Tags

, , , , , , , , ,

 George Danciu

să apucăm nădejdea care ne era pusă înainte, pe care o avem ca o ancoră a sufletului; o nădejde tare și neclintităEVREI, 6.19

Iată îți pun azi înainte viața și binele, moartea și răul. Alege viața ca să trăiești...”

                                                                        Deuteronom, 30.15, 19

ÎN FAȚA VIEȚII

Majoritatea oamenilor trăiesc viața de zi cu zi ca și cum Dumnezeu nu ar exista și nu ar veghea asupra a ceea ce fac ei clipă de clipă. Nu-și aduc aminte deloc de Dumnezeu, nici chiar aceea care meditează la starea filozofică a vieții, iar viața le merge la fel, fără ca nimic să-i perturbe din filozofia lor, prestabilită sau acceptată, decât atunci când o catastrofă cum ar fi o boală excepțională, un cutremur sau decesul neașteptat al cuiva drag, să-i trezească din mersul lor  imperturbabil din trăirea fără Dumnezeu.

*

În urmă cu 8 ani în Insulele Sumatra s-a produs un cutremur care a cauzat una dintre cele mai mari catastrofe fluviale din istorie. Au murit cca 230.000 de oameni în opt țări asiatice și pe țărmul de est al Africii. Atunci, una din cauzele pentru numărul mare de victime a fost lipsa unui sistem de avertizare preventiv. 

Dar ce vom  spune vis a vis de devastatorii tsunamii din ultimii ani sau de marele  cutremur din Japonia din 2011?

*

Însă, cu câteva mii de ani în urmă a avut loc pe Pământ o catastrofă de-o amploare fără precedent și, de asemeni, unică. De ce?

Pentru că „…răutatea omului era mare pe pământ, și toate întocmirile gândurilor din inima lui erau îndreptate în fiecare zi numai spre rău.” 

Atunci a existat un sistem de avertizare foarte bun.  Noe a fost înștiințat de Dumnezeu  de potopul care va cuprinde Terra și el primise porunca să construiască o mare corabie (Arca lui Noe) pentru salvarea celor care vor crede în  avertizarea lui Dumnezeu. Timp de 120 de ani,  Noe a spus oamenilor să se pocăiască de faptele lor rele și să se întoarcă la Dumnezeu și să-L onoreze pe El.  Timp de 120 de ani cât Noe  a construit arca salvării, nici măcar unul nu a crezut (înafară de Noe și familia sa).  Atunci au  fost salvați doar opt suflete, Noe și cei din familia lui.

*

Dumnezeu a rânduit o zi a judecății oamenilor. El spune “căci toți au păcătuit și sunt lipsiți de slava lui Dumnezeu. (…)  plata păcatului este moartea: dar darul fără plată, al lui Dumnezeu, este viața veșnică în Isus Hristos Domnul nostru.” (Romani, 3.21; 6.23)

Și, după cum oamenilor le este rânduit să moară o singură dată, iar după aceea vine judecata, tot așa HRISTOS, după ce S-a adus jertfă o singură dată, ca să poarte păcatele multora, se va arăta a doua oară, nu în vederea păcatului, ci ca să aducă mântuirea celor ce-l așteaptă.(Evrei, 9.27-28)

Și fără credință este cu neputință să fim plăcuți Lui! Căci cine se apropie de Dumnezeu, trebuie să creadă că El este, și că răsplătește pe cei ce-L caută.” (Evrei, 11.6)

Totuși, temelia tare a lui Dumnezeu stă nezguduită, având pecetea aceasta: „Domnul cunoaste pe cei ce sunt ai Lui;” si “Oricine rosteste Numele Domnului sa se departeze de faradelege!” (2 Timotei, 2.19)

Când omul s-a încrezut în sine si în puterile sale s-a înșelat și nu i-au izbutit planurile. E așa după cum se spune, adevărul e undeva la mijloc (Matei, 18.20). E normal, pe de o parte, să te încrezi în anumite reușite, dar, pe de altă parte, trebuie să știi bine pe ce te bazezi. Să știi bine care-ți sunt posibilitățile personale și care sunt condițiile și șansele de reușită pentru o situație sau alta.

*

Să ne amintim de legendarul Samson, renumit prin forța sa fizică excepțională. Samson, câtă vreme a trăit căutând să trăiască  în ascultare și împlinind voia lui Dumnezeu, peste el era Duhul Sfânt și avea o mare putere dată de Dumnezeu. Însă cu timpul a început să uite de Dumnezeu și de binecuvântările Sale. A început să umble în voia lui însuși și să se încreadă în el, în puterea părului său lung. Nu mai avea o viață de rugăciune și de ascultare de Dumnezeu. A început să-i a placă o femeie străină, Dalila, și a trăit în curvie cu ea. Datorită iubirii și cicălelilor Dalilei, Samson i-a destăinuit  despre puterea primită de la Dumnezeu și în ce condiții va rămâne fără putere. Astfel  filistenii au ajuns de i-au tăiat părul, apoi i-au scos și ochii și l-au făcut sclavul lor și și-au bătut joc de el mai mulți ani!

Samson l-a lăsat pe Dumnezeu de-o parte, în plan secundar și s-a pus pe sine și și voia  (plăcerea) sa pe primul loc. A ales plăcerea de o clipă a păcatului și s-a pierdut în desfrâu, batjocură  și durere.

Chiar dacă te crezi sau esti tare, asta i-o datorezi lui Dumnezeu. Alege astăzi că trebuie să-i dai Lui cinstea și lauda care i se cuvin, și vei avea o viață plină de lumină și un sfârșit cu Domnul!

Isus a spus: „Eu sunt calea, adevărul și viața. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine.” (Ioan, 14.6)

Din El, prin El și pentru El sunt toate lucrurile. A lui să fie slava în veci! Amin. (Romani, 11.36)

About these ads