Ce ajunge o ființă umană lăsată de capul ei

Cu toții am văzut ce se întâmplă când cineva este cuprins și stăpânit de frică. Rămâne ceva din corpul lui care să nu fie angajat? Nu, tot corpul îi tremură, toți mușchii vibrează, inima-i bate mai repede, glandele secretă mult mai puternic, fiecare fir de păr de pe corăul omenesc este afectat, mușchiul, glandele, i se ridică părul, întreaga ființă reacționează. Este cel mai puternic simțământ, cel mai angajant simțământ al ființei omenești.

Frica – un sentiment copleșitor

Ce a fost la origine, când nu se ridica părul din nici o cauză venită din exterioar, pe vremea când frica lipsea cu desăvârșire din sentimentele lui Adam, deci mai înainte, la origine ce era? A fost un “sentiment” complex de admirație, de dragoste, de prețuire, de încredere la adresa lui Dumnezeu. În momentul neascultării și a comiterii păcatului, toată acea energie extraordinară cre se revărsa și prin care se exprima iubirea sufletească, iubirea omului pentru Creatorul lui, toată acea energie s-a transformat în teroare, în groază, acolo a apărut, frica: “Mi-a fost frică, m-am ascuns.”

Această frică a omului a avut la bază ceva frumos și încă mai are, pentru toți cei ce iubesc pe Domnul, și se numește frica de Domnul. Frica de Domnul nu are nimic în comun cu frica aceasta firească, cu frica de oameni, cu îngrijorările, cu nesiguranța, cu frământările.

Frica izvorăște din anticiparea răului. (Aristotel)

Frica, te-aștepți că vine, te-aștepți că urmează, corpul intră în tensiune deja. Un om îcnepe să dea un examen, dar începe frica să-l cuprindă înainte de a afla întrebarea, înainte de a spune ceva, vine frica și el se blochează. Anticipează răul, ajunge la credința că nu va face față situației, că nu va răspunde, devine o credință aceasta și îi cuprinde întreaga ființă și-l blochează.

Scria frumos pe tricoul unui tânăr: Nu lua viața în serios, e trecătoare, ia credința în serioas, aceasta-i veșnică.

Și noi suntem tentați de luăm în serios, de bune, cuvintele oamenilor mai mult decât făgăduințele lui Dumnezeu, îi credem pe oameni și nu-L credem pe Dumnezeu. Este ciudat, este de neînțeles, dar aici suntem, suntem oameni. De ce cuvântul lui Dumnezeu nu recomandă această frică, de oameni? Nu o recomandă deloc, pentru că ea este ca o barieră care se așează între Dumnezeu și om. Dumnezeu nu mai poate să comunice cu un om înfricoșat, în schimb poate să comunice deplin cu un om care are în inimă frica de Dumnezeu.

Frica de Dumnezeu, este această cea mai înaltă facultate a spiritului, din întreagă creația lui Dumnezeu. Găsim perle, bijuterii ascunse între celelalte pagini ale Scripturii:

“Apoi o Odraslă va ieşi din tulpina lui Isai, şi un Vlăstar va da din rădăcinile lui. Duhul Domnului Se va odihni peste El, duh de înţelepciune şi de pricepere, duh de sfat şi de tărie, duh de cunoştinţă şi de frică de Domnul. Plăcerea Lui va fi frica de Domnul; nu va judeca după înfăţişare, nici nu va hotărî după cele auzite…” (Isaia 11:2-3)

Este cu totul, cu totul diferit de cum am înțeles noi frica de Dumnezeu, pe care noi am asociat-o cu această frică omenească, firească și am confundat-o de foarte multe ori. Și L-am tratat pe Dumnezeu în acest fel și am înțeles Biblia în acest fel, în această lumină ca și când Dumnezeu ar fi încercat să bage frica în oasele cuiva. Dumnezeu nu face așa ceva, niciodată.

Dar iată un document care ar fi foarte bine să fie studiat în universități, de părinți și educatori, de pastori și psihologi:

“Dumnezeu știe că dacă am fi lăsați să urmăm propriile noastre înclinații, am ajunge exact acolo unde voința noastră ne-ar conduce și am cădea în rândurile Satanei, în rândurile Diavolului. Am deveni posesori ai atributelor Diavolului.”

Atenție: Nu numai influiențat de Diavolul, poți fi posesor al atributelor Diavolului. O ființă omenească, lăsată de capul ei, în a cărei viață Dumnezeu nu intervine, în final ajunge să aibă atributele Satanei.

Ați văzut că în Biblie scrie de oameni posedați de Diavol, dar când vorbește despre Iuda, ce spune: Unul dintre voi este un Diavol. Unul dintre voi este un drac. “Nu v-am ales Eu pe voi cei doisprezece? Şi totuşi unul din voi este un drac.” (Ioan, 6:70)

Este un diavol, nu spune că are un diavol, sau că este sub stăpânirea Diavolului. Ci unul dintre voi este un diavol. Iuda ajunsese să se identifice cu stăpânul pe care l-a ales; pe care îl slujea, diavolul. Acesta ar fi sfârșitul oricărui om dacă Dumnezeu ne-ar lăsa în voia înclinațiilor și pornirilor noastre firești.

Aici este o expresie unică:

“Prin urmare, legea lui Dumnezeu ne leagă de voința Aceluia care este Înalt, Nobil și Înălțător. El dorește ca, cu răbdare și cu înțelepciune, să împlinim datoriile slujirii noastre. O supunere de frică, oarbă, față de voința Tatălui, va dezvolta într-un om caracterul unui rebel.”

Nu-i vorba de supunere, la impulsurile Diavolului, nu despre aceasta-i vorba, ci de un om care se supune voinței lui Dumnezeu, orbește și de frică, omul acela va forma caracterul unui rebel. Același lucru se întâmplă în comunități, când un pastor încearcă să terorizeze o biserică, și sunt destui “arabi” (teroriști) în biserica lui Hristos, teroriști la amvoane care încearcă să sperie oameni și biserici, să amenințe membrii cu excluderi, cu pedepsiri, cu trăznetele lui Dumnezeu. Dar Dumnezeu n-a numit pe nimeni să facă așa ceva. Îndată ce un pastor încearcă să facă această lucrare, se și nasc rebeli în adunare. Și el degeaba se plânge că are rebeli în adunare, el i-a născut, el i-a făcut rebeli pe oameni. Acol se ajunge când se încearcă impunerea de frică. Uitați-vă la părinți care au încercat să crească copii sub teroare, ce-a ieșit din ei!

Dumnezeu nu are așa ceva în planul Lui. Dumnezeu nu va duce pe nimeni în cer pentru că a ascultat de groază de El. NU, tot ce n-a avut la bază dragostea și credința, nu-i va duce niciodată acolo.

Frica de oameni este o cursă pentru sufletul omenesc, dar cel ce se încrede în Domnul n-are de ce să se teamă.(Proverbe 29:25)

De aceea, ori de unde s-ar exercita frica asupra ta, sau să se instige frica în sufletul tău, te rog să nu primești pe acest mesager al lui Lucifer, al Satanei. Frica aceasta nu vine de la Dumnezeu; frica lui Dumnezeu, aceea este înălțătoare, aceea înnobilează, aceea angajează toată ființa omenească, fiecare por al ființei omenești. Uitați-vă la Isus, în grădina Gheșimani, când stă înaintea ființei lui Dumnezeu: și porii ființei Lui au răspuns la angajarea în care era El cuprins, Legătura Lui cu Tatăl, întreaga lui făptură.Uitați-vă la Isaia, cât de copleșit este El înaintea măreției lui Dumnezeu “Vai de mine, sunt pierdut…“, în lumina slavei lui Dumnezeu.

Uitați-vă la Daniel … care leșină! “Domnul meu, mi-am pierdut orice putere, orice vlagă“, atunci când a văzut măreția lui Dumnezeu…. Această frică sfântă, care nu face oasele să tremure, ci înalță sufletul. Această frică este veșnică.

Frica de Domnul este curată şi ţine pe vecie. (Psalm 19:9)

Aceasta nu este o frică pe care o inspiră păcatul, pe care o inspiră tema de pedeapsă. Iuda s-a dus și s-a spânzurat, deoarece avea o mare frică de pedeapsă. N-a mai rezista presiunilor conștiinței, gândind la ceea ce a făcut rău, și și-a curmat viața. În timp ce frica de Domnul este curată şi ţine pe vecie.

Aceasta este cel mai înălțător lucru pentru o ființă omenească. Frica de Domnul este începutul științei, este începutul înțelepciunii, este urârea răului – aceasta însemneazî frică de Domnul.

Din groază, n-are cum să iasă dragoste. Dumnezeu nu stoarce așa ceva. Când Moise a zis Sunt îngrozit și tremur, se referea la măreția extraordinară și copleșitoare care se manifesta acolo, și-și zicea Uite cine e Acela care mă iubește pe mine, și vorbește gură către gură către mine.

Şi voi n-aţi primit un duh de robie, ca să mai aveţi frică; ci aţi primit un duh de înfiere care ne face să strigăm: “Ava!, adică: Tată!” (Romani 8:15)

Sunt oameni care mai trăiesc în robie: să fac, să fac cât mai mult, să pun acolo, să depun, să nu lipsesc, să ajut, să fac… să fac… Nu este acesta felul de a lucra al Duhului Sfânt al lui Dumnezeu, ci dragostea face ca toate astea să răsară în mod natural, prezența noastră la casa Domnului, darurile noastre ca și celelalte lucrări la care suntem chemați.Nu-i nevoie să ni le comade cineva.