăzuți care s-au îngâmfat și nu au ascultat de Dumnezeu.

„Doamne Dumnezeul nostru, cât de minunat este Numele Tău pe tot pământul! Slava Ta se înalţă mai presus de ceruri.” (Psalm 8.1)

Doamne Isuse, ajută-ne să ne ridicăm ochii și să vedem măreția lucrărilor Tale minunate, căci toată natura strigă și bate din palme glorificând Numele Tău. Amin.

„Apostolii și prezbiterii s-au adunat laolaltă, ca să vadă ce este de făcut.”                                             FAPTE, 15.6

ISUS HRISTOS ESTE DOMNUL!

.

Localitatea Chiuiești – date de referință

Comuna Chiuiesti (CJ), este situata in partea de Nord a României. Pentru a merge de la Cluj Napoca la Chiuiesti, o faci pe  soseaua nationala Cluj-Dej-Baia Mare. Când vei rula prin comuna Cășeiu, la 6 km nord-vest de orasul Dej (65 km de Cluj Napoca), în drumul principal spre Baia Mare, o iei la un moment dat la dreapta, lasând drumul de Baia Mare si continuând a merge pe un drum pitoresc si asfaltat înca cca 15 km (trecând prin localitatile Rugășești și Sălătruc).

Localitatea Chiuiesti, situată la poalele Dealului Chiuiești care sunt frumos ornamentate de întinse pasuni si impunătoare paduri de foioase, care se întind de-o parte si de alta a soselei, lărgindu-se dintr-oadata acolo unde se împarte într-un manunchi de strazi strajuite de cladirile fanion ale comunei (edificii clasice de prima importanta, Gradinite, Scoali, Biserici de toate denominatiile, Caminul cultural, Primaria si Politia). Comuna, are în componenta sa satele Magoaja, Strâmbu, Huta, Valea lui Opris, Casiel, Dosul Bricii, cuprinzând o populatie de 2759 la 1170 de gospodarii.

Biserica Crestina Baptista din Chiuiesti – este situată într-o pozitie cental-laterala a comunei pe o straduta laterala, în spatele Școlii într-o zonă paralelă cu instituția de învățământ gimnazial.

Cladirea locasului de cult, un loc primitor asemeni oamenilor locului, modernizată, întregește în mod armonios complexul crestin, care pe lângă clădirea bisericii și casa pastorala, cuprinde și alte încaperi anexe, precum sala de mese, sala de conferinte si sala de studiu.

***

Consfătuirea bordului de conducere al Comunității Baptiste de Cluj  -  cu pastorii, prezbiterii și lucrătorii creștini din zona geografică Dej și împrejurimi

- Strategia primilor creștini din biserica primară, model peste veacuri –  

În ziua de vineri 27 Aprilie 2012 în localitatea Chiuiești (CJ) a avut loc o întâlnire de consfătuire a bordului de conducere al Comunității Baptiste de Cluj cu pastorii, prezbiterii și lucrătorii creștini din zona geografică Dej și limitrofă, participând reprezentanții de seamă ai bisericilor baptiste locale din localități precum: Dej, Gherla, Chiuiești, Câțcău, Cășeiu, Bunești, Rus (SJ), Căpâlna (SJ), Gostila (SJ), Cetan (CJ) etc, localități aparținâd județelor Cluj, Sălaș și Bistrița-Năsăud.

Iată pe cei câțiva membri ai bordului: Vasile Tămaș (presedintele Comunității de Cluj), Cornel Vereș, Marcel Bota, Teofil Mihuț, Aurel Bocșa, Avram Faur, Ionel Ardelean, Liviu Cioflică (secretar), Vasile Paul.

Pastorul Vasile Tămaș – președintele Comunității de Cluj, a avut un cuvânt de îmbărbătare din Fapte, 8.1-5

„Cei ce se împrăştiaseră mergeau din loc în loc şi propovăduiau Cuvântul. Filip s-a coborât în cetatea Samariei şi le-a propovăduit pe Hristos.” (FAPTE, 8.4-5)

Președintele comunității, Vasile Tămaș (originar din Chiuiești),  a remarcat seriozitatea înaitașilor noștri care au primit Cuvântul mântuitor,  căci L-au propovăduit cu bucurie, dar și cu responsabilitate asemeni celor împrăștiați de prigoana care a venit asupra bisericii primare.  Și părinții și bunicii noștri făceau la fel în timp ce mergeau la munca câmpului sau cu treabă în sat,  în timpul în care se întâlneau cu consătenii lor ei  nu scăpau nici un moment prielnic de a-L mărturisi pe Hristosul Înviat.

Mandatul nostru, al pastorilor și al tuturor creștinilor baptiști, nu este altul decât cel avut de primii creștini:

1. Suntem chemați să propovăduim oamenilor de lângă noi, nu doar în biserici, Evanghelia lui Hristosului. Ceea ce lipsește azi – a spus plastic pastorul – este că ținem cumva Cuvântul într-o sticlă la cre i s-a pus dopul, și nu-l lăsăm să iasă afară, să lucreze. Noi trebuie să fim gura lui Dumnezeu (împreună lucrători cu El). Să învățăm membrii bisericilor noastre cum să-l mărturisească înafară pe Hristos și că trebuie să găsim și să folosim oportunitățile de vestire (în case, pe stradă etc.)

2. Oamenii din biserica primară au acceptat sacrificiul (expunerea la prigoane). Însă azi căutăm confortul, protecția, bunăstarea. Ei nu au acceptat compromisul teologic, contaminarea cu păcatul.

3. Oamenii din Biserica primară au fost la dispoziția lui Dumnezeu. Filip a ascultat deîndată porunca îngerului de a merge undeva departe, într-un loc pustiu, ca să vorbească unui singur om. Astăzi nu suntem gata să ascultăm șoapta Duhului Sfânt de a vorbi, de a merge în zone mai pustii ale orașelor și satelor noastre, motivând că nu e sectorul nostru, nu suntem în timpul de misiune etc. Trebuie să avem disponibilitatea necesară de a împlini orice oportunitate care ne-o înlesnește Domnul. Să fim la dispoziția Stăpânului nostru drag. Glorie Domnului!

Pastorul Vasile Paul – vicepreședintele Comunității de Cluj cu pastorala, a avut un cuvânt de îmbărbătare din   Romani, 1.16-17, 1 Tesaloniceni, 1.5; 2.3-4 și Daniel, 1.8

„Căci mie nu mi-e ruşine de Evanghelia lui Hristos; fiindcă ea este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care crede: întâi a iudeului, apoi a grecului; deoarece în ea este descoperită o neprihănire pe care o dă Dumnezeu, prin credinţă şi care duce la credinţă, după cum este scris: „Cel neprihănit va trăi prin credinţă.” (Romani, 1.16-17)

„Daniel s-a hotărât să nu se spurce cu bucatele alese ale împăratului şi cu vinul pe care-l bea împăratul şi a rugat pe căpetenia famenilor dregători să nu-l silească să se spurce.” (Daniel, 1.8)

Vasile Paul, pastor cu responsabilități pe linie de pastorală a subliniat prin ce anume s-au remarcat  primii creștini:

(a) Nu s-au aliniat cultural vremii în care au trăit. Ei au găsit că trebuie să se țină de Scriptură. Cultura trebuie să fie subordonată Scripturii- Cuvântului lui Dumnezeu.

(b) Standardul de valoare al unei biserici să fie Scriptura. Cei care nu aleg Cuvântul, vor alege cultura, iar paguba nu va întârzia să se arate. Azi se dă o bătălie, între Scriptură și cultură. Daniel, probabil fusese bine educat-învățat de părinții săi, căci auziseră de plecarea în robie, și el a ales să nu se spurce cu bucatele alese din cultura împăratului.

(c) Membri unei biserici care slujesc (cu) Scriptura, sunt oameni care merg cu ea și înafară.

(d) Membri unei biserici sănătoase, Scriptural, nealiniate cultural, știu să aștepte eliberarea, venirea Domnuluim Isus. Ei sunt verticali la lorice vârstă, mai ales dacă au învățat obiceiurile bune din tinerețea lor (rugăciunea, închinarea, lauda). Să nu ne lipsim de Scriptură, ci, eventual, de cultură.

(e) Slujitorul trebuie să fie un model pentru membrii bisericii (și lume). Când mesajul nu e primit de biserică și cei din lume, că nu are impact, e posibil să nu-l fi primit de la Domnul.

Un model trebuie să aibă:

• convingeri puternice;

• un om al curajului;

• un om credincios (stă pe genunchi);

• un om competent (organizare, pregătire-transmitere, relaționare)

Concluzia ideilor a fost aceea că pastorul (lucrătorul creștin) are o mare responsabilitate.

Cuvântul participanților.

***

Masa de dragoste organizată de Biserica baptistă din Chiuiești.

***

Întrunire a bordului de conducere a Comunității Baptiste de Cluj.

***

HRISTOS A ÎNVIAT!

Reporter: George Danciu

George Danciu

„Căci acolo unde sunt doi sau trei adunaţi în Numele Meu, sunt şi Eu în mijlocul lor.”             Evanghelia MATEI, 18.20

„…lucrurile acestea au fost scrise pentru ca voi să credeţi că Isus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu; şi, crezând, să aveţi viaţa în Numele Lui.” 

                     Evanghelia IOAN, 20.31

.

ISUS HRISTOS ESTE ACELAȘI IERI, AZI ȘI ÎN VECI!

Orașul Târgu Lăpuș

Este cunoscut în regiune și sub numele vechi, Lăpușu Unguresc, (în maghiară Magyarlápos, în germană Laposch) este un oraș din județul Maramureș, Transilvania, cu o populație de 13.355 locuitori.

Localitatea Târgu Lapuș este atestată documentar din anul 1291. Fiind situată într-o zonă de interferență, la confluența unor căi de comunicație zonale, localitatea a devenit târg al zonei, motiv pentru care s-a dezvoltat progresiv, devenind un centru comercial, cultural, folcloric pentru zona bazinului superior al râului Lăpuș, denumită generic și Țara Lăpușului.

Vedere: Borcut si Tg Lăpus

În perioada interbelică a fost reședința plasei Lăpuș din județul Someș. Ulterior, în anul 1968, localitatea a fost declarată oraș.

Conform datelor recensământului din 1930 , Târgu Lăpuș avea 2.378 de locuitori, dintre care 927 unguri, 678 români, 689 evrei, 66 țigani, 6 germani, 4 poloni și 2 armeni. Sub aspect confesional populația era alcătuită din 689 membri ai cultului mozaic, 624 reformați (calvini), 530 greco-catolici, 275 ortodocși, 253 romano-catolici, 4 luterani, 2 armeano-catolici și 1 unitarian.

Obiective turistice: Rezervația naturală “Cheile Lăpușului” (25 ha). Defileul Lǎpușului începe din localitatea Rǎzoare și are o lungime de 28 km, sfârșindu-se în apropierea localitǎții Remecioara.

Cheile Lǎpușului oferǎ posibilitatea practicǎrii de sporturi extreme: rafting, pescuit sportiv, zonǎ de campare.

Muzeul Florian, la 10 km de orașul Târgu Lǎpuș, înspre localitatea Cernești, se constituie dintr-o frumoasă și luminoasă poianǎ care gǎzduiește lucrǎri de sculpturǎ în aer liber.

Celebra Mănăstire din Rohia, situată  la 8 km de Tg Lăpuș, și așezată într-o frumoasă pădure de foioase, ridicată deasupra localității Rohia la cca 3 km distanță, urcând pe serpentinele împrejmuite de copacii falnici ai pădurii seculare, face din această parte a României, unul dintre cele mai căutate locuri. Celebritatea Rohiei e dată de pelerinajul mai multor personalități de cultură, printre care menționăm pe filozoful și cărturarul Nicolae                   Mănăstirea ROHIA                   Steinhardt și pe poetul Ioan Alexandru.

Localități încorporate administrativ: În componența orașului Târgu Lăpuș intră și următoarele sate, dispuse radial față de orașul de reședință: Boiereni, Borcut, Cătun, Cufoaia, Dămăcușeni (în maghiară Domokos), Dobricu Lăpușului, Dumbrava, Fântânele, Groape, Inău, Răzoare, Rogoz, Rohia, Stoiceni.

***

Biserica Baptistă din Tg Lăpuș

Biserica Baptistă din Tg Lăpuș a luat naștere în anul 2000, mulți dintre oamenii care o formează au fost botezați însă în alte locuri din Transilvania.

Sigartău Tănase – botezat la Chiuiești (CJ) în 1961 (Vezi Lupta Credinței de vasile Bel) – plecat la Domnul în 2010.

Victoria Atanasiu – botezată la 29.01.2008 la Tg Lăpuș (Rohia)

Matyaș Alexandru – botezat în 1983, de către pastorul Ionel Mânzat

Nicu și Ana Zaharie – botezați în 1969, respectiv 1966 la Biserica Baptistă din Baia Mare

Filip Varvara Zorica – botezată în 1997, la Biserica Baptistă nr.3 din Timișoara

Vasile Alexandru Pop – botezat în 01.07.2001 la Biserica din Baia Mare (în urma primirii nașterii din nou la Biserica filială din Tg Lăpuș)

Mihaela Gergely – boteză în 01.07.2001 la Biserica din Baia Mare (în urma primirii nașterii din nou la Biserica filială din Tg Lăpuș)

Erzsebet Kozma, din Aghireș (SJ), venită prin căsătoria cu fr. Matyaș Alexandru

Alexandra Mihaela Pop – botezată în 2002. Voichita Bel – botezată în 2003. Maria Buda – boteazată în 2003.  Irina Pop – botezată în 2003. Ioan și Morgit Cosma – botezați 2006. Emil Bel – botezat în 2006. Victoria Sigheartău – botezată 2008.

Prima viziune a unei biserici baptiste la Tg Lăpuș a avut-o pastorul Daniel Chereji de la Biserica Baptistă din Baia Mare. Pe urmă, au căutat un loc unde să se strângă și l-au găsit pe stradaȚibleșului. Până la cumpărarea casei, adunarea locală s-aținut la Casa de Cultură, până la 25.06.2000.

Primul serviciu divin, în casa cumpărată s-a ținut la data de 19.06.2000, a doua zi de Rusalii.

Prima adunare genearală, de constituire a bisericii, la care a participat și pastorul Iosif Morcan, a avut loc în data de 02.07.2000. Biserica locala s-a constituit, prin decizia adunării ad-hoc, ca filială a Bisericii Baptiste Sfânta Treime din Baia Mare si parte a Comunității Creștine Baptiste de la Cluj, iar Autorizația de funcționare s-a eliberat la 12.09.2002 .

La data de 29.09.2000 s-a tinut primul serviciu al bisericii în noua clădire, biserica numărând 12 persoane creștine baptiste la sfârșitul anului.

La deschiderea oficială a noii clădiri a Bisericii Baptiste din Tg Lăpuș, la 27.10.2002, s-au strâns cca 160 de persoane prin participarea cu mare însuflețire și aplomb a musafirilor creștini, plini de iubire frățească, din toate zonele României.

La data de 13.07.2005 s-a consemnat reamenajarea   și                Aurica și Vasile BEL                           extinderea clădirii cu dependințele necesare, iar în 2007 s-au finalizat lucrările de finisare la exterior. Glorie Domnului!

Vasile BEL este pastor al Bisericii Baptiste din Tg Lăpuș. În fotografia de aici este împreună cu Aurica, soția sa.

***

DUMINICA TOMII – O adunare închinată Domnului

Prin grația Domnului, în Duminica din 22 Aprilie 2012 a avut loc adunarea de sărbătoare în Casa de Rugăciune a Domnului celebrând, încă odată, arătarea Hristosului Înviat apostolului Toma.

Apoi a zis lui Toma: „Adu-ţi degetul încoace şi uită-te la mâinile Mele; şi adu-ţi mâna şi pune-o în coasta Mea; şi nu fi necredincios, ci credincios.”

TIMPUL DE ÎNCHINARE

1. Timpul de Rugăciune – Fratele Costică Bel a vorbit din Evrei, 11.1-6, mărturisind despre Credință, ca o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică încredințare despre lucrurile care nu se văd.

2. Timpul de închinare prin cântare – Cântările de laudă și închinare au fost conduse la orgă de sora Sanda Ghețe

3. Timpul de părtășie și anunțuri – Vasile BEL, pastorul bisericii, L-a onorat pe Domnul vorbind din Ioan, 20.19-29 și a făcut anunțurile de rigoare.

Pastorul Vasile Bel a subliniat o idee esențială a credinței autentice, folosind cuvintele apostolului Domnului care a zis

„Preaiubiţilor …  vă îndemn să luptaţi pentru credinţa care a fost dată sfinţilor o dată pentru totdeauna.” (IUDA, 3)

4. Timpul de vestire a Evangheliei – George Danciu și Vasile BEL au dat slavă Domnului printr-un mesaj din partea Domnului, cu tema Pași ai credinței, vorbind din Evanghelia după Ioan, 20.19-31

Ioan, 20.24-29

„Toma, zis Geamăn, unul din cei doisprezece, nu era cu ei când a venit Isus. Ceilalţi ucenici i-au zis deci: „Am văzut pe Domnul!” Dar el le-a răspuns: „Dacă nu voi vedea în mâinile Lui semnul cuielor şi dacă nu voi pune degetul meu în semnul cuielor şi dacă nu voi pune mâna mea în coasta Lui, nu voi crede.” După opt zile, ucenicii lui Isus erau iarăşi în casă; şi era şi Toma împreună cu ei. Pe când erau uşile încuiate, a venit Isus, a stat în mijloc şi le-a zis: „Pace vouă!” Apoi a zis lui Toma: „Adu-ţi degetul încoace şi uită-te la mâinile Mele; şi adu-ţi mâna şi pune-o în coasta Mea; şi nu fi necredincios, ci credincios.” Drept răspuns, Toma I-a zis: „Domnul meu şi Dumnezeul meu!” „Tomo”, i-a zis Isus, „pentru că M-ai văzut, ai crezut. Ferice de cei ce n-au văzut, şi au crezut.”

Pașii credinței 

  Tiparul biblic de vindecare a îndoielii lui Toma

1. Nevoia de credință

2. Descoperă rădăcina îndoielii
   

3. Adu îndoiala ta la Domnul Isus

4. Fii dispus să tratezi boala îndoielii din viața ta

5. Ieși întărit în credință, tratând îndoiala

6. Un obicei care nu poate lipsi din viața credinciosului

(1) Nevoia de credință. Știm noi care este cea mai mare nevoie a omului? Este nevoia de iubire. Însă păcatul a pus un zid de despărțire între noi și Dumnezeu și căldura iubirii divine nu se mai poate să ne încălzească inimile. E o ruptură între om și Dumnezeu. Și între doi oameni, ruptura iubirii nu poate fi restabilită decât prin iertare. Iertarea nu o putem primi decât prin credința în Jertfa răstignirii lui Isus, moartea pe Crucea de la Golgota pentru păcatele mele, credința în îngroparea și învierea lui Isus.

“Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică.” (Ioan, 3.16)

2) Descoperă-ți  îndoiala. Semănarea îndoielii e făcută de Cel rău care-și seamănă sămânța îndoielii și minciuna. Încă din Grădina Eden a insinuat „Oare a zis Dumnezeu…?” Cuvântul adevărului a fost semănat de Isus și pentru Toma. El L-a auzit și L-a primit. Dar a lăsat ca preocupările din viața aceasta să-l ducă în altă parte atunci când Domnul Isus cel Înviat S-a arătat celorlalți ucenici. Și nu i-a crezut pe ucenici când au zis: Am văzut pe Domnul!

Păcatul, întotdeauna aduce îndoială în viața credinciosului. Păcatul pune un zid de despărțire, între om și Dumnezeu, și n-ai cum să-L vezi pe Domnul. Îndoiala i-a afectat gândirea, credința,  i-a distorsionat Scriptura (în capul lui). Citeste atent, pe îndelete, Evanghelia lui Ioan, meditează la Cine este și Ce a făcut Isus pentru dta si descoperă-ți rădăcina îndoielii tale.  La învierea lui Lazăr, la porunca Domnului, oamenii au dat piatra la o parte. Și din viața ta trebuie să fie date unele pietre la o parte, care te împiedecă să ai credința. Fii conștient că trebuie să treci la pasul următor (3).  Strigă cum poți, către Domnul, El nu poate fi “văzut” decât dacă un înger nu va da piatra (necredinței) la o parte, cum o dăduse la mormântul lui Isus, ca femeile să vadă că El nu e acolo, că e viu, apoi îngerul sau Domnul Însuși i S-a adresat femeilor: “Pe Cine căutați?” Ai nevoie să-ți vezi îndoiala necredinței și să te îndrepți spre ajutorul lui Dumnezeu.

(3) Adu îndoiala ta la Domnul Isus. Îndoiala nu poate fi învinsă decât de Domnul Isus cel Înviat.

Ioan Botezătorul a avut și el clipele sale de îndoială, atunci când era închis în teminita rece: „ el a auzit din temniţă despre lucrările lui Hristos şi a trimis să-L întrebe prin ucenicii săi: „Tu eşti Acela care are să vină sau să aşteptăm pe altul?” Drept răspuns, Isus le-a zis: „Duceţi-vă de spuneţi lui Ioan ce auziţi şi ce vedeţi: orbii îşi capătă vederea, şchiopii umblă, leproşii sunt curăţaţi, surzii aud, morţii învie şi săracilor li se propovăduieşte Evanghelia. Ferice de acela pentru care Eu nu voi fi un prilej de poticnire.”

Ioan Botezătorul a venit la Isus cu îndoiala sa, și a fost întărit de Isus în credință, prin răspunsul primit „…orbii îşi capătă vederea, şchiopii umblă, leproşii sunt curăţaţi, surzii aud, morţii învie şi săracilor li se propovăduieşte Evanghelia. Ferice de acela pentru care Eu nu voi fi un prilej de poticnire.”

Ieremia, la fel, a zis: „Tu eşti prea drept, Doamne, ca să mă cert cu Tine; vreau totuşi să Te întreb asupra orânduirilor Tale. Pentru ce propăşeşte calea celor răi, şi toţi mişeii trăiesc în pace?”

Însă, de această dată, la Toma vine Domnul Isus, căci acum Toma este îmtreună cu ucenicii Domnului. Trebuie să te afli împreună cu ucenicii Domnului pentru a primii încurajarea Domnului. „Căci acolo unde sunt doi sau trei adunaţi în Numele Meu, sunt şi Eu în mijlocul lor.” (Matei, 18.20)

(4) Fii dispus să tratezi boala îndoielii din viața ta. Învață din greșelile tale și ale altora. Toma a lipsit la întrunirile și adunările fraților, acolo unde este prezent   Isus. Domnul Isus se ocupă personal de problemele spirituale ale lui Toma. Adu-ți degetul îndoielilor tale aici, în rănile Mele, oare nu vezi că ele sunt făcute de păcatul tău, de ura ta, de îndoiala ta? Vino, aici, lângă Mine, și hrănește-te cu credința Cuvântului Meu, dătător de viață, umplete de credință. Ia Duh Sfânt, întărește-te.

Adu-ți aminte de ispitirile prin care ai trecut și tu, fii gata pentru viitor, să răspunzi ca un om încercat la încercări: Este scris! Nu altfel, cum am răspuns și Eu când ispititorul m-a ispitit cu plăcerile din lumea aceasta: „Este scris:  Domnului Dumnezeului tău să i te închini, sa-I slijesti și să-i dai slava”. Glorie Domnului!

(5) Fiecare om poate fi întărit în credință, tratându-și îndoiala. Ca si ceilalți ucenici, îmbărbătați de Domnul, personal, în urmă cu 8 zile, acum și Toma este îmbărbătat și întărit în credință și insuflat de Duhul Sfânt, Toma declară cu recunoștință: „Domnul meu şi Dumnezeul meu!”

(6) Un obicei care nu poate lipsi din viața credinciosului. Nimeni nu poate trăi fără oxigen, fără aer. Rugăciunea este respirația credinciosului creștin.

Am văzut într-un film creștin că o fetiță de cca 10 ani se ruga și mulțumea întotdeauna Domnului pentru tot ce era în viața ei. Mulțumea și pentru mama ei, care se droga și o maltrata fără motive, în loc s-o iubească, cum ar fi fost de așteptat. Un bărbat, ateu, a întrebat-o cum de aducea închinare și mulțumiri Domnului Isus pentru mama ei care-i lăsase acele semne ale maltatării pe trupul ei plăpând, iar Clancy a răspuns uimitor „Pentru că asta îi face plăcere lui Isus!”.

Un obicei bun, permanent: Închinărea înaintea Domnului prin Rugăciune, citirea Cuvântului, Lauda Numelui lui Isus, apoi Domnul va lucra în viața credinciosului aducând neprihănirea, pacea și bucuria prin Duhul Sfânt.

Ce aduce Învierea Domnului?

Nimic – pentru cei care nu caută și nu se așteaptă la nimic!

Credință – pentru cei care Îl caută pe Isus. Căci îngerul, din locul în care fusese pus trupul lui Isus, le-a întrebat pe femei: Pe cine căutați?

O relație – pentru cei care îl caută și-L cunosc pe Isus Mântuitorul. O relație de părtășie cu Isus Domnul, dar și cu adunarea celor răscumpărati.

Viață – din moartea spirituală, din starea omului păcătos și neascultător,  înviat împreună cu Hristos la o viață nouă, curată, cu El.

“Voi eraţi morţi în greşelile şi în păcatele voastre  în care trăiaţi odinioară, după mersul lumii acesteia, după domnul puterii văzduhului, a duhului care lucrează acum în fiii neascultării.   Între ei eram şi noi toţi odinioară, când trăiam în poftele firii noastre pământeşti, când făceam voile firii pământeşti şi ale gândurilor noastre şi eram din fire copii ai mâniei, ca şi ceilalţi.  Dar Dumnezeu, care este bogat în îndurare, pentru dragostea cea mare cu care ne-a iubit,  măcar că eram morţi în greşelile noastre, ne-a adus la viaţă împreună cu Hristos (prin har sunteţi mântuiţi).” EFESENI, 2

Așa s-a întâmplat cu Toma zis geamăn, așa se întâmplă cu gemenii ca Toma. Și noi suntem un fel de gemeni cu Toma, suntem asemenea lui Toma, trecem și noi pe drumul îndoielii. Avem nevoie să călcăm pe urmele apostolilor Domnului și să venim cu îndoiala noastră la Isus, pentru ca El să ne întărească credința. Călăuziți de Duhul, să avem fiecare dintre noi aceeași revelație de la Dumnezeu care să ne facă să exclamăm cu convingere: „Domnul meu şi Dumnezeul meu!”

„Isus a mai făcut înaintea ucenicilor Săi multe alte semne care nu sunt scrise în cartea aceasta. Dar lucrurile acestea au fost scrise pentru ca voi să credeţi că Isus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu; şi, crezând, să aveţi viaţa în Numele Lui.” (Ioan, 20.30-31)

HRISTOS A ÎNVIAT!

EVANGHELIA –

conferinţă biblică

3-5 Mai 2012

Evanghelia este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care crede (Romani 1:16). Numai Evanghelia poate schimba inima oamenilor aducându-i la credință și pocăință.

Însă Evanghelia nu este doar pentru cei necredincioși. Ea este sursa zilnică de putere pentru cei credincioși.  Numai Evanghelia îi poate împuternici pe cei născuți din nou să lupte împotriva păcatului și să progreseze în sfințenie. Numai Evanghelia este sursa adevăratei bucurii în viața credincioșilor. Numai Evanghelia îi poate face pe cei credincioși să continue în credință până la capăt și să ajungă la o siguranță și bucurie veșnică în prezența Dumnezeului preasfânt.

Evanghelia este puterea lui Dumnezeu deoarece vestea bună a lui Dumnezeu pentru noi este Dumnezeu Însuși!

John Piper vine la București pentru a ne încuraja să privim la adevărul acesta în Scriptură, să-l îmbrățișăm cu credință și să-l lăsăm să ne revoluționeze viața și slujirea, într-o perioadă secetoasă din punct de vedere spiritual ca cea pe care o parcurgem acum! Emil Bartoș va conferenția alături de John Piper.

Vino la această conferință pentru a fi reînvigorat de adevărul central al Evangheliei! Roagă-te ca acest eveniment să fie folosit de Dumnezeu pentru a provoca o trezire spirituală în țara noastră!

În cartea sa Dumnezeu este Evanghelia, John Piper spune:

“Tot ce are nevoia lumea să vadă este valoarea lui Cristos în lucrarea și în cuvintele copiilor Săi îndrăgostiți de Dumnezeu. Lucrul acesta se va întâmpla atunci când biserica se va trezi la adevărul că dragostea mântuitoare a lui Dumnezeu este darul prin care Dumnezeu se dăruiește pe Sine și că Dumnezeu Însuși este Evanghelia.

Evanghelia creștină nu este doar adevărul că Isus a murit și a înviat; nu doar adevărul că evenimentele acestea potolesc mânia lui Dumnezeu, iartă păcatul, și-i justifică pe păcătoși; și nu doar adevărul că această răscumpărare ne scoate din iad și ne duce în cer; ci că acestea ne duc la comoara noastră supremă, atot-satisfăcătoare și veșnică, adică la slava lui Dumnezeu care strălucește pe fața lui Isus Cristos. “Cristos a suferit o dată pentru pentru păcate, El cel neprihănit pentru cei nelegiuiți, ca să ne aducă la Dumnezeu.”

Editura Făclia lucrează momentan la traducerea și publicarea cărții Dumnezeu este Evanghelia. Fiecare participant la conferință va primi un exemplar gratuit al cărții.

Pentru a vedea care va fi programul acestei conferințe vizitați pagina Programul conferinței.

Pentru a vă înscrie la conferință vizitați pagina Înscriere.

Vă așteptăm cu drag!

George Danciu

Predica pastorului Nelu Urs din 8 Aprilie 2012 – Hickory, NC

„…prăznuieşte sărbătoarea Paştilor în cinstea Domnului Dumnezeului tău.”                                                                                                                                                Deuteronom, 16.1

O SĂRBĂTOARE A BUCURIEI!

.

Introducere în teologia despre moarte și păcat

Probabil în această săptămână am meditat mai mult ca în altele, la suferința și răstignirea lui Isus, la moartea și așezarea Sa într-un mormânt pecetluit de romani, dar poate că ne-am gândit și la moartea noastră, eveniment prin care trece orice om din această lume.

Când vorbim despre moarte și ne gândim la moarte, pe toți ne încearcă un sentiment de disconfort, sentiment care apare în mod firesc și asta deoarece moartea nu a fost de la începuturile existenței umane. Când omul a fost pus de către Dumnezeu în Grădina Eden, i s-a dat porunca aceasta:

„Poţi să mănânci după plăcere din orice pom din grădină; dar din pomul cunoştinţei binelui şi răului să nu mănânci, căci în ziua în care vei mânca din el vei muri negreşit.”

Dar Adam n-a ascultat de porunca Domnului: “De aceea, după cum printr-un singur om a intrat păcatul în lume, şi prin păcat a intrat moartea, şi astfel moartea a trecut asupra tuturor oamenilor, din pricină că toţi au păcătuit…”(Rom., 5.12)

Moartea nu a fost parte din om de la început, moartea a intrat în viața noastră prin păcat și astfel moartea a trecut asupra tuturor oamenilor din pricină că toți au păcatuit.

Căci înainte de Lege păcatul era în lume. Dar păcatul nu este ţinut în seamă câtă vreme nu este o lege. Totuşi moartea a domnit, de la Adam până la Moise, chiar peste cei ce nu păcătuiseră printr-o călcare de lege asemănătoare cu a lui Adam, care este o icoană preînchipuitoare a Celui ce avea să vină. (Rom., 5.13-14)

Avem un sentiment ciudat, atunci când suntem foarte obosiți, parcă ne e frică să ne așezăm în pat ca nu cumva, de oboseală, să nu ne mai trezim din acel somn ca de moarte. Căci somnul este asemănat cu moartea și moartea este asemănată cu somnul. Moartea nu fusese parte din viața omului, dar Dumnezeu l-a avertizat pe om, zicându-i:  “în ziua în care vei mânca din el vei muri negreşit.”

Prin greșeala unui singur om, moartea a domnit prin el singur chiar peste cei ce nu păcătuiseră printr-o călcare de lege asemănătoare cu a lui Adam.

Însă „… cu mult mai mult cei ce primesc, în toată plinătatea, harul şi darul neprihănirii, vor domni în viaţă prin acel Unul singur, care este Isus Hristos!“

“…Astfel, dar, după cum printr-o singură greşeală a venit o osândă care a lovit pe toţi oamenii, tot aşa, printr-o singură hotărâre de iertare a venit pentru toţi oamenii o hotărâre de neprihănire care dă viaţa. Căci, după cum prin neascultarea unui singur om, cei mulţi au fost făcuţi păcătoşi, tot aşa, prin ascultarea unui singur Om, cei mulţi vor fi făcuţi neprihăniţi.” (Rom., 5.17-19)

Pavel, prin teologia sa, ne vorbește despre Avraam că el

“este tatăl nostru înaintea lui Dumnezeu în care a crezut, care învie morţii şi care cheamă lucrurile care nu sunt, ca şi cum ar fi. (…) De aceea credinţa aceasta „i-a fost socotită ca neprihănire.” Dar nu numai pentru el este scris că „i-a fost socotită ca neprihănire”; ci este scris şi pentru noi, cărora, de asemenea, ne va fi socotită, nouă celor ce credem în Cel ce a înviat din morţi pe Isus Hristos, Domnul nostru, care a fost dat din pricina fărădelegilor noastre, şi a înviat din pricină că am fost socotiţi neprihăniţi.” (Rom., 4.17-25)

Dpdv istoric, oamenii n-au o problemă să țină Paștile, ci ei au o problemă de ordin spiritual. Istoric e ok, Isus a trăit pe pământ, a făcut lucrările care sunt scrise în Scriptură, a fost judecat, a suferit, a fost dat la moarte, răstignit pe Cruce, a fost așezat într-un mormânt, dar a treia zi a înviat, după Scripturi.

Însă ideea și motivul spiritual al învierii Lui,  e acela că noi am fost socotiți neprihăniți.  Cine ne socotește neprihăniți? Dumnezeu!

Deci, dacă nu învia Hristos, atunci noi degeaba aveam credință în El, căci atunci n-am fi fost socotiți neprihăniți de către Dumnezeu. Aceasta e una din cele mai mari dovezi, că nu suntem  mântuiți pentru ceea ce suntem noi, ci pentru ceea ce a făcut (și este) El.

Frumusețea unui pasaj, cum am mai spus și în alte ocazii, stă în detaliile sale, însă creștinii au început să caute tot mai mult detalii într-altă parte decât în Cuvântul Lui Dumnezeu.

Însă moartea nu poate fi biruită altfel și de nimeni altcineva, decât de El și de cei ce sunt socotiți neprihăniți. Numai așa ne putem rezolva problema morții: „Dar acum, Hristos a înviat din morţi, pârga celor adormiţi. Căci dacă moartea a venit prin om, tot prin om a venit şi învierea morţilor.” (1 Cor., 15.20-21)

Învierea este foarte importantă pentru că ea arată cum Dumnezeu biruiește agentul morții (păcatul).

Credeți că și astăzi păcatul mai aduce moartea? Cu siguranță că da. Dar și astăzi învierea lui Isus Hristos aduce viața. Glorie Domnului!

El a înviat pentru că noi suntem socotiți neprihăniți. Dar, a fi neprihănit și a fi socotit neprihănit, sunt două stări cu totul diferite, una de alta. Aici intervine harul lui Dumnezeu ca în Pilda cu cei doi datornici, care nu-si  puteau achita datoria, deși diferită, le-a fost iertată la amândoi.

***

DIMINEAȚA ÎNVIERII

„La sfârşitul zilei Sabatului, când începea să se lumineze înspre ziua dintâi a săptămânii, Maria Magdalena şi cealaltă Marie au venit să vadă mormântul. Şi iată că s-a făcut un mare cutremur de pământ; căci un înger al Domnului s-a coborât din cer, a venit şi a prăvălit piatra de la uşa mormântului şi a şezut pe ea. Înfăţişarea lui era ca fulgerul, şi îmbrăcămintea lui albă ca zăpada. Străjerii au tremurat de frica lui şi au rămas ca nişte morţi.”                                                                                                Matei, 28.1-4

1. Îngerul, pentru cine a prăvălit piatra de la mormânt?

Isus afirmase că asemeni Tatălui, are viața în Sine. Poate să și-o dea, ca apoi iarăși s-o ia înapoi. Hristosul înviat nu mai avea opreliști de ordin material, el trece în mod natural dincolo de piatra de la mormânt sau de ușa încuiată unde se găsesc strânși ucenicii de frica iudeilor.

Însă piatra a fost dată la o parte de îngerul Domnului pentru cei ce au venit să vadă mormântul. (Femeile ziceau una către alta: „Cine ne va prăvăli piatra de la uşa mormântului?”,  Marcu, 16.3)

Mă rog Domnului, dacă sunt astăzi oameni care vin la Mormântul Lui, și cred că este o poveste sau o istorie de-a creștinilor, îngerul Domnului să se coboare și să facă cutremur de pământ și să dea piatra necredinței lor la o parte.

La învierea lui Lazăr, oamenii, la porunca lui Isus, au dat piatra la o parte. Alți oameni ne pot ajuta să înțelegem despre ei, despre oameni, dar atunci când este vorba despre Dumnezeu și despre Isus, trebuie ca Dumnezeu sau îngerii Lui să dea piatra la o parte (un cutremur local) pentru a vedea dincolo de ea și a putea înțelege.

2. Ce căutau femeile la mormânt?

Femeile au venit la mormânt pentru a împlini  obiceiul moștenit, acela  care cerea ca mortul să fie îmbălsămat. De ce? Pentru că exista o nădejde a învierii.

Când a ajuns Isus în casa Martei si a Mariei, iar fratele lor Lazăr era mort:

Isus i-a zis: „Fratele tău va învia.” „Ştiu”, I-a răspuns Marta, „că va învia la înviere, în ziua de apoi.”

Domnul însă continuă cu această afirmație nemaipomenită:

„Eu sunt Învierea şi Viaţa. Cine crede în Mine, chiar dacă ar fi murit, va trăi. Şi oricine trăieşte şi crede în Mine nu va muri niciodată. Crezi lucrul acesta?” (Ioan, 11.23-26)

Femeile acestea au avut dreptate doar în parte. Dar Dumnezeu pusese și în ele gândul veșniciei. Această idee le-a dus acolo, chiar dacă era amestecată cu durere, cu suferință, învăluită încă în mister și poate chiar de necredință, ele aveau speranța că El va învia în ziua de apoi.

3. Când puterea lui Dumnezeu se arată

Piatra fusese dată la o parte, iar “Străjerii au tremurat de frica lui şi au rămas ca nişte morţi.”

Putem fi de acord că soldații de strajă erau dintre cei mai curajoși și neînfricați dintre toti soldații, căci aveau de păzit pe Cineva cu totul deosebit, iar ei nu se temeau de nimic, însă … ei au rămas ca niște morți în fața îngerului Domnului. Când se manifestă puterea lui Dumnezeu, puterea omului ajunge bună de nimic. De fapt, când se întâmplă să trăim un cutremur de pământ, o mare calamitate în fața naturii lui Dumnezeu dezlănțuite, de potop de ape sau de foc, omul devine dintr-oadată cu totul neputincios. Când El lucrează, cine-i poate sta împotrivă?

Nimeni nu putea să împiedice învierea lui Isus Hristos! Slavă Domnului!

Ruperea sigiliului roman, de pe mormânt pe noi ne-ar fi costat viața, însă pe îngeri  nu  i-a costat nimic. Cuvântul ne spune că pentru oameni multe lucruri sunt cu neputință, dar „la Dumnezeu toate lucrurile sunt cu putință.” (Matei, 19.26)

Străjerii au rămas ca morți, iar îngerul nu le-a vorbit lor, pentru că ei nu credeau (erau morți dpdv spiritual) și nu se așteptau la nimic sfânt.

Și astăzi, e posibil ca Dumnezeu să nu vorbească multora dintre oameni, celor care sunt morți spiritual și nu vor să-L caute pe Isus. Pot fi unii care să nu audă ce vorbește Dumnezeu, dar aud aceia ce sunt gata să asculte și să primească Cuvântul Lui.

Îngerii au vorbit femeilor, căci ele erau gata să primească tot ce vine din partea lui Dumnezeu. Ele se aflau la locul potrivit și la timpul potrivit. Și Dumnezeu, așa cum le-a spus lor, ce și cum să facă, El e gata să ne vorbească tuturor celor care-L caută din toată inima.

4. Tiparul Vechiului Testament se împlinește și la Învierea Domnului

Maria „… a văzut doi îngeri în alb, şezând în locul unde fusese culcat trupul lui Isus; unul la cap, şi altul la picioare.” (Ioan, 20.12)

imagine care ne trimite la capacul ispășirii cu cei doi heruvimi de la capetele lui și la chivotul Domnului, cu mărturia pusă în el, tablele Legii, adică Logosul întrupat:

„Să pui capacul ispășirii pe chivot și în chivot să pui mărturia pe care ți-o voi da. Acolo mă voi întâlni cu tine (…) și-ți voi da toate poruncile Mele….” (Exod, 25.10-22)

„V-am învăţat înainte de toate, aşa cum am primit şi eu: că Hristos a murit pentru păcatele noastre, după Scripturi; că a fost îngropat, şi a înviat a treia zi, după Scripturi; şi că S-a arătat lui Chifa, apoi celor doisprezece.” (1 Cor., 15.3-5)

Iar la sfârșitul acestor zile ne-a vorbit prin Fiul. Glorie Domnului!

Cine nu crede Scriptura, nu poate crede (în) Învierea Lui Isus Hristos. Scriptura e aceea care ni-L descoperă pe Hristosul cel Viu. Scriptura este Evanghelia,  este vestea bună a lui Dumnezeu.

Prin îngeri, Dumnezeu a vorbit Mariei, iar prin Scriptură ne vorbește nouă, fiecăruia, prin Fiul Său. De ce? Pentru că El este viu și ne iubește. Glorie Domnului!

5. După îngeri, înaintea Domnului Isus

După ce femeile L-au cunoscut ca Isus din Nazareth, Învățătorul, iată că acum un înger li-L prezintă ca fiind Domnul:

„Dar îngerul a luat cuvântul şi a zis femeilor: „Nu vă temeţi; căci ştiu că voi căutaţi pe Isus care a fost răstignit. Nu este aici; a înviat, după cum zisese. Veniţi de vedeţi locul unde zăcea Domnul.”

Astăzi sunt mulți care văd în Isus pe oricine altcineva, numai pe Domnul nu. Dar, la înviere, noi Îl sărbătorim ca Domnul, Regele regilor și Domnul domnilor, Cel care a biruit moartea, cu moartea pe moarte călcând și celor din morminte, viață dăruindu-le. Glorie Domnului!

6. Bucuria Învierii

„Ele au plecat repede de la mormânt, cu frică şi cu mare bucurie, şi au alergat să dea de veste ucenicilor Lui. Dar iată că le-a întâmpinat Isus şi le-a zis: „Bucuraţi-vă!” Ele s-au apropiat să-I cuprindă picioarele şi I s-au închinat.”(Matei, 28.8-10)

Femeile erau pline de frică și de o mare bucurie.  Dar le-a întâmpinat Domnul Înviat să împărtășească cu ele bucuria învierii:

Isus le-a zis: „Bucuraţi-vă!”

Ne imaginăm cât de bucuros era Isus în dimineața învierii și cât dorea să împartă cu ceilalți  bucuria Sa, cu cei socotiți neprihăniți!

El dorește să le transmită aceeași stare tuturor celor care îl caută. Femeilor, Domnul Păcii, le aduce deîndată pacea și bucuria deplină. Slavă Domnului!

7. ASTĂZI, CE ALEGI?

În această Sărbătoare a Paștilor Domnului, fiecare om are de făcut o alegere. Omul e liber să aleagă, pe Domnul Isus, pe de o parte,  sau orice altceva, pe de altă parte:

(1) întâlnirea cu Domnul Isus Hristos Cel înviat

(2) întâlnirea cu preoții (sau orice altă opțiune)

„Pe când se duceau ele, au intrat în cetate unii din străjeri şi au dat de veste preoţilor celor mai de seamă despre toate cele întâmplate. Aceştia s-au adunat împreună cu bătrânii, au ţinut sfat, au dat ostaşilor mulţi bani şi le-au zis: „Spuneţi aşa: „Ucenicii Lui au venit noaptea, pe când dormeam noi, şi L-au furat.” Şi dacă va ajunge lucrul acesta la urechile dregătorului, îl vom potoli noi şi vă vom scăpa de grijă.” Ostaşii au luat banii şi au făcut cum i-au învăţat. Şi s-a răspândit zvonul acesta printre iudei până în ziua de astăzi.” (Matei, 28.11-15)

Străjerii au ales întâlnirea cu preoții, banii, minciuna și compromisul. Și au rămas pe mai departe în moarte spirituală, în întuneric, fiind subjugați de  păcat!

Însă, femeile, sincere și evlavioase,  cu nădejde vie în Dumnezeu, L-au ales pe Ius, Domnul și Mântuitorul lor, căruia I S-au închinat. Și au plecat pline de bucurie și L-au vestit pe Isus și altora.

Cum ar putea cineva care s-a întâlnit cu Domnul Isus și să mai aibă o viață ca și cum nu L-ar fi întâlnit?

Să ne rugăm Domnului, să nu fim dintre aceia care doar au auzit de Domnul Isus, de departe, ci dintre cei care au ajuns să poată spune din convingere Hristos a înviat! De ce? Pentru că L-au întâlnit, pentru că L-au vazut pe Domnul!

Adu Doamne astfel de momente pentru cât mai mulți dintre ascultătorii Evangheliei, care să-L audă vorbind prin Duhul Sfânt, pe Domnul Isus Hristos! Amin.

Îți dăm slava, Doamne, pentru că Tu ești atotputernic și biruitor, pentru că ești învierea și viața și pentru că prin Tine și noi suntem biruitori.

Mulțumim că Tu ești acela care ne socotești neprihăniți prin ceea ce ești și ai făcut pentru noi. Glorie Domnului!

HRISTOS A ÎNVIAT!