Tags

, , , , , , , , , , , , , , , ,

George Danciu

Text inspirat de predica pastorului Nelu Urs din 1 Aprilie 2012 – Hickory, NC

INTRAREA LUI ISUS ÎN IERUSALIM

Isus a trimis pe doi din ucenicii Săi şi le-a zis: „Duceţi-vă în satul dinaintea voastră. Când veţi intra în el, veţi găsi un măgăruş legat, pe care n-a încălecat nimeni niciodată: dezlegaţi-l şi aduceţi-Mi-l. Dacă vă va întreba cineva: „Pentru ce-l dezlegaţi?”, să-i spuneţi aşa: „Pentru că Domnul are trebuinţă de el.” Cei ce fuseseră trimişi s-au dus şi au găsit aşa cum le spusese Isus. Şi când S-a apropiat de Ierusalim, spre coborâşul Muntelui Măslinilor, toată mulţimea ucenicilor, plină de bucurie, a început să laude pe Dumnezeu cu glas tare pentru toate minunile pe care le văzuseră.” Ei ziceau: „Binecuvântat este Împăratul care vine în Numele Domnului! Pace în cer şi slavă în locurile preaînalte!

                                                                               Luca, 19.29-32; 37-38

.

BINECUVÂNTAT ESTE ÎMPĂRATUL CARE VINE ÎN NUMELE DOMNULUI!

1. Vechiul Testament se împlineste în Noul Testament sub ochii nostri.

Pe vremuri existau oameni pentru care era îndeajuns doar o strângere sincera de mâna pentru a parafa o întelegere sau un contract. Dupa cum binecunoscuta este si practica Cailor Ferate Japoneze ca la încheierea fiecarui an sa-si ceara scuze calatorilor pentru întârzierile produse de trenuri, desi per total acestea sunt sub 5 minute! La acest capitol, statistica din România se afla la polul opus, unde întârzierile dintr-un an se masoara în … zile!

Însa pentru Dumnezeu „Toate îsi au vremea lor, si fiecare lucru de sub ceruri îsi are ceasul lui. Cerul si pamântul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece. (…) caci Eu veghez asupra cuvântului Meu ca sa-l împlinesc.

Dumnezeu „ (…) Îsi trimite poruncile pe pamânt, cuvântul Lui alearga cu iuteala mare.

Marele nostru Dumnezeu si Creator nu întârzie si nici nu grabeste lucrurile, toate se împlinesc la ceasul lor, întocmai cum a promis, dupa voia Sa.

În Evanghelie gasim scris ca Isus adesea spunea: înca nu Mi-a sosit ceasul dar si ca sosise ceasul, în concordanta cu desfasurarea evenimentelor istorice si ceasul acestora.

Înainte de praznicul Pastilor, Isus, ca Cel care stia ca I-a sosit ceasul sa plece din lumea aceasta la Tatal, si, fiindca iubea pe ai Sai, care erau în lume, i-a iubit pâna la capat. (Ioan, 13.1)

Domnul Isus si-a îndeplinit întocmai mandatul – Planul lui Dumnezeu si promisiunile Sale. El nu trebuie sa-si ceara scuze pentru nimic, dimpotriva, noi trebuie s-o facem, si multumindu-i pentru toata bunatatea si iubirea Sa.

Domnul Isus a împlinit tot planul lui Dumnezeu. A primit botezul lui Ioan, pentru a împlini tot ce trebuia împlinit, iar când L-a ispitit Satana, de fiecare data a raspuns: Este scris (…). O, daca ar fi si scopul vietii noaste acela de a împlini ce este scris si de a raspunde ispitelor cu ce este scris si sa traim cum este scris! (Matei, 3-4)

În El avem rascumpararea, prin sângele Lui, iertarea pacatelor (…) dupa planul pe care-l alcatuise în Sine însusi, ca sa-l aduca la îndeplinire la împlinirea vremurilor… (Efeseni, 1)

2. ISUS – Mielul lui Dumnezeu, pus deoparte

Cf. Exod, 12 – Moise a spus poporului:

În ziua a zecea a acestei luni, fiecare om sa ia un miel de fiecare familie, un miel de fiecare casa. (…) Sa fie un miel fara cusur, de parte barbateasca, de un an; veti putea sa luati un miel sau un ied. Sa-l pastrati pâna în ziua a paisprezecea a lunii acesteia; si toata adunarea lui Israel sa-l înjunghie seara. Sa ia din sângele lui si sa unga amândoi stâlpii usii si pragul de sus al caselor unde îl vor mânca. (…) În noaptea aceea, Eu voi trece prin tara Egiptului si voi lovi pe toti întâii nascuti din tara Egiptului, de la oameni pâna la dobitoace; si voi face judecata împotriva tuturor zeilor Egiptului, Eu, Domnul. Sângele va va sluji ca semn pe casele unde veti fi. Eu voi vedea sângele si voi trece pe lânga voi, asa ca nu va va nimici nicio urgie, atunci când voi lovi tara Egiptului. (…) La miezul noptii, Domnul a lovit pe toti întâii nascuti din tara Egiptului, de la întâiul nascut al lui faraon, care sedea pe scaunul lui de domnie, pâna la întâiul nascut al celui închis în temnita, si pâna la toti întâii nascuti ai dobitoacelor”

Si în acele momente, ca în întreaga lui viata, Isus împlinea ceea ce se proroocise despre El: de Moise, Isaia, Zaharia, Ioan Botezatorul si ceilalti prooroci ai Cuvântului.

Salta de veselie, fiica Sionului! Striga de bucurie, fiica Ierusalimului! Iata ca Împaratul tau vine la tine; El este neprihanit si biruitor, smerit si calare pe un magar, pe un mânz, pe mânzul unei magarite.(Zaharia, 9.9)

Si au adus magarusul la Isus. Apoi si-au aruncat hainele pe el si au asezat pe Isus, calare deasupra…”

Iar evanghelistul Ioan consemna vorbele lui Ioan Botezatorul: „Ioan a vazut pe Isus venind la el si a zis: „Iata Mielul lui Dumnezeu care ridica pacatul lumii!

Isus vine ca Mielul lui Dumnezeu pentru toti cei care doresc sa stea sub protectia Sângelui Sau si, când va veni urgia în noaptea judecatii divine, atunci pretiosul Sânge va sluji ca semn pe casele unde veti fi. Eu voi vedea sângele si voi trece pe lânga voi, asa ca nu va va nimici nicio urgie, atunci când voi lovi …. cu judecata Sa pe cei vinovati!

Caci harul si adevarul s-au aratat prin Isus. Ca si acel miel pascal, care din ziua a 10-a pâna în ziua a 14-a, era privit si cercetat, caci trebuia sa fie fara cusur, acum înaintea oamenilor este Isus – Mielul de Jertfa (Mielul care, nu dupa multe zile, va fi ridicat pe lemnul Crucii, la Golgota).

El a fost cercetat de mai marii preoti, de carturari si de farisei, de Ana si Caiafa, de ucenici si de catre popor. A fost cercetat legal de catre dregatorul Pilat din Pont. În urma cercetarii, atente si detaliate, Pilat a dat verdictul: „Eu nu gasesc nici o vina la omul acesta.” (Luca, 23.4)

El n-a facut pacat si în gura Lui nu s-a gasit viclesug.” (1 Petru, 2.22)

Mielul pus deoparte – pentru faradelegile si pacatele noastre – fusese fara pacat, fara nici o vina, Sângele Lui ne poate curati deci de orice nelegiuire! Glorie Domnului! Amin.

El …a fost dat la moarte din pricina faradelegilor noastre si a înviat din pricina ca am fost socotiti neprihaniti. (Romani, 4.25)

3. Mesia intra în Ierusalim calare pe un magarus

Mielul divin, Fiul lui Dumnezeu, intra trumfal în Ierusalim. El intra glorios, dar smerit, calare pe un magarus, în ovatiile ucenicilor si ale multimii celor care au luat ramuri de finic si I-au iesit în întâmpinare, strigând: „Osana! Binecuvântat este Cel ce vine în Numele Domnului, Împaratul lui Israel!

O scena extraordinara s-a deschis înaintea celor prezenti (si înaintea noastra)!

Ucenicii, chiar daca n-au înteles toate lucrurile despre Isus si despre lucrarea Sa, s-au încrezut în El si L-au ascultat si i-au dat onoarea care i se cuvine.

Isus a trimis pe doi dintre ucenici sa-i aduca un magarus, dându-le detalii numai de El cunoscute. Magarusul era un animal foarte necesar si important pentru o familie de evrei. Pe ucenici nu i-a împiedecat acesta cerere extraordinara, deoarece El avea trebuinta! Astazi daca ni se cere sa mergem din aceeasi perspectiva, sa cerem cuiva o masina, caci Domnul are nevoie pentru lucrarea sa, cum am reactiona ca trimisi? Dar ca proprietari?

Si astazi, Domnul ne cere sa credem si sa facem multe lucruri mai mari sau mai mici. Isus cere însa tuturor ucenicilor, din toate timpurile, un lucru extraordinar: Duceti-va si faceti ucenici din toate neamurile si botezati-i în Numele Tatalui si al Fiului si al Sfântului Duh.

Trebuie sa ducem vestea buna acolo unde islamul sau alte ideologii sunt la loc de cinste, si nu crestinismul. Daca facem acest lucru, daca ascultam de El, va fi ferice de noi! Domnul Isus are autoritate si El cunoaste totul. Ce a spus Isus, s-a confirmat întotdeauna. Ucenicii au gasit magarusul cum a spus El, si stapânii când au auzit vorbele lui Isus, i-au lasat sa ia magarusul.

Oare stim ce înseamna sa te încrezi în El, chiar daca asta pare a fi o nebunie pentru noi sau pentru altii? Cum esti, pentru Domnul, lasi din mâna ceea ce ai, sau tii doar pentru tine?

4. Cine este Isus Hristos pentru mine?

Acum sa ne oprim si sa vedem care este atitudinea ucenicilor.

Evanghelistul Luca spune ca toata multimea ucenicilor, plina de bucurie, a început sa laude pe Dumnezeu cu glas tare pentru toate minunile pe care le vazusera.

Ei ziceau: „Binecuvântat este Împaratul care vine în Numele Domnului! Pace în cer si slava în locurile preaînalte!

În sfârsit, ucenicii sunt aceia care dau tonul în a-L lauda pe fata pe Domnul pentru toate minunile pe care le vasuse înfaptuite de Învatatorul lor, pe care, acum îl identifica cu Împaratul lui Israel. El citeaza din Psalmii lui David:

Aceasta este ziua pe care a facut-o Domnul: sa ne bucuram si sa ne înveselim în ea! (…) Binecuvântat sa fie cel ce vine în Numele Domnului!” (118.24-26).

Prin ceea ce fac, ucenicii au încalcat traditia de pâna atunci. S-au manifestat ca pentru ziua venirii lui Mesia, comportându-se ca pentru sarbatoarea Corturilor. Ei au taiat ramuri de finic pe care le tineau în mâna si I-au iesit în întâmpinare, strigând: „Osana! Binecuvântat este Cel ce vine în Numele Domnului, Împaratul lui Israel!

Ucenicii au intrat în aceasta sarbatoare a Corturilor fara sa înteleaga totul.

Ioan, punând cap la cap toate pisoadele petrecute, el consemneaza:

Si Cuvântul S-a facut trup si a locuit – cortuluit – printre noi, plin de har si de adevar. Si noi am privit slava Lui, o slava întocmai ca slava Singurului nascut din Tatal.

Frumusetea Cuvântului lui Dumnezeu sta în detalii. Prezenta Lui ne face sa reactionam si sa ne manifestam în mod diferit. Când El vine, la ceasul Lui, oamenii nu doar ca trebuie sa se schimbe, ci unii se si schimba, calauziti de Duhul Sfânt. Si e vremea ca poporul lui sa strige din toata inima si cu toata puterea:

Osana! Binecuvântat este Împaratul care vine în Numele Domnului! Pace în cer si slava în locurile preaînalte!

De bucurie, si-au pus hainele pe jos înaintea Împaratului Slavei. S-au dezbracat de hainele lor, înaintea Lui.

Isus este Îmaratul! Dar Isus nu este deloc asemeni unui Presedinte de tara sau unui mare Secretar de Stat sau unui mare Sef de stat major al Armatei, nici macar asemeni unui mare Rege pamântesc, caci unii ca ei se supun unor legi conjuncturale de care trebuie sa asculte.

Dimpotriva, Isus este Împaratul care vine în Numele Domnului Dumnnezeu si El este Domnul Universului! Glorie Lui! Amin.

5. „Învatatorule, cearta-Ti ucenicii!”

Unii farisei din norod au zis lui Isus: „Învatatorule, cearta-Ti ucenicii!” Si El a raspuns: „Va spun ca, daca vor tacea ei, pietrele vor striga.

Dar Domnul lor, Isus Împaratul, le da aprobare sa strige. Acum, strigati! Acum trebuie sa cada zidurile necredintei multora, cum au cazut zidurile cetatii Ierihon.

Daca tacem, pietrele vor striga, caci Domnul este aici! Si noi nu putem nicidecum tacea chitic.

Cine se teme sau se rusineaza sa strige cu bucurie Numele Domnului, Isus le spune:

De aceea, pe oricine Ma va marturisi înaintea oamenilor îl voi marturisi si Eu înaintea Tatalui Meu care este în ceruri; dar de oricine se va lepada de Mine înaintea oamenilor, Ma voi lepada si Eu înaintea Tatalui Meu care este în ceruri.” (Matei, 10.32-33)

“A Împaratului vesniciilor, a nemuritorului, nevazutului si singurului Dumnezeu, sa fie cinstea si slava în vecii vecilor! Amin”. 

About these ads