Tags

, , , , , , , , , ,

Interviu la Radio Vocea Evangheliei Oradea cu Ana Tătar-Andraș

21 Septembrie 2011


Reporter: Nicoleta Burtic, RVE Oradea

Emisiunea ,,Mai aproape de cei ce ne sunt aproape

Ascultătorii RVE vă cunosc în special prin intermediul melodiilor pe care le-aţi înregistrat cu ani în urmă în România. Sunteţi originară din Cluj şi acum locuiţi în America. Povestiţi-ne în câteva cuvinte despre dumneavoastră şi parcursul vieţii şi a lucrării dumneavoastră!

ANA: Vă mulţumesc mult pentru ocazia pe care mi-o oferiţi ca să împărtăşesc câteva din învăţăturile şi experienţele din viaţa mea. Mă bucur să îmi număr câteva din binecuvântări. Psalmul 103:1-3 ne spune: „Binecuvântează suflete pe Domnul şi tot ce este în mine să binecuvânteze Numele Lui cel Sfânt. Binecuvântează suflete pe Domnul şi nu uita nici una din binefacerile Lui.” Biblia nu ne spune să ne numărăm necazurile dar ne spune să ne numărăm binecuvântările. Biblia în engleză spune să ne numărăm binecuvântările una câte una.

Prima binecuvântare este că m-am născut într-o familie de credincioşi, creştini penticostali, în comuna Panticeu, jud. Cluj. Părinţii noştri ne-au crescut în frica Domnului pe cei patru copii. Tata a plecat la Domnul de aproximativ 60 de ani. Sora mea Lidia a plecat la Domnul cu doi ani în urmă, după o lungă şi grea suferinţă. Fraţii mei Dan şi Beni locuiesc aproape de mama, în Cluj şi Gherla. Mulţumesc Domnului că fraţii mei sunt în ţară aproape de măicuţa mea. Mă pot baza pe ei că au grijă de scumpa mea măicuţă. O admir foarte mult pe mama Viro. O sun de câteva ori pe săptămână. Este cea mai mulţumitoare persoană pe care o cunosc eu. Deşi locuieşte la ţară fără apă în casă şi fără baie, cu o pensie mică, nu se plânge niciodată că nu ar avea ceva. Dimpotrivă este cu mulţumirea pe buze spunând: niciodată nu am avut aşa de multe lucruri, niciodată nu am fost mai binecuvântată, niciodată nu s-a auzit ca şi ţiganii să mănânce pâine albă. Este văduva care dă şi altora. Slujeşte cu bucurie primind în casa ei misionari pe care îi hrăneşte şi îi binecuvântează. Mama mea este un zâmbet şi o floare, o rază de soare. Biserica din Panticeu a fost o binecuvântare pentru mine. Acolo am înţeles dragostea Domnului faţă de mine. Toată viaţa mea am fost în biserică, ceea ce mă bucură nespus de mult. Biserica a fost o protecţie pentru mine. Am fost implicată in cântare, studiu şi rugăciune toată viaţa mea. La şaptesprezece ani am mărturisit credinţa mea prin botez la biserica penticostală din strada Carpaţi, Cluj, Acolo am petrecut nouă ani de bucurie într-o caldă părtăşie frătească. Dumnezeu printr-o ciudată împrejurare mi-a deschis o altă biserică, biserica baptistă din Iris, unde m-a copleşit cu dragostea Cuvântului Său timp de şasesprezece ani. Am iubit mult studiile de la biserca din Iris şi închinarea prin cântare. Mulţumesc Domnului pentru fratele Beniamin Fărăgău şi fratele Nelu Cartiş care m-au susţinut nu numai în lucrarea din biserică (muzică) dar şi în lucrarea pe care mi-a dat-o Domnul în câteva din şcolile publice din Cluj. Am predat Biblia la liceul de muzică din Cluj, la şcoala gen. din Iris, unde locuiam, şi la şcoala generală nr.21 din Mănăştur. Mulţumesc lui Dumnezeu că mi-a dat o mare favoare să am timp de nouă ani, aproximativ trei sute de elevi pe an, în jurul meu ca să-i învăţ Cuvântul, rugăciunea şi cântarea. Sunt nespus de recunoscătoare Domnului că mi-a dat ocazia să spun celor mici despre Împărăţia Lui, mai ales că eu nu am copii. De zece ani sunt plecată din ţară, de aproape nouă ani sunt căsătorită cu John Andras, român din Arad, om harnic şi priceput, cântăreţ şi el în biserică. Acum suntem membri la biserica baptistă din Charlotte având ca păstor pe fratele Livius Percy care este o mare binecuvântare pentru mine şi pentru mulţi alţii.

Unul dintre albumele muzicale poartă acelaşi nume pe care l-aţi dat cărţii de meditaţii: ,,Deschide-mi ochii”. De ce aţi ales această idee, această rugă practic pentru două din lucrările dumneavoastră? Ce poartă în sine acest mesaj şi ce intentionaţi dumneavoastră ca el să transmită?

ANA: Nu am visat niciodată că eu voi scrie cărţi. Am fost şi sunt şi acum o femeie simplă, ca multe altele, dar vreau să-L cunosc pe Dumnezeu şi să-L fac de cunoscut. Îmi doresc ca inima mea să bată pentru Împărăţia Lui, şi bucuria mea este să fiu în prezenţa şi lucrarea Lui cât mai mult timp posibil. Mulţumesc Domnului că îmi dă această bucurie şi prin scrierea cărţilor, pentru că socotesc că eu sunt cea mai câştigată. Eu simt cel mai bine ceea ce scriu, am ocazia să mă rog şi să fiu în Cuvânt multă vreme. Studiez Biblia foarte serios, şi notez ce îmi vorbeşte Domnul. Cu doi ani în urmă am început să scriu mulţumiri Domnului, apoi m-am rugat Domnului, întrebându-L ce să fac cu ceea ce am scris. Am înţeles în inima mea că Domnul mă cheamă să adun scrierile mele în cărţi. M-am gândit la titlul primei cărţi multă vreme, chiar am avut câteva titluri, dar m-am rugat Domnului ca să-mi dea El un titlu. Am ales o zi specială când m-am rugat pentru acest lucru. În dupămasa acelei zile de rugăciune mi-am amintit de bucuria primului meu volum de cântări cu numele ,,Deschide-mi ochii” şi am ştiut în inima mea că şi numele cărţii va fi ,,Deschide-mi ochii”. Volumul de cântări a fost înregistrat acum douăzeci de ani şi am cam uitat de el. Dar această amintire a adus multă bucurie în inima mea. (Puteti asculta melodiile de pe primul album muzical semnat Ana Tatar Andras dând CLICK  AICI)

 Aceasta este de fapt ruga mea: ,,Doamne, deschide-mi ochii. Vreau ca să văd lucrurile minunate ale Legii Tale. Am nevoie de ochi deschişi în fiecare clipă ca să văd clar ce se întâmplă în jurul meu”. Uneori ne uităm dar nu vedem. Prin ruga mea ,,Deschide-mi ochii”, recunosc că am nevoie de ajutorul Domnului. Nu ce mi se pare mie, ci, descoperirea Domnului, adevărul Lui care contează cel mai mult.

Aşa cum spune fratele Livius Percy, suntem surprinşi să găsim în această carte mai multe întrebări decât răspunsuri. Practic ne provocaţi cu o serie de întrebări? Cum s-au născut aceste întrebări şi care ar fi menirea lor? Şi de ce preferaţi mai mult întrebările în locul răspunsurilor?

ANA: Văd în bisericile noastre multă uşurătate, văd o mare confuzie în ce priveşte pocăinţa şi viaţa de fiecare zi. Nu auzim vocea Duhului Sfânt şi nu ştim cum să trăim. Da, mă gândesc ca întrebările din cărţile mele să fie o provocare pentru cei ce citesc sau ascultă, o cercetare de sine, o diagnosticare a problemelor sufleteşti şi o dorinţă de vindecare sufletească. Convingerile personale sunt puternice. Noi trebuie să ajungem la convingerea că Dumnezeu ne vorbeşte şi ne descoperă adevărurile Lui. Duhul Sfânt în credincioşi are o misiune specială. Trebuie să auzim personal vocea Duhului Sfânt ca să ne deprindem mintea să facă deosebirea între ceea ce zice Domnul şi ceea ce ştim noi. În bisericile noastre am învăţat multe adevăruri şi de multe ori nu ştim cum să le aplicăm pentru că nu auzim şoapta Duhului, şi nu am ajuns la convingeri personale. Când am aflat un răspuns prin munca noastră (Cuvânt şi rugăciune) putem să-l aplicăm, nu este numai o teorie. Este o muncă să răspunzi corect la întrebări. Dar cine munceşte are o răsplată. În relaţia noastră cu Domnul trebuie să gândim mult, să medităm mult ca să ajungem la convigeri bazate pe adevărul Domnului. Când petrecem timp cu Domnul, El ni se descoperă. Când Domnul ne descoperă ceva, ne dă şi puterea să aplicăm ceea ce ştim.

Sunt meditaţii scrise pentru femei; drept umare cunoaşteţi şi aţi studiat sufletul femeii, provocările şi presiunile din viaţa ei. Care sunt cele mai mari temeri şi cele mai mari aşteptări din viaţa ei?

ANA: Cele mai mari temeri şi cele mai mari aşteptări! Sunt multe temeri in viaţa unei femei: teama că ceva rău o să se întâmple, pierderea sănătăţii, a partenerului de viaţă, a copiilor, teama că o să fie părăsită, că o să piardă casa, frica de singurătate, teama de nereuşită, frica de lucruri noi, oameni noi, locuri noi pe care Dumnezeu le-a plănuit pentru noi. Tendinţa noastră este să avem aşteptări mari de la alţii. Pentru noi femeile, relaţiile sunt foarte importante, de aceea ne temem ca să nu fim respinse în familie (soţii, copiii sau alţi membri) sau de prieteni, ne temem că nu vom fi iubite aşa cum aşteptăm. Temerile noastre sunt legate de aşteptările noastre. Noi vrem să fim iubite necondiţionat. Aşteptările duc la dezamăgire pentru că toţi ne dezamăgim unii pe alţii. Nu suntem realişti de multe ori.

Ştiu ce mă ajută pe mine: să am aşteptări de la mine, ca să ajung să trăiesc adevărurile pe care le ştiu şi să-i iubesc pe alţii aşa cum sunt, adică necondiţionat, pentru că eu nu pot să-i schimb numai Tatăl ceresc. Nu putem birui numai dacă iubim. Totul se învârte in jurul acestui cuvânt: dragoste. I Ioan 4:18 ne spune: „În dragoste nu este frică, ci dragostea desăvârşită izgoneşte frica.” Dumnezeu, dragostea desăvârşită, alungă temerile noastre şi ne ajută să renunţăm la aşteptările noastre dacă alegem să credem că absolut tot ce se întâmplă în viaţa noastră este sub controlul Lui. El ştie tot. Numai El poate linişti inima noastră.

Care e diferenţa dintre trăirile femeii din America (româncă şi nu numai) şi a celei din România?

ANA: Întâi, în ce priveşte partea materială şi socială, este o anume diferenţă. Eu cred că femeile în America trăiesc mai uşor pentru că sistemul funcţionează foarte bine. Totul este la îndemână. Cu un telefon putem rezolva multe probleme. Este mai mult respect în relaţii. Nu se vorbeşte urât, toată lumea zâmbeşte. Totuşi relaţiile sunt mai de suprafaţă. Cred că în Romania relaţiile sunt mai adânci şi mai semnificative. Cred că femeile în America lucrează mai mult decât cele din România dar nu gătesc aşa de mult ca femeile din Romania pentrucă mai mănâncă în oraş. Cred că femeia creştină în America trăiaşte mai simplu şi mai smerit.

Apoi, în ce priveşte partea sufletească, nu cred că sunt diferenţe. Femeia are aceleaşi nevoi oriunde ar trăi. Ea visează să fie iubită, preţuită şi ocrotită. Când o femeie este iubită devine frumoasă. Ea dăruieşte mult. Ea dă viaţă în casă şi în relaţii. Totuşi ea are o problemă pe care dacă nu ştie să o rezolve nu este biruitoare în viaţă. Problema femeii este că ea are nevoi şi aşteptări pe care numai Dumnezeu le poate împlini. Numai Dumnezeu o poate iubi aşa cum ea are nevoie. Deci totul se învârte în jurul relaţiei ei cu Domnul. Domnul o face biruitoare fie că trăieşte în America fie că trăieşte în Romania sau în alt loc pe pământ. Este o mare bucurie când femeia înţelege cine este ea. Femeia creştină este Fiica, Prinţesa Tatălui Ceresc, chiar dacă acum, aici sub soare cum ar spune împăratul Solomon mai calcă prin noroaiele lumii.

La un moment dat în carte întrebaţi “Vrei să fii o femeie sănătoasă?”. Şi răspundeţi oferind întrebări ca pondere. Ce-i dă unei femei împlinire şi rost în viaţă?

ANA: Numai relaţia cu Domnul (Cuvânt, cântare şi rugăciune) dă echilibru vieţii mele. Sunt împlinită şi am un rost când ştiu cine sunt în Cristos, când sunt în voia Lui, când trăiesc adevărurile pe care le ştiu din Scriptură, când accept cu respect şi încredere în Domnul, tot ceea ce El trimite în viaţa mea.

Care este lecţia cea mai frumoasă din viaţa dumneavoastră?

ANA: Am învăţat că trebuie să mă rog mai mult căci prin rugăciune primesc o inimă liniştită, câştig înţelepciune, învăţ să aştept, îmi păzesc inima, am pace cu Dumnezeu, cunosc voia Lui, iau decizii bune în viaţă.

La final un gând pentru ascultători şi pentru cititori!

ANA: Mă bucur că am reuşit să stăm de vorbă pe calea undelor. Vreau să vă salut, să vă binecuvântez cu versetul 13 din cartea Romani capitolul 15: ,,Dumnezeul nădejdii noastre să vă umple de toată bucuria şi pacea pe care o dă credinţa ca prin puterea Duhului Sfânt să fiţi tari în nădejde!”

Domnul să vă dea binecuvântarea Lui în fiecare zi!

Domnul să vă dea har ca să fiţi o binecuvântare!

NOTĂ: Articol preluat din   Blog-ul Femeilor Puternice in Hristos!!
                                            Daniela Delibas

About these ads